ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 459/2003

Asupra recursului de față constată: Prin sentința civilă nr. 460/LC din 1 decembrie 1999, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins acțiunea reclamantei Consiliul Local Satu Mare împotriva pârâtei L. S.A. Satu Mare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu se poate prevala de condiția rezolutorie a contractului de concesiune prevăzut de art. 28 din caietul de sarcini în raport de art. 1020 C. civ., deoarece este în culpă pentru neachitarea datoriilor către C. și R.A. R. privind neplata unor subvenții în sumă de 15.584.460.586 lei pe perioada noiembrie 1998 – martie 1999, fapt ce a determinat sistarea livrării de gaz metan către pârâtă, care la rândul său nu a avut posibilitatea livrării agentului termic.

Sentința a fost menținută de Curtea de Apel care a respins apelul declarat de reclamantă. Împotriva deciziei nr. 33/2000 AC din 27 ianuarie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a declarat recurs criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât fără nici un temei legal a reținut culpa recurentei în neîndeplinirea clauzelor contractului de concesiune, dând o interpretare eronată a actului nr. 4783din august 1999 pentru aplicarea prevederilor art. 45 din O.G. nr. 140 din 23 septembrie 1999 potrivit căreia suma de 132.531.450 mii lei prevăzută în anexa nr. 16 a ordonanței a avut o destinație precisă pentru stingerea datoriilor intimatei pârâte către C.N.

E. și S.N. G.N. R.. Că, la data când au solicitat rezilierea contractului era în vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 24/1999 privind aprobarea bugetului local și nu Ordonanța nr. 140 din 23 septembrie 1999. Se mai susține că potrivit notei de constatare a direcției controlului financiar de stat Satu Mare din 20 aprilie 1999 rezultă că în anul 1998 transferurile de la bugetul de stat către bugetele locale pentru asigurarea protecției sociale a populației prevăzute pentru anul 1998 au fost utilizate integral ceea ce denotă că recurenta și-a îndeplinit obligațiile din contractul de concesiune privind organizarea și finanțarea sistemului de termoficare a municipiului prin sumele alocate prin bugetele anilor 1995 – 1998 unde sunt incluse și partea de subvenții pentru energia termică livrată populației pe lângă investiții și reparații.

În ceea ce privește calitatea serviciului aceasta a lăsat de dorit partea fiind interesată doar de beneficii. Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se constată că recursul declarat este nefondat. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în mod corect cele două instanțe au reținut că recurenta reclamantă nu se poate prevala de condiția rezolutorie a contractului de concesiune prevăzută de art. 28 din caietul de sarcini și subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice potrivit art. 1020 C. civ., deoarece este în culpă pentru neachitarea datoriilor de 15.584.460.586 lei către S.C.

C. și R. S.A. Satu Mare, aferentă perioadei noiembrie 1998 – martie 1999 ceea ce a dus la sistarea gazului metan către intimată, iar aceasta la rândul său a fost în imposibilitatea preparării și livrării agentului termic populației. Din nota de constatare a direcției de control financiar de stat din 20 aprilie 1999 rezultă că pârâta intimată a îndeplinit obligațiile către furnizori, iar debitele restante provin de la recurentă, situație cunoscută de recurentă și din înștiințările făcute de pârâta intimată. Instanța de apel nu a reținut prin decizie că recurenta la data introducerii acțiunii 10 mai 1999 nu ar fi respectat prevederile O.U.G. nr. 140 apărute ulterior, respectiv 23 septembrie 1999, ci doar că avea obligația plății subvențiilor, dar că a vărsat aceste subvenții cu întârziere în cursul lunii noiembrie 1999, după apariția O.G.

nr. 140/1999. Energia termică a fost livrată în raport de necesități și nu în exces cum se pretinde de către recurentă, care nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Prețurile practicate de intimată au fost cele legale, fiind aprobate de către Consiliul Local Satu Mare Oficiul Concurenței. Actul de constatare al direcției controlului financiar din 20 aprilie 1999 subliniază că datoriile acumulate de intimată către cei doi furnizori provin din faptul că recurenta nu a achitat subvențiile datorate. Astfel fiind în raport de considerentele arătate mai sus, recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., hotărârile pronunțate privindu-se ca legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei nr. 33 din 27 ianuarie 2000 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat. Obligă recurenta – reclamantă la plata sumei de 30.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei pârâte SC L. S.A. Satu Mare. IREVOCABILĂ Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.