ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5206/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. nr. 114 din 17 februarie

2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantul Cabinet Medical

Veterinar D.M.F. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București și Direcția Sanitară

Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că acțiunea introductivă are ca obiect obligarea

pârâtelor la plata sumei reprezentând contravaloarea unor prestații pe care reclamantul

le-a realizat pentru pârâte în temeiul contractului de concesiune din 5 iunie 2003

și a actelor adiționale cu din anul 2006.

A mai reținut prima instanță

că Legea nr. 554/2004 a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2005, fiind modificată prin

Legea nr. 262/2007 la 6 iulie 2007, iar potrivit art. 15 din Constituție și

art. 1 C. civ., legea civilă se aplică numai pentru viitor, prin conținutul acestor

dispoziții consacrându-se principiul neretroactivității legii civile.

A concluzionat instanța

fondului că un act administrativ emis anterior Legii nr. 554/2004 nu poate fi atacat

în temeiul acestei legi, întrucât s-ar înfrânge principiul neretroactivității legii

și cel al securității raporturilor juridice născute în baza respectivului act, contractul

administrativ fiind asimilat actului administrativ de autoritate conform art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În atare condiții, cum

pretențiile din dosar se întemeiază pe un contract administrativ încheiat în anul

2003 și cum clauzele acestuia reglementează toate raporturile juridice dintre părți,

cenzurarea efectelor contractului este inadmisibilă pe calea Legii nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal a declarat recurs reclamantul, solicitând în principal, casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Apreciază recurentul că

hotărârea recurată este netemeinică și nelegală pentru că instanța a respins în

mod greșit acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că Legea nr. 554/2004, nu retroactivează

și în consecință, nu se aplică acestui litigiu, raportat la pretențiile reclamantului

față de o autoritate publică, care sunt întemeiate, pe contractul de concesiune

din 5 iunie 2003 încheiat anterior intrării în vigoare a legii contenciosului administrativ.

Susține recurentul că

Legea cu nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este o reglementare de procedură

- de imediată aplicare - care se aplică tuturor litigiilor de natură administrativă,

născute în sfera administrației publice sau din raporturi juridice născute între

administrația publică și particulari, chiar dacă aceste raporturi s-au născut din

acte juridice (de drept administrativ) născute anterior intrării în vigoare a acestei

legi care guvernează și litigiul de față.

În subsidiar, pe fondul

pretențiilor deduse judecății solicită modificarea sentinței cu nr. 114 din 17

februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost aceasta formulată și

ulterior precizată, raportat la dispozițiile art. 20 alin. (3) teza 1, coroborate

cu art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Intimatele Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Direcția Sanitară

Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș au formulat întâmpinare prin care

au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate

prin care s-a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

Se arată că ulterior promovării

recursului în prezentul dosar, reclamantul a formulat o cerere de emitere a unei

ordonanțe de plată (înregistrată la Tribunalul Timiș la data de 26 martie 2010),

prin care a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor și cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor Timiș, obligarea la plata sumei de 368.980,34 RON (aceeași sumă solicitată

și în acțiunea care constituie obiectul prezentului dosar), acțiune întemeiată tot

pe contractul de concesiune din 05 iunie 2003, astfel cum a fost modificat prin

Actul adițional din 11 septembrie 2006 și respectiv, prin Actul adițional din

31 decembrie 2006 și pe aceleași facturi fiscale depuse și în susținerea acțiunii.

Referitor la solicitarea

recurentei, de modificare a sentinței civile nr. 114 din 17 februarie 2010, pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în sensul

admiterii acțiunii reclamantului, astfel cum a fost modificată și precizată, Direcția

Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș invocă excepția lipsei calității

procesuale pasive a instituției în prezentul litigiu.

La primul termen de judecată

a recursului de față, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte

a pus în discuția părții prezente un motiv de ordine publică și anume necompetența

materială a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

în soluționarea în primă instanță a cauzei.

Susținerile părții intimate

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu privire

la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii care face parte

integrantă din aceasta.

Analizând sentința atacată,

în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispozițiile legale aplicabile

în speță, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentului litigiu

este reprezentat de cererea reclamantului de obligarea pârâților, autorități publice,

la plata sumei de 368.980,34 RON, reprezentând prețul activităților prestate în

baza contractului de concesiune din 5 iunie 2003 astfel cum a fost modificat prin

Actul adițional din 11 septembrie 2006 și respectiv din 31 decembrie 2006 conform

facturilor depuse la dosar acceptate la plată de către Direcția Sanitară Veterinară

și Siguranța Alimentelor Timiș.

Așadar, este vorba despre

o acțiune în pretenții, datorată neplății în termenul legal a prețului activităților

prestate în baza unei convenții încheiate între părți.

Conform art. 1 din Actul

adițional din anul 2006, clauzele contractului de concesiune care reglementează

obiectul acestuia se vor completa cu activitatea de identificare a animalelor din

speciile bovine, ovine, caprine și porcine, aplicarea crotaliilor auriculare la

animalele identificate și înregistrarea acestora.

Prezentul litigiu poartă,

în esență, asupra executării obligației prevăzută în convenția părților, respectiv

contractul de concesiune din anul 2003 completat cu actele adiționale și anume decontarea

contravalorii manoperei pentru activitatea sanitar veterinară de interes public

național, respectiv activitățile de identificare și înregistrare bovine, ovine,

porcine și caprine.

Reclamantul-creditor se

prevalează de facturile depuse în probatoriu, care sunt avizate și aprobate de către

Direcția Sanitară Veterinară pentru Siguranța Alimentelor Timiș, autoritate publică

locală chemată în judecată în calitate de pârâtă, precum și de prevederile art.

IV din Actul adițional la contractul de concesiune din anul 2003.

Fără a tranșa în această

fază procesuală fondul pretențiilor deduse judecății, întrucât debitorul față de

care sunt emis pretențiile deduse judecății are calitatea de autoritate publică

locală, și neputându-se reține incidența criteriului plafonului valoric în determinarea

competenței materiale de primă instanță, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții ce stabilesc competența de

soluționare a prezentei cereri în favoarea tribunalului competent teritorial.

Înalta Curte nu apreciază

ca incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care

stabilesc competența materială de primă instanță în funcție de criteriul valoric,

întrucât aceste dispoziții se aplică exclusiv litigiilor care au ca obiect taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, or,

în speță, obiectul litigiului este reprezentat de plata sumelor datorate de către

autoritatea publică pentru serviciile prestate în temeiul unui contract

În consecință, se constată

că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., urmând

a fi admis recursul și în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., casată sentința

atacată și trimisă cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția

contencios administrativ și fiscal, ocazie cu care vor fi analizate susținerile

părților privind fondul pretențiilor deduse judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Cabinetul Medical Veterinar D.M.F. împotriva sentinței civile nr. 114 din 17

februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Timiș, secția contencios.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2010.