ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2211/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2211/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2 din 10

ianuarie 2012, Tribunalul Timiș, a admis acțiunea precizată de reclamanta SC C.

SA în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor Timiș, a obligat pârâta față de reclamantă la plata sumei de

459.757,90 RON cu titlu de dobânzi actualizate cu indicii de inflație pentru

neplata facturii din 10 septembrie 2008, calculate de la data de 11 octombrie

2008 până la 30 septembrie 2010, a obligat pârâta la 107.408,57 RON, cheltuieli

de judecată și a dat reclamanta în debit cu suma de 515,82 RON, diferență taxă

timbru, sens în care s-a emis adresă la Administrația Finanțelor Publice

Timișoara.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a constatat că nu mai poate fi analizată starea

de fapt așa cum este prezentată de pârâtă, a nerecunoașterii debitului în

cuantum de 2.574.732,47 RON ce reprezintă valoarea facturii din 10 septembrie

2008, acest aspect fiind soluționat irevocabil în sensul obligării pârâtei la

plata prețului, în cauză pronunțându-se Tribunalul Timiș prin sentința civilă

nr. 339 din 31 martie 2009 în Dosarul nr. 9002/30/2008 și Curtea de Apel

Timișoara prin decizia nr. 163 din 29 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr.

9002.1/30/2008, recursul împotriva acesteia fiind respins de Înalta Curte de

Casație și Justiție.

A apreciat

instanța de fond că ceea ce se impune a fi analizat este doar cuantumul

dobânzilor prin prisma dispozițiilor art. 43 C. com. raport la data emiterii

facturii din 10 septembrie 2008 și la mențiunea înscrisă pe aceasta, că plata

se va face după 30 de zile de la facturare, instanța reținând că începând cu 11

octombrie 2008 când suma a devenit exigibilă și până la data debiterii contului

pârâtei, a executării silite a sumei, 30 septembrie 2010, aceasta datorează

dobânda legală de 429.786,25 RON față de care, actualizarea cu indicii de

inflație este de 29.971,65 RON [varianta b)] a expertizei contabile.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Timiș, solicitând admiterea apelului și modificarea în

tot a sentinței apelate, precum și suspendarea executării vremelnice a

sentinței recurate, până la soluționarea apelului promovat împotriva hotărârii

primei instanței.

În motivarea

apelului se arată că prin cererea de ordonanță președințială formulată în

prezentul dosar, SC C. SA a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de

408.175,31 RON, reprezentând dobânda legală comercială calculată la factura

fiscală din 10 septembrie 2008 (factură în valoare de 2.574.732,47 RON) și

actualizarea cu indicele de inflație a acestei sume, pe perioada cuprinsă între

10 septembrie 2008 și 19 octombrie 2010.

Arată că

prioritar în apărarea sa a invocat neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate

pentru promovarea cererii reclamantei pe cale de ordonanță președințială,

conform prevederilor C. proc. civ.

A mai

susținut apelanta că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepțiile

invocate în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

admițând însă precizarea de acțiune a reclamantei, prin care aceasta a înțeles

să-și „recalifice cererea de ordonanță președințială în acțiune de drept

comun”.

A considerat

apelanta că instanța de fond a reținut în mod greșit că instituția apelantă

„datorează dobânda legală de 429.786,25 RON, față de care, actualizarea cu

indicii de inflație este de 29.971,65 RON” raportat la mențiunile înscrise pe

această factură, luând în considerare un calcul reprezentând varianta a II-a a

raportului de expertiză contabilă depus în cauză, raport modificat în urma

obiecțiunilor formulate de către apelantă, nici modul de calcul al sumei de

408.175,31 RON cuprins în înscrisul intitulat „Penalități D.S.V.”, nefiind

justificat.

Cu privire la

cumulul dobânzii legale cu rata inflației, apelanta a arătat că, în condițiile

în care la momentul actual, dobânda legală se calculează ținând seama de o

serie de factori care reflectă fluctuațiile monetare, valoarea unui prejudiciu

este acoperită prin dobânda legală, legiuitorul prevăzând raportarea calculului

dobânzii legale în funcție de un parametru variabil, flexibil urmărindu-se

astfel ca prejudiciul să fie acoperit numai prin plata dobânzii legale  și să

se evite suplimentarea acesteia prin adăugarea altor valori, astfel că, actualizarea

sumei pretinse în funcție de rata inflației nu poate fi cumulată cu dobânda

legală.

Curtea de

Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 105 din 27 aprilie 2012,

a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a

admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 429.786,25 RON cu titlu de dobândă legală și la

plata sumei de 42.978,62 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

În

fundamentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, că

aspectele la care face referire apelanta au fost analizate cu ocazia judecării

Dosarului nr. 9002/30/2008 al Tribunalului Timiș prin sentința civilă nr. 339

din 31 martie 2009, rămasă irevocabilă, prin care pârâta a fost obligată la

plata contravalorii facturii fiscale din 10 septembrie 2008 în cuantum de

2.574.732,47 RON, că ceea ce se judecă în litigiul de față este plata dobânzii

legale, care reprezintă o compensație oferită de către legiuitor, creată tocmai

în acest scop prin O.G. nr. 9/2000, din acest motiv, obligarea apelantei atât

la dobândă legală cât și la actualizarea sumei datorate cu indicii de inflație

fiind neîntemeiată.

Referitor la

motivul de apel potrivit căruia apelanta a fost obligată la cheltuieli de

judecată exagerat de mari în raport de valoarea litigiului și de munca prestată

de către apărătorii reclamantei intimate, Curtea a constatat că și acest motiv

este întemeiat, deoarece prin sentința apelată a fost obligată pârâta Direcția

Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș la plata sumei de

459.757,90 RON cu titlu de dobânzi actualizate cu indicii de inflație pentru

neplata facturii din 10 septembrie 2008, calculate de la data de 11 octombrie

2008 până la 30 septembrie 2010, precum și la plata sumei de 107.408,57 RON,

reprezentând cheltuieli de judecată, cheltuieli care reprezintă aproape 25% din

valoarea totală a pretențiilor solicitate, acest cuantum fiind exagerat și

disproporționat în raport de obiectul litigiului.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC C. SA Timișoara și pârâta

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timișoara.

I. Recurenta

reclamantă solicită admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate în

sensul menținerii în întregime a sentinței civile nr. 2 din 10 ianuarie 2012 a

Tribunalului Timiș și în ceea ce privește acordarea sumei de 457.574,04 RON

reprezentând dobânda legală actualizată cu indicele de inflație și a sumei de

107.408,57 RON reprezentând cheltuieli de judecată și cheltuieli de judecată în

recurs.

Recurenta

reclamanta își subsumează criticile motivului de nelegalitate reglementat de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reproșând instanței de apel greșita aplicare a

legii în ceea ce privește neacordarea/înlăturarea sumei reprezentând

actualizarea cu indicele de inflație a dobânzii legale și acordarea doar a

dobânzii legale și reducerea cheltuieli de judecată.

Astfel, în

ceea ce privește neacordarea sumei de 35.045,24 RON reprezentând actualizarea

cu indicele de inflație, recurenta-reclamantă învederează instanței faptul că

este admisibil cumulul dobânzii legale cu actualizarea creanței în funcție de

indicele de inflație, pe considerentul că cele două instituții au natură

diferită în sprijinul acestei soluții fiind și dispozițiile O.G. nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, că actualizarea operează în temeiul legii,

de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului

judecătoresc și a probat întârzierea executării obligației bănești independent

de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.

Referitoare

la reducerea cheltuielilor de judecată de la suma de 107.408,57 RON la suma de

42.978,62 RON reprezentând onorariu de avocat recurenta-reclamantă arată faptul

că legislația profesiei de avocat nu prevede un barem maximal al onorariului

avocatului care este fixat exclusiv în funcție de criteriile precizate în art.

274 C. proc. civ. și în Satutul profesiei de avocat, că onorariul a fost

stabilit inter pertes conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, ținând

seama de elementele prevăzute în alin. (3) al textului de lege menționat.

Consideră

recurenta-reclamantă că prin reducerea onorariului plătit avocatului recurenta

ar fi în imposibilitate de a își recupera integral cheltuielile de judecată,

deși nu se află în culpă procesuală.

II.

Recurenta-pârâtă Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranșa Alimentelor

Timișoara solicită admiterea prezentului recurs, modificarea în tot a sentinței

recurate și, pe cale de consecință, respinge acțiunea reclamantei SC C. SA.

Recurenta-pârâtă

își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând faptul că instanța de apel a

admis în parte acțiunea reclamantei SC C. SA fără a lua în considerare și fără

a se pronunța cu privire la motivul invocat în apel, anume la faptul că prima

instanță a admis acțiunea reclamantei fără a se pronunța asupra excepțiilor

invocate în cauză, astfel cum impun dispozițiile art. 137 C. proc. civ. luând

în considerare o precizare de acțiune a reclamantei, prin care aceasta a

înțeles să-și „recalifice cererea de ordonanță președințială în acțiune de

drept comun”, recalificare nemotivată în drept și lipsită de temei juridic.

O altă

critică vizează faptul că instanța nu a luat în considerare cele consemnate în

cuprinsul apelului formulat în cauză, anume faptul că, în lipsa îndeplinirii

condițiilor legale pentru plata facturii din 10 septembrie 2008,

recurenta-pârâtă nu a putut efectua plata facturii din 10 septembrie 2008 (până

la executarea silită), astfel că nu poate datora nici suma de 429.786,25 RON,

31 RON cu titlu de dobândă (sumă care în decizia recurată este menționată a fi

„suma de 457.574,04 RON, ceea ce reprezintă dobânda legală”).

În argumentarea

acestei critici recurenta-pârâtă se raportează la lipsa avizului CTE, la adresa

Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș din 22

aprilie 2009 și la adresa Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța

Alimentelor Timiș din 3 octombrie 2008 comunicată SC C. SA prin scrisoare

recomandată, cu confirmare de primire.

Se arată în

continuare că instanța de fond a admis acțiunea SC C. SA fără a exista dovada

efectuării lucrărilor dispuse prin dispozițiile de șantier și pentru care s-au

întocmit devize ofertă (carenu poartă semnătura dirigintelui de șantier și nici

a responsabilului legal al proiectului derulat prin Programul SAPARD) înscrisul

depus de SC C. SA, intitulat „Centralizator financiar al situațiilor de lucrări

suplimentare” în cuantum total de 1.986.441,77 RON (inclusiv TVA), având în

anexă devize ofertă, dispoziții de șantier și liste cu cantități de lucrări

(antemăsurători), și nu situații de lucrări efectuate. Subliniază

recurenta-pârâtă că aceste devize ofertă nu constituie dovadă a executării

lucrărilor, iar instituția a arătat faptul că aceste lucrări nefiind executate

în totalitate, nu s-a putut efectua recepția lor, aspect care reiese și din

adresa înregistrată la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor

Timiș din data de 27 noiembrie 2009, întocmită de către responsabilul tehnic

SAPARD, dr. C.N.

În continuare

recurenta pârâtă face trimitere la consemnările procesului-verbal de recepție

finală din data de 14 aprilie 2011 privind lucrarea „Modernizare, extindere și

dotare laborator sanitar veterinar Program SAPARD Măsura 1.2 Direcția Sanitar

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș”, la dispozițiile din

capitolul 2 „Lichidarea cheltuielilor cuprins în Ordinul nr. 1792/2002, cu

modificările ulterioare la condițiile de plată prevăzute în același ordin și

concluzionează în sensul că factura vizând lucrările suplimentare nu a fost

însușită de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș,

fiind returnată către SC C. SA, prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire în data de 6 octombrie 2008, că recurenta pârâtă a fost executată silit

în baza sentinței nr. 339/2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr.

9002/30/2008, fără a exista dovada efectuării lucrărilor denumite suplimentare

de către constructor și fără a încuviința efectuarea unei expertize tehnice în

construcții, deși aceasta a fost solicitată chiar de către reclamantă, pentru

lucrările denumite suplimentare de către constructor neexistând situații de

lucrări care să fie semnate și însușite de către Direcția Sanitar Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor Timiș, ci devize ofertă, care nu constituie dovada

executării acestor lucrări.

Precizează

recurenta-pârâtă că pentru lucrările denumite suplimentare de către SC C. SA nu

s-a întocmit recepția la terminarea lucrărilor și nici recepția finală nici

până la această dată, lucrări pentru care nu s-a respectat nici sistemul

calității în construcții (Legea nr. 10/1995, cu modificările ulterioare, H.G.

nr. 272/1994 și H.G. nr. 273/1994, cu modificările ulterioare, astfel cum se

arată în raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expert ing.

T.R.V.)

Cu privire la

cheltuielile de judecată stabilite de instanța de fond în sumă de 107.408,57

RON, instanța a redus această sumă la cea de 42.978,62 RON, recurenta-pârâtă

apreciazăcă este tot nepotrivit de mare raportat la valoarea pricinii și la

munca depusă de avocați în acest dosar, motiv pentru care s-ar impune

micșorarea onorariului avocatului în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (3)

C. proc. civ.

I. Înalta

Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate de

recurenta-reclamantă, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se

vor arăta.

Natura

juridică a dobânzilor diferă de cea a actualizării obligației cu rata

inflației, cumulul dobânzii cu rata inflației fiind astfel admisibil întrucât

nu reprezintă o dublă reparație.

Aceasta

pentru că, prin acordarea dobânzii legale, se urmărește sancționarea

debitorului pentru executarea cu întârziere a obligațiilor ce-i revin, în timp

ce, prin actualizarea debitului cu rata inflației, se urmărește acoperirea unui

prejudiciu efectiv determinat de fluctuațiile monetare produse în intervalul de

timp existent între data scadenței și momentul plății efective.

Așadar cele

două tipuri de daune sunt distincte din perspectiva finalității lor, daunele

moratorii reprezentând o modalitate de reparare a pierderii suferite de

creditor în timp ce daunele compensatorii își propun să acopere beneficiul

nerealizat.

Se reține

așadar că prima critică formulată de recurenta-reclamantă este fondată,

instanța de apel făcând o greșită aplicare a legii prin înlăturarea sumei

solicitată cu titlu de actualizare cu indicele de inflație a debitului.

Și cea de-a

doua critică este fondată întrucât în aprecierea cuantumului onorariului

instanța de apel a avut în vedere soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Așadar, cum

fondul cauzei a fost greșit soluționat și diminuarea sumei datorate cu titlu de

cheltuieli de judecată apare ca fiind rezultatul aceleași erori de judecată.

II. Înalta

Curte, examinând cererea de recurs a recurentei-pârâte, din perspectiva

criticilor invocate, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de

reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru

următoarele considerente.

Recursul,

cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă

își circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de

art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârea instanței

de control judiciar, din perspectiva situației de fapt reținută și a

probatorului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-reclamantă

face referire la diverse acte normative, trimiterea este pur formală,

neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a

deciziei recurate din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

Așadar,

simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea

unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze

criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă

exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin

criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduc în susținere argumente ce își propun

să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatorului,

împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie

și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ.

În

considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-pârâtă nu s-a conformat

obligației reglementată de dispozițiile art. 302 lit. c) C. proc. civ. potrivit

cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de

recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența

motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., va admite excepția invocată de intimata-pârâtă și va constata

nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

În

considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că decizia recurată este

cenzarabilă din perspectiva criticilor formulate de recurenta-reclamantă, în

temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul recurentei reclamante, va

modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de pârâtă

împotriva sentinței atacate și va constata nulitatea cererii de recurs

formulată nde recurenta-pârâtă în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de recurenta-reclamantă SC C. SA Timișoara împotriva deciziei

nr. 105/A din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă, ca nefondat, modificată decizia recurată în sensul că respinge

apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 2 din 10 ianuarie 2012 a

Tribunalului Timiș.

Constată

nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția

Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timișoara împotriva deciziei

nr. 105/A din 27 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.