ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5073/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 25 aprilie 2003,

reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Gorj, a chemat în judecată SC A. SRL Târgu

Jiu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie

obligată la plata sumei de 335.483.416 lei compusă din 248.151.284 lei

contravaloare produse petroliere livrate acesteia, 71.249.124 lei penalități și

16.083.008 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a

arătat că a livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei,

pentru încasarea căreia a emis un număr de 6 facturi.

Din totalul sumei facturate,

reclamanta a încasat 127.989.657 lei, rămânând un debit din marfă neachitat în

sumă de 248.928.727 lei.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii, invocând următoarele motive:

- dreptul la acțiune pentru suma de

21.249.124 lei din factura din 11 noiembrie 1999 și pentru suma de 71.249.124

lei reprezentând penalități s-a prescris;

- a achitat reclamantei suma de

307.989.657 lei, după cum urmează: 77.989.657 lei prin proces verbal de

stingere a datoriilor, 50.000.000 lei, cu ordinul de plată nr. 31 din 8 iunie

2000 emis de o altă societate și 180.000.000 lei cu fila C.E.C. din 5 iunie

2000, plătită de SC I.C.G. SRL în temeiul cesiunii de creanță intervenită între

aceasta din urmă și pârâtă.

Totodată, cu referire la suma de

180.000.000 lei, pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție a societății

comerciale plătitoare.

În cauză a fost efectuată o

expertiză contabilă, prin care debitul menționat a fost confirmat.

Prin sentința nr. 2943 din 10

decembrie 2003, Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâta SC A. SRL Târgu Jiu să

plătească reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Gorj, suma de 335.483.416 lei,

reprezentând contravaloare produse petroliere și 19.053.000 lei cheltuieli de

judecată.

Prin aceeași hotărâre, cererea de

chemare în garanție a fost respinsă, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prim

instanță a reținut că prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă, prin

introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 4046/2002

al Tribunalului Gorj, așa încât excepția invocată de pârâtă este neîntemeiată.

Efectuarea livrărilor, plata

parțială a produselor petroliere livrate și cuantumul debitului reprezentând

diferență de preț neachitat sunt dovedite de înscrisurile depuse la dosarul

cauzei și concluziile expertizei contabile judiciare.

Din probele administrate a mai

rezultat că singura plată valabilă făcută pentru stingerea parțială a datoriei

pârâtei este cea în sumă de 50.000.000 lei făcută cu ordin de plată.

Plățile făcute de chemata în

garanție au fost făcute pentru stingerea datoriei proprii rezultând din

raporturile comerciale cu reclamanta.

Împotriva hotărârii primei instanțe

a declarat apel pârâta SC A. SRL susținând că în mod greșit a fost respinsă

excepția prescripției dreptului la acțiune, cu referire la suma de 71.249.124

lei cu titlu de penalități, ce nu au făcut obiectul dosarului având ca obiect

emiterea somației de plată.

Totodată, mai arată pârâta, în

raport de evidențele contabile ale reclamantei, în mod greșit s-a apreciat cu

privire la suma de 180.000.000 lei achitată în contul pârâtei de către chemata

în garanție în temeiul cesiunii de creanță.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială, prin decizia nr. 241 din 21 mai 2004, a admis apelul și a schimbat

în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei.

În motivarea acestei decizii,

instanța de control judiciar a reținut că, în baza contractului, reclamanta a

livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei, în perioada 11

noiembrie 1999 – 11 august 2000.

La data de 10 iunie 2002, SC I.C.G. SRL

București a comunicat pârâtei SC A. SRL Târgu Jiu că a plătit reclamantei

50.000.000 lei cu ordinul de plată din 8 iunie 2000 și 180.000.000 lei cu fila

C.E.C., conform convenției de cesiune de creanță din 26 mai 2000, prin care

chemata în garanție se obliga să plătească reclamantei, pentru stingerea

debitului pârâtei, suma de 298.151.284 lei.

Instanța de apel a înlăturat apărarea

reclamantei, cu privire la lipsa notificării cesiunii, reținând că prin adresa

din 23 august 2001, reclamanta a comunicat chematei în grație care sunt sumele

neîncasate și anume: 166.597.488 lei de la SC A. SRL și 228.825.792 lei de la

SC I.C.G. SRL București, împrejurare în raport de care este probat faptul că

reclamanta avea cunoștință cu privire la cesiunea intervenită și că a acceptat

în mod legal plata.

A mai reținut instanța de control

judiciar, cu privire la suma de recuperat, atitudinea oscilantă a reclamantei

care, deși a recunoscut că din suma pretinsă a încasat 127.989.657 lei, a

solicitat totuși obligarea pârâtei la plata sumei inițiale, respectiv 335.483.416

lei. Totodată, această atitudine este ilustrată și de modul defectuos de

înregistrare a operațiunilor în contabilitate.

În fine, în mod greșit prima

instanță a înlăturat primele două procese verbale de stingere a datoriilor

reciproce.

Pe de altă parte, reține instanța de

apel, în mod greșit a fost respinsă excepția invocată de pârâtă, cu referire la

penalități și factura din 11 noiembrie 1999, întrucât întreruperea termenului

de prescripției nu a operat, ca urmare a respingerii cererii de emitere a

somației de plată, formulată de reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Gorj, întemeiat

pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă

vizează următoarele aspecte:

- instanța de apel, în mod greșit a

reținut valabilitatea convenției de cesiune de creanță.

- instanța de apel, în mod greșit, a

reținut, cu privire la prescripția dreptului la acțiune, plata parțială

efectuată cu ordinul de plată nr. 31 din 8 iunie 2000.

În concluzie, reclamanta a solicitat

admiterea recursului și, în rejudecare, obligarea pârâtei la plata sumei

solicitate prin acțiune.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din probatoriul administrat în cauză

a rezultat, necontestat, livrarea de produse petroliere în valoare de

376.140.941 lei (dosarul fond, facturi emise de reclamantă, confirmate de

pârâtă).

Totodată, din procesul verbal de

compensare a datoriilor reciproce (dosarul de fond), privind suma de 77.989.657

lei și ordinul de plată din 8 iunie 2000, privind suma de 50.000.000 lei

achitată de SC I. SRL în contul datoriei pârâtei (dosarul de fond), rezultă

încasarea de către reclamantă a sumei de 127.989.657 lei.

Prin urmare, în raport de probele

administrate, în mod judicios prima instanță a apreciat cu privire la datorarea

de către pârâtă a sumei de 248.928.727 lei, cu titlu de diferență preț

neachitată.

Din actele dosarului rezultă că,

între altele, reclamanta a emis factura din 11 noiembrie 1999, în valoare de

71.249.124 lei, pentru încasarea contravalorii produselor petroliere livrate

pârâtei.

Urmare plății parțiale a acesteia,

cu ordinul de plată din 8 iunie 2000, a mai rămas neachitată din factura

menționată suma de 21.249.124 lei.

Cu privire la această sumă,

respectiv suma reprezentând penalități, instanța de control judiciar a apreciat

că s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune.

Ori, cursul prescripției a fost

întrerupt prin plata parțială menționată, având caracter de act de executare,

în cauză fiind incidente dispozițiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958.

În raport de data plății (8 iunie

2000), ca act întreruptiv al cursului prescripției, sesizarea instanței de fond

la data de 25 aprilie 2003, apare ca fiind făcută anterior împlinirii

termenului prescripției dreptului la acțiune (8 iunie 2003).

Prin urmare, recursul se constată a

fi fondat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată fiind supusă cazului

de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă.

Din actele dosarului rezultă că, în

mod constant, pârâta a invocat stingerea în parte a debitului prin plata făcută

în acest scop, cu fila C.E.C., de o altă societate comercială, care s-ar fi

obligat în acest sens.

Ori, această apărare nu a fost

verificată, în sensul că la dosar nu se regăsește copie a filei C.E.C.

menționate, pentru a se stabili, așa cum s-a constatat în cazul ordinului de

plată, că din mențiunile înscrise se aceasta s-a făcut o plată în contul

datoriei pârâtei sau o plată privind datoria proprie a SC I.C.G. SRL.

Prin urmare, situația de fapt nu

apare ca fiind pe deplin stabilită, împrejurare în raport de care devin

incidente în cauză dispozițiile art. 314 C. proc. civ.

În consecință, constatând că

excepția prescripției dreptului la acțiune, cu referire la restul neachitat din

factura, a fost greșit admisă, iar situația de fapt, cu referire la plata

efectuată de altă societate în vederea stingerii debitului pârâtei, nu a fost

deplin stabilită pe baza de probelor aflate la dosarul cauzei.

În considerarea celor ce preced,

Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza

aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Gorj, împotriva deciziei nr. 241

din 21 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, casează decizia

recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 27 octombrie 2005.