ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 20/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 noiembrie 2000 la Camera de Comerț și Industrie OLTENIA Dolj, reclamanta S.C. „A.” S.R.L. a chemat în judecată pârâta S.C. „D.V.I.” S.R.L., pentru obligarea la plata sumei de 4.103.279 lei, preț produse livrate, la penalități de întârziere în plată, în sumă de 198.240.788 lei, cu cheltuieli de arbitrare, în sumă de 5.869.381 lei. Tribunalul Arbitral, prin hotărârea nr.89 din 28 noiembrie 2000 a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată. Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat, în temeiul art.364 C. proc. civ., acțiune în anulare, susținând în principal, nerespectarea dreptului la apărare și a procedurii de citare.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr.1523 din 8 octombrie 2002 a admis acțiunea în anulare și a anulat hotărârea tribunalului arbitral, fiind reținută cauza pentru soluționare. Această hotărâre nu a fost atacată cu recurs. În rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr.98 din 5 februarie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 182.867.450 lei, penalități de întârziere, fiind compensate în totalitate cheltuielile de judecată. În pronunțarea acestei hotărâri, instanța a avut în vedere, în stabilirea situației de fapt expertiza contabilă dispusă, prin care s-a constatat achitarea integrală a prețului produselor livrate.

S-a reținut de către instanță că, pentru întârzierea în plata prețului, pârâta datorează, conform contractului, penalități de 1% pe zi, care însumează, pe perioada neprescrisă de 3 ani, suma de 182.867.450 lei. Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.9 C. proc. civ., invocând următoarele motive: - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticii nerespectării de către tribunalul arbitral a procedurii concilierii prealabile, prevăzută de art.720 1 C. proc. civ.; - termenul de prescripție pentru cererea de penalități este de 6 luni, iar, nu de 3 ani, cum a reținut instanța, astfel că parte din pretenții sunt prescrise; - nu datorează penalități întrucât s-ar încălca prevederile art.1068 și 1069 alin.2 C. civ., iar caluza penală din contract esre lovită de nulitate, singura sancțiune pentru obligațiile comerciale, fiind dobânzile prevăzute de art.43 C. com..

Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și reclamanta. Cu adresa din 12 ianuarie 2004, reclamanta S.C. „A.” S.R.L., prin reprezentantul legal, cere să se ia act că renunță la recursul declarat în cauză. În ce privește recursul pârâtei, Curtea reține că este nefondat pentru următoarele motive: Nelegalitatea hotărârii invocate de recurentă pe motivul nerespectării de către tribunalul arbitral a procedurii de conciliere directă a părților, prevăzută de art.720 1 C. proc. civ., este de respins. Acțiunea în anulare formulată de pârâtă a fost admisă prin decizia nr.1523 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin nerecurare, astfel că nu mai pot fi analizate, în această fază, anumite susțineri din acțiunea în anulare.

De altfel, criticile petentei, privind concilierea sunt nefondate, întrucât prevederile art.720 1 C. proc. civ., privind concilierea directă, nu se aplică în cazul soluționării litigiilor pe cale arbitrală. Concilierea directă între părți a fost prevăzută prin chiar clauza compromisorie, din contractul de vânzare – cumpărare nr.5/8 februarie 1999 în art.11. Sunt nefondate criticile recurentei privind penalitățile de întârziere în plata prețului, întrucât : Prin contractul de vânzare – cumpărare, în art.7 s-a prevăzut clauza potrivit căreia, „în cazul în care cumpărătorul nu efectuează plata în termenele contractuale, va plăti vânzătorului, penalități de întârziere de 1% pe zi din suma datorată”.

Potrivit probelor depuse de instanță – expertiza contabilă – s-a stabilit plata cu întârziere a prețului produselor livrate de reclamanta vânzătoare, astfel că sancționarea pârâtei cu plata de penalități este legală. Susținerea recurentei în sensul că în raporturile comerciale întârzierea în plată este sancționată numai cu plata de dobânzi, conform art.43 C. com. și cu aplicarea art.1068 și 1069 C. civ., este nefondată. Aplicarea dobânzilor pentru întârzierea în plată, conform art.43 C. com., poate fi pusă în discuție numai în cazul lipsei unei clauze penale. Contractul încheiat fiind legea părților, clauzele acestuia sunt obligatorii, astfel că pârâta are obligația să se supună clauzei penale convenită de comun acord, iar penalitățile sunt aplicabile pentru sumele achitate cu întârziere față de termenele de plată stabilite.

Sunt fără temei și susținerile recurentei în sensul aplicării termenului de prescripție de 6 luni în cazul penalităților de întârziere. Aceasta întrucât, termenele de prescripție de 6 luni, care erau prevăzute de Decretul 167/1958 pentru penalități în cazul raporturilor dintre organizațiile socialiste – sunt abrogate, iar practica judiciară constantă a reținut ca aplicabil, în raporturile comerciale, termenul general de prescripție de 3 ani. Or, este necontestat că penalitățile solicitate și acordate de instanță s-au înscris în termenul legal de prescripție, astfel cum s-a determinat în concret, prin raportul de expertiză. Așa fiind, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat și să ia act de renunțarea reclamantei la recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. „D & V I.” S.R.L. împotriva deciziei nr.98 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Ia act de renunțarea la judecata recursului reclamantei S.C. „A.” S.R.L. declarat împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2004.