ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1476/2004

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 341/PI din 27 mai 1999, Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis acțiunea reclamantei, SC G.O. SRL Timișoara, și le-a obligat, în solidar, pe pârâta, SC R.N. SRL Timișoara, și intervenienta, SC G.G. SRL Timișoara, la plata sumei de 129.067.817 lei, reprezentând lucrări de construcție executate și nedecontate, reactualizate, și la 833.792.208 lei penalități de întârziere, cu 6.300.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă; a dispus înființarea sechestrului asigurător asupra construcției moara de cereale G.B.; a respins cererea de intervenție în interesul pârâtei, introdusă de intervenienta, SC G.A.

SRL Timișoara. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 876/A din 3 noiembrie 1999, a admis apelul declarat de pârâtă și intervenientă împotriva sentinței tribunalului mai sus menționate, pe care a desființat-o, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de fond nu s-a pronunțat, în dispozitivul sentinței, asupra cererii reconvenționale. Rejudecând cauza, Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta, SC G.O. SRL Timișoara, și le-a obligat pe pârâtele, SC R.N. SRL Timișoara și SC G.A.

SRL, să-i plătească reclamantei suma de 20.821.365 lei, reprezentând contravaloare lucrări de construcții executate și neachitate, precum și penalități de întârziere în sumă de 833.792.208 lei; a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind sechestrul asigurător formulat de reclamantă, și a respins în rest cererea pentru obligarea la contravaloarea reactualizată a lucrărilor de construcții neplătite la termen, obligându-le pe pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 24.953.600 lei. Prin aceeași sentință a fost anulată, ca insuficient timbrată, cererea reconvențională formulată de pârâtă și s-a respins cererea de intervenție, în interesul pârâtei, formulată de intervenienta, SC G.A.

SRL Timișoara. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de construcții montaj pentru obiectivul „Moara de cereale G.B.”. Reclamanta a făcut dovada pretențiilor, a depus situațiile de plată, iar beneficiara nu a achitat în totalitate contravaloarea lucrărilor, rămânând cu o restanță de 20.826.365 lei. Contractul prevede, la art. 21, penalități de 1% privind decontarea sumei de 20.826.365 lei, care, conform calculului expertizei contabile, sunt în sumă de 833.792.208 lei, calcul ce nu a fost contestat de pârâți. Reclamanta și-a extins acțiunea cu privire la SC G.A. SRL, solicitând obligarea și a acesteia alături de pârâta, SC R.N.

SRL, pentru Moara G.B., aceasta fiind beneficiara construcției, și instanța, dat fiind raportul juridic dintre acestea, le-a obligat pe amândouă, în calitate de pârâte, la plata pretențiilor solicitate de reclamantă. Cu privire la pretenția reclamantei, de a fi obligate pârâtele la contravaloarea actualizată cu indicele de inflație a lucrărilor de construcții neplătite la termen, instanța a respins-o, ca neîntemeiată și nelegală, întrucât părțile nu au prevăzut clauze speciale privind impreviziunea. Cererea reconvențională formulată de pârâtă nu a fost timbrată suficient cu taxele de timbru stabilite de instanță, iar cererea de intervenție formulată de intervenienta, SC G.A. SRL Timișoara, în interesul pârâtei, nu a fost dovedită prin prisma motivelor invocate.

Prin decizia civilă nr. 1241/A din 7 decembrie 2000, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelurile pârâtelor, SC R.N. SRL Timișoara și SC G.A. SRL Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, pronunțate de Tribunalul Timiș, pe care a schimbat-o, în parte, și a admis, în parte, acțiunea precizată numai împotriva pârâtei, SC R.N. SRL Timișoara, pe care a obligat-o să-i plătească reclamantei suma de 129.067.817 lei cu titlu de preț și penalități, precum și 3.750.000 lei, cheltuieli de judecată parțiale, respingând acțiunea față de pârâta, SC G.A. SRL Timișoara. Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. Apelul declarat de reclamantă, împotriva aceleiași hotărâri, a fost respins și a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către cele două pârâte, în sumă de 17.300.000 lei și respectiv 21.300.000 lei.

Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, a admis recursurile declarate de reclamantă, și pârâta, SC R.N. SRL Timișoara, a casat decizia mai sus arătată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de reclamantă și intervenienta, SC G.A. SRL Timișoara, împotriva sentinței civile nr. 639/PI din 25 aprilie 2000, pronunțată de Tribunalul Timiș, și a schimbat-o, în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâta, SC R.N. SRL Timișoara, să-i plătească reclamantei suma de 414.649.771 lei contravaloare lucrări și 20.821.365 lei penalități de întârziere. A respins acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtei, SC G.A.

SRL Timișoara. Au fost menținute, în rest, dispozițiile sentinței și a fost obligată pârâta, SC R.N. SRL Timișoara, să-i plătească reclamantei suma de 24.953.600 lei cheltuieli de judecată la fond, 7.965.948 lei cheltuieli de judecată în recurs și 1.465.133 lei cheltuieli de judecată în apel, compensându-se în rest cheltuielile. A fost obligată reclamanta să-i plătească intervenientei, SC G.A. SRL Timișoara, 14.065.777 lei cheltuieli de judecată în apel, compensându-se în rest cheltuielile. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că s-a efectuat supliment de expertiză, suma actualizată reprezentând contravaloare lucrări este de 414.649.771 lei, iar totalul penalităților pentru întârziere în decontare nu poate depăși cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate, respectiv suma de 20.821.365 lei.

În privința solidarității pârâtelor, instanța a reținut că, la raportul comercial obligațional au luat parte numai reclamanta și pârâta, SC R.N. SRL Timișoara, și nici nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 42 alin. (2) C. com., privind fidejusiunea, astfel încât acțiunea precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtei, SC G.A. SRL Timișoara, apare ca nefondată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanta, SC G.O. SRL Timișoara, cât și pârâta, SC R.N. SRL Timișoara. Recurenta-reclamantă, în recursul său, invocă dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ., și solicită admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei curții de apel, în sensul obligării, în solidar, a ambelor societăți comerciale pârâte la plata contravalorii lucrărilor, corect reținută de Curtea de Apel Timișoara; menținerea hotărârii primei instanțe privind obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 833.792.208 lei penalități de întârziere, prin actualizarea acestora conform expertizei; respingerea apelurilor pârâtelor și acordarea cheltuielilor de judecată corect datorate. Susține astfel, în esență, că: I greșit a fost înlăturată solidaritatea pârâtelor, care are un temei convențional foarte clar explicit și legal în dispozițiile art. 42 C. com.; II greșit nu s-a procedat și la actualizarea penalităților în raport de rata inflației; III eronat au fost admise apelurile pârâtelor, deoarece având în vedere decizia Curții Supreme de Justiție, apelul SC G.A.

SRL nu mai poate fi susținut, intrând în puterea lucrului judecat, iar în ce-o privește pe SC R.N. SRL, aceasta și-a asumat doar provizoriu obligațiile contractuale pentru obiectivul moara G.B., succesoare în dreptul și obligații privind contractul de edificare al morii fiind SC G.A. SRL, care trebuia obligată la toate sumele solicitate de reclamantă, în solidar cu SC R.N. SRL; IV se impune reexaminarea problemei cheltuielilor de judecată prin înlăturarea compensărilor, acordarea sumei de 30.657.874 lei cu titlu de cheltuieli de judecată pentru toate ciclurile procesuale, și înlăturarea obligației sale de la plata cheltuielilor de judecată către SC G.A. SRL. Recursul reclamantei nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului se constată următoarele: Prin decizia de casare pronunțată de Curtea Supremă s-a reținut că, în speță, nu s-au stabilit cu certitudine raporturile juridice dintre părți și obligațiile acestora, existând contradicție între considerentele și dispozitivul deciziei atacate, împrejurări în care cauza a fost trimisă spre rejudecare cu indicația examinării și a celorlalte apărări formulate de pârâta, SC R.N. SRL. Ca atare, în rejudecare, au fost analizate toate susținerile părților, fiind respectat dreptul la apărare a acestora și s-a dat relevanță întregului probatoriu administrat, inclusiv suplimentului de expertiză ce s-a dispus a se efectua, stabilindu-se judicios că valoarea cantităților de lucrări efectuate la data de 10 octombrie 1995 a fost de 78.821.355 lei, din care, scăzându-se avansul achitat, a mai rămas o diferență de plată de 20.821.365 lei, ce este datorată reclamantei.

Conform celor dispuse de instanța supremă, pe baza actelor dosarului, s-a stabilit corect, fără putință de tăgadă, că reclamanta a executat pentru pârâta, SC R.N. SRL, lucrările la obiectivul „moară de cereale”, raportul comercial obligațional existând numai între reclamantă și pârâta, SC R.N. SRL, așa încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 42 alin. (2) C. com., pentru a deveni operantă fidejusiunea și, contrar susținerilor SC G.A. SRL, acțiunea precizată a reclamantei față de această parte a fost corect respinsă, ca nefondată. Fiind înlăturată solidaritatea, s-a reținut că pârâta, SC R.N.

SRL, urmează să răspundă pentru diferența de preț neachitată, actualizată conform indicelui de inflație la data de 30 octombrie 2002, respectiv pentru suma de 414.649.771 lei, întrucât potrivit dispozițiilor art. 1084 C. civ., creditorul este îndreptățit la repararea integrală a pierderii suferite, această reparație cuprinzând atât prețul cât și beneficiul de care a fost lipsit. Față de cele mai sus arătate, criticile exprimate de recurenta-reclamantă la punctele I și III nu sunt fondate. Nefondată este și critica conținută de pct. II, privind greșita neactualizare a penalităților, deoarece acestea au fost acordate conform clauzei penale stabilite de părți, respectiv în procent de 1% pe zi, în acord cu dispozițiile art. 1087 C. civ.

În consecință, cum primele trei critici se constată a fi nefondate, rezultă că nici cea de-a patra critică nu poate fi luată în considerare, întrucât susținerile recurentei fiind respinse, nu se justifică nici reexaminarea modului în care au fost acordate cheltuielile de judecată, cuantumul lor fiind corect stabilit și critica nevizând calculul lor. Recurenta pârâtă, în recursul său, susține că la data de 10 octombrie 1995, a intervenit rezilierea de drept a contractului și contestă obligarea sa la plata sumei de 20.821.365 lei, actualizate cu indicele de inflație, invocând greșita aplicare a dispozițiilor art. 1087 C. civ. În consecință, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., solicită, în principal, respingerea acțiunii reclamantei și exonerarea societății sale de plata sumei de 414.649.771 lei contravaloare lucrări, și 20.821.365 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuielile de judecată aferente, datorate în recurs. Se constată, însă, că deși recursul este motivat și legal timbrat, este semnat numai de avocat D.C., și împuternicirea acestuia nu poartă ștampila societății. Având în vedere că i s-a pus în vedere recurentei-pârâte ca recursul său să fie semnat de reprezentanții săi legali și să fie aplicată ștampila societății, sau să depună la dosar o declarație că își însușește motivele de recurs formulate de avocat (dosar recurs), iar aceasta nu a dat curs dispozițiilor instanței, recursul astfel declarat va fi anulat conform dispozițiilor art. 133 C. proc.

civ. Ca atare, urmează a se anula recursul pârâtei, SC R.N. SRL, potrivit textului legal mai sus menționat, iar recursul reclamantei, SC G.O. SRL, va fi respins, ca nefondat, menținându-se hotărârea pronunțată de curtea de apel, ca fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de SC R.N. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 3 A din 30 ianuarie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge recursul declarat de SC G.O. SRL Timișoara, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2004.