ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2973/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Peco Dolj, a chemat-o în judecată pe pârâta SC V.P. SRL Craiova, solicitând instanței ca, prin sentința ce o va pronunța, s-o oblige pe pârâtă la plata sumei de 1.450.926.618 lei, reprezentând contravaloare produse petroliere și dobânzi sub forma ratei de scont, precum și la 38.693.532 lei cheltuieli de judecată. În acțiune, s-a arătat că, la data de 7 august 1999, reclamanta a livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 1.390.973.144 lei, însă, pârâta nu și-a onorat obligația de plată, deși a fost notificată la data de 28 septembrie 1999. Reclamanta a calculat și dobânzi bancare în sumă de 59.953.474 lei.

Prin sentința nr. 911 din 17aprilie 2001, Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă la plata către aceasta a sumei de 511.067.569 lei daune, la o dobândă egală cu rata de scont practicată de B.N.R. aplicată la suma datorată, începând cu data scadenței și până la plata efectivă, precum și la 38.693.532 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a livrat pârâtei produse petroliere în sumă totală de 1.390.973.144 lei, însă pârâta, deși a fost notificată, nu și-a achitat întreaga datorie, rămânând o diferență de preț de 511.067.569 lei, conform raportului de expertiză.

A reținut că, în temeiul art. 43 C. com., pârâta datorează și dobânda legală, sub forma ratei de scont a B.N.R. și cheltuieli de judecată de 38.693.532 lei. Prin decizia nr. 930 din 27 septembrie 2001, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în parte și a admis în parte acțiunea.

A obligat-o pe pârâtă la 511.067.569 lei daune, la 22.416.351 lei cheltuieli de judecată și la dobânda egală cu rata de scont practicată de B.N.R., aplicată la suma datorată începând cu data scadenței și până la 27 septembrie 1999. În motivarea acestei soluții, a reținut că instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la 38.693.532 lei taxă judiciară de timbru, calculată pentru suma de 1.450.926.618 lei, deși o parte din suma pretinsă prin acțiune a fost achitată de pârâtă înainte de introducerea acțiunii, așa încât, refăcându-se calculul, s-a constatat că taxa de timbru datorată de pârâtă este de 22.416.351 lei. Referitor la capătul de cerere privind dobânda, a reținut că, prin acțiune, reclamanta a solicitat suma totală de 1.450.926.618 lei, din care 1.390.973.144 lei contravaloare produs și 59.953.474 lei dobânzi sub forma ratei de scont, împrejurare în care nici critica formulată sub acest aspect nu poate fi primită.

Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs ambele părți. În recursul său, reclamanta critică hotărârea, care a fost pronunțată de instanța de apel, pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului pe care l-a declarat, casarea hotărârii atacate și reținerea cauzei spre o corectă soluționare. Recurenta-reclamantă susține astfel, că greșit a fost diminuată suma reprezentând cheltuieli de judecată la care a fost obligată pârâta, întrucât este adevărat că aceasta a mai achitat din debitul datorat, dar ulterior introducerii acțiunii. Susține, de asemenea, că în mod eronat aceeași instanță a limitat și data acordării dobânzilor, de la scadență și până la 27 septembrie 1999, atâta timp cât aceste dobânzi trebuiau acordate până la plata efectivă a debitului.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului rezultă că obligarea pârâtei în apel la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 22.416.351 lei, s-a făcut corect, cu respectarea dispozițiilor art. 274 și 275 C. proc. civ. și proporțional cu cuantumul pretențiilor admise, respectiv, de 511.067.569 lei, din suma totală solicitată inițial prin acțiune, având în vedere că restul sumei, așa cum a reieșit din raportul de expertiză efectuat în cauză a fost achitat înainte de promovarea acțiunii, contrar susținerilor recurentei.

Referitor la cea de-a doua critică formulată de recurenta-reclamantă, în sensul că eronat nu i s-au acordat dobânzi până la plata efectivă a debitului, se reține că nu este justificată, având în vedere că, potrivit principiului disponibilității, aceste dobânzi trebuiau solicitate prin acțiune în acest mod, respectiv, obiectul cererii trebuia să cuprindă, pe lângă suma reprezentând contravaloare neachitată, și dobânzile aferente până la plata debitului, or, pretențiile reclamantei nu au fost astfel formulate. În consecință, cum recurenta-reclamantă nu a exprimat nici un motiv întemeiat de modificare a deciziei curții de apel, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul acesteia va fi respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs și pârâta, recurs pe care, însă, nu l-a motivat și nu l-a timbrat, iar în ședința de judecată de astăzi, prin reprezentant, a făcut cunoscut instanței că renunță la judecarea recursului, pe care l-a declarat în cauză. În consecință, având în vedere că chestiunea timbrării cererii (recursului) prevalează față de orice altă discuție privind fondul cauzei și constatând că, deși recurenta-pârâtă a fost legal citată, cu mențiunea de a achita 9.933.175 lei taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar (dosar recurs) ea nu a dat curs acestei obligații, așa cum a fost dispusă de instanță, urmează să se facă aplicarea dispozițiilor art. 20 pct. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 și, respectiv, ale art. 30 pct. 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a legii și recursul pârâtei va fi anulat, ca netimbrat.

Astfel fiind, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curții de apel și se va anula, ca netimbrat, recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta, SC V.P. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 930 din 17 aprilie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Peco Dolj, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 10 iunie 2003.