ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 8/2003

S-a luat în examinare recursurile declarate de SNCFR RA Sucursala Timișoara și SC „P.” SA Timișoara împotriva deciziei nr.107 A din 7 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, Secția Comercială și de Contencios Administrativ. La apelul nominal nu s-au prezentat părțile. Procedura legal îndeplinită. S-a referit de către magistratul asistent că prin cerere scrisă înregistrată la dosar recurenta pârâtă a solicitat să se suspende judecarea cauzei în baza art.35 din Legea 64/1995 republicată. C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată de reclamanta SNCFR București a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 210.442.438 lei reprezentând taxe revizie tehnică și penalități de întârziere, întrucât acesta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

Prin sentința civilă nr.1573/17 octombrie 2000, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâta SC „P.”SA Timișoara, obligând-o la plata sumei de 109.187.150 lei contravaloare servicii prestate și 9.296.580 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeași sentință s-au respins restul pretențiilor reclamantei. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin actele depuse, reclamanta a făcut dovada contravalorii plăților neefectuate de reclamantă și a celor efectuate cu întârziere pentru care datorează penalități, conform clauzei penale înscrise în contract. Apelul declarat de reclamanta SNCFR RA a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.107/A/7 februarie 2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta și pârâta criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Astfel, în recursul reclamantei se critică decizia susținându-se că, deși în contract, nu s-au înscris procedural penalitățile datorate, acesta face trimitere la plata penalităților conform Legii nr.76/1992. Recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat. Recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat iar cel al pârâtei va fi constatat nul pentru cele ce urmează. Observând contractul nr.3.5.8.96/1996, se constată că acesta face o referire sui generis la plata pe penalități de întârziere pentru partea care din culpă nu-și va executa obligația, făcând trimitere la dispozițiile Legii 76/1992. Această referire la plata de penalități fără determinarea lor procentuală, nu reprezintă o clauză penală convenită de părți și nu au fost acordate pentru acest motiv cât și pentru faptul că, dispozițiile Legii 76/1992 au fost abrogate pe perioada derulării relațiilor contractuale dintre părți.

Cât privește recursul pârâtei, se constată că, deși acesteia i-a fost comunicată decizia la 30.03.2001 nici până la dezbaterile din recurs acestea nu au fost depuse, încălcându-se dispozțiile art.301 cod procedură civilă ceea ce face incidente dispozițiile art.306 cod procedură civilă. Prin urmare în conformitate cu dispozțiile art.312 (1) cod procedură civilă, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat iar conform art.306 cod procedură civilă recursul pârâtei va fi constatat nul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SNCFR RA Sucursala Timișoara împotriva deciziei nr.107 A din 7 februarie 2001 a Curții de Apel Timișoara, Secția Comercială și de Contencios Administrativ. Constată nul recursul declarat de pârâta SC „P.” SA Timișoara, împotriva aceleiași decizii. IREVOCABILĂ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2003.