ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1285/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9147/30/2007 al Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanții Municipiul Timișoara reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timișoara și Primăria Municipiului Timișoara au acționat în judecată pe pârâta SC T. SA Timișoara, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele: - rezilierea contractului de închiriere din 1999 încheiat între primărie și pârâtă; - evacuarea pârâtei din spațiul cu altă destinație decât aceea de locuință situat în Timișoara, C.F. Timișoara; - obligarea pârâtei la plata sumei de 75.072 lei diferență chirie, majorări și penalități de întârziere, cu cheltuielile de judecată aferente.

În cursul soluționării pe fond a cauzei, s-au invocat mai multe excepții. Prin sentința civilă nr. 161/PI din 11 martie 2008 Tribunalul Timiș a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și excepția inadmisibilității invocate de pârâtă și s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a Primăriei Municipiului Timișoara și a Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Pe fondul cauzei, prin aceeași sentință civilă a fost respinsă acțiunea Primăriei Municipiului Timișoara și a Consiliului Local Timișoara ca nefiind introdusă de persoane cu calitate procesuală activă. A fost admisă în parte acțiunea reclamantului Municipiul Timișoara reprezentat prin Primarul Municipiului, dispunându-se rezilierea contractului și evacuarea pârâtei așa cum s-a cerut prin acțiune, pârâta fiind obligată la plata sumei totale de 12.773 lei, cu respingerea celorlalte pretenții din acțiune.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pentru spațiul de 83,63 mp închiriat pârâtei, potrivit clauzelor contractuale, chiria lunară practicată urma să fie modificată pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timișoara. Chiriile astfel stabilite, au fost modificate succesiv prin astfel de hotărâri, care le abrogau pe cele anterioare. Tribunalul a reținut de asemenea că reclamantul nu este îndreptățit la majorări de întârziere și penalități de întârziere întemeiate pe dispozițiile Codului de procedură fiscală, fiind însă îndreptățit la penalități de întârziere contractuală, la care pârâta a fost de altfel obligată, iar consecința neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale a fost rezilierea contractului și evacuarea sa din spațiul ocupat.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond au declarat apel atât reclamanții care au solicitat admiterea apelului acestora și admiterea în tot a acțiunii întrucât în perioada derulării contractului cu pârâta, administratorul fondului locativ în baza prevederilor Legii nr. 215/2001 a hotărât majorarea tarifelor de închiriere fiind adoptată în acest sens H.C.M.T. nr. 42/2000, a mai declarat apel și pârâta, care a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat corect cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamanților, excepție invocată la fondul cauzei de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 155/A din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul reclamanților și a admis apelul pârâtei, schimbând în tot sentința instanței de fond în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii formulată de reclamanți; în motivarea acestei decizii s-a reținut ca raportat la natura juridică a cererii privind plata diferențelor de chirie, este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani. Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanții Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii și a apelului reclamanților, cu schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii în întregime a acțiunii introductive la instanță.

Au fost invocate în drept prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamanții criticând hotărârea recurată pe aspectele referitoare la penalitățile de întârziere și majorările de întârziere neacordate de instanțele anterioare, aspecte care de altfel au constituit și motive de apel. Recursul reclamanților este nefondat. În dispozitivul hotărârii recurate instanța de apel a schimbat în tot sentința instanței de fond respingând ca prescrisă acțiunea reclamanților. În recursul formulat în cauză, reclamanții nu au adus critici hotărârii din apel care a statuat ca acțiunea acestora era prescrisă la momentul promovării ei.

Cum corect a reținut Curtea de Apel Timișoara, prestațiile la care s-au obligat părțile prin contractul de închiriere, inclusiv aceea care vizează cuantumul chiriei și termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului de drept comun, integrându-se acestui regim juridic inclusiv normele de reglementare a prescripției extinctive conținute de Decretul nr. 167/1958. Dreptul la acțiune, conform art. 1 alin. (1) din actul normativ menționat, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Acest termen este de 3 ani și este instituit de art. 3 alin. (1) din același decret.

Instanța de apel, în considerentele hotărârii pronunțată în cauză a reținut, de asemenea corect că, în temeiul admiterii excepției prescripției dreptului reclamanților la acțiune, care era împlinită la data de 14 decembrie 2007 – data înregistrării acțiunii la tribunal – instanța de apel nu mai era ținută să analizeze celelalte critici din apel, cum de altfel nici instanța de recurs nu are a le mai analiza în acest context. Din cele ce preced, rezultă că recursul reclamanților este nefondat și se va respinge cu această mențiune în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.; de asemenea făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâtei în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Timișoara prin Primar, Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei civile nr. 155/A din 15 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurentă la plata sumei de 443 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC T. SA Timișoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.