ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2282/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2282/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7002

din 6 iunie 2008, Tribunalul București, secția a VI- a comercială, a fost

admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E. București SA, sucursala E.

București, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. A fost obligată societatea pârâtă

la plata sumei de 14.559.352,98 lei cu titlu de penalități de întârziere. A

fost respinsă cererea de reactualizare a penalităților de întârziere ca

neîntemeiată.

Reclamanta a învestit instanța cu o

acțiune în pretenții, constând în penalități de întârziere de 14.559.352,98 lei

aferente perioadei 1 august 2002 - 31 decembrie 2002 ca urmare a neplății la

scadență a obligațiilor asumate prin contractul nr. 1/2001. De asemenea,

reclamanta a solicitat și actualizarea sumei solicitate până la momentul plății.

Din analiza actelor și probatoriului

administrat, instanța a reținut că între T. SA, sucursala E. București, - în

calitate de vânzător - și R.A.D.E.T. – în calitate de cumpărător – s-a încheiat

contractul nr. 1/2001 având ca obiect vânzarea - cumpărarea energiei termice în

baza art. 5 din H.G. nr. 1524/2002, reclamanta preluând toate drepturile și

obligațiile din acest contract.

S-a mai reținut că, potrivit art. 23

și art. 13 din contract, părțile au inserat o clauză penală, în condițiile art.

1066 C. civ., astfel încât au fost calculate penalități de întârziere aferente

neachitării la scadență a facturilor fiscale emise de reclamantă în derularea

contractului, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere pentru perioada 01 august 2002-16

noiembrie 2002, în condițiile actului adițional la contract – și de 0,07%

pentru perioada 17 noiembrie 2002-31 decembrie 2002 - conform actului adițional

nr. 2.

Tribunalul a constatat că pârâta nu

contestă modul de calcul al penalităților de întârziere de 14.559.352,98 lei,

concluziile raportului de expertiză contabilă coincizând cu cele indicate de

reclamantă în privința calculului penalităților de întârziere. Referitor la

aplicabilitatea O.U.G. nr. 115/2001, s-a arătat că ordonanța a fost adoptată

după semnarea contractului și nu a avut drept finalitate modificarea clauzelor

contractuale dintre părți.

Capătul de cerere privind

actualizarea penalităților a fost considerat de către tribunal ca neîntemeiat,

cu motivarea că stipularea unei clauze penale are drept consecință tranșarea

definitivă a răspunderii, întrucât prin aceasta se determină anticipat

despăgubirile pe care le va plăti debitorul în cazul neexecutării sau

executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. În consecință, s-a

apreciat că reclamanta nu mai are dreptul să pretindă și actualizarea,

acordarea unor daune-interese mai mari decât cele determinate potrivit voinței

contractuale fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1087 C. civ.

Împotriva sentinței comerciale

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, au declarat în

termen legal apel atât reclamanta cât și pârâta.

Prin decizia nr. 597 din 10

decembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins

ca nefondat apelul declarat de pârâta R.A.D.E.T. și a admis apelul formulat de

reclamanta SC E. București SA, sucursala E. București, schimbând în parte

sentința atacată, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma

de 252.061,53 lei reprezentând cheltuieli de judecată. S-au menținut în rest

dispozițiile sentinței și s-a respins cererea reclamantei de acordare a

cheltuielilor de judecată în apel .

În considerentele deciziei s-a

reținut că, art. 1 din O.U.G. nr. 115/2001 prevede la alin. (1) că „pentru

asigurarea fondurilor necesare în vederea producerii energiei termice în sistem

centralizat, agenții economici producători de energie termică sau agenții

economici producători și distribuitori de energie termică au obligația să

deschidă, împreună cu agenții economici distribuitori de gaze naturale și,

respectiv cu agenții economici distribuitori de alți combustibili, conturi de

tip Escrow la o societate bancară comercială convenită de comun acord”.

Alin. (3) al articolului dispune că

„în conturile de tip Escrow” prevăzute la alin. (1), beneficiarii de energie termică

vor vira sumele aferente energiei termice consumate, iar autoritățile

administrației publice locale vor vira subvențiile pentru acoperirea

diferențelor de preț și de tarif pentru energia termică livrată populației,

ajutoarele bănești pentru energia termică livrată populației, precum și

ajutoarele bănești pentru energia termică ce se acordă categoriilor

defavorizate ale populației, potrivit legii. Agenții economici producători

și/sau distribuitori de energie termică sunt obligați să înscrie în facturile

privind livrarea energiei termice conturile de tip „Escrow” în care vor încasa

valoarea acesteia”.

De asemenea, instanța a reținut că

la alin. (5) al aceluiași articol se prevede că „din conturile de tip „Escrow”

se vor face viramente în conturile curente ale agenților economici, în strictă

concordanță cu partea procentuală a fiecăruia, convenită și stipulată în

contractul care stă la baza deschiderii conturilor de tip „Escrow”.

Din analiza acestor prevederi

legale, instanța a constatat obligația apelantei-pârâte de a efectua plățile

datorate reclamantă prin contul de tip Escrow, dar acesta nu modifică obligația

contractuală prevăzută la art. 19 lit. a) din contractul nr. 1/2001 în sarcina R.A.D.E.T.

de a achita „integral și la termen facturile emise de vânzător pentru

cantitatea de energie termică livrată, pentru agenții termici nereturnați,

pentru cantitatea de energie termică necesară aducerii apei de adaos de la

temperatura medie a apei brute la temperatura medie a returului, precum și

pentru eventualele penalități conform art. 23, eventualele corecții sau

regularizări ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare”.

S-a considerat că prevederea de la

art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 115/2001 conform căreia viramentele din contul

Escrow se vor face în conturile curente ale agenților economici în strictă

concordanță cu partea procentuală a fiecărui agent economic nu este de natură

să modifice prevederea contractuală sus-menționată, deoarece achitarea energiei

termice livrate către agenții economici producători/distribuitori de energie

termică se realizează în conformitate atât cu partea procentuală a fiecăruia,

atunci când sunt mai mulți astfel de agenți, precum și cu datele de scadență

ale datoriilor către aceștia.

Instanța a mai reținut că aceste

prevederi legale sunt menite să garanteze plata proporțională a datorilor

deopotrivă scadente, din veniturile cumpărătorului de energie termică, intrate

direct în contul Escrow, dar ele nu exonerează pe cumpărătorul de energie

termică de obligația de plată integrală și la scadență a datoriilor exigibile,

ceea ce presupune virarea în contul Escrow a sumelor în cuantumul necesar

pentru acoperirea tuturor datoriilor exigibile la un moment dat.

În ceea ce privește apelul declarat

de apelanta-reclamantă, s-a constatat că primul motiv de apel nu este întemeiat

câtă vreme, conform prevederilor contractuale inserate la art. 23 alin. (1)

lit. a) din Contractul nr. 1/2001, „neachitarea contravalorii facturii de către

cumpărător în termen de 5 zile lucrătoare de la data limită de plată conform

art. 13 atrage după sine: a) perceperea de penalități de 0,2% pentru fiecare zi

de întârziere, începând cu prima zi după expirarea termenului de plată și până

la achitarea ei. Penalitățile nu se indexează și nu se capitalizează.”

Având în vedere că există clauză

contractuală expresă de neindexare a penalităților contractuale, instanța a

apreciat că nu sunt întemeiate susținerile apelantei-reclamante cu privire la

actualizarea cuantumului penalităților de întârziere cu rata inflației.

S-a constatat însă, că este

întemeiat cel de-al doilea motiv de apel.

Astfel, s-a reținut că deși

reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată plata cheltuielilor

de judecată, și cu toate că instanța a admis în parte acțiunea formulată de

aceasta, totuși nu a acordat reclamantei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă cererea apelantei-reclamante de obligare a

apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel, întrucât

motivul de apel considerat întemeiat a vizat neacordarea cheltuielilor de

judecată, iar o asemenea cerere este scutită de plata taxei judiciare de

timbru, nefiind dovedite nici alte cheltuieli reprezentând onorarii de avocat

efectuate în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.

Prin cererea de recurs, R.A.D.E.T. București a invocat motivul de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

căruia susține următoarele:

- Atât sentința cât și decizia atacată sunt date cu aplicarea greșită a

dispozițiilor art. 969, art. 970 alin. (2), art. 1082 și art. 1169 C. civ.,

precum și prevederile O.U.G. nr. 115/2001.

- În cauză nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile

contractuale. Raportat la prevederile menționate, recurenta susține că o

neexecutare culpabilă din parte sa ar presupune încălcarea obligațiilor

contractuale privitoare la condițiile și modalitățile de plată așa cum au fost

reglementate prin lege și, în consecință, atâta timp cât pârâta a respectat

obligațiile de a încasa toate veniturile sale în contul Escrow și a efectuat

plățile zilnice în cota procentuală stabilită, nu se poate susține că nu și-a

îndeplinit în mod culpabil obligațiile asumate.

Se susține că obligația de a proba existența unei încălcări culpabile a

contractului în sensul efectuării unor plăți cu nerespectarea condițiilor

stabilite prin contract, O.U.G. nr. 115/2001 și contractul de cont Escrow

revenea reclamantei conform art. 1169 C. civ.

- Instanțele de fond nu au avut în vedere dispozițiile art. 1082 C. civ.,

respectiv faptul că pârâtei nu-i poate fi imputabilă neexecutarea pentru

simplul fapt că nu putea să efectueze plata într-un alt cuantum sau într-o altă

manieră, fiind constrânsă de prevederile O.U.G. nr. 115/2001 și ale

contractului de Escrow.

Recurenta SC E. București SA, sucursala E. București, și-a întemeiat

cererea de recurs pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., motivând

următoarele:

- Din succesiunea actelor adițional încheiate de părți, clauza de

indexare a penalităților a produs efecte numai până la data încheierii actului

adițional nr. 1, când a fost eliminată, respectiv până la data 15 decembrie 2001.

Recurenta susține că pretențiile sale vizează actualizarea în funcție de

rata inflației pentru intervalul 01 ianuarie 2003 – 01 septembrie 2009 a sumei

de 14.559.352,98 lei reprezentând penalități calculate pentru intervalul 01

august 2002 – 31 decembrie 2002.

Or instanța de apel s-a raportat doar la forma inițială a contractului,

ignorând modificarea intervenită prin actul adițional nr. 1.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de

părți, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, iar recursul

pârâtei este nefondat pentru următoarele considerente:

În ce privește recursul reclamantei SC E. SA.

Prin contractul nr.1/2001, părțile au convenit – prin art. 23 alin. (1)

– că neachitarea contravaloare facturii de către cumpărător în termen de 15

zile de la data limită de plată conform art.13 atrage după sine, perceperea de

penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi după

expirarea termenului de plată și până la achitarea ei, penalități ce nu se

indexează și nu se capitalizează.

Ulterior, prin actul adițional nr. 1/2002 la contract, părțile au

convenit asupra unor modificări ale contractului ce au vizat, inclusiv,

dispozițiile art. 23.

Astfel, s-a stabilit de comun acord că neachitarea contravalorii

facturii de către cumpărător în termenul prevăzut la art. 13 atrage după sine –

perceperea de penalități de întârziere egale, cu cele utilizate pentru neplata

obligațiilor de stat, care sunt de 0,1% pe zi de întârziere conform HGR nr. 1043

din 18 octombrie 2001, urmând ca în cazul modificării procentului de penalitate

pentru neplata obligației față de bugetul de stat, noul procent să intre

automat în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României fără

să fie necesar un act adițional în acest scop. De asemenea, s-a prevăzut că

valoarea penalităților nu va depăși cuantumul debitului, mențiune preluată și

în actul adițional nr. 2/2002.

Analizând aceste clauze se constată că instanța apelului a pronunțat o

soluție eronată prin respingerea petitului privind actualizarea penalităților

întrucât s-a raportat doar la clauza cuprinsă în contract prin care s-a

prevăzut interzicerea de indexare, fără a avea în vedere și prevederile celor

două acte adiționale prin care s-au adus modificări acesteia.

În realitate, prin actul adițional nr. 1/2001 și apoi prin al doilea act

adițional, art. 23 alin. (1) din contract a fost modificat substanțial,

eliminându-se totodată și interdicția de indexare.

Dacă intenția părților ar fi fost aceea de a menține interdicția de

indexare s-ar fi reflectat în convențiile ulterioare prin care s-ar fi putut

specifica modificarea doar în parte a art. 23 sau că se mențin celelalte

prevederi.

Or, în cele două acte adiționale, în locul prevederii în discuție s-a

introdus aceea potrivit cu care “ valoarea penalităților nu va depăși cuantumul

debitului” ceea ce denotă în mod clar că părțile nu au dorit să mențină clauza

de neindexare, ci dimpotrivă.

În atare situație se constată că, sub acest aspect, criticile recurentei

sunt fondate, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. ce vizează pretinsa interpretare greșită a actului juridic dedus

judecății, respectiv a contractului, nu poate fi primit în contextul în care

instanța de apel și-a fundamentat soluția doar pe clauza din contract fără să

se refere – într-un fel sau altul – la actul adițional care a modificat clauza

în discuție.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul

reclamantei este fondat și, cum stabilirea cuantumului actualizat al

penalităților de întârziere presupune administrarea de probe, prin raportarea

la dispozițiile art. 312 alin. (3) și art. 315 C. proc. civ. se impune casarea

– în parte – a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

Cu privire la recursul pârâtei R.A.D.E.T. București.

Recurenta susține în mod eronat că decizia atacată este dată cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 și urm. C. civ., art. 1082 și art. 1169

C. civ., precum și cu nesocotirea dispozițiilor O.U.G. nr. 115/2001.

Astfel, prin prevederile art. 1, art. 3, art. 5 din O.U.G. nr. 115/2001

s-a reglementat obligația beneficiarilor de energie termică de a efectua

plățile aferente energiei electrice consumate prin contul de tip Escrow însă

aceste prevederi nu au modificat cu nimic obligația convenită de părți prin

art. 19 lit. a) din contractul nr. 1/2001 prin care pârâta și-a asumat

obligația de a achita integral și la termen facturile emise de vânzător pentru

cantitatea de energie termică livrată, pentru agenții termici nereturnați,

pentru cantitatea termică necesară aducerii apei de adaos de la temperatura

medie a apei brute la temperatura medie a returului, precum și pentru

eventualele penalități conform art. 23, eventualele corecții sau regularizări

ale acestora urmând să fie efectuate la următoarea facturare.

Pârâta nu se poate prevala de dispozițiile O.U.G. nr. 115/2001 pentru a

invoca forța majoră sau cazul fortuit pentru a obține exonerarea de răspunderea

contractuală, dându-se corect eficiență prevederilor art. 969 C. civ.

În consecință, conform considerentelor expuse Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtă.

În rejudecare, instanța de apel va administra probele necesare

stabilirii cuantumului reactualizat al penalităților de întârziere și, în

consecință, vor reconsidera cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul reclamantei SC E. BUCUREȘTI

SA prin sucursala E. BUCUREȘTI, declarat împotriva deciziei nr. 597 din 10

decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Casează în parte decizia atacată și

trimite pentru rejudecarea apelului reclamantei la aceeași instanță.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Respinge recursul declarat de pârâta SC R.A.D.E.T.

BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2009.