ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2800/2004
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2800/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 9 septembrie 2003 și depusă la Judecătoria Ploiești, S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Neamț, a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași și SC P.T.S. SA Ploiești. Prin sentința nr. 8562 din 12 noiembrie 2003, Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Neamț și a obligat pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, la plata sumei de 3.141.600 lei contravaloare marfă și a sumei de 863.405 lei cheltuieli de judecată. La această sentință a fost declarat apel de pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași și SC P.T.S.
SA Ploiești. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 134 din 12 februarie 2004, a admis apelul S.N.P. P. SA, sucursala P.E. Neamț și a respins apelul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, pe care o obligă la plata sumei de 9.962.567 lei contravaloare marfă și 331.330 lei cheltuieli de judecată. În consecință, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, a declarat recurs la decizia nr. 134 din 12 februarie 2004. La termenul din 21 septembrie 2004, Înalta Curte a invocat din oficiu, ca motiv de ordine publică, excepția de nelegalitate a apelului în cauza de față, în raport cu prevederile art. 282 1 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, a necompetenței instanței supreme de soluționare a recursului pe fondul său.
Excepțiile invocate sunt întemeiate. În speță, hotărârea instanței de fond a fost pronunțată sub incidența art. 720 8 C. proc. civ., modificat prin art. I pct. 18 din O.U.G. nr. 58/2003, care a restabilit, în materie comercială, regula de drept comun în ce privește sistemul căilor de atac, anume ca hotărârile date în primă instanță sunt supuse apelului, regulă consacrată legislativ de art. 282 C. proc. civ. Apelul comercial, în lipsa unor norme speciale de natură comercială, este guvernat de normele de drept comun cuprinse în t itlul IV din Codul de procedură civilă: Apelul. Prin urmare, în cauza de față, curtea de apel trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 282 1 C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate și să califice calea de atac cu care a fost sesizată drept recurs.
Aceasta, deoarece valoarea obiectului litigiului dedus judecății este de până la 200 milioane lei, iar potrivit normelor citate, hotărârea dată în primă instanță, nu este supusă apelului, în acest caz. Așa fiind, Înalta Curte, în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul sub aspectul motivului de ordine publică invocat din oficiu, va casa decizia instanței de apel și, făcând aplicarea art. 299 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va trimite cauza la Tribunalul Prahova, pentru soluționarea căii de atac, cu respectarea prevederilor art. 282 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Admite recursul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 134 din 12 februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia atacată și trimite dosarul la Tribunalul Prahova, pentru soluționarea căii de atac, cu respectarea prevederilor art. 282 1 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.