ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3581/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2555 din 30 martie

2001, Tribunalul București, secția comercială, a admis acțiunea formulată de

R.A.D.E.T. București, în contradictoriu cu pârâta S.C. F. S.A. și, pe cale de

consecință, a obligat pârâta la plata sumei de 6.002.805.491 lei contravaloare

energie termică, la 3.621.667.975 lei majorări de întârziere la facturile

neachitate și la 221.557.070 lei majorări de întârziere la facturile achitate

cu întârziere. A obligat, de asemenea, pârâta la plata către reclamantă a sumei

de 123.571.780 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de judecată a reținut că reclamanta, în baza raporturilor contractuale

cu pârâta S.C. F. S.A., i-a livrat acesteia energie termică, fiind emise pentru

plata contravalorii energiei mai multe facturi din care a rămas neachitată suma

de 6.992.805.491 lei, recunoscută ca datorată de către pârâtă.

S-a mai reținut că majorările de

întârziere sunt legal datorate, având în vedere că art. 8 din contractul nr.

2/1996 stipulează aceste majorări în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de

întârziere, contractul fiind valabil încheiat și semnat de părțile

contractante.

Constatând incidente în cauză,

conform art. 969 și 970 C. civ., tribunalul a admis acțiunea reclamantei astfel

cum a fost formulată și, făcând aplicarea art. 274 C. proc. civ., a acordat și

cheltuieli de judecată în suma mai sus menționată.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel pârâta S.C. F. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Apelul a fost anulat, ca netimbrat,

prin decizia nr. 1217 din 20 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială.

În considerentele acestei soluții,

instanța de apel a motivat că, deși apelanta pârâtă a fost legal citată cu

mențiunea de a achita 61.760.890 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei

timbru judiciar pentru termenul din 20 septembrie 2001, aceasta nu s-a

conformat obligației sale de timbrare, astfel că, în cauză, s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea 146/1997, modificată, coroborată cu

Legea nr. 123/1997, modificată.

La data de 18 octombrie 2001, pârâta S.C. F. S.A. a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, cu respectarea termenelor

prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.

Recurenta pârâtă și-a întemeiat

recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că soluția

pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, pârâta a arătat că, pentru termenul de judecată din 20 septembrie 2001,

a formulat o cerere de amânare, dată fiind împrejurarea că societatea nu avea

disponibil în cont pentru achitarea taxelor de timbru pe de o parte, iar pe de

altă parte, acordarea unui nou termen de judecată i-ar fi asigurat o apărare

calificată, consilierul societății, fiind în imposibilitate de prezentare.

Recurenta a mai invocat și

neregulata citare cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum

de 61.720.830 lei când, în realitate, suma corect datorată cu acest titlu era

mai mică, de 29.991.043 lei, în raport cu valoarea contestată în apel.

Pentru aceste motive, pârâta a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul nu este fondat și va fi

respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

146/1997, taxele judiciare de timbru se achită anticipat, iar pe cale de

excepție, până la primul termen de judecată.

În speță, recurenta pârâtă nu a

achitat anticipat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, iar instanța de

apel, cu citația emisă pentru primul termen de judecată (20 septembrie 2001),

i-a pus în vedere acesteia să facă dovada achitării acestui timbraj în

cuantumul mai sus arătat, obligație căruia pârâta nu s-a conformat.

Este adevărat că prin cererea depusă

la apel, odată cu comunicarea motivelor de apel, pârâta a solicitat și un

termen pentru lipsă de apărare motivat de împrejurarea că juristul societății

se află în concediu legal de odihnă, însă nu rezultă de niciunde că s-ar fi

cerut o amânare pentru achitarea timbrajului și nici nu s-a formulat

contestație la modul de calcul al taxei judiciare de timbru.

Astfel, pârâta critică, în recurs,

soluția de anulare a apelului pe timbraj neîntemeiat, câtă vreme, în apel, nu

s-au invocat aspectele pe care, pentru prima dată în recurs, le ridică și care,

de altfel, nu pot fi primite și pe considerentul că nici o cerere de amânare nu

poate fi luată în discuție în lipsa timbrajului iar, pe de altă parte, aceasta

avea la îndemână calea unei contestații la modul de calcul al timbrajului, fapt

ce nu s-a întâmplat.

Curtea reține, astfel, că soluția

pronunțată în apel nu este susceptibilă de critici, instanța de control

judiciar, în mod corect, făcând aplicarea art. 20 alin. (3) din Legea nr.

146/1997 coroborată cu Legea nr. 123/1997.

Așa fiind, în temeiul art. 312 teza

2 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta

S.C. F. S.A. împotriva deciziei nr. 1217 din 20 septembrie 2001, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 septembrie 2003.