ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3079/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 22 noiembrie 2000, reclamanta SC T.I. SA a chemat în judecată pe pârâta SC D.N.

SRL, solicitând ca, în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligată

la plata sumei de 633.257.758 lei contravaloare produse livrate, precum și

cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 1280 din 20 februarie 2001, a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 42.352.875 lei, reprezentând

contravaloare marfă; 21.297.163 lei penalități de întârziere și cheltuieli de

judecată în sumă de 21.871.720 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada livrării produselor

fapt necontestat de pârâta beneficiară, care a făcut dovada achitării debitului,

mai puțin un rest de 42.352.875 lei.

De asemenea, s-au acordat și

penalități de întârziere în plată, pârâta acceptând facturile emise în vederea

încasării prețului, facturi ce aveau inserate clauză penală cu procentul ce

urma a fi aplicat.

Împotriva acestei sentințe, părțile

au declarat apel, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia soluției

pronunțate.

Curtea de Apel București, secția V-a

comercială, prin decizia civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2001, a admis

apelurile, a schimbat în tot sentința atacată și a admis în parte acțiunea, în

sensul obligării pârâtei la plata sumei de 83.038.875 lei, rest neachitat din

contravaloarea produselor livrate, fiind respinsă cererea pentru plata de

penalități de întârziere în plată.

A fost obligată apelanta-reclamantă

la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 742.884 lei.

În pronunțarea acestei decizii,

instanța a reținut că, din actele dosarului, rezultă neachitarea de către

pârâtă a sumei de 83.038.875 lei, iar privitor la cererea de penalități, a

reținut că acestea nu se datorează, în lipsa unei clauzei penale.

Prin recursul declarat împotriva

acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a

susținut, că este netemeinică și nelegală, întrucât:

- debitul real este de 175.352.872

lei, conform fișei clientei pârâte în care sunt evidențiate ordinele de plată;

- greșit s-a respins cererea privind

penalitățile de întârziere, întrucât raporturile contractuale trebuiesc

considerate ca existente în temeiul facturilor emise de vânzător, acceptate de

pârâta cumpărătoare.

Recursul este nefondat.

Susținerile recurentei, în sensul că,

din prețul produselor livrate pârâtei, a rămas neachitată suma de 175.352.872

lei, nu poate fi primită, întrucât instanța de apel și-a întemeiat reținerea,

privind plata de către pârâtă a sumei de 507.000.000 lei, din totalul de

590.038.875 lei, pe ordinele de plată depuse la dosar, necontestate de

reclamantă.

Fișa clientului, care a fost

invocată de reclamantă, arată situația debitului, plățile efectuate, dar este

un act unilateral și cât timp nu s-a contestat încasarea sumelor din ordinele

de plată invocate de pârâtă, nu constituie probe concludente.

Criticile recurentei, privind

neacordarea penalităților, sunt nefondate.

Între părțile în litigiu nu s-au

încheiat raporturi contractuale sub forma înscrisului unic, în care să se

înscrie o clauză penală privind sancționarea părții în culpă pentru

neexecutarea obligațiilor contractuale.

Faptul că, în facturi, vânzătoarea a înscris o mențiune, în

sensul că, pentru întârziere în plată, se aplică penalități de 0,05% pe zi

întârziere, nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părților exprimat

de persoane ce sunt îndreptățite, în condițiile legii, să angajeze părțile

contractante.

Semnarea facturilor de către

conducătorul auto, certifică numai primirea produselor și nimic mai mult.

Față de cele de mai sus, hotărârea

atacată fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC T.I. SA Craiova, împotriva deciziei nr. 1271 din 24 septembrie

2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 12.000.000 lei

cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 17 iunie 2003.