ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 10/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C.I. SA IAȘI, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, a solicitat obligarea pârâtei A.P. IAȘI la plata sumei de 104083,97 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere la plata energiei termice pentru perioada decembrie 2000 - noiembrie 2006. Prin sentința comercială nr. 3067/ COM din 9 decembrie 2008, Tribunalul Iași a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru creanța aferentă perioadei decembrie 2000 – iulie 2005 și a admis, în parte, acțiunea reclamantei. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1723,20 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada iulie 2005 – noiembrie 2006. A respins restul pretențiilor reclamantei în cuantum de 102360,77 lei, ca fiind prescrise.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, dreptul la acțiune pentru plata drepturilor bănești aferente perioadei decembrie 2000 – iulie 2005 s-a prescris, fiind aplicat termenul general de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958, în raport de acțiunea introdusă în instanță la data de 16 iulie 2008. Totodată, a reținut că, în speță, nu a intervenit recunoașterea pretențiilor, întrucât prin procesele verbale de conciliere directă din 17 octombrie 2003 și 13 iulie 2005 nu sunt arătate în clar sumele ce reprezintă debite și cele care reprezintă penalități și nici perioada pentru care au fost calculate, iar sumele nu coincid cu cele din acțiune.

Pe fond, a reținut că, în perioada iulie 2005 – noiembrie 2006, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică, iar aceasta din urmă nu și-a îndeplinit obligația de a plăti prețul, la termen, datorând penalități de întârziere de 0,2 % pe zi din valoarea energiei termice neachitate, în sumă de 1.723,20 lei. Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 42 din 18 mai 2009, a respins apelul reclamantei SC C.I. SA IAȘI și a obligat-o să plătească pârâtei suma de 500 lei cheltuieli de judecată. Instanța de control judiciar a reținut că, în speță, nu poate fi reținută recunoașterea debitelor aferente perioadei decembrie 2000 – iulie 2005, de către reprezentanții asociației de proprietari pârâte, întrucât aceasta trebuie să fie fără echivoc, pentru a avea consecința juridică a întreruperii cursului prescripției dreptului la acțiune, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamanta SC C.I. SA Iași, solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei recurate și în consecință, modificarea, în parte, a sentinței în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 102.360,77 lei reprezentând penalități pentru neachitarea la termen a facturilor. Prin precizările depuse la dosar, la data de 7 ianuarie 2010, reclamanta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În recursul său, reclamanta a relevat situația de fapt, criticând decizia recurată că este greșită pentru că instanța nu a luat în considerare întreruperea cursului prescripției. A mai susținut că, instanța de apel, cât și prima instanță, au apreciat în mod greșit faptul că recunoașterile datoriilor cuprinse în cele două procese verbale, de conciliere directă nu reprezintă acte de recunoaștere, în sensul art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Recurenta consideră că, înscrisurile, respectiv cele două procese verbale de conciliere directă, sunt acte de întrerupere a cursului prescripției. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata-pârâtă A.P. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca legală a deciziei recurate. Analizând criticile formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanța, interpretând greșit actul dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În speță, se constată că deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece recurenta nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori de modificare a deciziei. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că, potrivit regulii generale înscrise în art. 1169 C. civ., reclamantei îi revenea sarcina probei recunoașterii ce pretinde că a intervenit (la 17 octombrie 2003 și 13 iulie 2005), însă această probă nu a fost făcută, iar din examinarea proceselor – verbale de conciliere directă din data de 17 octombrie 2003 și 13 iulie 2005, a constatat că nu poate fi reținută recunoașterea de pârâtă a debitelor aferente perioadei decembrie 2000 – iulie 2005, întrucât pentru a avea consecința juridică a întreruperii cursului prescripției dreptului la acțiune, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, recunoașterea trebuia să fie fără echivoc.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se mai constată că în cauză nu operează recunoașterea pretențiilor întrucât procesele verbale evocate nu au în conținutul lor defalcarea pretențiilor reprezentând debite și penalități și nici perioada aferentă; de altfel, sumele pretinse nu coincid cu cele din acțiune. Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost încălcat textul de lege privind prescripția extinctivă, ceea ce înseamnă că motivul de nelegalitate înserat la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., este nefondat. Prin urmare, motivele de nelegalitate invocate de recurentă prin precizările depuse la dosarul cauzei nu sunt fondate, fapt pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., urmează să respingă recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA IAȘI împotriva deciziei nr. 42 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA IAȘI împotriva deciziei nr. 42 din 18 mai 2009 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2010.