ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 825/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta, SC A.K. SRL Satu Mare, a

solicitat, prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare, în 2 decembrie

1999, obligarea pârâtei, SC L.E. SA Dorolț – Satu Mare la plata sumelor de

189.022.902 lei contravaloare materiale livrate și lucrări instalații –

prestări servicii neachitate și de 69.137.800 lei penalități de întârziere

calculate până la 30 noiembrie 1999, ca urmare a nerespectării de către acesta

a contractului nr. 27 din 4 august 1999.

Prin sentința nr. 22 din 21 ianuarie

2000, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea promovată de reclamant și a obligat

pârâta la plata sumelor de 187.596.673 lei, pretenții și 69.137.800 lei

penalități, reținând, ca întemeiată, acțiunea față de actele de la dosar și

atitudinea procesuală a pârâtei, care, citată fiind, nu s-a prezentat la nici

unul din termenele de judecată.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâta, SC L.E. SA Dorolț, solicitând schimbarea în parte a sentinței și

admiterea în parte a acțiunii reclamantei pentru pretențiile ce se vor dovedi

printr-o expertiză tehnică, urmând a fi respinsă cererea de penalități,

reclamanta neexecutându-și integral obligația asumată, iar pentru suma de

55.987.145 lei nu există nici bază contractuală.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, prin decizia nr. 53 din 3 decembrie 2002, a admis, ca fondat,

apelul declarat, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis în parte

acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 50.984.409 lei cu titlul de

contravaloare materiale, respingând capătul de cerere privind penalitățile de

întârziere.

Soluția s-a fundamentat pe

constatările raportului de contraexpertiză întocmit de experții P.D.F. și T.I.V.,

reținându-se că reclamanta nu a întocmit nici devizele de lucrări și nici

procesele-verbale de recepție la care era obligată, iar din analiza facturilor

emise s-a apreciat ca întemeiată acțiunea pentru suma de 128.329.376 lei, din

care s-a dedus suma de 77.344.967 lei, recunoscută de reclamantă ca fiind

achitată.

Facturile fiind datate anterior

încheierii contractului, în lipsa unei convenții cu privire la penalități,

cererea cu acest obiect a fost respinsă pe acest temei.

Reclamanta, SC A.K. SRL, a declarat

recurs împotriva deciziei menționate, solicitând modificarea acesteia, în

sensul obligării pârâtei la plata sumei de 173.655.033 lei cu titlu de preț al

materialelor livrate și contravaloare manopera executată și la plata dobânzilor

comerciale, conform art. 43 C. com., pentru motivele care urmează:

1) instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), deoarece, apreciind că pretențiile

reclamantei sunt întemeiate pentru suma de 128.329.376 lei, a înlăturat,

practic, recunoașterea pârâtei cu privire la executarea manoperei.

2) decizia cuprinde motive

contradictorii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), deoarece:

a) din cele trei expertize efectuate

în cauză, instanța și-a însușit expertiza cu rezultat singular întocmită de

expert D.Gh., deși celelalte două ajung la același rezultat;

b) respingând capătul de cerere cu

privire la penalități, instanța de apel nu a observat că prin acțiune s-au

solicitat, practic, dobânzi, în baza art. 43 C. com.;

3) nu s-a motivat înlăturarea

celorlalte expertize (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.) iar între suma la care a

fost obligată pârâta și suma la care a fost obligată reclamanta, cu titlu de

cheltuieli de judecată în apel, este o diferență mică.

Recursul nu este fondat.

1) În dezvoltarea motivelor de apel,

apelanta-pârâtă a solicitat admiterea în parte a acțiunii reclamantei,

respectiv, la valoarea dovedită pentru materialele livrate și recepționate,

precum și pentru manopera pentru care s-a făcut recepția definitivă a lucrării,

iar în decizia criticată s-a reținut că reclamanta, deși avea această obligație,

nu a întocmit procese-verbale de recepție a lucrărilor, fapt constatat în raportul

de expertiză confirmat de instanță, motivul de modificare, întemeiat pe art. 304

pct. 6 C. proc. civ., nefiind întemeiat.

pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reținut, deoarece: afirmația recurentei nu are

suport în probele de la dosar, instanța, confirmând tocmai expertiza comună

efectuată de experții P.D.F. și T.I.V., în apel, administrându-se două

expertize, nu trei, cum greșit susține recurenta, expertul indicat de aceasta,

D.Gh., nefiind autor la nici una dintre ele:

b) prin acțiunea formulată,

reclamanta-recurentă a solicitat explicit „penalitățile de întârziere”, în

cuantum de 0,3% din valoarea facturată, până la data de 30 noiembrie 1999 și

nicidecum dobânzi, cum eronat susține în motivul de recurs;

3) Cum s-a arătat mai sus, recurenta

este în eroare cu privire la numărul expertizelor efectuate în cauză și cu

privire la care expertiza a fost însușită de instanță, așa încât această

critică nu are un obiect concret, instanța optând, desigur, pentru expertiza

care s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, motivul întemeiat

pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., nefiind nici el întemeiat.

Cât privește raportul dintre suma la

care a fost obligată pârâta către reclamantă și suma la care reclamanta a fost

obligată în apel cu titlu de cheltuieli de judecată, evocat de recurentă,

aceasta nu aduce atingere legalității hotărârii atacate, temeiurile lor fiind

diferite.

4) Prin urmare, față de cele ce

preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând

legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de

reclamanta, SC A.K. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 53/2002 – AC din 3

decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 2 martie 2004.