ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1476/2004

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 341/PI din

27 mai 1999, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis acțiunea reclamantei, SC G.O.

SRL Timișoara, și le-a obligat, în solidar, pe pârâta, SC R.N. SRL Timișoara,

și intervenienta, SC G.G. SRL Timișoara, la plata sumei de 129.067.817 lei,

reprezentând lucrări de construcție executate și nedecontate, reactualizate, și

la 833.792.208 lei penalități de întârziere, cu 6.300.000 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă; a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra

construcției moara de cereale G.B.; a respins cererea de intervenție în

interesul pârâtei, introdusă de intervenienta, SC G.A. SRL Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 876/A din 3 noiembrie 1999, a admis apelul

declarat de pârâtă și intervenientă împotriva sentinței tribunalului mai sus

menționate, pe care a desființat-o, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținând că instanța de fond nu s-a pronunțat, în dispozitivul

sentinței, asupra cererii reconvenționale.

Rejudecând cauza, Tribunalul Timiș,

secția comercială, prin sentința civilă nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, a admis

în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta, SC G.O. SRL Timișoara,

și le-a obligat pe pârâtele, SC R.N. SRL Timișoara și SC G.A. SRL, să-i

plătească reclamantei suma de 20.821.365 lei, reprezentând contravaloare

lucrări de construcții executate și neachitate, precum și penalități de

întârziere în sumă de 833.792.208 lei; a luat act de renunțarea la capătul de

cerere privind sechestrul asigurător formulat de reclamantă, și a respins în

rest cererea pentru obligarea la contravaloarea reactualizată a lucrărilor de

construcții neplătite la termen, obligându-le pe pârâte la plata cheltuielilor

de judecată în sumă de 24.953.600 lei.

Prin aceeași sentință a fost anulată,

ca insuficient timbrată, cererea reconvențională formulată de pârâtă și s-a

respins cererea de intervenție, în interesul pârâtei, formulată de

intervenienta, SC G.A. SRL Timișoara.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de

construcții montaj pentru obiectivul „Moara de cereale G.B.”. Reclamanta a

făcut dovada pretențiilor, a depus situațiile de plată, iar beneficiara nu a

achitat în totalitate contravaloarea lucrărilor, rămânând cu o restanță de

20.826.365 lei. Contractul prevede, la art. 21, penalități de 1% privind

decontarea sumei de 20.826.365 lei, care, conform calculului expertizei

contabile, sunt în sumă de 833.792.208 lei, calcul ce nu a fost contestat de

pârâți.

Reclamanta și-a extins acțiunea cu

privire la SC G.A. SRL, solicitând obligarea și a acesteia alături de pârâta,

SC R.N. SRL, pentru Moara G.B., aceasta fiind beneficiara construcției, și

instanța, dat fiind raportul juridic dintre acestea, le-a obligat pe amândouă,

în calitate de pârâte, la plata pretențiilor solicitate de reclamantă.

Cu privire la pretenția reclamantei,

de a fi obligate pârâtele la contravaloarea actualizată cu indicele de inflație

a lucrărilor de construcții neplătite la termen, instanța a respins-o, ca

neîntemeiată și nelegală, întrucât părțile nu au prevăzut clauze speciale

privind impreviziunea.

Cererea reconvențională formulată de

pârâtă nu a fost timbrată suficient cu taxele de timbru stabilite de instanță,

iar cererea de intervenție formulată de intervenienta, SC G.A. SRL Timișoara,

în interesul pârâtei, nu a fost dovedită prin prisma motivelor invocate.

Prin decizia civilă nr. 1241/A din 7

decembrie 2000, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ,

a admis apelurile pârâtelor, SC R.N. SRL Timișoara și SC G.A. SRL Timișoara,

împotriva sentinței civile nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, pronunțate de

Tribunalul Timiș, pe care a schimbat-o, în parte, și a admis, în parte,

acțiunea precizată numai împotriva pârâtei, SC R.N. SRL Timișoara, pe care a obligat-o

să-i plătească reclamantei suma de 129.067.817 lei cu titlu de preț și

penalități, precum și 3.750.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale,

respingând acțiunea față de pârâta, SC G.A. SRL Timișoara. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale hotărârii.

Apelul declarat de reclamantă,

împotriva aceleiași hotărâri, a fost respins și a fost obligată reclamanta la

plata cheltuielilor de judecată către cele două pârâte, în sumă de 17.300.000

lei și respectiv 21.300.000 lei.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, a admis recursurile declarate de reclamantă, și pârâta, SC R.N. SRL

Timișoara, a casat decizia mai sus arătată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

În rejudecare, Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelurile

declarate de reclamantă și intervenienta, SC G.A. SRL Timișoara, împotriva

sentinței civile nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, pronunțată de Tribunalul Timiș,

și a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâta, SC R.N. SRL

Timișoara, să-i plătească reclamantei suma de 414.649.771 lei contravaloare

lucrări și 20.821.365 lei penalități de întârziere.

A respins acțiunea precizată

formulată de reclamantă împotriva pârâtei, SC G.A. SRL Timișoara.

Au fost menținute, în rest,

dispozițiile sentinței și a fost obligată pârâta, SC R.N. SRL Timișoara, să-i

plătească reclamantei suma de 24.953.600 lei cheltuieli de judecată la fond,

7.965.948 lei cheltuieli de judecată în recurs și 1.465.133 lei cheltuieli de

judecată în apel, compensându-se în rest cheltuielile.

A fost obligată reclamanta să-i

plătească intervenientei, SC G.A. SRL Timișoara, 14.065.777 lei cheltuieli de

judecată în apel, compensându-se în rest cheltuielile.

În motivarea acestei soluții,

instanța de apel a reținut că s-a efectuat supliment de expertiză, suma

actualizată reprezentând contravaloare lucrări este de 414.649.771 lei, iar

totalul penalităților pentru întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul

sumei asupra cărora sunt calculate, respectiv suma de 20.821.365 lei. În

privința solidarității pârâtelor, instanța a reținut că, la raportul comercial

obligațional au luat parte numai reclamanta și pârâta, SC R.N. SRL Timișoara,

și nici nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 42 alin. (2) C. com., privind

fidejusiunea, astfel încât acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva

pârâtei, SC G.A. SRL Timișoara, apare ca nefondată.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs, atât reclamanta, SC G.O. SRL Timișoara, cât și pârâta, SC R.N. SRL

Timișoara.

Recurenta-reclamantă, în recursul

său, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ., și solicită

admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei curții de apel, în

sensul obligării, în solidar, a ambelor societăți comerciale pârâte la plata

contravalorii lucrărilor, corect reținută de Curtea de Apel Timișoara;

menținerea hotărârii primei instanțe privind obligarea pârâtelor în solidar la

plata sumei de 833.792.208 lei penalități de întârziere, prin actualizarea

acestora conform expertizei; respingerea apelurilor pârâtelor și acordarea

cheltuielilor de judecată corect datorate.

Susține astfel, în esență, că: I

greșit a fost înlăturată solidaritatea pârâtelor, care are un temei

convențional foarte clar explicit și legal în dispozițiile art. 42 C. com.; II

greșit nu s-a procedat și la actualizarea penalităților în raport de rata

inflației; III eronat au fost admise apelurile pârâtelor, deoarece având în

vedere decizia Curții Supreme de Justiție, apelul SC G.A. SRL nu mai poate fi

susținut, intrând în puterea lucrului judecat, iar în ce-o privește pe SC R.N.

SRL, aceasta și-a asumat doar provizoriu obligațiile contractuale pentru

obiectivul moara G.B., succesoare în dreptul și obligații privind contractul de

edificare al morii fiind SC G.A. SRL, care trebuia obligată la toate sumele

solicitate de reclamantă, în solidar cu SC R.N. SRL; IV se impune reexaminarea

problemei cheltuielilor de judecată prin înlăturarea compensărilor, acordarea

sumei de 30.657.874 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru toate

ciclurile procesuale, și înlăturarea obligației sale de la plata cheltuielilor

de judecată către SC G.A. SRL.

Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului

se constată următoarele:

Prin decizia de casare pronunțată de

Curtea Supremă s-a reținut că, în speță, nu s-au stabilit cu certitudine

raporturile juridice dintre părți și obligațiile acestora, existând

contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, împrejurări

în care cauza a fost trimisă spre rejudecare cu indicația examinării și a

celorlalte apărări formulate de pârâta, SC R.N. SRL.

Ca atare, în rejudecare, au fost

analizate toate susținerile părților, fiind respectat dreptul la apărare a

acestora și s-a dat relevanță întregului probatoriu administrat, inclusiv

suplimentului de expertiză ce s-a dispus a se efectua, stabilindu-se judicios

că valoarea cantităților de lucrări efectuate la data de 10 octombrie 1995 a

fost de 78.821.355 lei, din care, scăzându-se avansul achitat, a mai rămas o

diferență de plată de 20.821.365 lei, ce este datorată reclamantei.

Conform celor dispuse de instanța

supremă, pe baza actelor dosarului, s-a stabilit corect, fără putință de

tăgadă, că reclamanta a executat pentru pârâta, SC R.N. SRL, lucrările la

obiectivul „moară de cereale”, raportul comercial obligațional existând numai

între reclamantă și pârâta, SC R.N. SRL, așa încât nu sunt îndeplinite

condițiile art. 42 alin. (2) C. com., pentru a deveni operantă fidejusiunea și,

contrar susținerilor SC G.A. SRL, acțiunea precizată a reclamantei față de

această parte a fost corect respinsă, ca nefondată.

Fiind înlăturată solidaritatea, s-a

reținut că pârâta, SC R.N. SRL, urmează să răspundă pentru diferența de preț

neachitată, actualizată conform indicelui de inflație la data de 30 octombrie

2002, respectiv pentru suma de 414.649.771 lei, întrucât potrivit dispozițiilor

art. 1084 C. civ., creditorul este îndreptățit la repararea integrală a

pierderii suferite, această reparație cuprinzând atât prețul cât și beneficiul

de care a fost lipsit.

Față de cele mai sus arătate,

criticile exprimate de recurenta-reclamantă la punctele I și III nu sunt

fondate.

Nefondată este și critica conținută

de pct. II, privind greșita neactualizare a penalităților, deoarece acestea au

fost acordate conform clauzei penale stabilite de părți, respectiv în procent

de 1% pe zi, în acord cu dispozițiile art. 1087 C. civ.

În consecință, cum primele trei

critici se constată a fi nefondate, rezultă că nici cea de-a patra critică nu

poate fi luată în considerare, întrucât susținerile recurentei fiind respinse,

nu se justifică nici reexaminarea modului în care au fost acordate cheltuielile

de judecată, cuantumul lor fiind corect stabilit și critica nevizând calculul

lor.

Recurenta pârâtă, în recursul său,

susține că la data de 10 octombrie 1995, a intervenit rezilierea de drept a

contractului și contestă obligarea sa la plata sumei de 20.821.365 lei,

actualizate cu indicele de inflație, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art.

1087 C. civ.

În consecință, întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în principal, respingerea

acțiunii reclamantei și exonerarea societății sale de plata sumei de

414.649.771 lei contravaloare lucrări, și 20.821.365 lei cu titlu de penalități

de întârziere, cu cheltuielile de judecată aferente, datorate în recurs.

Se constată, însă, că deși recursul

este motivat și legal timbrat, este semnat numai de avocat D.C., și

împuternicirea acestuia nu poartă ștampila societății.

Având în vedere că i s-a pus în

vedere recurentei-pârâte ca recursul său să fie semnat de reprezentanții săi

legali și să fie aplicată ștampila societății, sau să depună la dosar o

declarație că își însușește motivele de recurs formulate de avocat (dosar

recurs), iar aceasta nu a dat curs dispozițiilor instanței, recursul astfel

declarat va fi anulat conform dispozițiilor art. 133 C. proc. civ.

Ca atare, urmează a se anula

recursul pârâtei, SC R.N. SRL, potrivit textului legal mai sus menționat, iar

recursul reclamantei, SC G.O. SRL, va fi respins, ca nefondat, menținându-se

hotărârea pronunțată de curtea de apel, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de SC R.N.

SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 3 A din 30 ianuarie 2003, a Curții de

Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat de SC G.O.

SRL Timișoara, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 27 aprilie 2004.