ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3298/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 16 ianuarie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Peco Iași, a chemat în judecată pârâtele: - S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, S.N.P. P. SA București, sucursala P.S. Ploiești, S.N.P. P. SA București, sucursala P.Z., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâta ce va fi găsită în culpă, să fie obligată la plata sumei de 24.183.017 lei cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea a 1.723 kg benzină și cheltuieli de judecată în valoare de 2.009.641 lei, din care 1.979.641 lei taxă timbru și 30.000 lei timbru judiciar. Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 273 din 13 februarie 2001, a respins excepția de necompetență materială, ca neîntemeiată, și excepția de necompetență teritorială invocate de pârâtă și a admis în parte acțiunea reclamantei S.N.P.

P. SA București, sucursala Peco Iași, împotriva pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, și, în consecință, a obligat pârâta la plata sumei de 24.183.017 lei, reprezentând contravaloare a 1.723 kg benzină lipsă și 2.009.641 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință a respins acțiunea reclamantei, în contradictoriu cu pârâtele S.N.P. P. SA, sucursala P.S. Ploiești și S.N.P. P. SA, sucursala P.Z., ca inadmisibilă. Tribunalul a hotărât astfel, reținând că din procesul-verbal de constatare, rezultă că vagonul a ajuns la destinație cu o lipsă de produs petrolier de 1.723 kg și cu un joc la capacul domei mai mare de 5 mm, deci, este evidentă culpa pârâtei, care răspunde de integritatea mărfii de la preluarea acesteia și până la ajungerea mărfii în stația de destinație.

Referitor la plata integrală a mărfii, s-a reținut că, în preț, sunt incluse și accizele, T.V.A. și taxa de drum și că acestea se achită pentru cantitatea de produs petrolier produs de către S.N.P. P. SA București. Excepția de necompetență materială invocată de pârâtă a fost respinsă de instanța de fond, deoarece cele două pârâte, sucursale ale S.N.P. P. SA București, au luat parte la derularea contractului de transport, transportul mărfii realizându-se prin intermediul acestora, iar excepția de necompetență teritorială a fost respinsă, cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 10 pct. 5 C. proc. civ., în cererile ce au ca obiect obligarea pârâtei la plata unei sume de bani către reclamantă, ce derivă dintr-un contract de transport, este competentă instanța locului de plecare sau instanța locului de sosire, iar locul de plecare a fost la S.N.P.

P. SA, sucursala P.Z., deci, din comuna Brazi, care se află în circumscripția teritorială a Tribunalului Prahova. Împotriva sentinței pronunțată de tribunal, pârâta S.N.T.F.M C.F.R. M. SA, sucursala Iași, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că greșit instanța a soluționat cele două excepții de necompetență materială și teritorială și că se impunea declinarea competenței în favoarea Tribunalului Iași, având în vedere ordinul pârâtei, locul unde a luat naștere obligația, locul plății și locul de sosire al mărfii. În ce privește fondul cauzei, apelanta-pârâtă a susținut că intimata-reclamantă nu a fost prejudiciată cu cotele de T.V.A., accize și taxa de drum, aferente cantității de marfă lipsă și că nu datorează nici tariful de transport.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin decizia nr. 660 din 16 mai 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că excepțiile au fost corect soluționate de tribunal, cât și fondul cauzei. Cu petiția înregistrată la data de 11 iunie 2002, pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala marfă Iași, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 660 din 16 mai 2001. Prin motivele de recurs se arată că, dat fiind că singura pârâtă, care are calitate procesuală pasivă în cauză, este C.F.R. M., sucursala Iași, competența alternativă, instituită prin art. 10 C. proc. civ. și art. 897 C. com., trebuia stabilită având în vedere raporturile juridice dintre reclamanta, sucursala Peco Iași, și C.F.R.

M., sucursala Iași. Recurenta susține că obligația de desdăunare în sarcina cărăușului față de destinatară ia naștere în momentul în care s-a constatat existența unei daune produse pe timpul transportului și din culpa cărăușului, locul nașterii obligației fiind, deci, situat pe raza instanței căii ferate de destinație, iar locul plății este situat tot pe raza acesteia. Acțiunea fiind a destinatarei împotriva căii ferate de destinație, competența aparține instanței de pe raza căii ferate de sosire. În concluzie, recurenta arată că, față de raporturile juridice dintre reclamantă și singura pârâtă care are calitate procesuală pasivă, Tribunalul Prahova nu face parte dintre instanțele deopotrivă competente să soluționeze cauza.

Printr-un un al doilea motiv de recurs, ce privește fondul cauzei, recurenta susține că intimata-reclamantă nu prezintă corect situația de fapt, deoarece, din procesul-verbal de constatare, încheiat la 25 iulie 2000, semnat fără obiecțiuni de delegatul reclamantei și delegatul Romcontrol, rezultă că vagonul a ajuns cu toate plombele predătorului intacte la toate sistemele de sigilare. Această comisie de verificare a stabilit că, pe timpul transportului, nu a fost posibilă sustragerea din vagon, deci, recurenta solicită să se contate că, potrivit art. 82.5 din Regulamentul de transport C.F.R. din 1997, nu răspunde pentru diferența de 1.722 kg benzină.

Cu privire la prețul benzinei lipsă, recurenta arată că din nota de debitare-creditare, rezultă că furnizoarea nu a încasat de la reclamantă nici T.V.A., nici accize și nici taxa de drumuri, ci numai prețul de 3.875.000 lei/taxă și nu 4.460.000 lei/taxă, preț la care a calculat reclamanta, astfel încât valoarea cantității de 1.722 kg benzină este de 6.676.625 lei. În contextul acestui motiv, recurenta mai arată că reclamanta, care are sarcina probei, trebuia să facă dovada întinderii daunei și, atâta timp cât aceasta nu face dovada virării acestor taxe la bugetul de stat, nu dovedește că a fost prejudiciată cu cotele de T.V.A., accize, taxă de drum, aferente cantității livrate. Pentru motivele arătate, pârâta a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate în cauză, admiterea excepțiilor ridicate și trimiterea dosarului spre rejudecare la Tribunalul Iași.

Recursul declarat de pârâtă nu este fondat. Analizând motivele de recurs invocate, se constată că nu sunt întemeiate, instanța de apel, ca de altfel, și instanța de fond au pronunțat hotărâri temeinice și legale. Astfel, primul motiv de recurs, privind excepțiile de necompetență teritorială și materială a Tribunalului Prahova, ridicate de pârâtă, nu poate fi primit, instanțele corect făcând aplicarea dispozițiilor art. 10 pct. 5 C. proc. civ., întrucât contractul de transport a luat naștere în stația C.F.R. Brazi din circumscripția teritorială a tribunalului menționat. De asemenea, invocarea lipsei calității procesuale pasive a sucursalelor P.Z. și P.S. este neîntemeiată, deoarece acțiunea nu este îndreptată de o sucursală împotriva celeilalte, în accepțiunea strictă a art. 1154 C. civ., ci prezența sucursalelor în dosar fiind necesară pentru a se determina corect partea aflată în culpă.

Analizând motivul al doilea de recurs, se constată că nu este fondat, deoarece recurenta-pârâtă a preluat vagonul, spre transport, fără obiecțiuni și cu un joc al capacului domei ce nu depășește 5 mm., dar a ajuns la destinație cu un joc la capacul domei de 2,5 cm și cu o lipsă cantitativă de 1.723 kg, astfel că, în mod corect, instanțele au apreciat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 83.1 din Regulamentul C.F.R. din 1997. Referitor la prețul mărfii, se reține că, în mod corect și legal, s-a determinat contravaloarea mărfii lipsă, potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport, despăgubirile datorate de recurenta-pârâtă fiind calculate la prețul curent al mărfii. Prețul curent al mărfii include, în afara prețului de producție, și T.V.A., reglementată prin O.G.

nr. 3/1992, accize, potrivit O.G. nr, 27/2000 și taxa de drumuri reglementată prin Legea nr, 118/1996, iar aceste taxe reprezintă obligații legale către bugetul de stat, care se plătesc la întreaga cantitate de marfă livrată. În consecință, față de aceste considerente, recursul declarat de pârâtă se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 660 din 16 mai 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 3 iulie 2003.