ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5073/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 aprilie 2003, reclamanta S.N.P. P. SA, sucursala Gorj, a chemat în judecată SC A. SRL Târgu Jiu, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 335.483.416 lei compusă din 248.151.284 lei contravaloare produse petroliere livrate acesteia, 71.249.124 lei penalități și 16.083.008 lei cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanta a arătat că a livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei, pentru încasarea căreia a emis un număr de 6 facturi. Din totalul sumei facturate, reclamanta a încasat 127.989.657 lei, rămânând un debit din marfă neachitat în sumă de 248.928.727 lei.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, invocând următoarele motive: - dreptul la acțiune pentru suma de 21.249.124 lei din factura din 11 noiembrie 1999 și pentru suma de 71.249.124 lei reprezentând penalități s-a prescris; - a achitat reclamantei suma de 307.989.657 lei, după cum urmează: 77.989.657 lei prin proces verbal de stingere a datoriilor, 50.000.000 lei, cu ordinul de plată nr. 31 din 8 iunie 2000 emis de o altă societate și 180.000.000 lei cu fila C.E.C. din 5 iunie 2000, plătită de SC I.C.G. SRL în temeiul cesiunii de creanță intervenită între aceasta din urmă și pârâtă. Totodată, cu referire la suma de 180.000.000 lei, pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție a societății comerciale plătitoare.

În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă, prin care debitul menționat a fost confirmat. Prin sentința nr. 2943 din 10 decembrie 2003, Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a obligat pârâta SC A. SRL Târgu Jiu să plătească reclamantei S.N.P. P. SA, sucursala Gorj, suma de 335.483.416 lei, reprezentând contravaloare produse petroliere și 19.053.000 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre, cererea de chemare în garanție a fost respinsă, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, prim instanță a reținut că prescripția dreptului la acțiune a fost întreruptă, prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. 4046/2002 al Tribunalului Gorj, așa încât excepția invocată de pârâtă este neîntemeiată.

Efectuarea livrărilor, plata parțială a produselor petroliere livrate și cuantumul debitului reprezentând diferență de preț neachitat sunt dovedite de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și concluziile expertizei contabile judiciare. Din probele administrate a mai rezultat că singura plată valabilă făcută pentru stingerea parțială a datoriei pârâtei este cea în sumă de 50.000.000 lei făcută cu ordin de plată. Plățile făcute de chemata în garanție au fost făcute pentru stingerea datoriei proprii rezultând din raporturile comerciale cu reclamanta. Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel pârâta SC A. SRL susținând că în mod greșit a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, cu referire la suma de 71.249.124 lei cu titlu de penalități, ce nu au făcut obiectul dosarului având ca obiect emiterea somației de plată.

Totodată, mai arată pârâta, în raport de evidențele contabile ale reclamantei, în mod greșit s-a apreciat cu privire la suma de 180.000.000 lei achitată în contul pârâtei de către chemata în garanție în temeiul cesiunii de creanță. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 241 din 21 mai 2004, a admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că, în baza contractului, reclamanta a livrat pârâtei produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei, în perioada 11 noiembrie 1999 – 11 august 2000. La data de 10 iunie 2002, SC I.C.G.

SRL București a comunicat pârâtei SC A. SRL Târgu Jiu că a plătit reclamantei 50.000.000 lei cu ordinul de plată din 8 iunie 2000 și 180.000.000 lei cu fila C.E.C., conform convenției de cesiune de creanță din 26 mai 2000, prin care chemata în garanție se obliga să plătească reclamantei, pentru stingerea debitului pârâtei, suma de 298.151.284 lei. Instanța de apel a înlăturat apărarea reclamantei, cu privire la lipsa notificării cesiunii, reținând că prin adresa din 23 august 2001, reclamanta a comunicat chematei în grație care sunt sumele neîncasate și anume: 166.597.488 lei de la SC A. SRL și 228.825.792 lei de la SC I.C.G. SRL București, împrejurare în raport de care este probat faptul că reclamanta avea cunoștință cu privire la cesiunea intervenită și că a acceptat în mod legal plata.

A mai reținut instanța de control judiciar, cu privire la suma de recuperat, atitudinea oscilantă a reclamantei care, deși a recunoscut că din suma pretinsă a încasat 127.989.657 lei, a solicitat totuși obligarea pârâtei la plata sumei inițiale, respectiv 335.483.416 lei. Totodată, această atitudine este ilustrată și de modul defectuos de înregistrare a operațiunilor în contabilitate. În fine, în mod greșit prima instanță a înlăturat primele două procese verbale de stingere a datoriilor reciproce. Pe de altă parte, reține instanța de apel, în mod greșit a fost respinsă excepția invocată de pârâtă, cu referire la penalități și factura din 11 noiembrie 1999, întrucât întreruperea termenului de prescripției nu a operat, ca urmare a respingerii cererii de emitere a somației de plată, formulată de reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Gorj, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Criticile formulate de recurentă vizează următoarele aspecte: - instanța de apel, în mod greșit a reținut valabilitatea convenției de cesiune de creanță. - instanța de apel, în mod greșit, a reținut, cu privire la prescripția dreptului la acțiune, plata parțială efectuată cu ordinul de plată nr. 31 din 8 iunie 2000. În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului și, în rejudecare, obligarea pârâtei la plata sumei solicitate prin acțiune. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Din probatoriul administrat în cauză a rezultat, necontestat, livrarea de produse petroliere în valoare de 376.140.941 lei (dosarul fond, facturi emise de reclamantă, confirmate de pârâtă).

Totodată, din procesul verbal de compensare a datoriilor reciproce (dosarul de fond), privind suma de 77.989.657 lei și ordinul de plată din 8 iunie 2000, privind suma de 50.000.000 lei achitată de SC I. SRL în contul datoriei pârâtei (dosarul de fond), rezultă încasarea de către reclamantă a sumei de 127.989.657 lei. Prin urmare, în raport de probele administrate, în mod judicios prima instanță a apreciat cu privire la datorarea de către pârâtă a sumei de 248.928.727 lei, cu titlu de diferență preț neachitată. Din actele dosarului rezultă că, între altele, reclamanta a emis factura din 11 noiembrie 1999, în valoare de 71.249.124 lei, pentru încasarea contravalorii produselor petroliere livrate pârâtei.

Urmare plății parțiale a acesteia, cu ordinul de plată din 8 iunie 2000, a mai rămas neachitată din factura menționată suma de 21.249.124 lei. Cu privire la această sumă, respectiv suma reprezentând penalități, instanța de control judiciar a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului la acțiune. Ori, cursul prescripției a fost întrerupt prin plata parțială menționată, având caracter de act de executare, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 16 lit. c) din decretul nr. 167/1958. În raport de data plății (8 iunie 2000), ca act întreruptiv al cursului prescripției, sesizarea instanței de fond la data de 25 aprilie 2003, apare ca fiind făcută anterior împlinirii termenului prescripției dreptului la acțiune (8 iunie 2003). Prin urmare, recursul se constată a fi fondat sub aspectul acestei critici, hotărârea atacată fiind supusă cazului de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurentă. Din actele dosarului rezultă că, în mod constant, pârâta a invocat stingerea în parte a debitului prin plata făcută în acest scop, cu fila C.E.C., de o altă societate comercială, care s-ar fi obligat în acest sens. Ori, această apărare nu a fost verificată, în sensul că la dosar nu se regăsește copie a filei C.E.C. menționate, pentru a se stabili, așa cum s-a constatat în cazul ordinului de plată, că din mențiunile înscrise se aceasta s-a făcut o plată în contul datoriei pârâtei sau o plată privind datoria proprie a SC I.C.G. SRL. Prin urmare, situația de fapt nu apare ca fiind pe deplin stabilită, împrejurare în raport de care devin incidente în cauză dispozițiile art. 314 C. proc.

civ. În consecință, constatând că excepția prescripției dreptului la acțiune, cu referire la restul neachitat din factura, a fost greșit admisă, iar situația de fapt, cu referire la plata efectuată de altă societate în vederea stingerii debitului pârâtei, nu a fost deplin stabilită pe baza de probelor aflate la dosarul cauzei. În considerarea celor ce preced, Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala Gorj, împotriva deciziei nr. 241 din 21 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2005.