ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 163/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

dosarului se constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Timișoara reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara a solicitat

instanței ca prin sentința ce o va pronunța să constate rezilierea contractului

de închiriere nr. 318/1998 și să dispună evacuarea pârâtei SC B. SRL Timișoara,

din imobilul situat în Timișoara, precum și obligarea acesteia la plata

debitului datorat în sumă de 4.368,46 RON, reprezentând diferență de chirie pe

perioada trimestrului I/ 2001 – trimestrul II/ 2003, majorări de întârziere și

penalități pentru perioada 1 ianuarie 2005 – 1 februarie 2006, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în baza contractului de închiriere nr. 318/1998, pârâta

datorează chirie, conform fișei de calcul .În ceea ce privește majorările de

întârziere reclamantul a invocat dispozițiile O.G. nr. 11/1996.

Prin sentința civilă nr. 6883

din data de 29 iunie 2006, Judecătoria Timișoara a admis excepția de

necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, secția

comercială și de contencios administrativ, soluționând cauza în primă instanță,

prin sentința civilă nr. 28 din data de 18 ianuarie 2008 a admis în parte acțiunea comercială formulată de reclamant, a dispus rezilierea contractului de

închiriere nr. 318/1998, a dispus evacuarea pârâtei din spațiul situat în

Timișoara, și a obligat pârâta la plata sumei de 72.445 RON cu titlu de

penalități de întârziere; celelalte capete de cerere ale acțiunii au fost

respinse.

Pentru a dispune astfel,

tribunalul a reținut întemeiate capetele de cerere privind plata chiriei

restantă și a penalităților de întârziere, având în vedere prevederile

contractuale, respectiv art. 6 din contract. În ceea ce privește majorările de

întârziere, tribunalul a reținut nefiind incidente dispozițiile O.G. nr.

11/1996.

Sentința a fost apelată de

către reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. În concret, apelanta a susținut că potrivit art. 4

alin. (2) din contract, chiria lunară urma să fie reactualizată pe durata

derulării contractului prin hotărâri ale C.L., respectiv Hotărârea nr. 42/2000.

O altă critică a fost reprezentată de faptul că majorările de întârziere sunt

cuvenite în temeiul O.G. nr. 11/1996, modificată.

Împotriva deciziei pronunțată

în apel a declarat recurs reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara, în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată și admiterea în

tot a acțiunii.

În cadrul motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că

instanța de apel a încălcat principiul libertății contractuale, în condițiile

în care nu a dat eficiență clauzei prevăzută de art. 4 din contract. În temeiul

acestei clauze, reclamantul a hotărât majorarea tarifelor de închiriere, fiind

adoptată în acest sens hotărârea C.L. al Municipiului Timișoara nr. 42/2000,

rezultând o diferență de chirie în sumă de 1.448,9 RON. Suma menționată este

purtătoare de penalități de întârziere și majorări de întârziere, calculate

până la data promovării acțiunii. De asemenea, susține reclamantul că

majorările de întârziere sunt datorate până la data plății debitului.

Cu privire la temeiul de drept

al calculului majorărilor și penalităților de întârziere, reclamantul a arătat

că acesta este O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc.

Potrivit art. 6 din contract,

astfel cum a fost modificat prin Hotărârea C.L. nr. 182/2001, majorările de

întârziere pentru neplata debitului se aplică până la data plății.

Recursul este nefondat.

Din criticile aduse deciziei

din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că se invocă

încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. Din această perspectivă, a

convențiilor legal făcute se constată că au fost invocate prevederile art. art.

4 alin. (2) și art. 6 din contract, în ceea ce privește neacordarea sumei de

1,448,9 RON, reprezentând diferență de chirie calculată în baza H.C.L.M.T nr. 42/2000,

precum și neacordarea penalităților de întârziere aferente acestei sume.

Asupra aplicării dispozițiilor

art. 4 alin. (2) din contract privind reactualizarea/modificarea chiriei, în

mod corect instanța de apel a stabilit că raporturile contractuale dintre părți

au fost generate de către contractul de închiriere nr. 318/1998, cuantumul

chiriei fiind stabilit prin capitolul IV din contract, prin fișa de calcul a

chiriei. Susținerea recurentei potrivit căreia pârâta datorează prețul chiriei

astfel cum a fost reactualizată prin hotărârea C.L. al Municipiului Timișoara,

astfel cum a fost precizat, nu poate fi reținută față de obiectul cererii de

chemare în judecată și actele depuse în susținerea acesteia, prin care a

precizat cuantumul diferenței de chirie ca fiind în sumă de 14.489.096 RON.

În ceea ce privește aplicarea

dispozițiilor art. 6 din contract privind acordarea penalităților de

întârziere, se constată, din conținutul acestei clauze că penalitățile de

întârziere de 5 % pe zi de întârziere din suma datorată, urmează a fi calculată

pentru o perioadă de maxim 30 de zile calendaristice, după care contractul de

închiriere este reziliat de drept. Ambele instanțe au acordat penalități de

întârziere, până la momentul rezilierii contractului, moment după care acestea

nu mai pot curge.

Prin trimiterea la pct. 9 al

art. 304, recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și Hotărârea

C.L. nr. 182/2001. Critica nu poate fi reținută, acestea fiind în mod legal

înlăturate de către ambele instanțe, față de faptul că raporturile juridice

dintre părți își au izvorul într-un contract comercial, nefiind aplicate

dispoziții legale din domeniul administrativ - fiscal. Argumentele recurentei

privind destinația sumelor solicitate, nu o îndreptățește să aplice

dispozițiile precizate.

Motivul prevăzut de art. 304 pct.

8 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat și nici argumentat în sensul schimbării

naturii ori înțelesului vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății,

astfel încât nu poate fi analizat. În consecință, față de cele ce preced în

temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat reclamantul C.L. al Municipiului Timișoara împotriva deciziei

civile  nr. 71 din 15 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 ianuarie 2009.