ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2536/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Timiș, prin sentința nr. 1230/PI

din 5 septembrie 2000, a admis acțiunea reclamantei SC P.C. SA Timișoara și a

obligat-o pe pârâta, SC R.I. SRL Timișoara, la plata sumelor de 651.531.227 lei

contravaloarea lucrărilor executate acestei pârâte, 249.210.694 lei penalități

de întârziere și 17.247.419 lei cheltuieli de judecată, reținând că pârâta nu a

achitat integral lucrările executate de reclamantă în beneficiul acesteia, iar

în baza art. 10 din contractul nr. 38 din 4 decembrie 1996, reclamanta este

îndreptățită să solicite obligarea pârâtei și la plata penalităților de

întârziere aferente.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de fond a declarat apel pârâta, susținând că a achitat corect

contravaloarea lucrărilor prevăzute în contractul dintre părți, dar că

reclamanta nu a respectat termenul de executare a contractului și, de asemenea,

s-au executat lucrări în afara contractului ce impune abordarea separată a

soluției în privința acestora.

Prin decizia nr. 845/A din 15

noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

apelul pârâtei a fost admis, a fost schimbată sentința instanței de fond, în

sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnico – judiciare,

specialitatea construcții.

Din raportul de expertiză, depus la

dosar în apel, corelat cu probatoriul administrat în cauză, instanța de apel a

reținut că pretențiile reclamantei nu sunt dovedite, în sensul dispozițiilor art.

1169 C. civ.

Reclamanta a formulat recurs

împotriva acestei din urmă hotărâri și a solicitat modificarea ei în tot, cu

menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond prin respingerea apelului

pârâtei.

Reclamanta a susținut, în motivele

de recurs, că hotărârea recurată este criticabilă prin prisma prevederilor art.

304 pct. 8 C. proc. civ., constând în aceea că instanța de apel a interpretat

în mod greșit prevederile art. 6 și ale art. 8.4 din contractul de antrepriză nr.

38 din 4 decembrie 1996, încheiat între părți.

Dezvoltând această critică,

recurenta a susținut că, întrucât pârâta a încălcat prevederile art. 6 și ale art.

8.1. și 8.2. din contract, prețul de contract s-a modificat din preț ferm

(forfetar) în preț de deviz.

A susținut, de asemenea, reclamanta

că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că pârâta nu a respectat

termenul stipulat în contract pentru plata avansului și a confirmat noțiunea de

avans pentru achiziționarea materiilor prime și materialelor cu aceea de plată

a lucrărilor efectiv executate, intervertind înțelesul art. 6 din contract.

Hotărârea recurată a fost criticată

de reclamantă și pentru motivul că nu a analizat toate probele administrate în

cauză, ceea ce, prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii.

Recursul reclamantei este nefondat.

Părțile în proces, prin contractul nr.

38 din 4 decembrie 1996, au convenit, la art. 6, că prețul contractului,

inclusiv T.V.A, este de 728.843.949 lei, în condițiile în care beneficiarul

achită valoarea materialelor ca avans, pe baza facturilor pentru materiale

confirmate de beneficiar ca și comandă.

Întreaga lucrare a vizat executarea

lucrărilor de construcții montaj pentru obiectivul F.Ț., aparținând pârâtei.

Din actele dosarului rezultă că, la

data de 13 decembrie 1996, reclamanta a solicitat pârâtei să achite un avans,

în sumă de 367.983.000 lei, pentru materiale, fără a prezenta facturi

confirmate de beneficiar și comanda pentru materialele solicitate.

Așadar, instanța de apel a analizat

în hotărârea recurată cele convenite de părți la art. 6 din contract și a

stabilit că reclamanta nu a procedat conform celor convenite de părți la art. 6

din contract și a stabilit că reclamanta nu a procedat conform celor convenite

prin convenția lor, încât critica recurentei, sub aspectul prevederilor art. 304

pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiată.

Prin hotărârea sa, instanța de apel

corect a reținut că lipsa situațiilor de lucrări reale, însușită și semnată de

părți, a împiedicat expertizarea tuturor lucrărilor executate de reclamantă. De

asemenea, întrucât, pe parcursul executării lucrărilor au fost decontate și

lucrări la prețuri din lunile curente, aceeași instanță a apreciat că nu există

o corespondență directă între situația valorică din ofertă și stadiul fizic

existent.

Este inexactă și critica recurentei

vizând neanalizarea de către instanța de apel a tuturor probelor invocate de

recurentă. A fost analizată inclusiv adresa recurentei nr. 4296 din 17

februarie 1998, în care aceasta, la alin. (4), a specificat faptul că pârâta a

făcut plăți în valoare de 1.060.170.000 lei.

Din dosar, rezultă, de asemenea, că

s-au executat lucrări de o valoare mai mare decât cea comandată.

Fiind corectă aprecierea instanței

de apel că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, în sensul

prevederilor art. 1169 C. civ., și făcând aplicarea prevederilor art. 296 C.

proc. civ., potrivit art. 313 C. proc. civ., recursul reclamantei se va

respinge, nefiind întemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC P.C. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 845/A din

15 noiembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 9 mai 2003.