ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2165/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Asociația A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) și (6) și art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 114/F din 22 iulie 2014, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a dispus suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) și (6) și art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunțarea instanței de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curții de Apel Brașov și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 114/F din 22 iulie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivele de recurs s-a arătat că instanța a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, ceea ce înseamnă ca acțiunea să fie accesorie unei acțiuni principale, dar instanța a procedat la încadrarea de facto în temeiul legal corect.

Deși întreaga analiză a aspectelor evocate urma a se face în considerarea dispozițiilor de strictă interpretare a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța, cu încălcarea atribuțiilor și a principiului disponibilității, a depășit analiza condițiilor de admisibilitate dispuse de lege și a antamat fondul problematicii expuse în acțiune.

Un alt aspect al nelegalității sentinței atacate este acela al nemotivării efective și judicioase a acesteia deoarece argumentația nu reprezintă o expunere fundamentată în fapt și în drept a aprecierilor ce au condus la soluția pronunțată, ci o redare exhaustivă a textelor supuse cenzurii în comparație formală cu cele care au stat la baza adoptării lor.

Pe fond, s-a apreciat că în cauză, în mod nelegal instanța de fond a considerat admisibilă și întemeiată acțiunea în suspendare a H.G. nr. 1059/2013 asimilând aspecte ce vizează eminamente fondul cauzei cu cele prevăzute expres de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

S-a considerat că nu sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar măsura suspendării reprezintă o măsură excepțională.

Cu privire la prima condiție, cea a cazului bine justificat, instanța de fond, fără a verifica riguros criticile reclamanților, a apreciat actul ca nelegal.

Aprecierea instanței de fond în sensul că definiția prevăzută de art. 2 lit. n) din Norme contravine dispozițiilor legale care permite concesionarea serviciilor de gestionare numai de către organizațiile pentru protecția animalelor (asociații și fundații) pentru că această concesionare se poate face și de către alte persoane juridice din afara organizațiilor pentru protecția animalelor a fost considerată ca neîntemeiată, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001.

Instanța de fond a reținut că prin prevederea alin. (1) art. 6 din H.G. nr. 1059/2013 se adaugă la lege și se deschide posibilitatea restrângerii dreptului de acces al publicului în intervalul prevăzut de legiuitor, dar din interpretarea acestui text, în opinia recurentului, rezultă că nu s-a reglementat ca serviciile de gestionare a câinilor fără stăpân să stabilească și ele un program cu publicul în intervalul orar 10-18.

Aprecierea instanței de fond referitoare la art. 7 alin. (1) a fost considerată neîntemeiată având în vedere că textul art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 155/2001 nu face nicio distincție între adăposturile private și cele publice.

Raportat la art. 17 lit. c) din H.G. nr. 1059/2013 recurentul a arătat că aprecierea instanței este neîntemeiată pentru că textul prevede expres că serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân desfășoară, printre alte activități și pe acela de amenajare de panouri speciale la intrarea în adăposturile publice respective.

Instanța de fond a reținut că art. 20 alin. (2) ar adăuga la lege, dar recurentul a subliniat că aceasta nu încalcă prevederile legale - art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 155/2001.

Măsura dispusă de art. 43 alin. (1) a fost considerată de instanță ca fiind una excesivă și nu relevă nicio utilitate practică, dar recurentul susține că obligația instituită a fost reglementată ca și măsură de control, pentru a permite personalului M.A.I. să își îndeplinească atribuțiile prevăzute de O.U.G. nr. 155/2001.

S-a reținut de către instanța fondului că prin introducerea în a doua parte a art. 3 alin. (1) a sintagmei "și în funcție de posibilități, pot încheia protocoale de colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale cu care se învecinează" s-ar înțelege că se permite serviciilor specializate de gestionare a câinilor fără stăpân să acționeze pe teritoriul unei alte unități administrativ-teritoriale, dar această susținere a fost criticată deoarece nu s-a indicat textul de lege încălcat și că norma instituită nu este imperativă.

În ceea ce privește paguba iminentă s-a considerat că nici această condiție nu este îndeplinită în speță, în sensul în care reclamanta nu a adus nicio dovadă a producerii pagubei materiale sau s-ar produce o perturbare gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Mai mult decât atât, recurentul consideră că suspendarea executării actului administrativ ar avea consecințe și mai grave, raport la numărul mare de câini fără stăpân aflați în libertate, care în condițiile lipsei unei gestionări a acestora, pot constitui pericol cu privire la sănătatea, integritatea și chiar viața populației.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii de suspendare a H.G. nr. 1059/2013 ca inadmisibilă, pe cale de excepție și ca neîntemeiată, pe fond.

A fost invocată și practica judiciară și s-a precizat că prin sentința civilă nr. 2188 din 14.07.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, având ca obiect anularea H.G. nr. 1059/2013 a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

La data de 6.08.2014 recurentul a depus o completare la recursul declarat.

La 15.09.2014 Asociația B. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României, solicitând admiterea recursului declarat, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii de suspendare a executării prevederilor H.G. nr. 1059/2013 formulată de Asociația A.

Intimata a depus întâmpinare și a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii în tot a hotărârii atacate și a depus înscrisuri și practică judiciară (sentința civilă nr. 1982 din 20.06.2014 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014).

La data de 17.11.2014 Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României și a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată.

A fost invocată autoritatea de lucru judecat în raport de încheierea din 19.05.2014 a Curții de Apel București pronunțată în Dosarul nr. x/2/2014, prin care a fost respinsă cererea de suspendare, iar prin sentința civilă nr. 2188 din 14.07.2014 a fost respinsă și acțiunea în anulare a H.G. nr. 1059/2013, hotărâri depuse la dosar.

Recurentul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererilor de intervenție accesorie formulate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Asociația B. și a solicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea argumentelor aduse de intervenient în sprijinul Guvernului României ca neîntemeiată și la cererea de intervenție formulată de A.N.S.V., solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenție accesorie pentru că nu justifică un interes propriu, iar pe fond, respingerea susținerilor intervenientei, atât sub aspectul autorității de lucru judecat cât și pe fondul cererii de suspendare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 6 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație, secția contencios administrativ și fiscal, s-a dispus comunicarea raportului către părțile din litigiu.

Prin încheierea din 16.09.2015 a Înaltei Curți de Casație, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admis în principiu recursul declarat și s-a dispus soluționarea cauzei cu citarea părților, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Intimata Asociația A., la termenul din 11.12.2015 a formulat excepția de neconstituționalitate a art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 115/2001 în raport de prevederile art. 44, art. 136, art. 20 din Constituția României raportate la art. 1 alin. (1) din Protocolul Adițional la C.E.D.O., art. 17 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. și art. 17 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 20 și 21 din Constituția României raportat la art. 6 alin. (1) din C.E.D.O. și art. 47 din Carta Drepturilor fundamentale ale U.E. și art. 55 din Constituția României și o cerere de sesizare a C.J.U.E. cu întrebare preliminară.

Prin încheierea din 11.03.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, au fost respinse cererile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și a C.J.U.E. cu întrebare preliminară.

Intimata a depus la dosar înscrisuri și practică judiciară.

La 16.06.2016 a fost formulată o cerere de intervenție în interes accesoriu al reclamantei Asociația A. de către Asociația pentru protecția animalelor C., la 23.09.2016 a fost formulată cererea de intervenție accesorie în favoarea reclamantei de către Asociația D., la 21.10.2016 a fost depusă cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei formulată de E.

La 15.12.2017 s-a depus la dosar de către intimata-reclamantă Asociația A. înscrisuri, între care sentința nr. 190/F din 16.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/64/2014.

La 17.02.2017 s-a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul Guvernului României de către Asociația F., iar o cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-reclamante a fost depusă de G.

Toate cererile de intervenție accesorie folosite în cauză au fost admise în principiu.

Intimata-reclamantă Asociația A. a depus înscrisuri.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul, dar pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost învestită cu cererea formulată de reclamanta Asociația A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) și (6) și art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca obiect anularea acestui act administrativ, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, iar instanța de fond a admis cererea și a dispus suspendarea executării prevederilor art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) și (6) și art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunțarea instanței de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curții de Apel Brașov și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Criticile recurentului Guvernul României și ale intervenienților accesorii în interesul recurentului sunt fondate, în parte, dar pentru următoarele considerente:

Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"

14 - (1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ pana la pronunțarea instanței de fond".

Art. 15. - (1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.

(2) Dispozițiile art. 14 alin. (2)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(3) Hotărârea dată cererii de suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea.

(4) În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)."

Suspendarea executării solicitată potrivit art. 15 din Legea nr. 554/2004 poate fi solicitată fie printr-un capăt de cerere în cadrul acțiunii principale, fie printr-o cerere separată.

În speță, cererea de suspendare a fost formulată separat de acțiunea în anulare, dar motivele pentru care a fost solicitată suspendarea sunt tot cele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, iar procedura de judecată, așa cum cer dispozițiilor art. 15 alin. (2), se face potrivit celor stabilite în art. 14 alin. (2)-(7).

Ar trebui menționat faptul că reclamanta nu a precizat temeiul de drept al cererii sale, dar a solicitat suspendarea până la pronunțarea instanței de fond, aspect ce caracterizează suspendarea în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, deși, pentru că era deja soluționată plângerea prealabilă (la dosar au fost depuse atât plângerile prealabile depuse de reclamantă la Guvernul României la data de 12.02.2014 și 3.04.2014, dar și răspunsurile Guvernului României la aceste plângeri, respectiv adresa nr. 15/A/724 din 12 martie 2014 și adresa nr. 15/A/1563 din 10 aprilie 2014) temeiul cererii nu putea fi decât art. 15 din Legea contenciosului administrativ. Instanța de fond, în motivarea soluției, a făcut referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, la plângerile prealabile depuse și a analizat cele două condiții pentru a se dispune suspendarea, dar a suspendat dispozițiile din H.G. nr. 1059/2013 până la pronunțarea instanței de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curții de Apel Brașov.

Criticile recurentului au vizat aspectele legate de îndeplinirea celor două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă, dar analiza acestora nu se mai impune a fi făcută având în vedere că acțiunea în anulare a unor dispoziții din H.G. nr. 1059/2013 a fost soluționată de către instanța de fond prin sentința nr. 195/16.12.2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/64/2014 și prin care s-a dispus anularea art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) și art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013. Totodată, prin aceeași sentință, a fost respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la modificarea prevederilor din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 a căror anulare a solicitat-o și au fost respinse în rest pretențiile reclamantei.

Într-adevăr, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există și constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004:

"

În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".

Conform dispoziției legale amintite mai sus, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1) (potrivit noului C. proc. civ. sintagma "definitivă și irevocabilă" este înlocuită de sintagma "definitivă").

Ca atare, putem aprecia că, prin textul legal aflat în discuție, s-a dat eficiență instituției suspendării actului administrativ, dispuse în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, iar, pentru acest motiv, legiuitorul român a introdus o nouă ipoteză normativă în corpul legii.

Această regulă se impunea, întrucât persoana vătămată prin punerea în executare a actului administrativ considerat nelegal nu mai avea nicio posibilitate legală de a menține măsura suspendării și după momentul pronunțării soluției instanței de fond, când înceta suspendarea dispusă în baza art. 14 din lege deoarece o nouă cerere de suspendare întemeiată pe art. 15 din lege putea fi formulată numai până la pronunțarea instanței de fond.

Așadar, prin aplicarea art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, măsura suspendării, dispusă de prima instanță, se prelungește ope legis până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ unilateral.

În raport de aceste prevederi, de faptul că prin sentința recurată în prezenta cauză a fost suspendată executarea art. 2 lit. n), art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5), (6), art. 6 alin. (3), (4), art. 7 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3) și (6) și art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, până la pronunțarea instanței de fond în Dosarul nr. x/64/2014 al Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința nr. 195/2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea în anulare a art. 2 lit. b), art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (3) și art. 43 din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 și respinsă acțiunea în anulare a art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5) și (6), art. 6 alin. (3), (4) și art. 7 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013, soluția instanței de recurs va fi de admitere a recursului, de casare, în parte, a sentinței atacată și, rejudecând, va fi respinsă cererea de suspendare a art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5) și (6), art. 6 alin. (3), (4) și art. 7 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 și menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate în ceea ce privește suspendarea art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3), (6) și art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Având în vedere soluția dată asupra cererii de recurs și, ținând seama de prevederile art. 62 alin. (1) rap. la art. 3 C. proc. civ., ce stabilesc caracterul de apărare al cererii de intervenție accesorie pentru că sprijină numai apărarea uneia dintre părți, instanța de recurs va admite cererea de intervenție în sprijinul recurentului Guvernul României, formulate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Asociația B. și Asociația F.

Având în vedere că a fost menținută soluția instanței de fond prin care s-a dispus suspendarea unor articole din H.G. nr. 1059/2013, tot plecând de la caracterul de apărare al cererii de intervenție accesorie, vor fi admise în parte cererile de intervenție accesorie în sprijinul intimatei-reclamante Asociația A., formulate de Asociația pentru Protecția Animalelor C. și Asociația D., E. și G.

În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat invocată de intervenienta accesorie Autoritatea Națională Sanitară și pentru Siguranța Alimentelor se constată că, având în vedere caracterul neechivoc al măsurii, dar și particularitățile speței prezente, nu se poate considera îndeplinită condiția triplei identități: de părți, obiect și cauză și, de aceea, aceste susțineri nu vor fi reținute.

Chiar și în eventualitatea în care s-ar putea considera că ar fi incidentă puterea de lucru judecat, având în vedere că litigiile au vizat articolele din H.G. nr. 1059/2013 sau actul normativ în integralitatea sa, fie cereri de suspendare, fie cereri de anulare, în raport de obiectul cererii (suspendarea actului administrativ) și de faptul că instanța de recurs a soluționat cauza numai reținând incidența art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nici o asemenea incidență nu ar putea fi reținută în condițiile în care celelalte cereri de suspendare sau anulare au fost soluționate pe fond.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 20 din Legea nr. 554/ 2004, raportat la art. 496 C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Guvernul României pentru că numai în acest mod poate fi rejudecată cauza în funcție de soluția pronunțată de instanța investită cu acțiune în anulare, mai ales că aceasta a fost admisă numai în parte, față de cererea de suspendare, dar va fi casată numai în parte sentința atacată și respinsă cererea de suspendare pentru articolele pentru care acțiunea de fond a fost respinsă și va fi menținută soluția instanței de fond pentru articolele pentru care acțiunea de fond a fost admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva sentinței nr. 114/F din 22 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare a art. 3 alin. (1) și (3), art. 5 alin. (4), (5) și (6), art. 6 alin. (3), (4) și art. 7 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate, în ceea ce privește art. 2 lit. n), art. 20, art. 21 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 29 alin. (1), (3), (6) și art. 43 alin. (1) din Anexa la H.G. nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. . 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

Admite, în parte, cererile de intervenție accesorie în sprijinul recurentului Guvernul României, formulate de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Asociația B. și Asociația F.

Admite, în parte, cererile de intervenție accesorie în sprijinul intimatei-reclamante Asociația A., formulate de Asociația pentru Protecția Animalelor C. și Asociația D., E. și G.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2017.