ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2742/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, a solicitat ca în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 544/2004, să se constate, în principal, intervenită suspendarea de drept a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, iar în subsidiar, să se dispună suspendarea executării ei până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Prin Sentința nr. 60/2017 din 23 martie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată din oficiu SC A. și prin întâmpinare; a admis excepția inadmisibilității cererii introductive, invocată din oficiu și, în consecință: a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Administrația pentru Contribuabilii Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Brașov.

Împotriva Sentinței nr. 60/2017 din 23 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recursuri atât reclamanta A. SRL, cât și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

3.1. Prin recursul declarat și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea soluționării pe fond a cererii introductive prin care s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004: în principal, constatarea intervenirii suspendării de drept a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016; în subsidiar, în măsura în care instanța consideră că societatea are la îndemână o acțiune în realizarea dreptului, să dispună suspendarea executării Deciziei nr. 712/07.12.2016; obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că în data de 08.04.2016, i-au fost comunicate Decizia de impunere nr. x/31.03.2016 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/31.03.2016, prin care în sarcina acesteia au fost stabilite următoarele obligații suplimentare de plată: 2.509.242 RON, reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente; 2.149.850 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar, dobânzi/majorări și penalități de întârziere aferente. Ulterior, în data de 20.05.2016, i-a fost comunicată Decizia referitoare la obligațiile accesorii nr. 93/12.05.2016, prin care în sarcina acesteia au fost stabilite obligații accesorii de plată - față de debitele principale stabilite pe calea Deciziei de impunere, după cum urmează: impozit pe profit - 3.455.430 RON și TVA - 1.294.167 RON.

Recurenta-reclamantă a formulat în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 o cerere de suspendare a executării celor trei acte administrative, aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov sub nr. x/2016, iar prin Sentința civilă nr. 174/17.11.2016, Curtea De Apel Brașov a admis cererea sa și a dispus suspendarea executării acestora până la soluționarea în fond a cererii de anulare a acestor acte administrativ fiscale.

Ulterior, prin Decizia de soluționare a contestației fiscale nr. 1659/22.11.2016, emisă de către DGRFP Brașov - Serviciul Soluționare Contestații 2, a fost admisă în parte contestația fiscală, dispunându-se desființarea parțială a Deciziei de accesorii inițiale pentru suma de 3.455.430 RON, reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, urmând ca organul fiscal să reanalizeze cauza pentru aceeași perioadă și cu privire la aceleași obligații fiscale. Astfel, la data de 15.12.2016, societății i-a fost comunicată noua decizie, prin care au fost stabilite în sarcina sa obligații accesorii aferente impozitului pe profit în cuantum de 2.560.694 RON, față de suma inițială de 3.455.430 RON stabilită prin decizia inițială.

Având în vedere că noua decizie de accesorii a fost emisă după ce se pronunțase deja Curtea de Apel Brașov în sensul suspendării executării deciziei de accesorii inițiale și că noua decizie are același conținut, recurenta a considerat că a intervenit suspendarea de drept a noii decizii de accesorii în baza art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care a formulat către APCM Brașov o adresă de neîncepere/suspendare a executării silite a noului act.

Totodată, arată că a formulat și contestație fiscală, înregistrată la DGRFP Brașov sub nr. x/22.12.2016, cu privire la întreaga sumă de 2.560.694 RON.

De asemenea, arată că a depus la APCM Brașov Scrisoarea de garanție bancară nr. G063837/803 din data de 22.12.2016, emisă de B. SA, în valoare de 2.560.694 RON, conform art. 235 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și normele de drept material incidente în cauză, motive de casare întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Arată că prima instanță a reținut că societatea avea obligația de a face dovada consemnării cauțiunii în cuantum de 16.060 RON, încălcând normele de procedură și normele de drept material incidente în cauză, în condițiile în care nu există nicio prevedere legală care să condiționeze soluționarea unei cereri de constatare a intervenirii suspendării de drept, în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 de plata unei cauțiuni, această condiție fiind prevăzută exclusiv pentru ipoteza prevăzută de art. 14 alin. (1) din aceeași lege, în acest sens fiind și dispozițiile art. 278 alin. (2) teza a II-a C. proc. fisc. , dat fiind faptul că în speță nu este vorba despre o nouă suspendare, ci doar confirmarea faptului că suspendarea deja dispusă de instanța de judecată operează și pentru noul act cu are un conținut identic.

Prin urmare, din perspectiva textelor de lege incidente în cauză, nu se susțin considerentele instanței de fond, în sensul că obligația de plată a cauțiunii ar opera necondiționat, fiind incontestabilă intenția legiuitorului de a prevedea această condiție exclusiv pentru situația în care se dispune suspendării și nu pentru constatarea intervenirii suspendării de drept, iar o interpretare contrară ar reprezenta o adăugare la lege și instituirea artificială a unei condiții suplimentare.

Se mai susține de către recurenta-reclamantă că stabilirea în sarcina sa a obligației de plată a unei noi cauțiunii în condițiile în care pentru suspendarea actului inițial exista deja consemnată o cauțiune, este contrară rațiunii legiuitorului, deoarece recipisa de consemnare a cauțiunii pentru cererea inițială de suspendare se află în continuare la dispoziția instanței, fiind asigurată cerința protejării intereselor autorității fiscale, astfel încât stabilirea unei obligației de a achita o nouă cauțiune ar fi contrară viziunii și scopului legiuitorului. În acest sens, unicitatea cauțiunii a fost confirmată chiar și în cazurile în care este formulată o cerere de suspendare întemeiată pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, ulterior soluționării acțiunii în suspendare întemeiată pe art. 14 din același act normativ.

Recurenta-reclamantă invocă și faptul că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, arată că din considerentele reținute de instanța de fond nu rezultă motivarea corespunzătoare fiecărui capăt de cerere, instanța motivând admiterea excepției inadmisibilității față de cererea de chemare în judecată în integralitatea sa, fără a distinge după cum capătul de cerere principal are ca obiect o acțiune în constatare, iar cel subsidiar o acțiune în realizare. Apreciază că din formularea instanței de fond reiese că aceasta a avut în vedere exclusiv capătul de cerere subsidiar privind acțiunea în realizare, deoarece s-a referit exclusiv la suspendarea judecătorească, fără a avea în vedere cazul suspendării de drept prevăzute la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care face obiectul capătului de cerere principal.

Or, o motivare implicită a unor capete de cerere sau cereri adiționale ori incidentale nu poate fi considerată ca fiind corespunzătoare exigențelor art. 425 alin. (1) C. proc. civ. dacă în dispozitiv nu se regăsește soluția dată fiecărei cereri care a constituit cadrul obiectiv al judecății.

Referitor la incidența art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, arată că potrivit acestui text de lege în ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept, fără a fi obligatorie plângerea prealabilă.

Consideră că în speță noțiunea de "act administrativ cu același conținut" este îndeplinită, deoarece nu este necesar ca actul să fie identic în toate elementele sale cu primul, ci este suficient ca efectele sale juridice să fie aceleași cu cele ale primului act, în ceea ce privește persoana vătămată. Astfel, emiterea noii decizii de accesorii a fost rezultatul exclusiv al unor erori de calcul a obligațiilor accesorii, săvârșite de organul fiscal, noul act fiscal corectând o parte din primul act fiscal, cu privire la cuantumul sumelor, fără a schimba premisele care au determinat stabilirea acestor obligații suplimentare în sarcina sa, efectele juridice ale celor două acte administrative fiind identice.

Noul act administrativ fiscal a fost emis ca urmare a Deciziei de soluționare nr. 1659/22.11.2016 privind contestația formulată împotriva deciziei de accesorii, fiind dispusă și o o refacere a inspecției fiscale pentru aceeași perioadă și pentru același tip de obligații fiscale, fiind ulterior emis un nou act administrativ fiscal cu același conținut ca cel anterior, în înțelesul dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, consideră că în analiza cazului prevăzut de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 instanța nici nu mai este ținută să verifice existența "cazului bine justificat", ci doar identitatea de efecte juridice între actul suspendat și cel emis ulterior, iar orice altă interpretare conferită acestui text de lege ar deschide posibilitatea abuzurilor organelor fiscale, rațiunea art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ fiind tocmai prevenirea unor situații injuste și abuzive.

Invocă jurisprudența Curții Constituționale, care prin Decizia nr. 163/2008 a reținut că suspendarea de drept este pe deplin justificată, de vreme ce actul administrativ a cărui suspendare se va constata ca fiind intervenită de drept are același conținut ca și cel a cărui executare a fost suspendată de instanță după ce l-a examinat și a conchis că măsura suspendării este impusă de îndeplinirea condițiilor în care se poate dispune, caz în care o nouă analiză a actului administrativ identic cu cel deja suspendat nu ar face decât să prelungească în mod nejustificat soluționarea acțiunii.

Concluzionând, arată că simpla împrejurare că prin noua decizie de accesorii a fost efectuată o corecție a calculului din cuprinsul deciziei inițiale nu este de natură să înlăture efectul suspensiv de executare al Sentinței civile nr. 174/F/17.11.2016, în condițiile în care substanța deciziei nu s-a modificat.

3.2. Prin recursul incident declarat, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov solicită admiterea acestuia, casarea în parte a acesteia numai în sensul admiterii lipsei calității sale procesual pasive, respinsă de către instanța de fond prin sentința recurată.

În motivarea acestui recurs se susține, în esență, că prima instanță în mod greșit a respins excepția lipsei calității sale procesual pasive, în condițiile în care această instituție nu este emitentul actului contestat, fiind vorba despre o eroare materială.

Susține faptul că reprezentanta convențională a reclamantei a menționat că DGRFP - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii are calitate procesuală pasivă în cauză, iar reprezentanta convenționala a pârâtei Administrația pentru Contribuabili Mijlocii a solicitat instanței scoaterea din cauză pentru lipsa legitimității procesuale pasive a AJFP Brașov, cu motivarea că a fost menționată din eroare, în antetul actului administrativ-fiscal a cărui suspendare se solicită.

Critică faptul că toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de către instanța de fond și reiterează motivele invocate la fondul cauzei, în sensul că: (i) societatea reclamantă figurează în administrarea D.G.R.F.P. Brașov - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii constituita la nivelul Regiunii Brașov și nu în administrarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Brașov; (ii) din eroare în antetul actului administrativ-fiscal a cărui suspendare la executare se solicită a fost menționată instituția emitentă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, actul fiind semnat de către conducătorul Administrației pentru Contribuabili Mijlocii și nu de către conducătorul AJFP Brașov; (iii) această eroare a fost îndreptată, aspect dovedit prin adresa nr. BVC-DEX 5438/29.03.2017 emisă de DGRFP Brașov - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, sens în care invocă dispozițiile art. 30 din Legea nr. 207/2015 privind competența materială și teritorială a organului fiscal; (iv) societatea reclamantă nefiind administrată de către AJFP Brașov și actul administrativ atacat nefiind emis de aceasta, recurenta nici nu poate formula apărări.

4.1. Recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de către societatea reclamantă împotriva sa, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

4.2. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului formulat de către societatea reclamantă, apreciind că soluționarea unei cereri formulate în temeiul art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se poate face fără achitarea cauțiunii, ca o condiție de formă prevăzută de lege.

Pe fondul cauzei invocă excepția lipsei de obiect a acțiunii, având în vedere că Decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016 a fost suspendată prin Sentința civilă nr. 174/17.11.2016 a Curții de Apel Brașov.

În ceea ce privește cererea privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, față de lipsa culpei acestei instituții.

4.3. Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov pentru Administrația pentru Contribuabili Mijlocii a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care solicită admiterea acestuia.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 29 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24 mai 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate de A. SRL și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursurilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt fondate recursurile declarate în cauză.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

În cauză, reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 544/2004, solicitând să se constate, în principal, intervenită suspendarea de drept a Deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, emisă de AJFP Brașov, iar în subsidiar, să se dispună suspendarea executării ei până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anulare.

Cererea de recurs formulată de reclamanta SC A. SRL a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Astfel, se constată că în vederea soluționării cererii de suspendare, prima instanță a stabilit în sarcina reclamantei o cauțiune în cuantum de 16.060 RON, cu termen de depunere 27.02.1017, pe care societatea reclamantă nu a achitat-o, motiv pentru care Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei privind suspendarea de drept a executării deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/07.12.2016, apreciind că achitarea cauțiunii reprezintă o condiție de formă imperativ prevăzută de lege pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal.

Potrivit art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004: "În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu același conținut ca și cel suspendat de către instanță, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă."

Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a apreciat că pentru soluționarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se impune achitarea unei noi cauțiuni, având în vedere considerentele ce succed.

Anterior formulării cererii pendinte, recurente-reclamanta SC A. SRL a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, prin care a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. x/31.03.2016, a raportului de inspecție fiscală nr. x/31.03.2016 și a deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/12.05.2016 emise de pârâte, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a actelor de mai sus.

Cererea astfel formulată a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, fiind soluționat prin Sentința civilă nr. 174/17.11.2016, în sensul admiterii cererii și suspendării executării actelor administrative anterior arătate până la soluționarea în fond a cererii de anulare a acestor acte administrativ fiscale.

Ulterior, prin Decizia de soluționare a contestației fiscale nr. 1659/22.11.2016, emisă de către DGRFP Brașov a fost admisă în parte contestația și s-a dispus desființarea parțială a deciziei de accesorii pentru suma de 3.455.430 RON, iar în urma reanalizării cauzei s-a emis o nouă decizie de accesorii, pentru care recurenta-reclamantă a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în sensul intervenirii suspendării de drept a acesteia.

Înalta Curte constată că în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta a făcut dovada consemnării unei cauțiuni în cuantum de 22.908,68 RON aferentă suspendării celor trei acte administrative ce au făcut obiectul respectivului dosar.

Înalta Curte are în vedere că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene, iar pentru admiterea unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, respectiv existența cazului bine justificat și iminența unei pagube, condiții ce sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului.

Nu aceeași este situația în cazul suspendării de drept întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că acest text de lege se aplică doar în ipoteza admiterii unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 și când actul administrativ a cărui suspendare se solicită a se constata ca fiind intervenită de drept are același conținut ca și cel a cărui executare a fost suspendată de instanță, după verificarea de îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În același sens s-a pronunțat și instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 163 din 26 februarie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care a statuat că "suspendarea de drept prevăzută de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 este pe deplin justificată, de vreme ce actul administrativ a cărui suspendare se va constata ca fiind intervenită de drept are aceiași conținut ca și cel a cărui executare a fost suspendată de instanță după ce l-a examinat și a conchis că măsura suspendării este impusă de îndeplinirea condițiilor în care se poate dispune. O nouă analiză a actului administrativ identic cu cel deja suspendat nu ar face decât să prelungească în mod nejustificat soluționarea acțiunii propriu-zise al cărei obiect îl constituie cererea de anulare a actului administrativ, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim vătămat ori repararea pagubei cauzate prin actul administrativ nelegal. De altfel, tocmai din acest motiv, legiuitorul a precizat, în fraza a doua a art. 14 alin. (5), că, pentru ipoteza vizată de textul de lege criticat, nu mai este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile."

Astfel fiind, constatarea intervenirii suspendării de drept, întemeiate pe dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 constituie o măsură suplimentară de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea noului act administrativ, în condițiile în care o instanța s-a pronunțat deja cu privire la existența cazului bine justificat și a iminenței pagubei în privința actului administrativ suspendat de către instanță, iar noul act are același conținut ca și cel anterior suspendat.

Înalta Curte apreciază că, nefiind prevăzută de lege obligația de a depune cauțiune în situația dată, în analizarea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prima instanță este limitată să verifice dacă noul act administrativ în privința căruia se solicită a se constata intervenirea suspendării de drept este identic cu primul act administrativ suspendat, respectiv să verifice similitudinea conținutului obligațional al respectivelor acte, astfel cum prevăd dispozițiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a apreciat în mod greșit că pentru soluționarea unei asemenea cereri se impunea ca recurenta-reclamantă să facă dovada depunerii unei noi cauțiuni, câtă vreme în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal aceasta a făcut dovada consemnării unei cauțiuni într-un cuantum superior celui la care a fost obligată în prezentul dosar, scopul instituirii de către legiuitor a obligației de plată a cauțiunii fiind acela al constituirii unei garanție pentru creditor și al acoperirii eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, prin efectul suspendării acesteia, și, pe de altă parte, de a preveni și limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către debitorii rău-platnici.

Or, un asemenea scop este atins și în situația în care, pentru aceleași obligații fiscale, cauțiunea este achitată și consemnată la dispoziția instanței, chiar dacă într-un alt dosar, cuantumul acesteia putând fi dedus în dosarul de față.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanță a încălcat dispozițiile procedurale prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și a produs părții o vătămare prin nejudecarea fondului cererii de suspendare, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate.

Având în vedere soluția de casare cu trimitere, nu se mai impune analizarea celorlalte cauze de nelegalitate invocate de către recurenta-reclamantă prin recursul principal.

Drept consecință a admiterii recursului principal, va fi admis și recursul incident formulat de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în temeiul art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 491 C. proc. civ., instanța de fond urmând să reia judecata asupra tuturor aspectelor litigioase deduse judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de A. SRL și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței nr. 60/2017 din 23 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de A. SRL și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva Sentinței nr. 60/2017 din 23 martie 2017 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2018.

Procesat de GGC - GV