ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3377/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 37, pronunțată la data de 26 ianuarie 2001, în dosarul nr. E /726/2000, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Gorj a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T.G.I.E. SRL, împotriva pârâtei SC O.C. SRL, cu consecința obligării acesteia să plătească reclamantei suma de 19.350.108 lei, cu titlu de preț; suma de 11.383.038 lei, cu titlu de dobânzi comerciale și suma de 2.550.489 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel, instanța de fond a făcut aplicarea art. 1361, 969 C. civ., 43 C. com. și art. 274 C. proc. civ., reținând că pârâta nu a achitat integral, reclamantei contravaloarea mărfii primite, conform facturilor depuse în probațiune.

Secția comercială a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 669, pronunțată la data de 27 iunie 2001, în dosarul nr. 628/ C /2001 a admis apelul formulat de pârâtă împotriva acestei hotărâri, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâtei să plătească acesteia suma de 14.546.419 lei, cu titlu de preț, suma de 8.629.287 lei, cu titlu de dobânzi și suma de 1.929.056 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța menționata decizie, instanța de apel a reținut, în principal, că factura nr. 1758141 din 14 februarie 1999 nu a fost acceptată la plată de pârâtă și nu face probă împotriva acesteia și că, din prețul înscris pe facturile acceptate la plată, pârâta a achitat, cu întârziere, diferite sume.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a formulat recurs intimata reclamantă SC T.G.I.E. SRL, invocând, ca temei de drept al cererii sale, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel a încălcat dispozițiile legale în materia probelor în materie comercială, cu referire la factura contestată. Recursul este nefondat. Astfel, potrivit art. 46 C. com., obligațiile comerciale se probează cu facturi acceptate. Din interpretarea acestui text rezultă că facturile – acte unilaterale emise de către comerciant prin care acesta recapitulează ceea ce îi datorează debitorul său și îi solicită plata prețului - fac dovada în favoarea emitentului numai când sunt acceptate, iar facturile neacceptate formează mijloc de probă împotriva acestuia.

Așa fiind, având în vedere natura juridică a acestui mijloc de probă, se constată că instanța de apel, reținând cu temei că factura nr. 1758141 din 14 februarie 1999 nu a fost acceptată la plată de către pârâtă, a apreciat, cu justețe, că aceasta nu probează nici existența convenției nici conținutul său, făcând o corectă interpretare și aplicare a evocatului text legal. Pentru aceste considerente, cum dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu-și găsesc incidența în cauză, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul intimatei reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC T.G.I.E. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 669 din 27 iunie 2001 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iulie 2003.