ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1285/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9147/30/2007

al Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,

reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, Consiliul Local al

Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au acționat în

judecată pe pârâta SC T. SA Timișoara, pentru ca prin hotărâre judecătorească

să se dispună următoarele:

- rezilierea contractului de

închiriere din 1999 încheiat între primărie și pârâtă;

- evacuarea pârâtei din

spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, C.F.

Timișoara;

- obligarea pârâtei la plata

sumei de 75.072 lei diferență chirie, majorări și penalități de întârziere, cu

cheltuielile de judecată aferente.

În cursul soluționării pe

fond a cauzei, s-au invocat mai multe excepții.

Prin sentința civilă nr. 161/PI

din 11 martie 2008 Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției dreptului

material la acțiune al reclamantei și excepția inadmisibilității invocate de

pârâtă și s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei

Municipiului Timișoara și a Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

Pe fondul cauzei, prin

aceeași sentință civilă a fost respinsă acțiunea Primăriei Municipiului

Timișoara și a Consiliului Local Timișoara ca nefiind introdusă de persoane cu

calitate procesuală activă.

A fost admisă în parte

acțiunea reclamantului Municipiul Timișoara reprezentat prin Primarul

Municipiului, dispunându-se rezilierea contractului și evacuarea pârâtei așa

cum s-a cerut prin acțiune, pârâta fiind obligată la plata sumei totale de

12.773 lei, cu respingerea celorlalte pretenții din acțiune.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că pentru spațiul de 83,63 mp închiriat

pârâtei, potrivit clauzelor contractuale, chiria lunară practicată urma să fie

modificată pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local

al Municipiului Timișoara. Chiriile astfel stabilite, au fost modificate

succesiv prin astfel de hotărâri, care le abrogau pe cele anterioare.

Tribunalul a reținut de asemenea că reclamantul nu este îndreptățit la majorări

de întârziere și penalități de întârziere întemeiate pe dispozițiile Codului de

procedură fiscală, fiind însă îndreptățit la penalități de întârziere

contractuală, la care pârâta a fost de altfel obligată, iar consecința

neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale a fost rezilierea contractului și

evacuarea sa din spațiul ocupat.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de fond au declarat apel atât reclamanții care au

solicitat admiterea apelului acestora și admiterea în tot a acțiunii întrucât

în perioada derulării contractului cu pârâta, administratorul fondului locativ

în baza prevederilor Legii nr. 215/2001 a hotărât majorarea tarifelor de

închiriere fiind adoptată în acest sens H.C.M.T. nr. 42/2000, a mai declarat

apel și pârâta, care a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat corect cu

privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților,

excepție invocată la fondul cauzei de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 155/A

din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins

apelul reclamanților și a admis apelul pârâtei, schimbând în tot sentința

instanței de fond în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii formulată de

reclamanți; în motivarea acestei decizii s-a reținut ca raportat la natura

juridică a cererii privind plata diferențelor de chirie, este aplicabil

termenul de prescripție de 3 ani.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri au declarat recurs reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar,

Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara

care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

admiterii și a apelului reclamanților, cu schimbarea hotărârii instanței de

fond în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive la instanță.

Au fost invocate în drept

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamanții criticând hotărârea

recurată pe aspectele referitoare la penalitățile de întârziere și majorările

de întârziere neacordate de instanțele anterioare, aspecte care de altfel au

constituit și motive de apel.

Recursul reclamanților este

nefondat.

În dispozitivul hotărârii

recurate instanța de apel a schimbat în tot sentința instanței de fond

respingând ca prescrisă acțiunea reclamanților.

În recursul formulat în

cauză, reclamanții nu au adus critici hotărârii din apel care a statuat ca

acțiunea acestora era prescrisă la momentul promovării ei.

Cum corect a reținut Curtea

de Apel Timișoara, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contractul de

închiriere, inclusiv aceea care vizează cuantumul chiriei și termenul de

exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului de drept comun, integrându-se

acestui regim juridic inclusiv normele de reglementare a prescripției

extinctive conținute de Decretul nr. 167/1958.

Dreptul la acțiune, conform art.

1 alin. (1) din actul normativ menționat, având un obiect patrimonial, se

stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

Acest termen este de 3 ani și este instituit de art. 3 alin. (1) din același

decret.

Instanța de apel, în

considerentele hotărârii pronunțată în cauză a reținut, de asemenea corect că,

în temeiul admiterii excepției prescripției dreptului reclamanților la acțiune,

care era împlinită la data de 14 decembrie 2007 – data înregistrării acțiunii

la tribunal – instanța de apel nu mai era ținută să analizeze celelalte critici

din apel, cum de altfel nici instanța de recurs nu are a le mai analiza în

acest context.

Din cele ce preced, rezultă

că recursul reclamanților este nefondat și se va respinge cu această mențiune

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.; de asemenea făcând

aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la

plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâtei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului

Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei

civile nr. 155/A din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 443 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC T. SA Timișoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2009.