ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3566/2006

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3566/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta SC

T. SA a solicitat instanței obligarea pârâților G.Ș.A. Suceava și Primăria

Suceava la plata penalităților de întârziere la plata energiei termice

furnizate în cuantum de 1.325.676.997 lei.

În motivarea acțiunii se

arată că, în perioada 31 decembrie 2001 – 30 aprilie 2004, reclamanta a

furnizat pârâtei energie termică în valoare de 7.458.384.363 lei, iar aceasta

nu a onorat la timp facturile emise.

Prin sentința nr. 132 din 3

martie 2005 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ, în dosar nr. 2860/COM/2004, cererea reclamantei având

ca obiect daune a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că reclamanta a calculat pentru facturile decontate cu

întârziere, penalități conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001

aplicând procentele stabilite de legislația în vigoare pentru obligațiile

bugetar, fiscale datorate bugetului de stat cu toate că, pârâta nu și-a însușit

acea dispoziție din comandă în care s-a stipulat că se obligă să achite și

penalitățile prevăzute de lege, toate comenzile fiind semnate cu obiecțiuni.

Față de situația că

reclamanta nu a răspuns la obiecțiuni s-a considerat că acestea nu au fost

negociate și deci, neînsușite de către aceasta.

S-a mai reținut că pârâta

nici nu putea să nu formuleze obiecțiuni cu privire la penalitățile de

întârziere cât timp, sumele pentru plata energiei termice sunt repartizate din

bugetul local.

În consecință, instanța

fondului a constatat că în cauză nu se poate reține existența unei clauze

penale astfel încât să se poată solicita penalități de întârziere.

Referitor la pârâta Primăria

Suceava s-a reținut faptul că finanțarea pentru servicii revine acesteia, că

raportul bugetar existent între ea și G.Ș. nr. 3, nu creează o răspundere a

primăriei față de reclamantă care este furnizorul de energie termică.

Apelul formulat de

reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

101 din 19 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția

comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 2544/2005.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, de vreme ce reclamanta nu a răspuns la

obiecțiunile formulate de G.Ș. nr. 3, potrivit cărora plata energiei electrice

se va face pe măsura acordării creditelor bugetare deschise pentru aceste

servicii de către ordonatorul principal de credite, înseamnă că acestea au fost

acceptate.

Mai mult, reclamanta nu

făcut dovada că pârâta, deși a primit sumele alocate de la ordonatorul de

credite nu a achitat la scadență facturile emise astfel că, nu se poate

pretinde penalitățile de întârziere.

Reclamanta a formulat recurs

împotriva acestei decizii, încălcând dispozițiile art. 304 pct. 8,9 C. proc.

civ., în argumentarea cărora arată următoarele:

- Deși instanța de apel

recunoaște că furnizorul de energie termică are dreptul și obligația legală de

a calcula și percepe penalități de întârziere pentru neplata la termen a

serviciilor și că primăria are obligația să achite contravaloarea energiei

termice pentru instituțiile bugetare, greșit își motivează respingerea apelului

pe lipsa răspunsului la obiecțiunile G.Ș. nr. 3.

- Acest mod de interpretare

este greșit pentru că nimeni nu poate face obiecțiuni valabile care să fie

acceptate tacit și care să înfrângă dispoziții legale imperative, mai ales în

situația în care notele de la subsolul comenzilor nu pot fi considerate

obiecțiuni în sensul strict juridic, ci doar mențiuni referitoare la

modalitatea de plată.

- Pretinsele obiecțiuni cât

și așa zisa acceptare tacită a acestora sunt nule absolut pentru că tind la

înfrângerea unui text de lege și oricum, prin cele două convenții de eșalonare

se acoperă orice pretinse vicii la perfectarea contractelor de furnizare;

- dovada că plățile au fost

făcute cu întârziere din culpa pârâților constă tocmai în convențiile de

eșalonare nr. 1503/2003, 10304/2004;

- instanța de apel a

interpretat greșit convențiile nr. 1503/2003 și nr. 10304/2004, spiritul lor și

voința părților fiind acela de a eșalona atât plata prețului cât și a

penalităților.

Recursul este nefondat.

Referitor la criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, în sensul cărora instanța a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în speță, convențiile de

eșalonare a datoriilor nr. 15031 din 12 decembrie 2003 și nr. 10304/8 iulie

2004, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Astfel, cele două convenții

stabilesc eșalonarea sumelor reprezentând datorie restanță la energia termică,

în cuprinsul acestora stipulându-se că suma reprezintă prețul fără dobânzi și

fără penalități de întârziere.

Această mențiune din

cuprinsul celor două convenții de eșalonare nu fac decât să confirme cele

reținute de instanțele anterioare cu privire la inexistența unei clauze penale

în temeiul căreia, reclamanta să poată solicita penalități de întârziere și cu

privire la faptul că obiecțiunile beneficiarului au fost însușite de

reclamantă.

De altfel, în mod corect s-a

reținut că pârâtul G.Ș. nr. 3 nu putea să nu formuleze obiecțiuni cu privire la

penalitățile de întârziere atâta timp cât sumele pentru plata serviciilor

respective sunt alocate de bugetul local, buget ce depinde de veniturile

bugetare încasate.

În conținutul obiecțiunilor

pârâtul a arătat în mod neechivoc că „plata energiei termice livrate se va face

în limita creditelor bugetare deschise pentru aceste servicii de către

ordonatorul principal de credite, Primăria Suceava; nu acceptăm plata

penalităților întrucât nu suntem ordonator principal, iar Primăria Suceava nu

deschide credite pentru penalități.

În consecință, nu se poate

reține o interpretare greșită a actelor juridice deduse judecății, fiind

nefondate criticile aduse deciziei atacate sub acest aspect.

Deși recurenta invocă

dispozițiile art. 304 pct,9 C. proc. civ., prin argumentele menționate în

cuprinsul cererii de recurs nu se indică ce anume texte de lege au fost

încălcate sau aplicate greșit.

Cu toate acestea, Înalta

Curte reține că recurenta a avut în vedere dispozițiile art. 25 din Legea nr. 326/2001.

Aceste critici nu pot fi primite pentru aceleași considerente arătate anterior.

În baza celor expuse,

recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., cu consecința menținerii deciziei atacate pe care o

consideră temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC T. SA Suceava împotriva deciziei nr. 101 din

19 octombrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2006.