ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 459/2003

Asupra recursului de față constată:

Prin

sentința civilă nr. 460/LC din 1 decembrie 1999, pronunțată de Tribunalul Satu

Mare, s-a respins acțiunea reclamantei Consiliul Local Satu Mare împotriva

pârâtei L. S.A. Satu Mare.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu se poate

prevala de condiția rezolutorie a contractului de concesiune prevăzut de art. 28

din caietul de sarcini în raport de art. 1020 C. civ., deoarece este în culpă

pentru neachitarea datoriilor către C. și R.A. R. privind neplata unor

subvenții în sumă de 15.584.460.586 lei pe perioada noiembrie 1998 – martie

1999, fapt ce a determinat sistarea livrării de gaz metan către pârâtă, care la

rândul său nu a avut posibilitatea livrării agentului termic.

Sentința

a fost menținută de Curtea de Apel care a respins apelul declarat de

reclamantă.

Împotriva

deciziei nr. 33/2000 AC din 27 ianuarie 2000, pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, Consiliul Local al Municipiului Satu Mare a declarat recurs criticând-o

ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât fără nici un temei legal a reținut

culpa recurentei în neîndeplinirea clauzelor contractului de concesiune, dând o

interpretare eronată a actului nr. 4783din august 1999 pentru aplicarea

prevederilor art. 45 din O.G. nr. 140 din 23 septembrie 1999 potrivit căreia suma

de 132.531.450 mii lei prevăzută în anexa nr. 16 a ordonanței a avut o

destinație precisă pentru stingerea datoriilor intimatei pârâte către C.N. E. și

S.N. G.N. R.. Că, la data când au solicitat rezilierea contractului era în

vigoare Hotărârea Consiliului Local nr. 24/1999 privind aprobarea bugetului

local și nu Ordonanța nr. 140 din 23 septembrie 1999.

Se

mai susține că potrivit notei de constatare a direcției controlului financiar

de stat Satu Mare din 20 aprilie 1999 rezultă că în anul 1998 transferurile de

la bugetul de stat către bugetele locale pentru asigurarea protecției sociale a

populației prevăzute pentru anul 1998 au fost utilizate integral ceea ce denotă

că recurenta și-a îndeplinit obligațiile din contractul de concesiune privind

organizarea și finanțarea sistemului de termoficare a municipiului prin sumele

alocate prin bugetele anilor 1995 – 1998 unde sunt incluse și partea de subvenții

pentru energia termică livrată populației pe lângă investiții și reparații.

În

ceea ce privește calitatea serviciului aceasta a lăsat de dorit partea fiind

interesată doar de beneficii.

Recursul

s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând

legalitatea și temeinicia deciziei recurate în raport de criticile formulate se

constată că recursul declarat este nefondat.

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în mod corect cele două

instanțe au reținut că recurenta reclamantă nu se poate prevala de condiția

rezolutorie a contractului de concesiune prevăzută de art. 28 din caietul de

sarcini și subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice potrivit art. 1020

C. civ., deoarece este în culpă pentru neachitarea datoriilor de 15.584.460.586

lei către S.C. C. și R. S.A. Satu Mare, aferentă perioadei noiembrie 1998 –

martie 1999 ceea ce a dus la sistarea gazului metan către intimată, iar aceasta

la rândul său a fost în imposibilitatea preparării și livrării agentului termic

populației.

Din

nota de constatare a direcției de control financiar de stat din 20 aprilie 1999

rezultă că pârâta intimată a îndeplinit obligațiile către furnizori, iar

debitele restante provin de la recurentă, situație cunoscută de recurentă și

din înștiințările făcute de pârâta intimată.

Instanța

de apel nu a reținut prin decizie că recurenta la data introducerii acțiunii 10

mai 1999 nu ar fi respectat prevederile O.U.G. nr. 140 apărute ulterior,

respectiv 23 septembrie 1999, ci doar că avea obligația plății subvențiilor,

dar că a vărsat aceste subvenții cu întârziere în cursul lunii noiembrie 1999,

după apariția O.G. nr. 140/1999.

Energia

termică a fost livrată în raport de necesități și nu în exces cum se pretinde

de către recurentă, care nu a făcut nici o dovadă în acest sens. Prețurile

practicate de intimată au fost cele legale, fiind aprobate de către Consiliul

Local Satu Mare Oficiul Concurenței.

Actul

de constatare al direcției controlului financiar din 20 aprilie 1999 subliniază

că datoriile acumulate de intimată către cei doi furnizori provin din faptul că

recurenta nu a achitat subvențiile datorate.

Astfel

fiind în raport de considerentele arătate mai sus, recursul declarat este

nefondat și urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., hotărârile

pronunțate privindu-se ca legale și temeinice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul

Local al Municipiului Satu Mare împotriva deciziei nr. 33 din 27 ianuarie 2000

a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Obligă recurenta – reclamantă la plata sumei de

30.000.000 lei cheltuieli de judecată în recurs în favoarea intimatei pârâte SC

L. S.A. Satu Mare.

IREVOCABILĂ

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003.