ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2003

S-a luat în examinare recursurile declarate de SNCFR

RA Sucursala Timișoara și SC „P.” SA Timișoara împotriva deciziei nr.107 A din

7 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, Secția Comercială și de Contencios

Administrativ.

La apelul nominal nu s-au prezentat părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că prin

cerere scrisă înregistrată la dosar recurenta pârâtă a solicitat să se suspende

judecarea cauzei în baza art.35 din Legea 64/1995 republicată.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea formulată de reclamanta SNCFR București

a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 210.442.438 lei reprezentând

taxe revizie tehnică și penalități de întârziere, întrucât acesta nu și-a

îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

Prin sentința civilă nr.1573/17 octombrie 2000,

Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta

SC „P.”SA Timișoara, obligând-o la plata sumei de 109.187.150 lei contravaloare

servicii prestate și 9.296.580 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință

s-au respins restul pretențiilor reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință instanța a

reținut că prin actele depuse, reclamanta a făcut dovada contravalorii plăților

neefectuate de reclamantă și a celor efectuate cu întârziere pentru care datorează

penalități, conform clauzei penale înscrise în contract.

Apelul declarat de reclamanta SNCFR RA a fost

respins ca nefondat prin decizia civilă nr.107/A/7 februarie 2001.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au

declarat recurs reclamanta și pârâta criticând-o ca fiind netemeinică și

nelegală.

Astfel, în recursul reclamantei se critică decizia

susținându-se că, deși în contract, nu s-au înscris procedural penalitățile

datorate, acesta face trimitere la plata penalităților conform Legii

nr.76/1992.

Recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat.

Recursul declarat de reclamantă va fi respins ca

nefondat iar cel al pârâtei va fi constatat nul pentru cele ce urmează.

Observând contractul nr.3.5.8.96/1996, se constată

că acesta face o referire sui generis la plata pe penalități de întârziere

pentru partea care din culpă nu-și va executa obligația, făcând trimitere la

dispozițiile Legii 76/1992.

Această referire la plata de penalități fără

determinarea lor procentuală, nu reprezintă o clauză penală convenită de părți

și nu au fost acordate pentru acest motiv cât și pentru faptul că, dispozițiile

Legii 76/1992 au fost abrogate pe perioada derulării relațiilor contractuale

dintre părți.

Cât privește recursul pârâtei, se constată că, deși

acesteia i-a fost comunicată decizia la 30.03.2001 nici până la dezbaterile din

recurs acestea nu au fost depuse, încălcându-se dispozțiile art.301 cod

procedură civilă ceea ce face incidente dispozițiile art.306 cod procedură

civilă.

Prin urmare în conformitate cu dispozțiile art.312

(1) cod procedură civilă, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat iar

conform art.306 cod procedură civilă recursul pârâtei va fi constatat nul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SNCFR RA

Sucursala Timișoara împotriva deciziei nr.107 A din 7 februarie 2001 a Curții

de Apel Timișoara, Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Constată nul recursul declarat de

pârâta SC „P.” SA Timișoara, împotriva aceleiași decizii.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie

2003.