ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului se constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate rezilierea contractului de închiriere nr. 318/1998 și să dispună evacuarea pârâtei SC B. SRL Timișoara, din imobilul situat în Timișoara, precum și obligarea acesteia la plata debitului datorat în sumă de 4.368,46 RON, reprezentând diferență de chirie pe perioada trimestrului I/ 2001 – trimestrul II/ 2003, majorări de întârziere și penalități pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 1 februarie 2006, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza contractului de închiriere nr. 318/1998, pârâta datorează chirie, conform fișei de calcul .În ceea ce privește majorările de întârziere reclamantul a invocat dispozițiile O.G.

nr. 11/1996. Prin sentința civilă nr. 6883 din data de 29 iunie 2006, Judecătoria Timișoara a admis excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, soluționând cauza în primă instanță, prin sentința civilă nr. 28 din data de 18 ianuarie 2008 a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamant, a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 318/1998, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în Timișoara, și a obligat pârâta la plata sumei de 72.445 RON cu titlu de penalități de întârziere; celelalte capete de cerere ale acțiunii au fost respinse.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut întemeiate capetele de cerere privind plata chiriei restantă și a penalităților de întârziere, având în vedere prevederile contractuale, respectiv art. 6 din contract. În ceea ce privește majorările de întârziere, tribunalul a reținut nefiind incidente dispozițiile O.G. nr. 11/1996. Sentința a fost apelată de către reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În concret, apelanta a susținut că potrivit art. 4 alin. (2) din contract, chiria lunară urma să fie reactualizată pe durata derulării contractului prin hotărâri ale C.L., respectiv Hotărârea nr. 42/2000. O altă critică a fost reprezentată de faptul că majorările de întârziere sunt cuvenite în temeiul O.G.

nr. 11/1996, modificată. Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată și admiterea în tot a acțiunii. În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanța de apel a încălcat principiul libertății contractuale, în condițiile în care nu a dat eficiență clauzei prevăzută de art. 4 din contract. În temeiul acestei clauze, reclamantul a hotărât majorarea tarifelor de închiriere, fiind adoptată în acest sens hotărârea C.L. al Municipiului Timișoara nr. 42/2000, rezultând o diferență de chirie în sumă de 1.448,9 RON.

Suma menționată este purtătoare de penalități de întârziere și majorări de întârziere, calculate până la data promovării acțiunii. De asemenea, susține reclamantul că majorările de întârziere sunt datorate până la data plății debitului. Cu privire la temeiul de drept al calculului majorărilor și penalităților de întârziere, reclamantul a arătat că acesta este O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc. Potrivit art. 6 din contract, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea C.L. nr. 182/2001, majorările de întârziere pentru neplata debitului se aplică până la data plății. Recursul este nefondat. Din criticile aduse deciziei din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că se invocă încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

Din această perspectivă, a convențiilor legal făcute se constată că au fost invocate prevederile art. art. 4 alin. (2) și art. 6 din contract, în ceea ce privește neacordarea sumei de 1,448,9 RON, reprezentând diferență de chirie calculată în baza H.C.L.M.T nr. 42/2000, precum și neacordarea penalităților de întârziere aferente acestei sume. Asupra aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (2) din contract privind reactualizarea/modificarea chiriei, în mod corect instanța de apel a stabilit că raporturile contractuale dintre părți au fost generate de către contractul de închiriere nr. 318/1998, cuantumul chiriei fiind stabilit prin capitolul IV din contract, prin fișa de calcul a chiriei. Susținerea recurentei potrivit căreia pârâta datorează prețul chiriei astfel cum a fost reactualizată prin hotărârea C.L.

al Municipiului Timișoara, astfel cum a fost precizat, nu poate fi reținută față de obiectul cererii de chemare în judecată și actele depuse în susținerea acesteia, prin care a precizat cuantumul diferenței de chirie ca fiind în sumă de 14.489.096 RON. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 6 din contract privind acordarea penalităților de întârziere, se constată, din conținutul acestei clauze că penalitățile de întârziere de 5 % pe zi de întârziere din suma datorată, urmează a fi calculată pentru o perioadă de maxim 30 de zile calendaristice, după care contractul de închiriere este reziliat de drept. Ambele instanțe au acordat penalități de întârziere, până la momentul rezilierii contractului, moment după care acestea nu mai pot curge.

Prin trimiterea la pct. 9 al art. 304, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și Hotărârea C.L. nr. 182/2001. Critica nu poate fi reținută, acestea fiind în mod legal înlăturate de către ambele instanțe, față de faptul că raporturile juridice dintre părți își au izvorul într-un contract comercial, nefiind aplicate dispoziții legale din domeniul administrativ - fiscal. Argumentele recurentei privind destinația sumelor solicitate, nu o îndreptățește să aplice dispozițiile precizate. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat și nici argumentat în sensul schimbării naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, astfel încât nu poate fi analizat.

În consecință, față de cele ce preced în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 71 din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2009.