ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1209/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal la data de 18 mai 2014 sub nr. x/2014 reclamanta Asociația "A." Brașov, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României: anularea prevederilor: art. 1, alin. (2); art. 2, lit. n; Art. 3, alin. (1) și (3); Art. 5, alin. (4), (5) și (6); Art. 6, alin. (3) și (4); Art. 7, alin. (1); art. 20; art. 21, alin. (2); art. 24, alin. (1); Art. 29, alin. (1), alin. (3) și alin. (6) și Art. 43, alin. (1); art. 47, alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013; obligarea paratului la modificarea prevederilor mai sus menționate, cu respectarea întocmai a prevederilor O.U.G. nr. 155/2001 și cu observarea criticilor aduse prin prezenta acțiune, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 190/F din data de 16.12.2014 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Asociația "A." Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A admis în parte cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtului formulate de intervenienții Asociația B. și Asociația C..

A dispus anularea art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) și art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013

A respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la modificarea prevederilor din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 a căror anulare a solicitat-o.

A respins restul pretențiilor reclamantei.

A obligat pârâtul și intervenienții în interesul pârâtului să plătească reclamantei suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2015 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta și în dispozitivul sentinței civile nr. 190/F/16.12.014 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că după alin. (6) al dispozitivului se va introduce alin. (7) cu următorul conținut:După rămânerea definitivă a sentinței, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind scutită de plata taxelor de publicare.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 07 aprilie 2015 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de petenta Asociația "A." Brașov având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinței civile nr. 190/16.12.2014, pronunțate de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. x și, pe cale de consecință a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinței civile nr. 190/16.12.2014 a Curții de Apel Brașov în sensul că:

- la fila x, paragraful 8 se va trece "art. 6 alin. (3) din Norme", în loc de "art. 6 alin. (2) din Norme", cum greșit s-a menționat

- la fila x, paragraful ultim se va trece "art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "art. 4 alin. (2) din O.G.", cum greșit s-a menționat;

- la fila x, paragrafele 3 și 5 se va trece "art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "art. 2 alin. (4) din O.G.", cum greșit s-a menționat;

- la fila x, paragraful 7 se va trece "treburile publice", în loc de "drepturile publice", cum greșit s-a menționat;

- la fila x, paragraful 13 se va trece "O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "O.U.G. nr. 115/2001", cum greșit s-a menționat

- la fila x, paragraful 5 se va trece "art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 155/2001", în loc de "art. 4 alin. (2) din Norme", cum greșit s-a menționat;

- la fila x, paragraful 2 se va trece "intervalul orar 10-18", în loc de "intervalul orar 10-13", cum greșit s-a menționat

- la fila x, paragraful 8 se va trece "art. 2 lit. b", în loc de "art. 24 lit. b", cum greșit s-a menționat;

Împotriva sentinței civile nr. 190 F/16.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal au formulat pârâtul Guvernul României și reclamanta Asociația " A." .

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 octombrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 aprilie 2017 completul filtru, a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs formulate îndeplinesc condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Recursul declarat de pârâtul Guvernul României

Motivele de recurs au fost întemeiate de recurentul-pârât pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocându-se faptul că în parte hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

Aceasta în partea din hotărâre prin care a fost admisă acțiunea și anulată în parte hotărârea contestată H.G. nr. 1059/2013.

Prin sentința atacată prima instanță a anulat din cuprinsul H.G. nr. 1059/2013 următoarele dispoziții: art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) și art. 43.

Raportat la acest motiv recurentul-pârât critică lipsa de argumentație proprie a instanței care nu a motivat în concret nelegalitatea unor dispoziții din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 în raport de actul juridic cu forța juridică superioară, respectiv O.U.G. nr. 155/2001.

Deși nu invocă expres în cadrul motivelor de recurs criticile pe fond arătate se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a legii în ceea ce privește pe fond analizarea legalității și conformității H.G. nr. 1059/2013.

În cadrul motivelor de recurs se arată în concret aspectele de nelegalitate pentru fiecare din dispozițiile legale anulate de prima instanță.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate în sensul respingerii în tot a acțiunii ca neîntemeiată și menținerea ca legal emisă a anexei la H.G. nr. 1059/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă Asociația "A.".

Motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare și interpretare a legii în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de anulare a anumitor dispoziții din Anexa la H.G. nr. 1059/2013.

Se arată că în motivele de recurs în concret pe fiecare dispoziție din Norme care a fost menținută prin soluția de respingere aspecte de nelegalitate atât în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 155/2001 aprobată și modificată de Legea nr. 227/2002 cât și de dispozițiile Legii nr. 215/2001 ale Legii nr. 24/2000.

Totodată, se invocă faptul că o parte din dispozițiile criticate, care au fost menținute prin soluția de respingere încalcă prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. x la CEDO.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și pe fond rejudecând admiterea în integralitate a acțiunii astfel cum a fost formulată și admiterea în consecință și a celor două cererii de intervenție formulate în interesul reclamantei.

La dosar ambele părți au formulat întâmpinări față de recursurile declarate în cauză solicitând reciproc respingerea recursurilor ca nefondate.

La dosar, în faza judecării recursurilor s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul recurentului Guvernului României de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor conform art. 61 și 63 C. proc. civ. invocându-se faptul că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate. Prin cererea de intervenție s-a invocat excepția autorității de lucru judecat.

Față de cererea de intervenție accesorie recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare în care a arătat că nu se opune în principiu la admiterea cererii de intervenție solicitând pe fond respingerea acestuia.

La dosar recurenta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cerere admisă prin încheierea din 06.03.2018 fiind sesizată motivat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 155/2001.

Pe cererea de intervenție accesorie, motivat Curtea a admis-o în ședința publică din 26.09.2017.

În termenul de amânare a pronunțării recurenta-reclamantă și intervenientul accesoriu au depus la dosar concluzii scrise.

Pe excepția autorității de lucru judecat invocată de intervenienta-accesorie ANSVSA, Curtea o apreciază pentru următoarele considerente ca nefondată și urmează a fi respinsă ca atare.

Excepția autorității de lucru judecat a fost invocată conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în raport de sentința rămasă definitivă pronunțată în dosarul nr. x al Curții de Apel București conform art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

"Oricare dintre părți poate opune lucrul judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Intervenienta accesorie a invocat excepția autorității de lucru judecat în raport de o altă acțiune formulată de Federația D. și Mediului, acțiune care a făcut obiectul dosarului nr. x soluționată prin respingerea conform sentinței civile nr. 2188/14.07.2017 a Curții de Apel București, recursul declarat fiind respins de către ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal prin Decizia nr. 618/4.03.2016.

Acțiunea soluționată definitivă a avut ca obiect contestarea unor dispoziții din H.G. nr. 1059/2013, arătându-se că pentru o parte din dispoziții respectiv art. 2 lit. b), art. 3 alin. (1) art. 5 alin. (4) (5) și (6), art. 20 art. 29 alin. (3) și art. 43 există autoritate de lucru judecat deoarece aceste dispoziții au fost contestate, acțiunea fiind respinsă definitiv și în dosarul nr. x

Curtea constată că în cauză nu poate fi opus efectul pozitiv al autorității de lucru judecat prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. deoarece nu există identitate de părți ca unul din elementele esențiale față de care se poate constata existența autorității de lucru judecat în sensul solicitat de intervenientă.

Curtea constată că în cauză nu există identitate de părți între cele două cauze, în prima soluționată prin sentința civilă definitivă nr. 2188/14.07.2014 fiind reclamantă Federația D. și Mediului, iar în prezenta cauză reclamanta-recurentă Asociația A. fiind terț față de cele stabilite prin sentința civilă nr. 2188/2014. În consecință având în vedere principiul realității efectelor lucrului judecat care operează numai față de părțile din dosarul nr. x, Curtea constatând că nu există identitate de părți va respinge excepția autorității de lucru judecat pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate în cauză Curtea constată pentru următoarele considerente că este nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă și că este fondat recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind dată cu aplicarea corectă a legii sentința atacată în partea prin care a fost respinsă cererea de anulare a următoarelor dispoziții din H.G. nr. 1059/2013 art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5) și 6 art. 6 alin. (3) și (4), art. 7 alin. (1) art. 29 alin. (1) și (6) și art. 47 alin. (1).

Cu privire la dispozițiile art. 3 alin. (1) și (3) din H.G. nr. 1059/2013, Curtea apreciază ca nefondate aspectele de nelegalitate reiterate în recurs de către recurenta care critică ca nelegală posibilitatea încheierii unor protocoale de colaborare de către serviciile specializate cu autoritățile administrativ-teritoriale cu care se învecinează.

Această reglementare nu încalcă principiul cu autonomiei locale și nu adaugă la lege reglementând această posibilitate numai pentru eficientizarea gestionării câinilor fără stăpân dintr-un UAT de către serviciile specializate dintr-un alt UAT cu care se învecinează.

Dispozițiile art. 5 alin. (4), (5) și 6 din H.G. nr. 1059/2013 sunt legale neputându-se reține încălcarea principiului autonomiei locale prin reglementarea posibilității amplasării adăposturilor într-un UAT învecinat. Nu este o faptă de discriminare și nu sunt încălcate drepturi ale persoanelor care doresc să revendice sau să adopte un câine.

Amenajarea unor adăposturi în UAT învecinate nu se poate realiza decât cu acordul celor două UAT învecinate. Considerentele de oportunitate reiterate în recurs nu pot forma analiza în cadrul acțiunii de față, fiind înlăturate în mod corect de prima instanță.

În ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (3) și (4) din Norme, Curtea constată că acestea sunt legale în raport de dispozițiile din O.U.G. nr. 155/2001 prin care se stabilește că "programul de lucru în relație cu publicul este în intervalul 10.00-18.00".

Astfel, pentru a se evita unele situații neplăcute, determinate de o interpretare greșita a sintagmei " relație cu publicul" (întrucât relația cu publicul poate însemna doar oferirea de informații telefonice), în H.G. nr. 1059/2013 s-a precizat clar faptul că acest interval coincide cu cel în care este permis accesul publicului.

Referitor la obligativitatea de a respecta Regulamentul de Organizare Interioară, această prevedere a fost inclusă în H.G. nr. 1059/2013 pentru a preîntâmpina apariția unor situații excepționale cu impact negativ asupra activității adăpostului (de ex. accesul persoanelor în stare de ebrietate sau neînsoțite de personalul de specialitate).

In ceea ce privește art. 7 alin. (1) - obligativitatea respectării condițiilor minime atât de adăposturile publice cât și de către cele private a fost introdusă întrucât s-a considerat că reglementările aplicabile câinilor fără stăpân trebuie să se aplice și celor cu stăpân.

In Anexa 1 la O.U.G. nr. 155/2001 sunt prevăzute condițiile minime pentru funcționarea adăposturilor pentru câini, fără a se menționa că este vorba despre cele publice, O.U.G. nr. 155/2001 stabilind, așa cum este precizat și în plângerea prealabilă formulată, obligații atât pentru adăposturile publice cât și pentru cele private. Astfel, întrucât Anexa 1 se referă la adăposturi pentru câini", este evident faptul că acestea sunt atât publice, cât și private.

Dispozițiile criticate sunt legal emise față de actul normativ cu forță juridică superioară, nefiind de natură a încălca drepturi ale animalelor sau ale organizațiilor neguvernamentale care dețin adăposturi private pentru câini.

În ceea ce privește articolul 29 alin. (1),(3) și (6) din Norme pe recursul reclamantei Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a anulat în parte dispozițiile contestate respectiv dispozițiile alin. (3) și a menținut dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6) din Norme. Urmează a fi analizată legalitatea anulării alin. (3) din art. 29 cu ocazia examinării recursului declarat de către recurentul-pârât.

În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. (1) și 86) din Norme, Curtea constată că în mod legal s-a apreciat necesitatea existenței unei solicitări scrise din partea asociațiilor pentru a participa la acțiuni specifice privind câinii fără stăpâni, nefiind necesară o aprobare din partea serviciilor specializate. Aceste fundații au obligația de a nu perturba aceste activități neputându-se reține că sunt încălcate dispozițiile din O.U.G. nr. 155/2001.

Prevederea din art. 47 alin. (1) din Norme este legală fiind o măsură tranzitorie pentru câinii asumați a fi supravegheați de către asociațiile de proprietari, iar obligativitatea de a ține acești câini într-un spațiu îngrădit ține cont de scopul emiterii Normelor - acela de a reduce numărul câinilor fără stăpân astfel cum este definită această noțiune de dispozițiile art. 1

1

din O.U.G. nr. 155/2001.

Față de cele expuse, Curtea îl va aprecia ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă și îl va respinge ca atare.

Recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României este apreciat ca fondat în cauză fiind îndeplinite în parte condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în parte sentința atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește anularea unor dispoziții din H.G. nr. 1059/2013.

Pentru aceleași considerente, Curtea va admite cererea de intervenție accesorie formulată în interesul recurentului-pârât de către intervenientul accesoriu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cerere calificată ca o apărare în interesul autorității emitente.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat în cauză sentința atacată, pe soluția dispusă fiind motivată în fapt și în drept cu respectarea dispozițiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din CEDO.

Soluția de admitere în parte a actului administrativ cu caracter normativ contestat respectiv H.G. nr. 1059/2013 este motivată, argumentele expuse fiind de natură a permite exercitarea controlului ierarhic de legalitate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat., Curtea apreciind că în parte, în ceea ce privește anularea dispozițiilor art. 2 lit. b) și n), art. 20 alin. (1), art. 21 alin. (2) și art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a legii.

Urmează a fi menținută sentința atacată în ceea ce privește anularea dispozițiilor art. 24 alin. (1) și a art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 și a soluției de respingere a restului pretențiilor reclamantei inclusiv a capătului de acțiune apreciat ca inadmisibil și respins ca tare.

Curtea apreciază că dispozițiile art. 2 lit. b) și n) din H.G. nr. 1059/2013 sunt legale raportat la dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001. Aceste dispoziții, contrar opiniei instanței de fond, nu adaugă la textul ordonanței care reprezintă o enumerare a entităților care pot prelua prin concesionare serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.

Enumerarea din art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 prevede că astfel de servicii pot fi considerate de către persoane juridice asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor.

În cauză nu pot fi reținut faptul că definiția dată conform art. 2 lit. b) din Norme "adăpostului privat" ar fi nelegală fiind limitată. Aceasta cuprinde o enumerare limitativă în condițiile în care în O.U.G. nr. 155/2001 nu s-a definit termenul de "adăpost privat".

În ceea ce privește art. 20 din Norme Curtea a constatat că acestea sunt legale nefiind contrare dispozițiile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 155/2001 care prevăd că proprietarul ca suporta contravaloarea cheltuielilor de întreținere a câinilor în cuantumul stabilit de consiliul local.

Art. 20 alin. (1) din H.G. nr. 1059/2013 dispune:

"(I) In vederea recuperării câinilor revendicați, proprietarii vor achita contravaloarea sumelor cheltuite pe perioada staționării acestora în adăpost, în cuantumul stabilit prin hotărârea consiliului local, respectiv prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București."

Alin. (2) al art. 20 din H.G. nr. 1059/2013 dispune:

"(2) Achitarea sumelor se va face în termenul stabilit prin hotărâre a consiliului local, respectiv prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București."

Instanța fondului a apreciat că acest text de lege este nelegal întrucât " impune proprietarilor de câini plata unor sume reprezentând contravaloarea acestora !!! în adăpost într-un cuantum și într-un termen ce urmează să fie stabilit prin hotărâre de Consiliu Local" și că, prin aceasta, se încalcă dispozițiile art. 4 alin. (5) din O.G. nr. 155/2001.

Curtea apreciază ca fiind greșită această constatare neputându-se reține că dispozițiile contestate condiționează adopția de plată a unor sume de bani în condițiile în care conform art. 22 alin. (1) din Norme adopția este gratuită. Dar aceasta nu înseamnă că proprietarul câinelui nu este obligat să suporte sumele cheltuite pe perioada staționării în adăpost, considerentele sentinței civile nr. 2188/14.07.2014 fiind de plin aplicabile deoarece aceste dispoziții au făcut obiectul analizei de legalitate în dosarul nr. x

Cu privire la dispozițiile art. 21 aalin. (2) din Norme care dispun următoarele:

Art. 21 alin. (2) "Serviciile speciale pentru gestionarea câinilor fără stăpân, respectiv operatorii serviciilor specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân au obligația să înapoieze câinii revendicați imediat după înregistrarea și verificarea veridicității cererii de revendicare, potrivit programului de lucru".

În sentința atacată s-a arătat că sentința încălcată dispozițiile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 155/2011 Curtea apreciind că aceste dispoziții au caracter tehnic, "veridicitatea" nefiind de natură a atrage nelegalitatea obligației impusă prin textul de lege criticat urmează a aprecia ca legale dispozițiile art. 21 alin. (2) din Norme.

Curtea analizând dispozițiile art. 43 din H.G. nr. 1059/2013 apreciază că anularea acestor dispoziții de către instanța de fond este greșită.

Art. 43 din H.G. nr. 1059/2013 dispune:

"(1) Deținătorii de câini sunt obligați ca, la ieșirea cu aceștia în spațiile publice, să aibă asupra lor carnetul de sănătate al acestora."

(2) în carnetele de sănătate ale câinilor este obligatorie consemnarea numărului microcipului, a sterilizării, în cazul câinilor de rasă comună și al metișilor acestora, iar în cazul celor exceptați de la sterilizare, motivele medicale ale exceptării câinilor de la sterilizare."

Obligația deținătorilor de câini de a avea asupra lor carnetul de sănătate la ieșirea acestora din spațiile publice nu este disproporționată în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 155/2001 deoarece deținerea carnetului de sănătate nu este pentru identificarea câinilor ci pentru verificarea îndeplinirii obligațiilor de către deținător respectiv obligativitatea sterilizării și microcipării câinelui.

În ceea ce privește dispozițiile art. 24 alin. (1) și art. 29 alin. (3) din Anexa la H.G. nr. 1059/2011 Curtea apreciază că în mod corect prima instanță le-a apreciat ca nelegale în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 155/2001.

Dispozițiile art. 24 alin. (1) din H.G. nr. 1059/2013 prevăd:

"(1) Persoana care adoptă mai mult de 2 câini din adăposturile publice și îi adăpostește într-un bloc de locuințe în care există asociație de proprietari, aceasta trebuie să prezinte la momentul depunerii cererii de adopție acordul asociației de proprietari."

Instanța fondului a reținut că solicitarea de anulare a acestui text de lege este întemeiată întrucât "în condițiile în care se face o diferențiere în tratamentul persoanelor care adoptă mai mult de doi câini din adăposturile publice și persoane care ajung să dețină același număr de câini pe alte căi.

Curtea apreciază ca întemeiată reținerea instanței de fond în cauză situația persoanelor care dețin mai mult de doi câini în apartament trebuind să fie reglementată similar, nefiind aplicabile dispozițiile deciziilor Curții Constituționale invocate în recurs de către pârâtul Guvernul României.

Pe de altă parte dispozițiile art. 24 alin. (1) din Norme limitează dreptul adoptatorilor de a opta între acordul vecinilor și acordul asociației de proprietari, drept prevăzut de art. 8 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 1556/2001.

În ceea ce privește dispozițiile art. 29 alin. (3) din Norme prin care se instituie obligația ca reprezentanții asociațiilor și fundațiilor D. care participă la examinarea medicală să aibă studii de specialitate în domeniu, Curtea apreciază că în mod legal prima instanță a constatat nelegalitatea acestor dispoziții.

Aceasta deoarece dispozițiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 155/2001 acordă acest drept de a participa la examinarea medicală fără ca această participare să fie condiționată de studii de specialitate care sunt necesare în cazul operațiunilor complexe cum sunt sterilizarea sau eutanasierea ultima reglementată de dispozițiile art. 36 alin. (3) din Norme.

Față de toate considerentele expuse mai sus în baza art. 496-498 C. proc. civ. Curtea pe excepție și pe recursurile declarate va dispune următoarele:

Va respinge excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată.

Va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

Va admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României și cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Va casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Va respinge ca nefondată cererea de anulare a prevederilor art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 43 din Anexa la H.G.1059/2013.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată.

Respinge recursul declarate de Asociația "A." împotriva sentinței nr. 190F din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinței nr. 190F din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal și cererea de intervenție accesorie formulată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în interesul Guvernului.

Casează în parte sentința atacată și rejudecând:

Respinge cererea de anulare a prevederilor art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 43 din Anexa la H.G.1059/2013, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2018.