ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2484/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 373 din 16 noiembrie

2009 Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul L.S., în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor; a

dispus suspendarea executării Ordinului nr. 70.126/2009 emis de pârâtă, până la

pronunțarea instanței de fond și a obligat pârâta la plata către reclamant a

cheltuielilor de judecată în sumă de 1.013 RON.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut, în esență, că în cauza dedusă judecății

sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 și anume existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube

iminente.

Instanța a observat

că prin ordinul a cărui suspendare se solicită s-a procedat la eliberarea din

funcția de director coordonator al Direcției Sanitare Veterinare și pentru

Siguranța Alimentelor Timiș a reclamantului, cu motivarea că măsura a fost

luată ca urmare a rezultatului evaluării la care acesta a obținut calificativul

„necorespunzător".

S-a mai reținut că

îndeplinirea condiției cazului bine justificat nu presupune o dovadă de

nelegalitate evidentă, așa cum a susținut pârâta, pentru că aceasta ar echivala

cu prejudecarea fondului cauzei, ceea ce nu se poate realiza de către instanța

sesizată cu cererea de suspendare, în fața acestei instanțe putându-se primi

cel mult susținerea existenței unui indiciu de nelegalitate a actului

administrativ. În speță acest indiciu este reprezentat de sumara motivare a

ordinului atacat, prin raportare la procedura evaluării reclamantului și de

verificare a legalității ordinului, prin raportare la prevederile din

contractul de management, iar aceste aspecte se conturează ca reprezentând o

îndoială suficientă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul

atacat și care este de natură a dovedi astfel îndeplinirea condiției cazului

bine justificat.

În ceea ce privește

condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente, instanța a reținut că

pe lângă un prejudiciu material previzibil pe care reclamantul l-a suferit prin

eliberarea din funcția publică, executarea imediată a ordinului atacat a produs

reclamantului și o vătămare ce nu poate fi cuantificată material, prin aceea că

pârâta a procedat la organizarea concursului pentru ocuparea funcției deținute

de acesta, iar în eventualitatea admiterii acțiunii privind anularea ordinului

atacat s-ar produce o perturbare gravă a activității autorității, care, în

lipsa suspendării executării actului atacat, ar proceda la organizarea

concursului cu consecința numirii în funcția publică respectivă a unei alte

persoane.

În consecință,

instanța a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și, văzând și dispozițiile art. 14 alin. (2) și (4)

din Legea nr. 554/2004, a procedat la admiterea acțiunii  reclamantului, cu

consecința suspendării executării Ordinului nr. 70.126/2009 emis de pârâtă,

până la pronunțarea instanței de fond.

În baza art. 274 și

urm. C. proc. civ., pârâta, fiind în culpă procesuală, a fost obligată la plata

către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.013 RON, reprezentând

onorariu avocațial, taxă de timbru și timbru judiciar.

Împotriva acestei

hotărâri, pârâta Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se mai arată în

motivele de recurs că, în ceea ce privește existența cazului bine justificat,

reținerea instanței de fond este neîntemeiată, întrucât aceasta, având un rol

decisiv, trebuia să aprecieze cu obiectivitate aparența de ilegalitate a

actului administrativ și să hotărască suspendarea actului cu mare atenție și

numai în acele cazuri în care aceasta se impunea cu evidență.

Astfel, recurenta

arată că instanța de fond nu a prezentat motivele concrete de nelegalitate a

actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de

intimatul-reclamant, apreciind în mod neîntemeiat că nelegalitatea Ordinului

nr. 70126/2009 rezultă din procedura de evaluare a intimatului-reclamant.

Totodată, recurenta

învederează că, în conformitate cu dispozițiile art. 6 lit. A) din contractul

de management, angajatorul are dreptul să analizeze periodic modul de

îndeplinire a obligațiilor pe care și le-a asumat directorul coordonator prin

contract și să adopte măsuri de recompensare sau sancționare a acestuia,

conform legii având dreptul să controleze modul de îndeplinire de către

directorul coordonator a atribuțiilor din fișa postului, precum și dreptul de

aplica sancțiuni conform prevederilor legale în vigoare și prezentului

contract.

După opinia

recurentei, prin semnarea contractului de management intimatul-reclamant a fost

de acord cu toate clauzele contractuale înserate în acesta, inclusiv cu cele

referitoare la condițiile de încetare a contractului de management.

Or, așa fiind,

împrejurările din cazul de față nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă

asupra legalității actului administrativ atacat.

Se arată că, în

speță, cazul bine justificat nu poate fi dovedit numai prin simplele afirmații

ale intimatului-reclamant, sau prin argumentele juridice prezentate și sumar

probate, care nu pot fi de natură a crea o îndoială serioasă în ceea ce

privește actul contestat, emis de subscrisa, astfel încât motivarea instanței

de fond cu privire la existența cazului bine justificat este neîntemeiată.

În situația dată, în

urma eliberării intimatului-reclamant din postul ocupat de către acesta,

respectiv postul de Director Coordonator al Direcției Sanitare Veterinare și

pentru Siguranța Alimentelor Timiș, trebuia să se organizeze concurs pentru

ocuparea acestui post, în vederea desfășurării în bune condiții a activității

Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Recurenta subliniază

și faptul că, întrucât intimatul-reclamant a obținut calificativul

nesatisfăcător în urma evaluării efectuate pentru perioada în care a ocupat

postul de director coordonator, acesta nu ar fi fost în măsură să desfășoare

proiectele demarate sau activitatea cu care a fost învestit, precum și faptul

că în speță nu poate fi vorba de o pagubă gravă, dificil de reparat, întrucât,

în situația admiterii acțiunii în anularea ordinului a cărui suspendare se

solicită, instanța ar dispune repunerea intimatului-reclamant în situația

anterioară emiterii Ordinului suspendat și obligarea instituției publice la

plata drepturilor salariate retroactiv, astfel încât condiția pagubei iminente

nu este îndeplinită.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a

avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea

în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată

poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Pe de altă parte, în

cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după

verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ

cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv

cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul

cererii de suspendare, instanța nu cercetează îndeplinirea condițiilor de

legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație

revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței

cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și

înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra

legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta

să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului,

respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor

administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea

unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și

care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de

legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța

având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței

dreptului.

Înalta Curte constată

nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de

nelegalitate ce nu au fost corect examinate de instanța de fond în conturarea

cerințelor cazului bine justificat.

Independent de

conținutul motivelor de recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond în mod

corect a apreciat că situația prezentată de reclamant este de natură a

concluziona ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Raportat la probele

administrate, instanța de fond, motivat și argumentat, a indicat că există

suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără

însă ca prin aceasta să antameze sau să anticipeze analiza pe fond a

conținutului și legalității actului administrativ contestat.

Înalta Curte

apreciază, în acord cu instanța de fond, că și cerința pagubei iminente ce s-ar

produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Cum în mod corect a

reținut și instanța de fond, prin punerea în executare a măsurilor dispuse prin

actul administrativ a cărui suspendare se cere, este evident că se creează o

pagubă în patrimoniul reclamantului, fără a stabili pe fondul cauzei, în

procedura cererii de suspendare, dacă această pagubă are la bază primirea unor

sume de bani fără respectarea unor clauze contractuale.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

Față de cele arătate,

reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art.

2 alin. (1) lit. ș) și t), că sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru

a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 373 din 16 noiembrie 2009 a Curții

de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 12 mai 2010.