ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3566/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta SC T. SA a solicitat instanței obligarea pârâților G.Ș.A. Suceava și Primăria Suceava la plata penalităților de întârziere la plata energiei termice furnizate în cuantum de 1.325.676.997 lei. În motivarea acțiunii se arată că, în perioada 31 decembrie 2001 – 30 aprilie 2004, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică în valoare de 7.458.384.363 lei, iar aceasta nu a onorat la timp facturile emise. Prin sentința nr. 132 din 3 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, în dosar nr. 2860/COM/2004, cererea reclamantei având ca obiect daune a fost respinsă ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanta a calculat pentru facturile decontate cu întârziere, penalități conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001 aplicând procentele stabilite de legislația în vigoare pentru obligațiile bugetar, fiscale datorate bugetului de stat cu toate că, pârâta nu și-a însușit acea dispoziție din comandă în care s-a stipulat că se obligă să achite și penalitățile prevăzute de lege, toate comenzile fiind semnate cu obiecțiuni. Față de situația că reclamanta nu a răspuns la obiecțiuni s-a considerat că acestea nu au fost negociate și deci, neînsușite de către aceasta. S-a mai reținut că pârâta nici nu putea să nu formuleze obiecțiuni cu privire la penalitățile de întârziere cât timp, sumele pentru plata energiei termice sunt repartizate din bugetul local.

În consecință, instanța fondului a constatat că în cauză nu se poate reține existența unei clauze penale astfel încât să se poată solicita penalități de întârziere. Referitor la pârâta Primăria Suceava s-a reținut faptul că finanțarea pentru servicii revine acesteia, că raportul bugetar existent între ea și G.Ș. nr. 3, nu creează o răspundere a primăriei față de reclamantă care este furnizorul de energie termică. Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 101 din 19 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 2544/2005. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, de vreme ce reclamanta nu a răspuns la obiecțiunile formulate de G.Ș.

nr. 3, potrivit cărora plata energiei electrice se va face pe măsura acordării creditelor bugetare deschise pentru aceste servicii de către ordonatorul principal de credite, înseamnă că acestea au fost acceptate. Mai mult, reclamanta nu făcut dovada că pârâta, deși a primit sumele alocate de la ordonatorul de credite nu a achitat la scadență facturile emise astfel că, nu se poate pretinde penalitățile de întârziere. Reclamanta a formulat recurs împotriva acestei decizii, încălcând dispozițiile art. 304 pct. 8,9 C. proc. civ., în argumentarea cărora arată următoarele: - Deși instanța de apel recunoaște că furnizorul de energie termică are dreptul și obligația legală de a calcula și percepe penalități de întârziere pentru neplata la termen a serviciilor și că primăria are obligația să achite contravaloarea energiei termice pentru instituțiile bugetare, greșit își motivează respingerea apelului pe lipsa răspunsului la obiecțiunile G.Ș.

nr. 3. - Acest mod de interpretare este greșit pentru că nimeni nu poate face obiecțiuni valabile care să fie acceptate tacit și care să înfrângă dispoziții legale imperative, mai ales în situația în care notele de la subsolul comenzilor nu pot fi considerate obiecțiuni în sensul strict juridic, ci doar mențiuni referitoare la modalitatea de plată. - Pretinsele obiecțiuni cât și așa zisa acceptare tacită a acestora sunt nule absolut pentru că tind la înfrângerea unui text de lege și oricum, prin cele două convenții de eșalonare se acoperă orice pretinse vicii la perfectarea contractelor de furnizare; - dovada că plățile au fost făcute cu întârziere din culpa pârâților constă tocmai în convențiile de eșalonare nr. 1503/2003, 10304/2004; - instanța de apel a interpretat greșit convențiile nr. 1503/2003 și nr. 10304/2004, spiritul lor și voința părților fiind acela de a eșalona atât plata prețului cât și a penalităților.

Recursul este nefondat. Referitor la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8, în sensul cărora instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în speță, convențiile de eșalonare a datoriilor nr. 15031 din 12 decembrie 2003 și nr. 10304/8 iulie 2004, Înalta Curte constată că sunt nefondate. Astfel, cele două convenții stabilesc eșalonarea sumelor reprezentând datorie restanță la energia termică, în cuprinsul acestora stipulându-se că suma reprezintă prețul fără dobânzi și fără penalități de întârziere. Această mențiune din cuprinsul celor două convenții de eșalonare nu fac decât să confirme cele reținute de instanțele anterioare cu privire la inexistența unei clauze penale în temeiul căreia, reclamanta să poată solicita penalități de întârziere și cu privire la faptul că obiecțiunile beneficiarului au fost însușite de reclamantă.

De altfel, în mod corect s-a reținut că pârâtul G.Ș. nr. 3 nu putea să nu formuleze obiecțiuni cu privire la penalitățile de întârziere atâta timp cât sumele pentru plata serviciilor respective sunt alocate de bugetul local, buget ce depinde de veniturile bugetare încasate. În conținutul obiecțiunilor pârâtul a arătat în mod neechivoc că „plata energiei termice livrate se va face în limita creditelor bugetare deschise pentru aceste servicii de către ordonatorul principal de credite, Primăria Suceava; nu acceptăm plata penalităților întrucât nu suntem ordonator principal, iar Primăria Suceava nu deschide credite pentru penalități. În consecință, nu se poate reține o interpretare greșită a actelor juridice deduse judecății, fiind nefondate criticile aduse deciziei atacate sub acest aspect.

Deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct,9 C. proc. civ., prin argumentele menționate în cuprinsul cererii de recurs nu se indică ce anume texte de lege au fost încălcate sau aplicate greșit. Cu toate acestea, Înalta Curte reține că recurenta a avut în vedere dispozițiile art. 25 din Legea nr. 326/2001. Aceste critici nu pot fi primite pentru aceleași considerente arătate anterior. În baza celor expuse, recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința menținerii deciziei atacate pe care o consideră temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T. SA Suceava împotriva deciziei nr. 101 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2006.