ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2996/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018 reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov a învestit instanța cu acțiune având ca obiect suspendarea executării Dispoziției obligatorii nr. 57/31.07.2018 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea actelor administrativ fiscale a căror suspendare se solicită.

Prin Sentința nr. 142 din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta DGRFP Brașov - Serviciul de Inspecție Economico - Financiară Brașov. S-a dispus executarea Dispoziției obligatorii nr. 57/31.07.2018 până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de recurs au fost încadrate de recurenta-pârâtă în cadrul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare având ca obiect Dispoziția obligatorie nr. 57/31.07.2018 emisă în baza raportului de inspecție economico-financiară nr. 154/31.07.2018 și a Procesului-verbal BVA-AIF-3/2060 din. 31.07.2018.

Se susține în cadrul recursului declarat că în cauză în mod nelegal prima instanță a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în opinia recurentei-pârâte nefiind îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004 și condiția existenței unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. "s" din același act normativ.

În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat recurenta-pârâtă contestă faptul că instanța de fond a reținut că există o interdependență între activitatea de control a organelor de inspecție fiscală prin emiterea Raportului de inspecție fiscală nr. x/2016 și acțiunea de reverificare în urma cărora s-au constatat deficiențe în activitatea reclamantei care au determinat emiterea Dispoziției obligatorie nr. 67/31.07.2018.

Recurenta-pârâtă arată faptul că prima instanță a argumentat greșit îndeplinirea acestei condiții și plecând de la premisa suspendării deciziei de impunere din 16.09.2016 dat fiind faptul că prin Decizia nr. 3813/28. XI.2017 cererea de suspendare a acestei decizii a fost definitiv respinsă, iar Sentința civilă nr. 17/29.01.2018 prin care s-a dispus suspendarea Deciziei de impunere nr. x/22.12.2016 nu este definitivă având termen de soluționare 7.02.2019.

Se arată că nu există interdependență între soluția de clasare de organele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și faptul de natură economico-financiară contestate prin Dispoziția obligatorie nr. 56/31.07.2018 constând în utilizarea subvenției în alte scopuri decât cele pentru care a fost acordată.

În ceea ce privește a doua condiție a cererii de suspendare recurenta-pârâtă arată că în mod nelegal prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinită această condiție numai în raport de cuantumul total al sumei reținute a fi recuperată de la reclamantă respectiv suma totală de 52.159.722 RON, fără ca reclamanta-intimată să probeze starea de pericol care s-ar produce prin punerea în executare a dispoziției obligatorii.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând respingerea cererii de suspendare ca nefondată.

La dosar se depune în susținerea recursului copia Deciziei nr. 3813/28. XI.2017.

Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat în principal excepția tardivității și excepția nulității recursului și a solicitat pe fond respingerea recursului ca nefondat apreciind ca legală sentința de fond.

Se depun la dosar de reclamanta-intimată note de ședință și acte pe susținerile din întâmpinare și se arată stadiul soluționării dosarului de fond - dosar recurs.

Reclamanta-intimată în raport de actele dosarului a precizat că nu mai înțelege să susțină excepția tardivității formulării recursului, acesta fiind în termen declarat în raport de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și excepția nulității recursului.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Curtea apreciază că sentința atacată prin care a fost admisă Cererea de suspendare a executării dispoziției obligatorii nr. 57/31.07.2018 până la pronunțarea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția existenței unui caz bine justificat Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a identificat împrejurările de fapt și de drept care sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității Dispoziției obligatorii nr. 37/31.07.2018 a cărei suspendare se solicită. Aceste împrejurări de fapt constau în succesiunea actelor de impunere și de control emise vizând activitatea economică și contabilă a reclamantei acte față de care s-a solicitat suspendarea și pe fond anularea în cauze aflate pe rolul instanțelor în diferite stadii de soluționare. Cereri de suspendare, în parte soluționate definitiv iar acțiunile de fond, în curs de soluționare, inclusiv Dosarul nr. x/2018 care privește Decizia nr. 85/P/2018 prin care s-a respins plângerea împotriva Dispoziției obligatorii nr. 47/31.07.2018.

În mod corect prima instanță a reținut existența unei interdependințe între activitatea de control a organelor de inspecție fiscală finalizată prin emiterea Raportului de inspecție fiscală nr. x/2016 și acțiunea de reverificare a organelor de inspecție economico-financiare în condițiile în care suma în litigiu de 52.150.772 RON ce formează obiectul dispoziției obligatorii ce trebuie înregistrată în contabilitatea reclamantei, în opinia recurentei-pârâte cu titlu de subvenție încasată necuvenit este contestată pe fond ca fiind contrară realității reclamanta contestând deciziile de impunere care au avut ca obiect aceste sume.

Cauzele pe fond sunt în curs de soluționare iar cererile de suspendare având ca obiect deciziile de impunere au primit soluții definitive diferite. Astfel cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. x/16.09.2016 a fost definitiv respinsă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 28. XI.2017, în timp ce cererea suspendare a Deciziei de impunere nr. x/22.12.2016 este admisă prin Sentința nr. 17/29.01.2018 definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7.02.2019.

În mod corect prima instanță a reținut ca fiind o împrejurare de fapt de natură a reprezenta caz bine justificat existența unei soluții de clasare având ca obiect plângerea penală formulată de organele fiscale pentru săvârșirea de către reclamantă a infracțiunii de evaziune fiscală.

În ceea ce privește a doua condiție cea a existenței unei pagube iminente, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a constatat îndeplinirea acestei condiții atât sub aspectul cuantumului mare al sumei contestate pe fond în ceea ce privește caracterul de subvenție încasată necuvenit de către reclamantă cât și raportat la actele depuse de către reclamantă. Din aceasta rezultă efectele negative majore asupra activității reclamantei care s-ar produce în cazul executării imediate a dispoziției obligatorii contestate.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței nr. 142 din 4 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2019.

GGC - NN