ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 373 din 16 noiembrie 2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul L.S., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 70.126/2009 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond și a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.013 RON. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, că în cauza dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și anume existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Instanța a observat că prin ordinul a cărui suspendare se solicită s-a procedat la eliberarea din funcția de director coordonator al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a reclamantului, cu motivarea că măsura a fost luată ca urmare a rezultatului evaluării la care acesta a obținut calificativul „necorespunzător". S-a mai reținut că îndeplinirea condiției cazului bine justificat nu presupune o dovadă de nelegalitate evidentă, așa cum a susținut pârâta, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza de către instanța sesizată cu cererea de suspendare, în fața acestei instanțe putându-se primi cel mult susținerea existenței unui indiciu de nelegalitate a actului administrativ.

În speță acest indiciu este reprezentat de sumara motivare a ordinului atacat, prin raportare la procedura evaluării reclamantului și de verificare a legalității ordinului, prin raportare la prevederile din contractul de management, iar aceste aspecte se conturează ca reprezentând o îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul atacat și care este de natură a dovedi astfel îndeplinirea condiției cazului bine justificat.

În ceea ce privește condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, instanța a reținut că pe lângă un prejudiciu material previzibil pe care reclamantul l-a suferit prin eliberarea din funcția publică, executarea imediată a ordinului atacat a produs reclamantului și o vătămare ce nu poate fi cuantificată material, prin aceea că pârâta a procedat la organizarea concursului pentru ocuparea funcției deținute de acesta, iar în eventualitatea admiterii acțiunii privind anularea ordinului atacat s-ar produce o perturbare gravă a activității autorității, care, în lipsa suspendării executării actului atacat, ar proceda la organizarea concursului cu consecința numirii în funcția publică respectivă a unei alte persoane.

În consecință, instanța a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, văzând și dispozițiile art. 14 alin. (2) și (4) din Legea nr. 554/2004, a procedat la admiterea acțiunii reclamantului, cu consecința suspendării executării Ordinului nr. 70.126/2009 emis de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. În baza art. 274 și urm. C. proc. civ., pârâta, fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.013 RON, reprezentând onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar. Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se mai arată în motivele de recurs că, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, reținerea instanței de fond este neîntemeiată, întrucât aceasta, având un rol decisiv, trebuia să aprecieze cu obiectivitate aparența de ilegalitate a actului administrativ și să hotărască suspendarea actului cu mare atenție și numai în acele cazuri în care aceasta se impunea cu evidență. Astfel, recurenta arată că instanța de fond nu a prezentat motivele concrete de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de intimatul-reclamant, apreciind în mod neîntemeiat că nelegalitatea Ordinului nr. 70126/2009 rezultă din procedura de evaluare a intimatului-reclamant.

Totodată, recurenta învederează că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. A) din contractul de management, angajatorul are dreptul să analizeze periodic modul de îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat directorul coordonator prin contract și să adopte măsuri de recompensare sau sancționare a acestuia, conform legii având dreptul să controleze modul de îndeplinire de către directorul coordonator a atribuțiilor din fișa postului, precum și dreptul de aplica sancțiuni conform prevederilor legale în vigoare și prezentului contract. După opinia recurentei, prin semnarea contractului de management intimatul-reclamant a fost de acord cu toate clauzele contractuale înserate în acesta, inclusiv cu cele referitoare la condițiile de încetare a contractului de management.

Or, așa fiind, împrejurările din cazul de față nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat. Se arată că, în speță, cazul bine justificat nu poate fi dovedit numai prin simplele afirmații ale intimatului-reclamant, sau prin argumentele juridice prezentate și sumar probate, care nu pot fi de natură a crea o îndoială serioasă în ceea ce privește actul contestat, emis de subscrisa, astfel încât motivarea instanței de fond cu privire la existența cazului bine justificat este neîntemeiată. În situația dată, în urma eliberării intimatului-reclamant din postul ocupat de către acesta, respectiv postul de Director Coordonator al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, trebuia să se organizeze concurs pentru ocuparea acestui post, în vederea desfășurării în bune condiții a activității Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Recurenta subliniază și faptul că, întrucât intimatul-reclamant a obținut calificativul nesatisfăcător în urma evaluării efectuate pentru perioada în care a ocupat postul de director coordonator, acesta nu ar fi fost în măsură să desfășoare proiectele demarate sau activitatea cu care a fost învestit, precum și faptul că în speță nu poate fi vorba de o pagubă gravă, dificil de reparat, întrucât, în situația admiterii acțiunii în anularea ordinului a cărui suspendare se solicită, instanța ar dispune repunerea intimatului-reclamant în situația anterioară emiterii Ordinului suspendat și obligarea instituției publice la plata drepturilor salariate retroactiv, astfel încât condiția pagubei iminente nu este îndeplinită.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat. Independent de conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod corect a apreciat că situația prezentată de reclamant este de natură a concluziona ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a indicat că există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a conținutului și legalității actului administrativ contestat. Înalta Curte apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o pagubă în patrimoniul reclamantului, fără a stabili pe fondul cauzei, în procedura cererii de suspendare, dacă această pagubă are la bază primirea unor sume de bani fără respectarea unor clauze contractuale.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 373 din 16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 mai 2010.