ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1830/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 12 noiembrie 1998,

reclamanta, SC O.A. SA Timișoara, a solicitat ca, în contradictoriu cu SC P.O.

SA Timișoara, instanța de judecată să oblige pârâta la plata sumei de

131.850.636 lei, compusă din 124.153.508 lei chirie restantă și 7.697.128 lei

cu titlu de penalități de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a încheiat cu pârâta contractul de locațiune nr. 1610 din 26 iunie

1998, pe o durată de 2 ani, cu drept de prelungire, privind darea în folosință

sub formă de închiriere a spațiului în suprafață de 1998 metrii pătrați.

Pârâta nu și-a îndeplinit obligația

de plată a chiriei, neonorând un număr de 5 facturi emise în scopul încasării

acesteia. În cauză, a fost efectuată o expertiză contabilă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii, invocând culpa comună a părților.

Pe cale reconvențională, aceasta a

solicitat obligarea reclamantei-pârâte reconvenționale la plata actualizată a

valorii renovărilor efectuate în spațiul menționat, și compensarea datoriilor

reciproce.

Prin sentința nr. 1641/PI din 23

octombrie 2000, Tribunalul Timiș, a admis acțiunea precizată și a obligat

pârâta să plătească reclamantei 163.698.575 lei chirie restantă, precum și

240.124.248 lei penalități de întârziere.

Prin aceeași hotărâre, cererea

reconvențională a fost respinsă, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, potrivit probatoriului administrat în cauză, că părțile au

încheiat contractul de locațiune urmare participării pârâtei la licitație și

adjudecării acesteia.

Starea spațiului închiriat era

cunoscută de pârâtă urmare vizualizării acestuia, iar din caietul de sarcini

luase la cunoștință obligațiile ce urma a și le asuma.

Valoarea chiriei datorate a fost

stabilită de expertul contabil la sumai de 220.033.723 lei.

În sarcina reclamantei nu se poate

reține nici o culpă cu privire la executarea contractului.

Lucrările de renovare, efectuate de

pârâtă, materializează obligația asumată prin art. 4 lit. b) din contract, fără

posibilitate de recuperare.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială

și de contencios administrativ, prin decizia nr. 901/A din 18 decembrie 2001, a

respins apelurile declarate de reclamantă și respectiv pârâtă, împotriva

hotărârii primei instanțe.

Pentru a respinge apelul declarat de

pârâtă, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut

corect raporturile juridice din contractul de locațiune.

Cu privire la primul motiv de apel,

referitor la necesitatea diminuării chiriei, urmare renunțării pârâtei la

folosința unei părți din spațiul închiriat, instanța de control judiciar a

apreciat că acesta este neîntemeiat, în raport de împrejurarea stabilirii

chiriei pentru întregul obiectiv.

Pe de altă parte, în mod corect,

prima instanță a reținut că nu a intervenit rezilierea parțială a contractului

pentru spațiul aferent tinichigeriei, în lipsa acordului reclamantei și

nepredarea acestui spațiu de către pârâtă.

Cu privire la criticile privind

greșita respingere a cererii reconvenționale, instanța de apel a apreciat că,

în mod corect, a reținut instanța de fond efectuarea de reparații locative și

lipsa convenției de recuperare a valorii acestora.

În fine, penalitățile sunt datorate

în raport de întârzierea plății chiriei și înscrierea clauzei penale în art. 7

din contractul de locațiune.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

pârâta, SC P.O. SA Timișoara, a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

Reiterând criticile formulate în

apel, pârâta a susținut că:

- în mod greșit instanța de control

judiciar a menținut hotărârea primei instanțe, referitoare la obligarea

acesteia la plata chiriei restante în sumă de 163.698.575 lei, deși chiria

recalculată în raport de reducerea suprafeței închiriate cu cea a atelierului

este de 207.431.468 lei, din care a achitat 57.235.137 lei, debitul restant

real fiind de 150.196.431 lei. În acest sens, în mod greșit, s-a reținut că

obiectul închirierii îl formează obiectivul și nu suprafața efectiv folosită;

- în mod greșit a fost reținută

soluția primei instanțe, privind respingerea cererii reconvenționale, cu

privire la lucrările a căror valoare a fost stabilită prin expertiză și care

trebuiau compensate cu chiria restantă;

- în mod greșit a fost menținută

obligația de plată a penalităților, atât timp cât reclamanta este în culpă,

constând în neîndeplinirea obligației de punere la dispoziție a spațiului cu

utilajele corespunzătoare funcționării unei service auto.

În concluzie, pârâta a solicitat

admiterea recursului și, în rejudecare, diminuarea obligației de plată a

chiriei la suma menționată, exonerarea de obligația plății penalităților,

precum și admiterea cererii reconvenționale.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanța de fond s-a pronunțat, în

sensul criticat de pârâtă, având în vedere drepturile și obligațiile reciproce

stabilite prin contractul de locațiune.

Instanța de control judiciar a

exprimat cauza prin prisma criticilor formulate și a menținut hotărârea primei

instanțe, constatând că instanța de fond a stabilit corect starea de fapt, în

concordanță cu probatoriul administrat, și s-a pronunțat, în limita sesizării,

cu referire la obligațiile sumate contractual și neonorate.

Reiterând criticile formulate în

apel, pârâta nu a probat în recurs:

- stabilirea cuantumului chiriei

lunare nu pe obiectiv, ci pe suprafața utilă pusă la dispoziția pârâtei, în

raport de care ar fi fost justificată modificarea cuantumului chiriei în cazul

dovedirii modificării contractului, în sensul diminuării suprafeței închiriate

cu spațiul afectat tinichigeriei și predarea acestui spațiu reclamantei;

- efectuarea altor lucrări decât

cele prevăzute în contract sau existența unei convenții, în sensul recuperării

valorilor acestora de la locator, împrejurare în raport de care s-ar fi

justificat admiterea cererii reconvenționale;

- neinserarea în contract a clauzei

penale sau inexistența unui debit restant, respectiv neînregistrarea de

întârzieri în îndeplinirea obligației de plată a chiriei, în raport de care

obligarea acesteia la plata penalităților nu ar fi avut temei legal sau

factual.

Așa fiind, criticile formulate în

recurs se constată a fi neîntemeiate, hotărârea atacată fiind temeinică și

legală.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta,

SC P.O. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 901 A din 18 decembrie 2001,

pronunțată de Curtea de apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 20 mai 2004.