Decizia nr. 2069/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 128/2013 a Curții de Apel Brașov

Obiectul cererii deduse judecății Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost sesizată, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 55/2010, precum și a anexelor la acest ordin, excepție ridicată de petentul A. în Dosarul nr. x/305/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 128/F din 28 iunie 2013, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate a Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 55 din 14 iunie 2010, publicat în M. Of. nr. 408/18.06.2010, precum și a anexelor la acest ordin.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Hotărârea instanței de recurs Prin decizia nr. 232 din 3 februarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 128/F din 28 iunie 2013 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Cererea de completare a hotărârii instanței de recurs Prin cererea înregistrată la data de 11 aprilie 2016 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurentul-reclamant A. a solicitat completarea deciziei nr. 232 din 3 februarie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/64/2013. În motivarea cererii, recurentul-reclamant expune critici cu privire la sentința primei instanțe, reiterează apărări cuprinse în cererea de recurs și în notele scrise depuse la dosarul cauzei și formulează critici cu privire la hotărârea instanței de recurs în ceea ce privește soluția dată excepției de nelegalitate ce formează obiectul cauzei, solicitând completarea deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea cu privire la încălcarea de către președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu ocazia emiterii Ordinului nr. 55/2010, a prevederilor art. 2, 3, 4, 77, 78 și 79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În drept, recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 22 alin. (1), (2) și (4) și art. 444 alin. (1) și (2) C. proc. civ. din 2010.

Apărările intimaților Intimata-pârâtă A.N.S.V.S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității cererii în raport cu termenul prevăzut de art. 444 alin. (1) C. proc. civ. din 2010 și excepția inadmisibilității cererii, susținând că cererea nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de articolul menționat din același Cod. Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. II. Considerentele Înaltei Curți 1. Cu titlu prealabil Înalta Curte constată că litigiul de față se soluționează potrivit dispozițiilor C. proc. civ. din 1865, având în vedere că prezentul proces a fost început prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 7 noiembrie 2012 pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, ce a format obiectul Dosarului nr. x/305/2012, precum și prevederile art. 3 și art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora: „Art. 3 - (1) Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a C. proc. civ. rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată. Art. 81 - Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 545/03.08.2012, cu completările ulterioare, intră în vigoare la data de 15 februarie 2013”. Astfel fiind, în temeiul art. 129 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea cu care a fost învestită se circumscrie dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ. din 1865 (care își găsesc corespondentul în dispozițiile art. 444 C. proc. civ. din 2010, pe care petentul și-a întemeiat cererea). Conform art. 281 2 C. proc. civ. din 1865: „Art. 281 2 - Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 281 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor”. La termenul de judecată de astăzi, 22 iunie 2016, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepțiile invocate de intimata-pârâtă Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, excepții care, potrivit art. 137 C. proc. civ. din 1865, fac de prisos în tot cercetarea în fond a pricinii. 2. Cu privire la excepția tardivității În sensul celor expuse la pct. II.1, nu pot fi primite susținerile intimatei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 444 alin. (1) C. proc. civ. din 2010, care nu sunt aplicabile prezentului litigiu. Excepția tardivității invocată de intimata-pârâtă este neîntemeiată, având în vedere faptul că dispozițiile aplicabile, respectiv cele ale art. 281 2 C. proc. civ. din 1865, nu reglementează termenul în care poate fi formulată cererea de completare a unei hotărâri pronunțate de instanța de recurs, prin care a fost respins recursul, o asemenea hotărâre nefăcând parte din categoria hotărârilor enumerate de textul de lege, respectiv hotărâri care pot fi atacate cu apel sau recurs și hotărâri date în fond după casarea cu reținere . 3. Cu privire la excepția inadmisibilității Din simpla lectură a textului art. 281 2 C. proc. civ. din 1865, se constată că cererea de completare a hotărârii poate fi formulată în cazul în care instanța a omis să se pronunțe: asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu; asupra unei cereri conexe sau incidentale; asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor. Or, în speță, așa cum s-a arătat la pct. I.5, prin cererea de completare, petentul formulează critici cu privire la sentința primei instanțe și la hotărârea instanței de recurs în ceea ce privește soluția dată excepției de nelegalitate, solicitând completarea hotărârii prin pronunțarea cu privire la încălcarea de către președintele Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu ocazia emiterii Ordinului nr. 55/2010, a prevederilor art. 2, 3, 4, 77, 78 și 79 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel fiind, se constată că, prin cererea formulată, petentul nu vizează o omisiune a instanței în sensul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ. din 1865, ci formulează veritabile critici cu privire la soluția pronunțată în recurs și tinde să obțină o rejudecare a cauzei. Or, pe calea cererii de completare a hotărârii reglementată de art. 281 2 C. proc. civ. din 1865, cerere care este limitată strict la omisiunile enumerate în text, nu este admisibil a fi realizată o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii judecătorești, în sensul anvizajat de către petent. În consecință, în temeiul art. 137 raportat la art. 281 2 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte constată că este întemeiată excepția inadmisibilității cererii, excepție invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare.