ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2070/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2070/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.I. a chemat în judecată Autoritatea
Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor solicitând admiterea cererii de suspendare a efectelor Ordinului
din 24 august 2009 emis de pârâtă prin președinte, cu privire la eliberarea
din funcția de director coordonator al Direcției Sanitare Veterinare
și pentru Siguranța Alimentelor până la soluționarea
irevocabilă a acțiunii de anulare a actului respectiv, cu cheltuieli
de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că suspendarea executării actului
administrativ atacat se impune cu necesitate, întrucât o continuare a efectelor
acestora îi produce o pagubă iminentă, fiind îndeplinită și
condiția referitoare la cazul bine justificat.
Curtea de Apel Brașov, secția
de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 125/F
din 26 octombrie 2009 a admis acțiunea reclamantului dispunând suspendarea
efectelor ordinului din 24 august 2009 emis de pârâtă, până la
soluționarea irevocabilă a acțiunii ce formează obiectul
dosarului nr. 652/64/2009 al Curții de Apel Brașov, ce are ca
obiectul anularea ordinului susmenționat.
Pentru a pronunța această
sentință instanța a reținut că suspendarea efectelor
ordinului se impune, atâta vreme cât din actele dosarului rezultă dubii cu
privire la legalitatea acestuia. De asemenea, condițiile cumulative
referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă au fost probate
prin actele depuse la dosar de reclamant, în susținerea cererii de
suspendare.
Împotriva acestei sentințe, considerată
nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Autoritatea
Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța
Alimentelor, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 6, 7
și 9 C. proc. civ. și depunând înscrisuri în susținerea
recursului.
Prin cererea de recurs recurenta a
adus, în esență, următoarele critici sentinței recurate.
În susținerea motivului de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se arată că
instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut deoarece prin
sentința recurată s-a dispus suspendarea executării ordinului
din 24 august 2009 până la soluționarea irevocabilă a
acțiunii având ca obiect anularea acestuia deși reclamantul a
solicitat suspendarea executării acestui ordin până la
soluționarea pe fond a cererii în anulare.
În ceea ce privește motivul de
recurs prevăzut art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se menționează
că instanța de fond nu a adus niciun argument pentru respingerea
apărărilor formulate prin întâmpinare, astfel că motivarea este
lacunară.
În argumentarea motivului de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că
soluția instanței de fond este greșită fiind dată cu
încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a
dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare.
Se susține, în
esență, că în speță nu a fost dovedit cazul bine
justificat și paguba iminentă astfel cum acestea sunt definite de
Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la condiția cazului
bine justificat se arată că reținerea primei instanțe în
sensul că la baza ordinului a cărui suspendare s-a solicitat nu a
stat un act de control în adevăratul sens al cuvântului, ci un set de
întrebări este eronată, întrucât nota din 28 august 2009 ce a stat la
baza emiterii ordinului a fost încheiată în urma unui control efectuat de
Corpul de Control al Președintelui A.N.S.V.S.A., ocazie cu care au fost
constatate o serie de deficiențe. De asemenea, se susține că
toate celelalte argumente ale instanței de fond cu privire la dovedirea
cazului bine justificat nu sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ a
cărui suspendare se solicită, nefiind prezentate dovezi de nelegalitate
evidente.
În ceea ce privește paguba iminentă
se arată că instanța de fond nu a motivat în nici un fel existența
acesteia, iar reclamantul nu a făcut dovezi referitoare la existența
unei pagube grave, dificil de reparat.
Înalta Curte de Casație și
Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de
dispozițiile legale incidente, de înscrisurile care există la dosarul
cauzei, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce
urmează a fi expuse.
Motivul de recurs prevăzut de art.
304 pct. 9 C. proc. civ. este fondat.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei
pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a
autorității publice care a emis actul sau a autorității
ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară
instanței competente să dispună suspendarea executării
actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței
de fond”.
Deci, pentru a admite o cerere de
suspendare a executării unui act administrativ, care este, ca regulă
generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să
constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor
două condiții cerute de art. 14 alin. (1) menționat, suspendarea
executării unui act administrativ fiind o măsură
excepțională.
Îndeplinirea condițiilor
cazului bine justificat și a iminenței unei pagube sunt supuse
aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară
a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de
drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de
răsturnare a prezumției de legalitate și să facă
verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus
evaluării.
Cazul bine justificat este definit
de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată
de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o
îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.
Îndoiala serioasă asupra
legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu
ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței
dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării
executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri
provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.
Or, în speță, motivele
invocate de intimatul-reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care
să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ, ci
necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus
judecății.
După cum se constată,
prima instanță, soluționând cererea de suspendare a intrat în
cercetarea fondului în ceea ce privește legalitatea ordinului din 24
august 2009, fapt de altfel nepermis, întrucât cererea de chemare în
judecată are un alt obiect, respectiv suspendarea actului administrativ.
Prin urmare, în mod greșit
instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiția
„cazului bine justificat” deoarece în cuprinsul hotărârii recurate nu sunt
indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o
îndoială serioasă în privința legalității actului
administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este
atributul instanței care va soluționa eventuala cerere referitoare la
anularea ordinului din 24 august 2009.
Cât privește criticile
referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Înalta Curte
constată faptul că instanța de fond nu a analizat în niciun fel această
condiție. Simpla afirmație din considerente în sensul:
„condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente au fost
probate prin actele depuse la dosar de reclamant în susținerea cererii de
suspendare” nu poate conduce la concluzia că prima instanță a
motivat și argumentat îndeplinirea condiției referitoare la paguba
iminentă care nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana
lezată, prin probe concludente.
Intimatul-reclamant nu a administrat
nici un fel de probă de natură să formeze convingerea
instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau
imposibil de înlăturat ulterior, în cazul în care în final actul ar fi
anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al
suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe
care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții
juridice.
În concluzie, în raport de cele
reținute mai sus, instanța de fond a apreciat în mod greșit
că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare, pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului
administrativ în cauză, astfel că va fi reținută
situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Întrucât instanța de fond,
așa cum s-a reținut, nu a indicat prin considerentele hotărârii
motivele pe care aceasta se întemeiază în ceea ce privește
îndeplinirea condiției pagubei iminente și nici nu a analizat
apărările formulate de recurenta-pârâtă prin întâmpinare,
instanța de recurs apreciază că în cauză poate fi
reținută situația prevăzută de art. 304 pct. 7 C.
proc. civ.
În ceea ce privește motivul de
recurs invocat, prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se
apreciază că acesta este nefondat,întrucât instanța de fond nu a
acordat mai mult decât s-a cerut. După cum se constată, s-a solicitat
prin cererea de chemare în judecată suspendarea efectelor ordinului din 24
august 2009 până la soluționarea irevocabilă a acțiunii ce
are ca obiect anularea acestuia, în temeiul art. 14 și art. 15 Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare. Pe de altă
parte, suspendarea executării actului administrativ menționat, în
condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare se poate dispune până la soluționarea
definitivă și irevocabilă a cauzei.
Având în vedere toate considerentele
pentru care s-au apreciat ca fiind fondate motivele de recurs invocate de
recurenta-pârâtă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin.
(3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, va admite recursul, va
casa sentința recurată și va respinge cererea de suspendare
formulată de reclamant ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru
Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 125/F din 26
octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios
administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată
și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul C.I., ca
neîntemeiată.
Irevocabilă.