ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1024/2003

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 martie 2000, reclamanta S.C. U. S.A. Satu Mare a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 398.222.797 lei reprezentând prețul produselor livrate și neachitate, la 930.927.475 lei penalități de întârziere în plată și 51.278.005 lei cheltuieli de judecată. La data de 10 aprilie 2000, reclamanta a depus o cerere de modificare a acțiunii și a solicitat obligarea pârâtei să execute, să livreze și să pună în funcțiune, la sediul său, o mașină de alezat și frezat orizontală tip A.F.P. 180 – A.C.

în condițiile negociate prin contractul nr. 003/516 din 14 aprilie 1995, obligarea pârâtei la penalități de întârziere pentru nerespectarea obligației de livrare în sumă de 1.063.828.506 lei și la daune cominatorii de 1.435.666 lei pentru fiecare zi de întârziere în realizarea contractului, cu începere de la 16 aprilie 2000. Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata prețului produselor livrate și nechitate în sumă de 100.719.912 lei și la penalități de întârziere de 154.718.735 lei, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 388 din 11 septembrie 2000, a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului București cu motivarea că obligațiile comerciale au luat naștere la București, unde se află sediul pârâtei și unde urma să se facă plata prețului, potrivit dispozițiilor art. 5 C. proc.

civ. Prin decizia nr. 545 din 21 noiembrie 2000 a Curții de Apel Oradea s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului. La data de 11 aprilie 2001, reclamanta și-a precizat din nou acțiunea și a solicitat obligarea pârâtei la livrarea și punerea în funcțiune a mașinii de frezat, iar în caz contrar, obligarea la restituirea prețului de 316.153 dolari S.U.A. avansat de reclamantă. A pretins, totodată, obligarea pârâtei la penalități de întârziere pe perioada 1 aprilie 1998 – 6 aprilie 2001 în sumă de 522.601 S.U.A., la plata beneficiului nerealizat și daune cominatorii în sumă de 1.435.666 lei pentru fiecare zi de întârziere, cu începere de la rămânerea definită a hotărârii și până la achitarea debitului.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 8093 din 24 octombrie 2001, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pârâta, cu ordinul de plată nr. 586 din 5 aprilie 2001 și extrasul de cont din aceeași dată, a restituit avansul în sumă de 524.900.825 lei pe care reclamanta a acceptat-o. Referitor la penalitățile de întârziere de 0,15% pe zi, instanța a considerat clauza inoperantă față de împrejurarea că însăși reclamanta nu a respectat în întregime prevederile contractuale, respectiv livrarea mașinii second hand tip A.F.P. 180 – A.C. până la data de 31 decembrie 1997. Prin decizia civilă nr. 256 din 21 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost modificată în tot, în sensul că s-a admis acțiunea și pârâta a fost obligată la plata sumei de 316.153 dolari S.U.A.

reprezentând despăgubiri civile și la 522.348 dolari S.U.A. penalități pentru neexecutare pe perioada 1 aprilie 1998 – 1 ianuarie 2001. Prin aceeași decizie, pârâta a fost obligată la 581.429.235 lei cheltuieli de judecată în fond și recurs și s-a respins capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii, ca nefondat. S-a reținut, în considerentele deciziei, că obiectul contractului încheiat între părți era livrarea unei mașini de alezat și frezat cu ultim termen de executare 31 martie 1998, iar reclamanta a achitat în avans, prin compensare suma de 316.153 dolari S.U.A. Că ordinul de plată în valoare de 524.900.285 lei, sumă virată de pârâtă către reclamantă în timpul procesului, nu poate fi apreciat ca o restituire a avansului de 316.000 dolari S.U.A., ci, cel mult, o recunoaștere a datoriei.

Instanța a stabilit că, în mod greșit, tribunalul a apreciat că există obligația corelativă a reclamantei de executare a mașinii tip A.F.P. 180 – A.C. și că acesteia i se cuvine restituirea sumei de 316.153 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea livrărilor de energie și piese sudate, valoare precizată chiar de pârâtă. Împotriva acestei decizii, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., susținând că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii. S-a arătat că reclamanta și-a modificat acțiunea formulată inițial, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la executarea în natură a obligației principale sau la plata sumei de 316.153 dolari S.U.A.

și la penalități de întârziere. Că numai admiterea primei variante atrăgea și acordarea penalităților de întârziere, conform art. 1069 alin. (2) C. civ. Cum instanța a admis a doua variantă și a obligat pârâta la plata sumei solicitate cu titlu de despăgubiri civile, deci la executarea obligației prin echivalent, nu se mai justifica acordarea penalităților de întârziere. Prin întâmpinare, intimata – reclamantă a solicitat respingerea recursului în anulare întrucât, prin precizarea la acțiune, reclamanta a cerut fie livrarea mașinii, fie restituirea prețului de 316.153 dolari S.U.A. cu titlu de avans și nu cu titlu de daune, precum și penalitatea prevăzută în clauza din contract, deci nu s-a cerut obiectul obligației și penalități, așa cum s-a susținut.

Cererea privind suspendarea executării deciziei instanței de recurs nu a mai fost susținută deoarece, la 12 februarie 2003, litigiul s-a soluționat. Examinând recursul în anulare declarat de Procurorul General, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este întemeiat în sensul celor ce urmează: Prin contractul nr. 003/516 din 14 aprilie 1995 S.C. T.M.G. S.A. s-a obligat să execute și să predea S.C. U. S.A. Satu Mare o mașină de alezat și frezat orizontal tip A.F.P. 180 – A.C., valoarea negociată de părți, potrivit art. III din contract, fiind de 340.000 dolari S.U.A. cu plata în lei la cursul de schimb din ziua în care se face plata efectivă. Ulterior, prin concilierea din 29 iulie 1995, părțile au stabilit ca plata să se facă prin compensare și au majorat prețul la suma de 363.152 dolari S.U.A.

din care reclamanta a achitat suma de 316.153 dolari S.U.A., așa cum pârâta S.C. T.M.G. S.A. a recunoscut cu adresa din 17 februarie 1999 Părțile au decalat termenul de livrare la 31 august 1998 prin actul adițional încheiat de acestea. În concilierea din 29 iulie 1995 la punctul 6 s-a precizat că nerespectarea termenului din contract de către una din părți atrage o penalizare de 0,15% pe zi întârziere, conform Legii 43/1993 și Legii 13/1995. Întrucât pârâta, prin întâmpinare, a precizat că nu mai poate executa obligația de livrare a mașinii deoarece a fost privatizată și nu mai deține capacități de producție și personal specializat pentru utilajul contractat, reclamanta și-a modificat acțiunea și a solicitat fie livrarea mașinii, fie obligarea pârâtei la restituirea sumei de 316.153 dolari S.U.A.

și la penalitățile de 0,15% pe zi pentru întârziere, adică 522.601 dolari S.U.A. pe perioada 1 aprilie 1998 – 6 aprilie 2001 Recursul în anulare se referă numai la capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere, în temeiul art. 6 din convenția părților, de către instanța de recurs. Clauza penală este o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor. Potrivit dispozițiilor art. 1069 C. civ., creditorul nu poate cere deodată și penalitatea și obiectul obligației principale, cu excepția cazului în care penalitatea s-a stipulat pentru întârzierea în executare.

Față de aceste prevederi legale, instanța de recurs nu putea acorda penalități decât în situația în care ar fi obligat pârâta la executarea în natură a obligației principale și nu la executarea acesteia prin echivalent. Pe de altă parte, prin art. 6 din convenția părților, nu s-au stabilit penalități pentru neexecutarea obligației contractuale, așa cum a susținut intimata – reclamantă. Cum instanța a reținut neexecutarea de către pârâtă a obligației prin aceea că nu a mai putut livra utilajul contractat și nu executarea cu întârziere, aceasta nu putea fi obligată la plata penalităților de întârziere, cu atât mai mult cu cât reclamantei i s-au acordat despăgubiri pentru neexecutarea contractului.

Față de toate aceste considerente urmează ca, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. să se admită recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, să se modifice decizia Curții de Apel București, în sensul că se va înlătura obligarea pârâtei la plata sumei de 522.348 dolari S.U.A. penalități pentru neexecutare. Conform art. 274 C. proc. civ., se vor stabili cheltuielile de judecată la suma de 485.306.445 lei, în sarcina pârâtei. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva deciziei nr. 256 din 21 februarie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială, pe care o modifică în sensul că înlătură obligarea pârâtei la plata sumei de 522.348 dolari S.U.A. penalități pentru neexecutare. Stabilește cheltuielile de judecată la suma de 485.306.445 lei în sarcina pârâtei. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2003.