ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3023/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a învestit instanța cu acțiune având ca obiect suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. 55 din 31 iulie 2018 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare se solicită.

Prin Sentința civilă nr. 140/2018 pronunțată în data de 8 octombrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta DGRFP Brașov - Serviciul de Inspecție Economico-Financiară Brașov, suspendând executarea Dispoziției obligatorii nr. 55 din 31 iulie 2018, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului.

Împotriva Sentinței nr. 140/2018 din data de 4 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Împotriva recursului promovat de recurenta-pârâtă a formulat întâmpinare intimata-reclamantă SC A. SRL, în cuprinsul căreia a invocat excepția nulității recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fondul recursului solicită respingerea acestuia, ca nefondat și pe cale de consecință menținerea sentinței recurate.

Recurenta-pârâtă a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei-reclamante, în cuprinsul căruia solicită a se respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește susținerile acesteia pe fondul recursului, solicită instanței a le înlătura și a dispune admiterea recursului promovat de autoritate, casarea sentinței recurate și rejudecând în fond a dispune respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Prin motivele de recurs se critică sentința atacată, prin care a fost admisă cererea de suspendare având ca obiect Dispoziția obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 pe motiv că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material respectiv a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Se susține de recurenta-pârâtă că în cauză nu erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv condiția cazului justificat în condiția existenței unei pagube iminente.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat în sensul definit prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. 2) din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă apreciază că prima instanță pe situația de fapt a existenței controalelor a făcut o concluzie între actele administrativ fiscale și cele economico-financiare neexistând interdependență între activitatea de control a organelor de inspecție fiscală finalizată prin emiterea Raportului de inspecție fiscală nr. x/2016 în activitatea de reverificare a organelor de inspecție economico-financiară.

Se arată că în mod nelegal prima instanță a reținut a fi un caz bine justificat faptul că Decizia de impunere nr. x din 16 septembrie 2016 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x din 16 septembrie 2016 a fost suspendată în baza Sentinței civile nr. 17 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Aceasta deoarece această sentință a fost casată prin Decizia nr. 3813 din 28 noiembrie 2017 pronunțată de ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal, la data pronunțării instanței de fond decizia de impunere din 16 septembrie 2016 fiind executorie.

Se arată că prin Sentința nr. 17 din 29 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul x/2017 s-a decis suspendarea Deciziei de impunere nr. x din 22 decembrie 2016, sentință nedefinitivă, recursul având termen de soluționare 7 februarie 2019.

Se arată că soluția de clasare dispusă la data de 22 martie 2018 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală nu are legătură cu Dispoziția obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 prin care nu s-au stabilit în sarcina societății taxe și impozite fiscale ca urmare a constatării unor fapte de evaziune fiscală, ci s-au stabilit în sarcina acesteia două măsuri respectiv 1 - reorganizarea activității de control financiar preventiv și 2 - înregistrarea în evidența contabilă a societății a diferenței în sumă de 70.030.943,96 RON reprezentând subvenție încasată necuvenit și a accesoriilor aferente în sumă de 58.608.896 RON, temeiul măsurilor fiind dispozițiile O.G. nr. 119/1999.

În ceea ce privește reținerea primei instanțe privind îndeplinirea celei de a doua condiții a pagubei iminente recurenta-pârâta o apreciază ca fiind nelegală și contrară jurisprudenței ÎCCJ, secția contencios administrativ și fiscal. Aceasta deoarece paguba nu poate fi prezumat a fi îndeplinită numai prin cuantumul ridicat al sumei contestate, în cauză nefiind administrate probe privind iminența procedurii unui prejudiciu în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "ș" din Legea nr. 554/2004.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii cererii de suspendare a executării Dispoziției obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare în care a invocat excepțiile tardivității formulării recursului a nulității recursurilor și pe fond a solicitat în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare față de excepțiile invocate și pe fondul recursului.

Ambele pârâte au depus acte la dosar în condițiile art. 497 alin. 2 C. proc. civ.

În ședința publică din 21 mai 2019 Curtea a luat act că reclamanta-intimată, în raport de actele dosarului nu mai înțelege să susțină excepția tardivității, apreciind că recursul a fost declarat în termenul de 5 zile de la comunicare prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Curtea a dat cuvântul părților pe excepția nulității recursului și pe recursul declarat de recurenta-pârâtă.

Excepția nulității recursului declarat de recurenta-pârâtă urmează a fi apreciată ca nefondată și respinsă ca atare pentru următoarele motive.

Obiectul recursului îl constituie Sentința civilă nr. 140 din 4 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov prin care a fost admisă cererea de suspendare a Dispoziției obligatorii nr. 55 din 31 iulie 2017 formulată în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, Curtea apreciază că nu poate opera sancțiunea nulității prevăzute de art. 489 alin. (1) C. proc. civ. deoarece aspectele de nelegalitate care privesc sentința recurată pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ., respectiv în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care privește greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv a normelor de drept material care au refuzat temeiul cererii de suspendare.

În consecință, Curtea va respinge ca nefondată excepția nulității recursului.

Analizând recursul declarat în raport de motivele invocate și actele depuse Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că soluția recurată, prin care a fost admisă cererea de suspendare a executării Dispoziției obligatorii nr. 55/31 iulie 2018 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condițiile de natură a înlătura temporar regula executării imediate a actului administrativ contestat.

În ceea ce privește prima condiție a suspendării astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. 2) din Legea nr. 554/2004 respectiv condiția existenței unui caz bine justificat de natură a infirma prezumția de legalitate a actului administrativ a cărei suspendare provizorie a fost dispusă, Curtea nu va reține susținerile din recurs apreciind că prima instanță în mod corect a constatat îndeplinirea acestei condiții în prezenta cauză.

Prima instanță a constatat corect în sensul că există o interdependență între activitatea de control a organelor de inspecție fiscală finalizată prin emiterea Raportului de inspecție 113/2016 și acțiunea de revizuire în urma căruia s-au dispus celor două măsuri cuprinse în dispoziția obligatorie nr. 55 din 31 iulie 2018 constatările din Raportul de inspecție fiscală x/2016 sunt cuprinse în Dispoziția obligatorie, iar la baza emiterii dispoziției obligatorii au stat mai multe decizii de impunere emise în cursul anului 2016 respectiv decizia de impunere nr. x din 16 septembrie 2016 și ulterior Decizia de impunere nr. x din 22 decembrie 2016, aceasta din urmă fundamentând în fapt și în drept măsurile cuprinse în Dispoziția obligatorie nr. 55/2018 care formează obiectul prezentei cereri de suspendare în special a măsurii nr. 2 privind înregistrarea în contabilitate a unor cerințe bugetare în sumă de 70.030.943 RON reprezentând subvenție încasată necuvenit și accesorii în cuantum de 58.608.894 RON.

Este necontestat faptul care rezultă din acte că Sentința civilă nr. 157 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel Brașov a fost casată fiind respinsă definitiv cererea de suspendare având ca obiect Decizia de impunere nr. x din 16 septembrie 2016.

Dar acest fapt nu înlătură îndeplinirea în prezenta cauză a condiției existenței cazului bine justificat în condițiile în care Decizia de impunere nr. x din 22 decembrie 2016 care a stat la baza emiterii dispoziției obligatorii este suspendată provizoriu prin hotărâre definitivă Sentința nr. 17 din 29 noiembrie 2018 a Curții de Apel Brașov filele x dos recurs fiind definitivă în baza Deciziei ÎCCJ din 7 februarie 2019.

Acest aspect reprezintă în opinia Curții un argument care susține legalitatea sentinței atacate fiind un indiciu aparent temeinic de răsturnare a prezumției de legalitate fără a se analiza pe fond, conținutul actului administrativ.

Un alt aspect de fapt care este de natură a crea o aparență de nelegalitate corectă în conduita autorităților fiscale față de societatea reclamantă față de care au fost efectuate în mai multe inspecții fiscale succesive fiind emise acte de control decizii de impunere și dispoziții obligatorii contestate aflate în diferite etape procesuale care pe fond nu au fost finalizate cu o hotărâre definitivă care să stabilească cu certitudine dacă reclamanta datorează vreo sumă bugetului de stat în care este cuantumul acestei creanțe.

Referitor la condiția pagubei iminente definite prin dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și provizoriu, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a constatat îndeplinirea acestei condiții. Recurenta-pârâtă a contestat această condiție a fi îndeplinită numai sub aspectul cuantumului sumei contestate. Dar cuantumul ridicat al sumei menționate în Dispoziția obligatorie nr. 55/2018 în sumă de 128.639.839,68 RON reprezintă numai un aspect al condiției pagubei iminente. În mod corect prima instanță a arătat împrejurările, probate cu acte, din care rezultă efectele negative ale impunerii în condițiile a înregistrării acestei sume și a executării acestei sume în raport de activitatea societății reclamante și față de angajații săi și societățile partenere, în raport de specificul activității societății reclamante.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentinței pronunțate de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-reclamantă SC A. SRL, ca nefondată.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței civile nr. 140/2018 din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM