ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 493/2003, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC L.B.S.R. SRL București a chemat în judecată pe pârâta S.N.C.F.R. C.F.R. SA solicitând instanței obligarea acesteia la plata sumei de 21.426.937.149 lei valoarea actualizată a penalităților, în sumă de 7.757.181.992 lei datorate ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor la produsele livrate. Prin sentința comercială nr. 4208 din 13 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 9653/2004, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și excepția prescrierii dreptului material la acțiune; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC L.B.S.R.

SRL. A obligat pârâta la plata sumei de 7.757.181.992 lei reprezentând contravaloare penalități de întârziere și 357.690.819 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că pârâta s-a subrogat în drepturile și obligațiile S.N.C.F.R. SA, ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare produse petroliere nr. 110/ 3C din 8 aprilie 1998 la data de 1 octombrie 1998 când a luat ființă ca persoană juridică prin efectul dispozițiilor O.U.G. nr. 12/1998; a apreciat că minuta din 22 februarie 2001 are valoarea unui început de dovadă scrisă coroborându-se cu plata parțială a facturii nr. 676388 din 24 iulie 2000 conform ordinului de compensare nr. 0619023 din 31 mai 2001 acestea probând întreruperea cursului prescripției.

De asemenea, s-a reținut că pârâta a plătit contravaloarea facturilor pentru care se calculează penalități astfel că datorează și plata accesoriilor, că a operat o transmitere nefracționată a drepturilor și obligațiilor contractelor în urma divizării în condițiile alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, din probatoriul administrat nu a rezultat că pârâta a înțeles să achite o datorie anterioară reorganizării aparținând S.N.C.F.R. R.A. Cererea privind reactulizarea debitului cu rata inflației a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât creanța, poartă asupra penalităților de întârziere, potrivit art. 1066 C. civ. și 1087 C. com., părțile au convenit cu privire la întinderea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării.

Prin decizia comercială nr. 331 din 29 mai 2005, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis apelul S.N.T.F.M. C.F.R. SA București împotriva sentinței comerciale nr. 4108 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 9653/2004 și schimbă în tot sentința atacată. Respinge, ca nefondată, cererea. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de SC L.B.S.R. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 4208 din 13 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 9653/2004 și obligă apelanta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru 14.232 lei RON și 5 lei RON timbru judiciar.

Instanța de apel a reținut că pârâta s-a subrogat în drepturile și obligațiile ce decurg din contractul în litigiu, mai puțin datoriile existente la data reorganizării, conform protocolului de predare-primire întocmit în temeiul dispozițiilor legale. Pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. SA a achitat integral produsele petroliere, inclusiv facturile emise anterior datei reorganizării, creanțe ce erau datorate de către S.N. C.F.R. R.A. cu ordine de plată și procese verbale de compensare aspect reținut în expertiza de specialitate administrate în cauză și necontestat de către pârâtă. Calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. nu a fost analizată decât în raport cu dispozițiile legale curpinse în O.U.G.

nr. 12/1998, H.G. nr. 592/1998 și sub aspectul pretinsei recunoașteri a creanței prin plata facturilor emise pentru produsele petroliere și a celor cuprinse în minuta încheiată la 22 februarie 2001. Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune, constată că raportat la data formulării cererii 4 martie 2003 dreptul material la acțiune ce poartă asupra pretențiilor constatate prin factura nr. 6763881 din 24 iulie 2000 nu este prescris. Reclamanta nu poate invoca plata debitului principal de către pârâtă în dovedirea pretențiilor având drept obiect penalități de întârziere aferente debitului. Stingerea debitului datorat de către terț, fără să fi fost mandatat nu obligă și la plata penalităților fapta unilaterală și voluntară a garantului dă naștere unui raport juridic între acesta și, gerat, în speță S.N.C.F.R.

R.A., nu între acesta și SC L.B.S.R. SRL București. În ceea ce privește factura nr. 6763881 din 24 iulie 2000 emisă pentru contractul nr. 110/ 3C/1995 din 8 aprilie 1998 în valoare de 10.706.762.813 lei, confirmată în urma verificărilor, 8.805.832.707 lei, pentru S.N.C.F.R., 7.757.181.992 lei și pentru C.F.R., 1.048.650.715 lei constată că factura a fost emisă pentru penalitățile de întârziere calculate în temeiul art. 20 din contract potrivit căruia se datorează penalități de 0,25 % din valoarea prestației neexecutate; totalul penalităților neputând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.

Din facturile aferente lucrărilor și ordinele de paltă, a proceselor verbale de compensare, în care s-au achitat sumele a rezultat că prima plată a fost efectuată în noiembrie 1998 și ultima la 27 ianuarie 1999. Deși la data facturării dreptul material la acțiune pentru penalitățile de întârziere nu era prescris, la data depunerii cererii de chemare în judecată 4 martie 2003, termenul prervăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit. Emiterea facturii nu întrerupe cursul prescripției și reprezentând doar instrument probator al raporturilor comerciale, în măsura în care aceasta nu este acceptată la plată. În consecință, apreciază că penalitățile de întârziere în sumă de 7.757.181.992 lei solicitate în temeiul facturii nr. 6663881 din 24 iulie 2000 prescrise la data formulării cererii, aferente debitului anterior reorganizării S.N.C.F.R.

R.A., nu sunt datorate de către pârâta S.N.C.F.R. SA. Prin recursul declarat, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., reclamanta SC L.B.S.R. SRL București a susținut că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia iar decizia recurată este lipsită de temei legal și este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Recursul nu este fondat. Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanță cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile formulate, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, din conținutul hotărârii recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul act juridic sau conținut. În ceea ce privește critica finală, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.

Privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC L.B.S.R. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 331 din 29 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.B.S.R. SRL București, împotriva deciziei nr. 331 din 29 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 16 februarie 2007.