ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2358/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18

iulie 1999, reclamanta R.A.D.E.T. a solicitat obligarea pârâtei la plata

sumelor de 31.003.232 lei, reprezentând penalități de întârziere, precum și la plata

sumei de 3.107.863 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 3509 din 16 septembrie 1998, a respins, ca

nefondată, acțiunea reclamantei și a luat act că nu se solicită cheltuieli de

judecată.

Prin decizia civilă nr. 752 din 29

martie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 398 din 25 ianuarie 2000, a admis recursul reclamantei,

a casat decizia instanței de apel, în sensul că a admis și apelul aceleași

părți împotriva sentinței tribunalului, pe care a desființat-o și a trimis

cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că fiind contestat debitul, instanțele erau datoare să administreze probe și,

eventual, o expertiză contabilă, care, prin verificarea documentelor deținute

de părți, să stabilească cu certitudine, dacă acordul de conciliere, din 12

martie 1996, cuprinde în suma globală a penalităților de întârziere anulate, în

valoare de 897.661 lei, și penalitățile pretinse prin acțiunea de față și care

au fost calculate pentru plata cu întârziere a celor patru facturi ce formează

obiectul litigiului dedus judecății.

Prin sentința civilă nr. 5518 din 26

septembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, s-a admis acțiunea

reclamantei și pârâta a fost obligată la plata sumei de 31.003.232 lei,

reprezentând penalități de întârziere la facturile de energie termică din

perioada octombrie 1994 și la 5.229.057 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut de instanța de fond că

penalitățile pretinse de reclamantă se referă la achitarea cu întârziere a

facturilor nr. 1192 din octombrie 1994, nr. 2265 din noiembrie 1994, nr. 3209

din decembrie 1994 și nr. 3427 din decembrie 1994, facturi care nu fac obiectul

acordului de conciliere din 12 martie 1996, act care se referă la datorii până

la data de 30 septembrie 1994.

Curtea de Apel București, secția a

6-a comercială, prin decizia civilă nr. 973 din 15 iunie 2001, a admis apelul

declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în

tot, în sensul că a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că factura nr. 3209 din decembrie 1994 a fost achitată cu întârziere, rezultând

penalități de 94.526 lei, sumă care, însă, a fost anulată prin acordul de

conciliere din 12 martie 1996.

Referitor la celelalte trei facturi

din litigiu, s-a constatat că au făcut parte din acordul de conciliere încheiat

la 12 martie 1996 și, în baza art. 7 din O.G. nr. 13/1995, datoriile, în sumă

de 956.145 mii lei, au fost reeșalonate pe perioada martie – august 1996,

urmând ca, în final, acestea să fie achitate.

S-a reținut în acordurile de

conciliere, că, pentru nerespectarea termenelor de plată, s-a stabilit clauza penală,

fără, însă, a se preciza cuantumul penalităților. Că, în speță, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 13/1995, care se referă la alte categorii de

datorii și creditori.

Reclamanta, R.A.D.E.T. București, a

declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că este nelegală și netemeinică.

A arătat recurenta că factura nr.

3209 din decembrie 1994 a făcut obiectul acordului de conciliere din 14

noiembrie 1995, iar facturile nr. 1192 din octombrie 1994, nr. 2265 din noiembrie

1994, precum și nr. 3427 din decembrie 1994, au făcut obiectul acordului de

conciliere din 12 martie 1996, încheiat conform O.G. nr. 13/1995. Că facturile cuprinse

în cele două acorduri nu au fost achitate potrivit tranșelor stabilite.

S-a susținut că, prin aplicarea art.

17 alin. final din O.G. nr. 13/1995, penalitățile de întârziere au fost

calculate pentru întreaga perioadă de întârziere, cu un procent de 0,5%,

conform art. 6 din actul adițional la contractul de furnizare a energiei

termice.

La termenul din 15 ianuarie 2003,

intimata-pârâtă a depus la dosar o cerere prin care a solicitat suspendarea

soluționării cauzei, potrivit art. 16 alin. (1)

1

din Legea nr.

137/2000, introdus prin O.G. nr. 208/2002, deoarece societatea se află în

administrare specială și sub supraveghere financiară.

Examinând cererea, Curtea constată

că nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Intimata-pârâtă a depus la dosar

Ordinul nr. 58 din 22 august 2002, (dosarul de recurs) privind instituirea

procedurii de administrare specială a societății.

Potrivit art. 16 alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 208/2002, pentru modificarea și completarea Legii nr. 137/2002,

privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, „pe perioada

administrării speciale se instituie și procedura de supraveghere financiară a

societății comerciale de către instituția publică implicată, constând în

obligația societății comerciale de a efectua toate plățile către creditorii

bugetari, furnizorii de utilități, creditorii comerciali, după un grafic

întocmit de aceasta”.

Articolul 16 alin. (5) lit. a) din

Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării,

prevede că societatea comercială este obligată să solicite întocmirea unui

grafic de reeșalonare a obligațiilor restante către furnizorii de servicii, să

achite facturile curente înregistrate după data instituirii procedurii de administrare

specială și ratele cuvenite prin graficul de reeșalonare stabilit cu furnizorii

de servicii.

Este adevărat că O.U.G. nr. 208/2002

prevede, la art. 16 alin. (1

2

), că toate acțiunile judiciare și

extrajudiciare, pornite împotriva societății comerciale înainte sau după

instituirea supravegherii financiare, se suspendă.

Pentru a se admite cererea de

suspendare, intimata-pârâtă trebuia să facă dovada că a îndeplinit cerințele

prevăzute de art. 16 alin. (1

1

) și 16 alin. (5) lit. a) din actul normativ

menționat, referitoare la efectuarea plăților către creditori și întocmirea graficului

de eșalonare a datoriilor.

Pe de altă parte, suspendarea

acțiunilor se poate acorda, potrivit art. 16 alin. (1

2

) din O.U.G.

nr. 208/2002, pe perioada cuprinsă între data instituirii supravegherii

financiare și data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de

acțiuni, dar nu mai mult de 6 luni de la data instituirii supravegherii

financiare.

În speță, față de data emiterii

ordinului privind instituirea procedurii de administrare specială a societății

intimate - 22 august 2002 - termenul prevăzut de lege de 6 luni a expirat.

Criticile recurentei, care vizează

fondul litigiului, sunt întemeiate pentru următoarele considerente.

Între părți, s-a încheiat contractul

de furnizare a energiei termice în anul 1988 și care a fost reactualizat prin

actul adițional nr. 5455 din 30 aprilie 1992, valabil până în anul 1995.

La art. 6, părțile au stipulat

clauza potrivit căreia, în cazul neachitării facturilor, se percep majorări de

0,5% pentru fiecare zi de întârziere la valoarea debitului.

Reclamanta a pretins prin acțiune

penalități de întârziere, în valoare de 31.003.232 lei, la facturile de energie

termică nr. 1192 din octombrie 1994, nr. 2265 din noiembrie 1994, nr. 3427 din decembrie

1994 și nr. 3209 din decembrie 1994, întrucât au fost achitate cu întârziere.

Aceste facturi au făcut obiectul a

două acorduri de conciliere din 14 noiembrie 1995, pentru factura nr. 3209 din decembrie

1994, și din 12 martie 1996, pentru celelalte trei facturi și prin care, de

comun acord, părțile au stabilit reeșalonarea datoriilor la termenele prevăzute

în graficele întocmite de acestea.

Susținerea intimatei, conform căreia,

prin acordurile de conciliere, s-au anulat penalitățile de întârziere, va fi

înlăturată, întrucât nu are suport probator.

Astfel, prin cele două acorduri de

conciliere, au fost reeșalonate datoriile intimatei-pârâte, dar aceasta nu le-a

achitat la termenele prevăzute în graficul de reeșalonare, așa încât datorează

penalități de întârziere, care nu au fost anulate, așa cum s-a susținut.

Mai mult, la art. 4, din cele două

acorduri s-a menționat că în situația în care SC F. SA, în calitate de debitor,

nu achită sumele la termenele de plată stabilite, creditoarea poate să inițieze

procedura de urmărire și valorificare a creanțelor, inclusiv a penalităților de

întârziere.

În mod corect, instanța de apel a

reținut că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 17 din O.G. nr.

13/1995, care se referă numai la amânarea și eșalonarea acordată regiilor

autonome și societăților comerciale cu capital majoritar de stat, la plata

impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, precum

și a majorărilor aferente acesteia, datorate și neplătite până la 31 decembrie

1994.

Textul fiind imperativ nu se poate

aplica și altor categorii de datorii sau creditori, așa cum a susținut

recurenta-reclamantă.

Față de toate aceste considerente,

urmează a se respinge cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de intimata-pârâtă.

Conform art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., se va admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanței

de apel, care se va modifica, în sensul că se va respinge apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței tribunalului, ca nefondat.

Potrivit dispoziției art. 274 C.

proc. civ., intimata va fi obligată la plata sumei de 1.282.597 lei, cheltuieli

de judecată către recurentă, reprezentând taxă de timbru în recurs.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de suspendare a judecării cauzei, formulată de recurenta-reclamantă.

Admite recursul declarat de

reclamanta R.A.D.E.T. București, împotriva deciziei nr. 973 din 15 iunie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția VI-a comercială, modifică decizia

atacată, în sensul că respinge apelul, ca nefondat, declarat de pârâtă

împotriva sentinței civile nr. 5518 din 26 septembrie 2000 a Tribunalului

București, secția comercială.

Obligă intimata la plata sumei de 1.282.597

lei, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentă, în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 16 aprilie 2003.