ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamanta S.N.C.F.R. București a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 210.442.438 lei, reprezentând taxe revizie tehnică și penalități de întârziere, întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate. Prin sentința civilă nr. 1573 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta SC P. SA Timișoara, obligând-o la plata sumei de 109.187.150 lei, contravaloare servicii prestate, și 9.296.580 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-au respins restul pretențiilor reclamantei. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, prin actele depuse, reclamanta a făcut dovada contravalorii plăților neefectuate de reclamantă și a celor efectuate cu întârziere pentru care datorează penalități, conform clauzei penale înscrise în contract.

Apelul declarat de reclamanta S.N.C.F.R. R.A. a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 107/ A din 7 februarie 2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanta și pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Astfel, în recursul reclamantei, se critică decizia, susținându-se că, deși în contract nu s-au înscris procedural penalitățile datorate, acesta face trimitere la plata penalităților, conform Legii nr. 76/1992. Recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat. Recursul declarat de reclamantă va fi respins, ca nefondat, iar cel al pârâtei va fi constatat nul pentru cele ce urmează: Observând contractul nr. 35896/1996, se constată că acesta face o referire sui generis la plata pe penalități de întârziere pentru partea care, din culpă, nu-și va executa obligația, făcând trimitere la dispozițiile Legii nr. 76/1992.

Această referire, la plata de penalități fără determinarea lor procentuală, nu reprezintă o clauză penală convenită de părți și nu au fost acordate pentru acest motiv, ci pentru faptul că dispozițiile Legii nr. 76/1992 au fost abrogate pe perioada derulării relațiilor contractuale dintre părți. Cât privește recursul pârâtei, se constată că, deși acesteia i-a fost comunicată decizia, la 30 martie 2001, nici până la dezbaterile din recurs acestea nu au fost depuse, încălcându-se dispozițiile art. 301 C. proc. civ., ceea ce face incidente dispozițiile art. 306 C. proc. civ. Prin urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins, ca nefondat, iar conform art. 306 C. proc.

civ., recursul pârâtei va fi constatat nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N.C.F.R. R.A., sucursala Timișoara, împotriva deciziei nr. 107 A din 7 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Constată nul recursul declarat de pârâta SC PREFATIM SA Timișoara, împotriva aceleiași decizii. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.