ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1181/2003

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta, S.N.P. P. SA București, sucursala Peco

Vrancea, a chemat-o în judecată pe pârâta SC B. SRL Ciorăști și a solicitat ca,

prin sentința care se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 22.249.351

lei, cu titlu de preț, și la 69.862.962 lei penalități de întârziere, cu

motivarea că, în îndeplinirea obligațiilor din contractul nr. 69/1998, i-a

livrat pârâtei produse petroliere pe care aceasta din urmă nu le-a achitat.

Tribunalul Vrancea, prin sentința nr. 331 din 20

iunie 2000, a admis în parte acțiunea, iar pârâta a fost obligată la plata

sumei de 165.428.097 lei penalități și la 11.202.997 lei cheltuieli de

judecată.

Apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinței nr. 331

din 20 iunie 2000, a fost admis de Curtea de Apel Galați, care, prin decizia nr.

31/A, pronunțată la 16 ianuarie 2001, a modificat sentința apelată, în sensul

reducerii sumei la care a fost obligată SC B. SRL Ciorăști de la 165.428.097

lei la 92.102.313 lei.

Pentru a decide astfel, instanța a avut în vedere

faptul că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat numai prețul

cuprins în factura nr. 5111906 din 9 iunie 1998.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a apreciat că prima

instanță a acordat mai mult decât s-a cerut.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat

recurs atât reclamanta, S.N.P. P. SA București, sucursala Peco Vrancea, cât și

pârâta SC B. SRL.

Recurenta-reclamantă a susținut, fără să motiveze în

drept, că reducerea sumei la care a fost obligată pârâta, pe motivul că s-a

acordat mai mult decât s-a cerut, este nefondată, întrucât, așa cum rezultă din

actele dosarului, câtimea pretențiilor a fost majorată, la 21 aprilie 2000, de

la 69.862.962 lei la 104.095.813 lei, pentru ca apoi, la 6 iunie 2000, să se solicite

suma de 165.428.097 lei.

Prin contract, a mai susținut recurenta, a fost

stipulată clauza penală care îi dădea dreptul să calculeze penalități de

întârziere de la scadență până la data plății efective a sumei facturate.

Pârâta, S.C. B. SRL, a adus critici aceleiași decizii,

considerând că suma la care a fost obligată nu este datorată, iar, în subsidiar,

a susținut că instanța trebuia să aibă în vedere plata pe care a făcut-o încă

din data de 19 aprilie 1999 cu O.P. nr. 24, plată care dovedește buna sa

credință.

A mai susținut recurenta că, în realitate, livrarea

motorinei era absolut necesară, iar contractul s-a încheiat sub această

presiune, cu penalități aberante, prevăzute pentru plata cu întârziere.

Recursul reclamantei este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 304 alin. (6) C. proc. civ., modificarea

unei hotărâri se poate cere dacă s-a dat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce

nu s-a cerut. În conformitate cu aceste dispoziții s-au examinat actele

dosarului și s-a constatat că, prin acțiunea introductivă, s-a solicitat suma

cuprinsă în factura nr. 5111906 din 9 iunie 1998, emisă în vederea decontării

livrărilor, care s-au executat conform contractului nr. 69 din 1998.

Înainte de pronunțarea sentinței nr. 331 din 2000,

prin cererea de la dosar, reclamanta-recurentă și-a majorat pretențiile,

solicitând 165.428.097 lei, sumă ce reprezintă penalități de întârziere în

decontare.

Afirmația intimatei, potrivit căreia nu s-a avut în

vedere plata sumei de 22.249.351 lei, efectuată la data de 19 aprilie 1999,

este contrazisă de tabelul de calcul aflat la fila menționată, numai că, pentru

sumele restante, reclamanta era în drept să pretindă penalități de întârziere, conform

clauzei penale pe care părțile și-au însușit-o prin convenție.

Potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute

au putere de lege între părțile contractante, așa încât, prin faptul că s-au

dat efecte clauzei penale, rezultă că părțile s-au supus voinței proprii,

manifestată prin însușirea anexei la contractul nr. 69 din 1998.

Prin această anexă, parte integrantă din contract, se

sancționează întârzierea în plată prin aplicarea penalităților de 2 % pentru

fiecare zi de întârziere, calculate de la data scadenței până la plata efectivă

a sumei datorate.

Așadar, în apel, s-a considerat greșit că s-a „dat

mai mult decât s-a cerut”, întrucât reclamanta era în drept să pretindă

penalități de întârziere de la data de 9 octombrie 1998, până la data plății.

Majorarea succesivă a cuantumului penalităților s-a

datorat cuantificării sumei pretinse cu acest titlu în raport cu timpul scurs,

în continuare, până la data plății, așa încât instanța de fond, prin acordarea

ultimei sume calculate de reclamantă pentru sancționarea întârzierii în plată,

a dat efecte art. 132 alin. (2) C. proc. civ., care dă dreptul reclamantului să

mărească sau să micșoreze câtimea pretențiilor.

În consecință, modificarea sentinței de către

instanța de apel este greșită, astfel că, potrivit art. 304 alin. (6) și art.

312 C. proc. civ. raportat la art. 314 C. proc. civ., recursul reclamantei se

va admite, iar decizia pronunțată în apel va fi modificată, în sensul

respingerii apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe.

Recursul declarat de pârâtă, față de argumentele deja

arătate, pentru admiterea recursului reclamantei, cât și pentru cele ce se vor

arăta, se apreciază ca nefondat.

Livrările de produse s-au efectuat conform

contractului încheiat sub forma înscrisului unic, așa încât nu poate fi primită

critica potrivit căreia, în realitate, livrarea pentru care s-a emis factura în

cauză s-a făcut pe bază de comandă urmată de executare. Aceste comenzi aveau ca

obiect concretizarea livrărilor conform anexei la contract.

În consecință, existența convenției sub forma

înscrisului unic nu poate fi negată și nici efectele clauzei penale, care au

fost acceptate de pârâtă pentru sancționarea întârzierii în plată.

Instanța de fond a ținut seama de plata contravalorii

produselor, în discuție, fiind numai penalitățile de întârziere al căror

cuantum, potrivit contractului, putea fi determinat până la plata efectivă a

sumei datorate cu titlu de preț.

Așa fiind, întrucât motivele invocate nu se

încadrează în prevederile art. 304 alin. (6) – (9) C. proc. civ., recursul va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA

București, sucursala Peco Vrancea, Focșani.

Modifică decizia nr. 31/A din 16 ianuarie 2001 a

Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, în

sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC B. SRL comuna Ciorăști,

județul Vrancea, împotriva sentinței nr. 331 din 20 iunie 2000 a Tribunalului

Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC

B. SRL din comuna Ciorăști, județul Vrancea, împotriva sus menționatei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 februarie

2003.