Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2008
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3376/2008

HOTĂRÂRE
13.11.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3376/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 9607 din 19 octombrie 2006 a respins excepția prescripției invocată de către pârâtă și a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, Consiliul Local și Primăria Municipiului Timișoara în contradictoriu cu pârâta SC T.C.A. SRL, ambele cu sediul social în municipiul Timișoara, județul Timiș. S-a constatat rezilierea contractului de închiriere pentru suprafețe locative cu altă destinație decât cea de locuință din 1998 încheiat între Primăria Municipiului Timișoara și pârâta SC T.C.A. SRL, dispunându-se și evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul situat în Timișoara, județul Timiș.

De asemenea a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.744,45 lei (ron) reprezentând chirie restantă, penalizări și majorări de întârziere, precum și suma de 3.092.000 lei (rol) cu titlu de cheltuieli de judecată. Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 119/R din 27 martie 2007 a admis recursul declarat de pârâta SC T.C.A. SRL împotriva sentinței civile nr. 9607 din 19 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 7948/2006, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș, secția comercială, ca primă instanță, cu motivarea că prezenta cauză de natură comercială are un obiect neevaluabil în bani.

Prin sentința civilă nr. 1296 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, a prescripției și a autorității de lucru judecat invocate de pârâtă. A fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Municipiul Timișoara, reprezentat prin Primar, Consiliul Local Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara împotriva pârâtei SC T.C.A. SRL, în sensul că s-a constatat reziliat contractul de închiriere din 1998 încheiat între Primarul Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara cu pârâta. A mai fost dispusă evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu, cu obligarea acesteia la plata către reclamanți a sumei de 4.744,45 lei reprezentând contravaloare chirie restanță, penalități și majorări de întârziere, precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 309,2 lei (ron).

În fundamentarea acestei soluții s-a reținut, că în întâmpinarea depusă, pârâta a ridicat excepțiile inadmisibilității acțiunii pentru lipsa concilierii directe, care a fost respinsă deoarece litigiul este parțial neevaluabil în bani, existând chiar și o notificare către pârâtă, de asemenea excepția prescripției, care a fost respinsă întrucât termenul de 3 ani nu a fost depășit și excepția autorității de lucru judecat respinsă pentru că nu s-a făcut dovada întrunirii condițiilor expres prevăzute de art. 163 C. proc. civ. Pe fondul cauzei, având în vedere documentele depuse de reclamantă, acțiunea a fost admisă în sensul celor descrise anterior.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 28/COM din 21 februarie 2008 a respins apelul pârâtei SC C. SA Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1296 din 25 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, fiind preluate în esență toate argumentele expuse de prima instanță. Împotriva deciziei civile nr. 28/COM din 21 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a promovat recurs pârâta SC C. SA Timișoara, care în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 raportat la art. 312 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, în sensul admiterii apelului împotriva sentinței civile nr. 1296 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Timiș, cu consecința desființării ei, ca fiind nelegală și netemeinică.

Pe cale de excepție s-a cerut admiterea excepției autorității de lucru judecat, în baza art. 166 C. proc. civ., întrucât a fost soluționat tot de Tribunalul Timiș, același complet de judecată, dosarul nr. 9358/325/2006 în care prin sentința civilă nr. 1168 din 26 iunie 2007 a fost admisă aceiași acțiune, între aceleași părți, cu același obiect și temei juridic identic. Tot pe cale de excepție s-a mai cerut admiterea excepției inadmisibilității acțiunii introductive cu privire la capătul de cerere având ca obiect pretenții financiare, ca prematur introdusă, pentru nerespectarea art. 7201 C. proc. civ. Pe fondul cauzei s-a cerut respingerea pretențiilor reclamantei ca netemeinice și nefondate.

Intimații - reclamanți Municipiul Timișoara, prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului Timișoara prin reprezentanții săi legali a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la motivele de recurs, constată că toate criticile aduse deciziei atacate sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC C. SA pentru următoarele considerente. Atât instanța de fond cât și cea de apel, printr-o integrală și completă apreciere a probelor, au stabilit cu rigurozitate adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor decurgând din derularea contractului de închiriere din 14 septembrie 1998, precum și cadrul legal aplicabil litigiului de natură comercială.

Pe baza liberei manifestări de voință exprimate, a fost fixat termenul de închiriere de 10 ani, cu începere de la data de 13 iulie 1998 până la data de 12 iulie 2008, precum și modalitatea de plată a prețului, chiria urmând a fi plătită lunar și calculată pe baza Hotărârii Consiliului Local nr. 84 din 27 mai 1997. Mai mult, s-a precizat că această chirie lunară va fi reactualizată (modificată) pe durata executării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Timișoara. Corect a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 720 alin. (1) C. proc. civ. De remarcat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat rezilierea contractului de închiriere din 1998, evacuarea pârâtei din spațiul ocupat și obligarea acesteia la plata debitului reprezentând diferență de chirie, penalități de întârziere și majorări de întârziere.

Primele două capete de cerere sunt neevaluabile în bani, iar pentru capătul vizând pretenții, există o notificare emisă de Primăria Municipiului Timișoara, D.P., B.S.A.D, din data de 8 februarie 2004, prin care aduce la cunoștință chiriașului situația chiriei modificată și debitul pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 1 martie 2003, fiind îndeplinite în esență exigențele privind soluționarea litigiilor în materie comercială, prin aducerea la cunoștință, pentru partea adversă a situației de fapt și de drept. Nici excepția autorității de lucru judecat nu se regăsește în documentația cauzei, prin aceea că pentru a fi admisibilă, se impune cu necesitate condiția ca a doua cerere de chemare în judecată să fie cu același obiect, să fie fundamentată pe același temei juridic și formulată de aceleași părți și împotriva lor în aceiași calitate.

Sentința civilă expusă în motivele de recurs, care vizează excepția puterii lucrului judecat, nu realizează tripla identitate de persoane, obiect și cauze, așa cum o cere imperativ textul art. 1201 C. civ. Fără putere de tăgadă, pe fondul cauzei, a fost dată eficiență juridică deplină clauzelor contractuale care, încălcate de pârâtă, au condus la rezilierea contractului de închiriere, evacuarea și obligarea la plata diferenței de chirie, a penalităților și majorărilor de întârziere. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA cu sediul social în Timișoara, îndreptat împotriva deciziei civile nr. 28/COM din 21 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Timișoara, împotriva deciziei nr. 28/COM din 21 februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 13 noiembrie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-08
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2335/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 iulie 2006 reclamanții Municipiul Timișoara, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara
ÎCCJ 2009-05-05
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1285/2009
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9147/30/2007 al Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanții Municip
ÎCCJ 2011-04-12
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1552/2011
Asupra recursului de față: Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 230/PI/18.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 9145/30/2007 s-a respins excepția prescripției extinctive a dreptului
ÎCCJ 2009-03-18
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 905/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 190 din 21 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. 9194/30/2007, Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției extinctive a dre
ÎCCJ 2009-05-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1560/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13 decembrie 2007 reclamantele Municipiul Timișoara prin Primar, Primări
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă