ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. nr. 114 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical Veterinar D.M.F. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București și Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că acțiunea introductivă are ca obiect obligarea pârâtelor la plata sumei reprezentând contravaloarea unor prestații pe care reclamantul le-a realizat pentru pârâte în temeiul contractului de concesiune din 5 iunie 2003 și a actelor adiționale cu din anul 2006. A mai reținut prima instanță că Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, fiind modificată prin Legea nr. 262/2007 la 6 iulie 2007, iar potrivit art. 15 din Constituție și art. 1 C. civ., legea civilă se aplică numai pentru viitor, prin conținutul acestor dispoziții consacrându-se principiul neretroactivității legii civile.

A concluzionat instanța fondului că un act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004 nu poate fi atacat în temeiul acestei legi, întrucât s-ar înfrânge principiul neretroactivității legii și cel al securității raporturilor juridice născute în baza respectivului act, contractul administrativ fiind asimilat actului administrativ de autoritate conform art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. În atare condiții, cum pretențiile din dosar se întemeiază pe un contract administrativ încheiat în anul 2003 și cum clauzele acestuia reglementează toate raporturile juridice dintre părți, cenzurarea efectelor contractului este inadmisibilă pe calea Legii nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Apreciază recurentul că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală pentru că instanța a respins în mod greșit acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că Legea nr. 554/2004, nu retroactivează și în consecință, nu se aplică acestui litigiu, raportat la pretențiile reclamantului față de o autoritate publică, care sunt întemeiate, pe contractul de concesiune din 5 iunie 2003 încheiat anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ. Susține recurentul că Legea cu nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este o reglementare de procedură - de imediată aplicare - care se aplică tuturor litigiilor de natură administrativă, născute în sfera administrației publice sau din raporturi juridice născute între administrația publică și particulari, chiar dacă aceste raporturi s-au născut din acte juridice (de drept administrativ) născute anterior intrării în vigoare a acestei legi care guvernează și litigiul de față.

În subsidiar, pe fondul pretențiilor deduse judecății solicită modificarea sentinței cu nr. 114 din 17 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost aceasta formulată și ulterior precizată, raportat la dispozițiile art. 20 alin. (3) teza 1, coroborate cu art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Intimatele Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate prin care s-a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Se arată că ulterior promovării recursului în prezentul dosar, reclamantul a formulat o cerere de emitere a unei ordonanțe de plată (înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 26 martie 2010), prin care a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, obligarea la plata sumei de 368.980,34 RON (aceeași sumă solicitată și în acțiunea care constituie obiectul prezentului dosar), acțiune întemeiată tot pe contractul de concesiune din 05 iunie 2003, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 11 septembrie 2006 și respectiv, prin Actul adițional din 31 decembrie 2006 și pe aceleași facturi fiscale depuse și în susținerea acțiunii.

Referitor la solicitarea recurentei, de modificare a sentinței civile nr. 114 din 17 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul admiterii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost modificată și precizată, Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a instituției în prezentul litigiu. La primul termen de judecată a recursului de față, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuția părții prezente un motiv de ordine publică și anume necompetența materială a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. în soluționarea în primă instanță a cauzei.

Susținerile părții intimate Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii care face parte integrantă din aceasta. Analizând sentința atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea reclamantului de obligarea pârâților, autorități publice, la plata sumei de 368.980,34 RON, reprezentând prețul activităților prestate în baza contractului de concesiune din 5 iunie 2003 astfel cum a fost modificat prin Actul adițional din 11 septembrie 2006 și respectiv din 31 decembrie 2006 conform facturilor depuse la dosar acceptate la plată de către Direcția Sanitară Veterinară și Siguranța Alimentelor Timiș.

Așadar, este vorba despre o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a prețului activităților prestate în baza unei convenții încheiate între părți. Conform art. 1 din Actul adițional din anul 2006, clauzele contractului de concesiune care reglementează obiectul acestuia se vor completa cu activitatea de identificare a animalelor din speciile bovine, ovine, caprine și porcine, aplicarea crotaliilor auriculare la animalele identificate și înregistrarea acestora. Prezentul litigiu poartă, în esență, asupra executării obligației prevăzută în convenția părților, respectiv contractul de concesiune din anul 2003 completat cu actele adiționale și anume decontarea contravalorii manoperei pentru activitatea sanitar veterinară de interes public național, respectiv activitățile de identificare și înregistrare bovine, ovine, porcine și caprine.

Reclamantul-creditor se prevalează de facturile depuse în probatoriu, care sunt avizate și aprobate de către Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș, autoritate publică locală chemată în judecată în calitate de pârâtă, precum și de prevederile art. IV din Actul adițional la contractul de concesiune din anul 2003. Fără a tranșa în această fază procesuală fondul pretențiilor deduse judecății, întrucât debitorul față de care sunt emis pretențiile deduse judecății are calitatea de autoritate publică locală, și neputându-se reține incidența criteriului plafonului valoric în determinarea competenței materiale de primă instanță, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții ce stabilesc competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea tribunalului competent teritorial.

Înalta Curte nu apreciază ca incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competența materială de primă instanță în funcție de criteriul valoric, întrucât aceste dispoziții se aplică exclusiv litigiilor care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, or, în speță, obiectul litigiului este reprezentat de plata sumelor datorate de către autoritatea publică pentru serviciile prestate în temeiul unui contract În consecință, se constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmând a fi admis recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., casată sentința atacată și trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, ocazie cu care vor fi analizate susținerile părților privind fondul pretențiilor deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Cabinetul Medical Veterinar D.M.F. împotriva sentinței civile nr. 114 din 17 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.