ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub

nr. 493/2003, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

SC L.B.S.R. SRL București a chemat în judecată pe pârâta S.N.T.

F.M.

C.F.R. M. SA solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de

21.426.937.149 lei valoarea actualizată a penalităților, în sumă de

7.757.181.992 lei datorate ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor la

produsele livrate.

Prin sentința comercială nr.

4208 din 13 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 9653/2004, Tribunalul

București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și

excepția prescrierii dreptului material la acțiune; a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta

SC L.B.S.R. SRL. A obligat

pârâta la plata sumei de 7.757.181.992 lei reprezentând contravaloare penalități

de întârziere și 357.690.819 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă

judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că pârâta s-a subrogat în drepturile și obligațiile

S.N.C.F.R. SA, ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare produse petroliere

nr. 110/ 3C din 8 aprilie 1998, la data de 1 octombrie 1998, când a luat ființă

ca persoană juridică prin efectul dispozițiilor O.U.G. nr. 12/1998; a apreciat

că minuta din 22 februarie 2001 are valoarea unui început de dovadă scrisă

coroborându-se cu plata parțială a facturii nr. 676388 din 24 iulie 2000

conform ordinului de compensare nr. 0619023 din 31 mai 2001 acestea probând

întreruperea cursului prescripției.

De asemenea, s-a

reținut că pârâta a plătit contravaloarea facturilor pentru care se calculează

penalități astfel că datorează și plata accesoriilor, că a operat o transmitere

nefracționată a drepturilor și obligațiilor contractelor în urma divizării în

condițiile alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, din probatoriul administrat nu a

rezultat că pârâta a înțeles să achite o datorie anterioară reorganizării

aparținând S.N.C.F.R. R.A.

Cererea privind

reactulizarea debitului cu rata inflației a fost apreciată, ca neîntemeiată, întrucât

creanța, poartă asupra penalităților de întârziere, potrivit art. 1066 C. civ.

și 1087 C. com., părțile au convenit cu privire la întinderea prejudiciului

cauzat prin întârzierea executării.

Prin decizia

comercială nr. 331 din 29 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a admis apelul S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București împotriva sentinței comerciale

nr. 4108 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, în dosarul nr. 9653/2004 și schimbă în tot sentința atacată. Respinge

ca nefondată cererea.

Respinge, ca

nefondat, apelul formulat de SC L.B.S.R. SRL București împotriva sentinței

comerciale nr. 4208 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, în dosarul nr. 9653/2004 și obligă apelanta-reclamantă la

plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru 14.232 lei RON și 5

lei RON timbru judiciar.

Instanța de apel

a reținut că pârâta s-a subrogat în drepturile și obligațiile ce decurg din

contractul în litigiu, mai puțin datoriile existente la data reorganizării,

conform protocolului de predare-primire întocmit în temeiul dispozițiilor

legale.

Pârâta S.N.T.F.M.

C.F.R. M. SA a achitat integral produsele petroliere, inclusiv facturile emise

anterior datei reorganizării, creanțe ce erau datorate de către S.N. C.F.R. R.A.

cu ordine de plată și procese verbale de compensare aspect reținut în expertiza

de specialitate administrate în cauză și necontestat de către pârâtă.

Calitatea

procesuală pasivă a pârâtei S.N.T.F. M. C.F.R. Marfă nu a fost analizată decât

în raport cu dispozițiile legale curpinse în O.U.G. nr. 12/1998, H.G. nr. 592/1998

și sub aspectul pretinsei recunoașteri a creanței prin plata facturilor emise

pentru produsele petroliere și a celor cuprinse în minuta încheiată la 22

februarie 2001.

Cu privire la

excepția prescrierii dreptului material la acțiune, constată că raportat la

data formulării cererii 4 martie 2003 dreptul material la acțiune ce poartă

asupra pretențiilor constatate prin factura nr. 6763881 din 24 iulie 2000 nu

este prescris.

Reclamanta nu

poate invoca plata debitului principal de către pârâtă în dovedirea

pretențiilor având drept obiect penalități de întârziere aferente debitului.

Stingerea

debitului datorat de către terț, fără să fi fost mandatat nu obligă și la plata

penalităților fapta unilaterală și voluntară a garantului dă naștere unui

raport juridic între acesta și, gerat, în speță S.N.C.F.R. R.A., nu între

acesta și SC L.B.S.R. SRL București.

În ceea ce

privește factura nr. 6763881 din 24 iulie 2000 emisă pentru contractul nr. 110/3C/1995

din 8 aprilie 1998 în valoare de 10.706.762.813 lei, confirmată în urma

verificărilor, 8.805.832.707 lei, pentru S.N.C.F.R., 7.757.181.992 lei și

pentru C.F.R. M., 1.048.650.715 lei constată că factura a fost emisă pentru

penalitățile de întârziere calculate în temeiul art. 20 din contract potrivit

căruia se datorează penalități de 0,25 % din valoarea prestației neexecutate;

totalul penalităților neputând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt

calculate.

Din facturile

aferente lucrărilor și ordinele de paltă, a proceselor verbale de compensare,

în care s-au achitat sumele a rezultat că prima plată a fost efectuată în

noiembrie 1998 și ultima la 27 ianuarie 1999.

Deși la data

facturării dreptul material la acțiune pentru penalitățile de întârziere nu era

prescris, la data depunerii cererii de chemare în judecată 4 martie 2003,

termenul prervăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit.

Emiterea

facturii nu întrerupe cursul prescripției și reprezentând doar instrument

probator al raporturilor comerciale, în măsura în care aceasta nu este

acceptată la plată.

În consecință,

apreciază că penalitățile de întârziere în sumă de 7.757.181.992 lei solicitate

în temeiul facturii nr. 6663881 din 24 iulie 2000 prescrise la data formulării

cererii, aferente debitului anterior reorganizării S.N.C.F.R. R.A., nu sunt

datorate de către pârâta S.N.C.F.R. M. SA.

Prin recursul

declarat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.,

reclamanta SC L.B.S.R. SRL București a susținut că decizia recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de

natura pricinii, instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestuia iar decizia recurată este lipsită de temei legal și este dată cu

încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte,

analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele

dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de

natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind

întrunită nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei

nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în

concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept la

toate pretențiile formulate, conducând în mod logic și convingător la soluția

din dispozitiv.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs, din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că

instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind

clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul act juridic sau conținut.

În ceea ce privește critica

finală, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut

distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept

material ce a fost nesocotită.

Privitor la reiterarea

situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor

referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de

căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în

concordanță cu acestea.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de reclamanta SC L.B.S.R. SRL București împotriva

deciziei comerciale nr. 331 din 29 mai 2005 a Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC L.B.S.R. SRL București, împotriva deciziei nr. 331 din 29 mai

2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 16 februarie 2007.