ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3943/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Dolj, secția

comercială și contencios administrativ, prin sentința nr. 5875 din 2 octombrie

2003 a admis acțiunea formulată de SC F.D. SRL Craiova, împotriva SC N. SA Satu

Mare și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 748.698.513 lei cu

titlu de preț, 2.369.935.229 lei penalități de întârziere și 59.346.338 lei

cheltuieli de judecată.

Hotărând astfel, instanța de

fond a reținut că reclamanta a livrat pârâtei marfă și pentru că aceasta nu a

plătit-o îi datorează prețul dar și penalități de întârziere, potrivit clauzei

prevăzute pe fiecare factură.

Susținerea pârâtei că între

părți ar fi intervenit compensația reciprocă a datoriilor nu a fost dovedită.

Prin decizia nr. 159 din 9

aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială a respins apelul declarat

de pârâtă reținând că în mod corect instanța de fond a respins excepția

necompetenței teritoriale a

t

ribunalului

Dolj și excepția prematurității cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește fondul

cauzei a reținut că factura acceptată de destinatar face dovada existenței

relațiilor comerciale între părți, dar și a însușirii clauzei penale înscrise

în cuprinsul acestor facturi.

Referitor la compensarea

inițiată de către pârâtă, atâta timp cât nu a fost acceptată de către

reclamantă, nu poate fi invocată ca mod de stingere a obligațiilor iar împrejurarea

că pârâta a fost indusă în eroare în legătură cu identitatea persoanei juridice

cu care a angajat raporturi contractuale nu este dovedită în cauză.

De asemeni, instanța a

respins cererea de suspendare a executării sentinței formulată de pârâtă.

Nemulțumită de decizia

pronunțată pârâta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 1, 3, 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs pârâta susține următoarele:

- actele de procedură

îndeplinite în dosarul nr. 214/2004 al Curții de Apel Craiova sunt nule pentru

că în dosarul nr. 1471/2003, în care în litigiu s-au aflat aceleași părți

referitor la aceleași pretenții, ca și în dosarul ce face obiectul prezentei,

soluționat tot de către Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 1288 din 3

septembrie 2003, președintele completului de judecată a fost același judecător

care a avut calitatea de președinte al completului de judecată ce a pronunțat

decizia nr. 159 din 9 aprilie 2004, ce face obiectul prezentului recurs. Au

fost încălcate astfel dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., privind

incompatibilitatea;

- nu s-au respectat

dispozițiile privind competența teritorială, deoarece litigiul comercial

trebuia soluționat de Tribunalul Dolj, conform art. 5 C. proc. civ.;

- forma simplificată de

contractare prin acceptarea ofertei, în lipsa clauzei penale convenite de

părți, nu poate genera obligația de plată a penalităților cum greșit au

considerat ambele instanțe de fond și de apel;

- cererea de suspendare a

executării sentinței apelate formulată în temeiul art. 284 alin. (5) C. proc.

civ., a fost respinsă în mod greșit de instanța de apel care a apreciat că în

cauză sunt incidente prevederile art. 20 C. proc. civ., stabilind cuantumul

cauțiunii la 5.000.000 lei.

Totodată, recurenta a

solicitat suspendarea executării instanței de fond, conform art. 300 alin. (2)

și (3) C. proc. civ., în considerarea celor de preced.

Recursul este fondat.

Critica vizând

incompatibilitatea unui membru al completului de judecată care a soluționat o

privință privind aceleași părți și cu același obiect, este neîntemeiată pentru

că în dosarul nr. 1471/2003 al Curții de Apel Craiova, cauza a fost soluționată

conform procedurii somației de plată, prevăzută de O.G. nr. 5/2001, iar decizia

nr. 1288 din 3 septembrie 2003 nu are autoritate de lucru judecat în legătură

cu fondul, raporturile juridice dintre părți. În aceste condiții nu există

cazul de incompatibilitate, prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ.

De asemeni nu este

întemeiată unei critici vizând necompetența teritorială a Tribunalului Dolj de

a soluționa litigiul pentru că sunt aplicabile dispozițiile art. 10 pct. 4 C.

proc. civ., care prevăd că în afară de instanța domiciliului pârâtului, este

competentă, în cererile privitoare la obligațiile comerciale instanța locului

unde a luat naștere obligația sau aceea a locului plății, ori în cauză,

obligația a luat naștere la Craiova.

În mod corect a procedat

instanța de apel respingând cererea de suspendare a executării hotărârii

deoarece pârâta nu a făcut dovada achitării cauțiunii, așa cum prevăd

dispozițiile art. 280 alin. (1) și art. 300 alin. (3) C. proc. civ., aplicabile

în cauză.

Cât privește motivul vizând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este întemeiată.

Într-adevăr, așa cum susține

pârâta, răspunderea debitorului sub forma penalităților de întârziere intervine

doar atunci când în contractul de vânzare-cumpărare ori într-o convenție

separată s-a prevăzut în mod expres o clauză penală.

Clauza penală reprezintă de

fapt o convenție prin care părțile contractante stabilesc prin apreciere

anticipată cuantumul daunelor, care vor fi datorate de partea în culpă în caz

de neexecutare a obligației contractuale.

Rezultă așadar că această

sancțiune prestabilită trebuie să fie rezultatul exclusiv al manifestării de

voință al părților contractante, ori în cazul de față, mențiunile pe facturi

întocmite de reclamantă, au fost făcute fără acordul pârâtei, atâta timp cât pe

facturile respective, la rubrica „semnătura de primire” lipsește semnătura

pârâtei.

Din adresa pârâtei nr. 2390

din 15 iulie 2002 înaintată reclamantei rezultă că SC N. SA confirmă primirea

facturilor dar nu și că acceptă clauza penală menționată în mod unilateral de

SC F.D. SRL, așa cum susține aceasta din urmă.

Obligând pârâta la plata

penalităților de întârziere, atât instanța de fond cât și instanța de apel au

aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1066 C. civ. și astfel au pronunțat

soluții nelegale.

În considerarea celor ce

preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va admite

recursul, va modifica decizia atacată, în sensul admiterii apelului declarat de

pârâtă și schimbând în parte sentința apelantă, va înlătura obligarea pârâtei

la plata penalităților de întârziere.

Cât privește cererea de

suspendare a executării hotărârii recurate, cu adresa nr. 613 din 14 februarie

2005 SC N. SA a comunicat instanței că renunță la această cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC N. SA Satu Mare, împotriva deciziei nr. 159 din 9 aprilie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.

Modifică decizia atacată în

sensul că admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 5875 din 2

octombrie 2003 a Tribunalului Dolj, pe care o schimbă în parte, în sensul că

înlătură obligarea pârâtei de la plata penalităților în cuantum de

2.369.935.229 lei. Menține restul dispozițiilor.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 iunie 2005.