ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4276/2005

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 11 iulie 2003 reclamanta SC C. SA Iași a chemat în judecată pe pârâtul S.R.I. pentru a se dispune obligarea acestuia la plata sumei de 246.839.574 lei penalități de întârziere și 14.078.590 lei cheltuieli de judecată.

În apt, se motivează că în baza raporturilor contractuale cu pârâtul a furnizat acestuia diferite cantități de energie termică, însă facturile aferente perioadei iulie 2000, ianuarie – iulie 2001 și 2002 au fost achitate cu mari întârzieri față de termenul de scadență, astfel că datorează penalități de întârziere, conform art. 18 din contractul încheiat între părți. Se apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiilor art. 102 C. civ., întrucât neprimirea la timp a creditelor bugetare nu constituie caz fortuit, care să îl exonereze pe pârât de plata penalităților de întârziere. De altfel, la încheierea contractului pârâtul cunoștea posibilitățile de plată și consecințele nerespectării termenelor de scadență. Se mai motivează că procedura concilierii prealabile a fost îndeplinită, prin cererea de emitere a somației de plată, cerere respinsă prin Ordonanța nr. 584 din 12 mai 2003 a Tribunalului Iași.

Acțiunea a fost motivată în drept.

Prin sentința civilă nr. 2293/ E din 30 septembrie 2003 a Tribunalului Iași a fost admisă acțiunea reclamantei SC C. SA Iași în contradictoriu cu S.R.I., care a fost obligat la plata sumelor de 246.839.754 lei cu titlu de penalități de întârziere și la 14.078.590 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel a reținut instanța de fond că, potrivit art. 969 și art. 970 C. civ., convențiile legale încheiate au putere de lege între părțile contractante, iar acestea trebuie executate cu bună – credință.

De asemenea, art. 1361 C. civ. stabilește că principala obligație a cumpărătorului este aceea de a plăti preșul în ziua și la locul stabilit prin contract. Tot astfel, art. 1082 C. civ. stabilește că debitorul poate fi obligat la plata de daune interese fir pentru neexecutarea obligației, fie pentru executarea acesteia cu întârziere, chiar dacă nu este de rea-credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica că executarea provine dintr-o cauză străină ce nu îi poate fi imputată.

În speță, pârâtul a beneficiat de agent termic, cu obligația de a achita contravaloarea serviciilor în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia la beneficiar. În articolul 18 din contract s-a stipulat că neachitarea facturilor în termenul arătat conduce la perceperea unei majorări a valorii facturii de 0,22 % pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data scadenței facturii și până la achitarea ei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul S.R.I., considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât clauzele din contractele invocate nu sunt legal stabilite; neasigurarea fondurilor de către C.A.S.S. constituie caz fortuit; facturile invocate fac parte din două contracte, așa încât ar fi fost necesare acțiuni separate.

În dezvoltarea primului motiv de apel se arată că prevederile expuse la art. 12 și art. 18 din contractele în litigiu reproduc dispozițiile art. 10 – 28 și respectiv art. 72 – 109 din regulamentul pentru furnizarea și utilizarea energiei termice, articole abrogate prin H.G. nr. 168 din 13 martie 2000, deci anterior propunerii contractuale făcute de reclamanta – intimată, așa încât nu dispuneau de un temei legal.

Cât privește cel de-al doilea motiv de apel, consideră apelanta că insuficiența fondurilor bănești, precum și primirea lor cu întârziere, situație probată cu înscrisurile de la dosar, nu sunt de natură a atrage aplicabilitatea dispozițiilor art. 1082 – 1083 C. civ., întrucât plățile se fac de către C.A.S.A. Iași din bugetul asigurărilor de sănătate, în temeiul contractului de furnizare de servicii medicale, iar între asigurarea finanțării și faptul efectuării plăților de către spital către intimată, există o strânsă legătură de cauzalitate, de natură a proba lipsa de culpă a unității spitalicești.

Referitor la ultimul motiv de apel, consideră pârâta că întrucât între părți s-au efectuat prestații în baza a două contracte, ce vizau intervale de timp diferite, intimata avea obligația de a formula acțiuni judecătorești separate.

Intimata prin întâmpinare consideră apelul ca fiind nefondat, întrucât cele două contracte au fost semnate de apelantă fără obiecțiuni, iar la data semnării lor aceasta din urmă își cunoștea posibilitățile de plată și respectiv consecințele nerespectării termenelor convenției.

Prin decizia nr. 338 din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Iași secția comercială și de contencios administrativ a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea reclamantei SC C. SA, cu cheltuieli de judecată în sumă de 7.089.295 lei.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în temeiul legal, motivat și timbrat reclamanta SC C. SA Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că instanța de apel nu a verificat toate probele aflate la dosarul cauzei, care ar fi dus la formarea altei convingeri în sensul că s-a realizat consimțământul valabil al părților conform dispozițiilor art. 948 C. civ. și că în mod greșit instanța de apel a reținut că penalitățile nu sunt datorate de pârâtă deoarece întârzierea s-a datorat unor împrejurări asimilate cazului fortuit conform art. 1082 C. civ. datorită refinanțării la timp de către C.N.A.S.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., recurenta – reclamantă solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din examinarea lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei.

În mod corect instanța de apel a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate, pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Astfel, critica formulată de recurentă pe motiv că instanța de apel nu a verificat toate probele existente la dosar care ar fi condus la formularea altei convingeri, este neîntemeiată, întrucât, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, instanța de apel și-a formulat convingerea că ambele părți și-au menținut punctul de vedere exprimat inițial așa încât „consimțământul părților nu a fost valabil exprimat” în sensul dispozițiilor art. 948 alin. (1) pct. 2 C. civ.

Intimata – pârâtă prin notele de obiecțiuni la ambele contracte a învederat faptul că „ datorită finanțării eșalonate și în limitele total insuficiente este în imposibilitate de a suporta plata penalităților prevăzute de art. 18 lit. a) din contracte.

De asemenea nici a doua critică formulată de recurentă că în cauză nu s-a dovedit cazul fortuit constând în refinanțarea la timp și cu sume suficiente a intimatei – pârâte de către C.N.A.S. și că în acest caz nu erau aplicabile dispozițiile art. 1082 C. civ. nu este întemeiată.

În mod corect a reținut instanța de apel din aprecierea adreselor aflate la dosar apel, că intimata a încunoștințat în numeroase rânduri C.A.S. Iași cu privire la existența unor furnizori neachitați, printre care și recurenta, pentru urgentarea finanțării, în condițiile în care sursele bugetare constituie singura sa sursă de venit.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Iași, împotriva deciziei nr. 338 din 1 octombrie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2005.