ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta S.N.C.F.R.

București a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 210.442.438 lei,

reprezentând taxe revizie tehnică și penalități de întârziere, întrucât acesta

nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

Prin sentința civilă nr. 1573 din 17 octombrie 2000,

Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta

SC P. SA Timișoara, obligând-o la plata sumei de 109.187.150 lei, contravaloare

servicii prestate, și 9.296.580 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași

sentință s-au respins restul pretențiilor reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a

reținut că, prin actele depuse, reclamanta a făcut dovada contravalorii

plăților neefectuate de reclamantă și a celor efectuate cu întârziere pentru care

datorează penalități, conform clauzei penale înscrise în contract.

Apelul declarat de reclamanta S.N.C.F.R. R.A. a fost

respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 107/ A din 7 februarie 2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au

declarat recurs reclamanta și pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală.

Astfel, în recursul reclamantei, se critică decizia,

susținându-se că, deși în contract nu s-au înscris procedural penalitățile

datorate, acesta face trimitere la plata penalităților, conform Legii nr.

76/1992.

Recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat.

Recursul declarat de reclamantă va fi respins, ca

nefondat, iar cel al pârâtei va fi constatat nul pentru cele ce urmează:

Observând contractul nr. 35896/1996, se constată că

acesta face o referire

sui generis

la plata pe penalități de întârziere

pentru partea care, din culpă, nu-și va executa obligația, făcând trimitere la

dispozițiile Legii nr. 76/1992.

Această referire, la plata de penalități fără

determinarea lor procentuală, nu reprezintă o clauză penală convenită de părți

și nu au fost acordate pentru acest motiv, ci pentru faptul că dispozițiile

Legii nr. 76/1992 au fost abrogate pe perioada derulării relațiilor

contractuale dintre părți.

Cât privește recursul pârâtei, se constată că, deși

acesteia i-a fost comunicată decizia, la 30 martie 2001, nici până la

dezbaterile din recurs acestea nu au fost depuse, încălcându-se dispozițiile

art. 301 C. proc. civ., ceea ce face incidente dispozițiile art. 306 C. proc.

civ.

Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins, ca nefondat, iar

conform art. 306 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N.C.F.R. R.A., sucursala

Timișoara, împotriva deciziei nr. 107 A din 7 februarie 2001 a Curții de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Constată nul recursul declarat de pârâta SC PREFATIM

SA Timișoara, împotriva aceleiași decizii.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie

2003.