Decizia nr. 1074/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC “A.” SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-BV 1006 din 9 decembrie 2014, precum și a Dispoziției nr. 467 din 4 decembrie 2014, acte emise de pârâtă, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 38 din 2 aprilie 2015, a admis acțiunea reclamantei și a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. F-BV 1006 din 9 decembrie 2014 și a Dispoziției nr. 467 din 4 decembrie 2014 până la soluționarea pe fond a acțiunii în anulare.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, care a solicitat casarea acesteia și, în urma rejudecării cauzei, respingerea acțiunii reclamantei. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, partea a precizat că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Ulterior, prin cererea aflată la dosar, recurenta a precizat că societatea intimată nu a respectat prevederile art. 278 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pe cele ale art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, deoarece nu a formulat acțiunea în anularea actului administrativ fiscal în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluționare a contestației, motiv pentru care măsura suspendării actelor administrativ fiscale, dispusă de prima instanță, a încetat de drept și fără nicio formalitate.

Apărările formulate în cauză 4.1. Intimata SC “A.” SRL a formulat întâmpinare în care a invocat, pe de o parte, excepția nulității recursului pentru lipsa motivării, conform art. 489 pct. 2 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, incidența efectului pozitiv al lucrului judecat, întrucât, în speță, subzistă aceleași argumente ca cele avute în vedere la pronunțarea Sentinței nr. 203 din 26 septembrie 2012 de către Curtea de Apel Brașov- Secția contencios administrativ și fiscal. De asemenea, partea a reiterat motivele pentru care consideră că sunt întrunite condițiile impuse de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ. 4.2. Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei în care a solicitat respingerea excepției nulității căii de atac, întrucât au fost respectate cerințele prevăzute de art. 486 C. proc. civ. Partea a susținut că nu se poate reține existența puterii de lucru judecat - deoarece Decizia nr. 441 din 26 noiembrie 2012 este ulterioară Sentinței nr. 203 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov- Secția contencios administrativ și fiscal - și nici existența ipotezei reglementate de art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Intimata a formulat punct de vedere la raport în care a precizat că este greșită soluția de declarare a recursului ca fiind admisibil, întrucât întreaga motivare a acestuia reprezintă, în realitate, reluarea argumentelor expuse în întâmpinarea depusă de recurenta-pârâtă la instanța de primă jurisdicție. Prin cererea aflată la filele 154-156 dosar, intimata a susținut, pe de o parte, că nu sunt aplicabile, în speța de față, prevederile art. 278 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, iar, pe de altă parte, că a fost în imposibilitate de a promova în termen acțiunea în anularea actului administrativ fiscal, întrucât partea adversă nu a soluționat contestația administrativă în termenul de 45 de zile prevăzut de lege. Prin încheierea de ședință din data de 19 ianuarie 2017, completul de filtru a constatat, analizând conținutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data de 17 martie 2017.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimata-reclamantă SC “A.” SRL a investit instanța de contencios administrativ cu cererea de suspendare a efectelor Deciziei de impunere nr. F-BV 1006 din 9 decembrie 2014, precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 467 din 4 decembrie 2014, acte emise de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., coroborat cu art. 14 și urm. din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de primă jurisdicție a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării actelor administrativ-fiscale anterior arătate până la soluționarea pe fond a cererii de anulare a acestora. Recurenta-pârâtă a invocat faptul că măsura suspendării actelor administrativ fiscale, dispusă de prima instanță, a încetat de drept. Înalta Curte apreciază că susținerea recurentei-pârâte este fondată. În primul rând, trebuie precizat faptul că nu sunt aplicabile în cauza de față prevederile Legii nr. 207/2015 privind codul procedură fiscală, având în vedere art. 352 din acest act normativ în care se menționează că: “Dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.” Or, actele administrativ fiscale aflate în discuție au fost emise la date anterioare intrării în vigoare a Noului C. proc. fisc. În al doilea rând, conform art. 215 din C. proc. fisc. din 2003: “(1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON.” Așadar, contribuabilul are posibilitatea de a solicita instanței de contencios administrativ suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ care, la art. 14 alin. (1), prevede că: “În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.” Așa cum s-a arătat în doctrină, legiuitorul a considerat necesar să impună un termen limită în care poate opera suspendarea actului administrativ pentru a se putea forța ieșirea din pasivitate a reclamantului, beneficiar al soluției de suspendare. După cum reiese din formularea textului legal anterior citat, termenul de 60 de zile se calculează din momentul admiterii cererii de suspendare de către instanța de judecată. Depășirea acestui termen echivalează cu încetarea de drept a efectelor suspendării. În cauza de față, măsura suspendării efectelor Deciziei de impunere nr. F-BV 1006 din 9 decembrie 2014, precum și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 467 din 4 decembrie 2014, acte emise de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a fost dispusă prin Sentința nr. 38 din 2 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov- Secția contencios administrativ și fiscal. Intimata-reclamantă a înregistrat acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea Deciziei de impunere nr. F-BV 1006 din 9 decembrie 2014 la data de 3 octombrie 2016, aceasta formând obiectul Dosarului nr. x/64/2016 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Ca atare, se poate observa că a fost depășit termenul de 60 de zile reglementat de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Intimata s-a apărat în sensul că a fost în imposibilitate de a formula acțiunea în anulare la instanța de contencios administrativ în termenul aflat în discuție din culpa părții averse care nu a soluționat contestația administrativă în termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 70 din C. proc. fisc. Chiar dacă ar primi această apărare formulată de intimată, Înalta Curte constată că aceasta nu a respectat termenul de 60 de zile nici de la momentul comunicării deciziei de soluționare a contestației administrative. În concret, Decizia nr. 224 din 22 martie 2016 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați - Serviciul soluționare contestații 1, având ca obiect soluționarea contestației formulată de intimată împotriva Deciziei de impunere nr. F-BV 1006 din 9 decembrie 2014 și Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 467 din 4 decembrie 2014, a comunicată societății la data de 6 aprilie 2016, iar aceasta a înregistrat acțiunea în contencios administrativ cu mult peste termenul de 60 de zile, respectiv la data de 03 octombrie 2016, după cum s-a precizat anterior. Pe cale de consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte constată că măsura suspendării efectelor celor două acte administrativ fiscale deduse judecății a încetat de drept.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va constata încetată de drept măsura suspendării executării Deciziei de impunere nr. F-BV 1006 din 9 decembrie 2014 și a Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 467 din 4 decembrie 2014, acte emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.