ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2999/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta, SC T.I.M. SA Timișoara, a chemat în judecată SC A.S.C. SRL Timișoara, pentru a fi obligată la plata sumei de 626.471.832 lei contravaloare chirii datorate pentru spațiul de 1.000 metri pătrați, situat în hala industrială, închiriat în baza contractului de închiriere nr. 2670 din 15 august 1996 și la suma de 228.298.919 lei penalități de întârziere, calculate până la 31 august 1998 și, în continuare, începând cu 1 septembrie 1998 și până la data plății efective. Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 92 din 26 ianuarie 1999, a admis acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 626.471.832 lei chirie restantă și la 228.298.919 lei penalități de întârziere.

Apelul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, care, prin decizia nr. 243 din 29 martie 2000, a schimbat sentința, a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 281.031.750 lei chirie, plus T.V.A., a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la penalități de întârziere. Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, pe baza expertizei contabile efectuate în apel, că, pentru perioada în litigiu aprilie 1997 – octombrie 1998, reclamanta nu a emis facturi pentru încasarea chiriei, iar pârâta a plătit doar chiria datorată pe luna aprilie 1997,în valoare de 13.275.000 lei, mai puțin T.V.A. Recursul declarat de reclamantă, împotriva hotărârii instanței de apel, a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2994 din 24 aprilie 2002, hotărârea atacată fiind casată, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare.

S-a reținut de către instanța de recurs că, potrivit art. 4 din contract, chiria restantă se va revizui trimestrial, conform indicelui de inflație, astfel că se impune recalcularea chiriei pe baza probei cu expertiză contabilă. Criticile privind neacordarea penalităților au fost respinse în lipsa culpei pârâtei în întârziere, prin neemiterea facturilor după luna martie 1997, de către locatoarea reclamantă. În rejudecare, după casare, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 13 din 2 aprilie 2003, a respins apelul pârâtei, SC A.S.C. SRL Timișoara, ca nefondat, menținând sentința instanței de fond de obligare a acesteia la plata sumei de 626.471.832 lei, chirie restantă pe perioada aprilie 1997 – aprilie 1998, cu 228.298.919 lei penalități de întârziere și cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei hotărâri, s-a reținut că, având în vedere art. 296 C. proc. civ., pârâta nu va fi obligată la suma de 2.223.598.360 lei, cu titlu de chirie, stabilită prin expertiza contabilă, întrucât ar urma să i se creeze o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată, în propria cale de atac. Pârâta a declarat recurs împotriva acestei ultime hotărâri, în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât: - nu a fost citată în condiții de legalitate, întrucât sediul s-a mutat din str. B., nr. 16 în B-dul E., nr. 28, astfel că i s-a încălcat dreptul la apărare. - chiria datorată este de 252.756.000 lei nicidecum de 626.471.832 lei, reținută de instanța de fond și menținută în apel.

Recursul este nefondat și urmează să fie respins, întrucât: Susținerile recurentei, în sensul necitării la adresa corectă și neasigurarea dreptului la apărare, sunt nefondate, întrucât, după cum rezultă din încheierea de ședință din 26 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara, data la care s-a dezbătut cauza pe fond, pârâta recurentă a fost prezentă prin apărător avocat F.S., iar din verificarea actelor dosarului rezultă că a fost citată la adresa indicată. În ceea ce privește criticile pe fondul cauzei, se reține că decizia Curții de Apel Timișoara nr. 243 din 29 martie 2000 nu a fost atacată de pârâtă cu recurs, iar Curtea Supremă de Justiție a admis recursul reclamantei numai în ce privește cuantumul chiriei, menținând soluția în ceea ce privește penalitățile de întârziere, cu privire la care hotărârea a devenit irevocabilă.

În ce privește chiria datorată, expertiza dispusă a ajuns la o sumă mult superioară celei reținută de instanța de fond, astfel că s-a menținut soluția primei instanțe pentru a nu i se înrăutăți pârâtei situația în propria cale de atac. Susținerile recurentei, în sensul că nu datorează nici suma de 624.471.832 lei, ci numai 253.191.000 lei, sunt de respins, întrucât recurenta nesocotește aplicarea indicelui de inflație la chiria convenită în art. 4 din contract, de 13.275.000 lei. Or, în decizia de casare a Curții Supreme de Justiție nr. 2994/2002, s-a reținut că modificarea chiriei cu indicele de inflație, conform art. 4 din contract, nu trebuia să fie stabilită printr-un act adițional, ci se aplică în temeiul contractului încheiat de părți.

Ca urmare, față de cele sus reținute, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC A.S.C. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 13 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 28 septembrie 2004.