ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 21.10.2014, sub nr. x/2014, astfel cum a fost completată în ședința publică din 17.03.2015, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, anularea Deciziei nr. 1851/03.03.2015 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin Nota de ședință depusă la 21.05.2015, reclamanta a modificat acțiunea solicitând și anularea Deciziei nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la soluționarea pe fond a contestației, precum și suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/21.08.2014 până la soluționarea definitivă a cauzei.

În Dosarul nr. x, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, anularea Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.08.2014 și Decizia de impunere nr. x/21.08.2014 și suspendarea executării acestor acte.

Prin încheierea de ședință din 12 februarie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x, Curtea de Apel Brașov a admis excepția de conexitate și a conexat Dosarul nr. x la Dosarul nr. x.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 61 din 12 iunie 2015, Curtea de Apel Brașov a admis cererea reclamantei Societatea A. S.R.L. formulată și modificată în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Brașov, a anulat Deciziile nr. 1851/03.03.2015 și nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâtă și a obligat pârâta la soluționarea pe fond a contestațiilor formulate de reclamantă și înregistrate sub nr. x/2014 și nr. 496/08.01.2015.

A respins autoritatea de lucru judecat invocată cu privire la cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale.

A respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală privind suspendarea executării Deciziilor de impunere nr. X/30.05.2014 și nr. X/21.08.2014.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a sentinței recurate și, rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de anulare a Deciziilor nr. 1851/03.03.2015 și nr. 2211/08.05.2015 emise de D.G.R.F.P. Brașov și a cererii de obligare a D.G.R.F.P. Brașov de a soluționa pe fond contestațiile reclamantei înregistrate sub nr. x/2014 și nr. 496/08.01.2015, și menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței recurate.

În argumentarea recursului, se susține că prin hotărârea atacată, au fost încălcate normele de drept material aplicabile, dispunându-se restrângerea nejustificată a aplicării unor dispoziții legale.

Organele de inspecție fiscala au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov cu privire la aspectele constatate și au întocmit sesizarea penală nr. 7943/23.10.2014 în baza Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 în suma totala de 2.000.153 RON din care TVA stabilit suplimentar în suma de 1.097.867 RON, majorări/dobânzi de întârziere în sumă de 737.606 RON și penalități de întârziere în sumă de 164.680lei, și în baza Deciziei de impunere nr. x/21.08.2014 în sumă totală de 1.793572 RON din care impozit pe profit stabilit suplimentar în sumă de 918.231 RON, majorări/dobânzi de întârziere aferente impozit pe profit în suma de 479.384 RON și penalități de întârziere aferent impozit pe profit in suma de 137.735 RON.

Prin adresele nr. x și nr. X/26.01.2015 D.G.R.F.P. Brașov a solicitat Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov informații privind stadiul soluționării sesizării nr. 7943/23.10.2014. Prin adresa înregistrata la D.G.R.F.P. Brașov sub nr. x/2015, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov precizează ca Sesizarea penală nr. 7943/23.10.2014 prin care A.J.F.P. Brașov a înaintat Procesul-verbal nr. x face obiectul dosarului penal nr. x/2014, în care s-a dispus începerea urmăririi penale, dosarul fiind transmis la I.J.P. Brașov Serviciul de Investigare a Criminalității Economice în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzuta de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluționare a contestației poate suspenda prin decizie motivata soluționarea cauzei atunci când, în speță, exista indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Astfel, între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Decizia de impunere nr. x/21.08.2014 care a avut la baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/21.08.2014, și Decizia de impunere nr. x/30.05.2014 care a avut la baza Raportul de inspecție fiscala nr. x/30.05.2014 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Aceasta interdependență constă în faptul că potrivit constatărilor consemnate de organele de inspecție fiscala din cadrul A.J.F.P. Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală Persoane Juridice în Decizia de impunere nr. x/21.08.2014, în perioada 2008 - 2012, Societatea A. S.R.L. a dedus cheltuieli în suma totală de 3.611.537 RON în baza unor facturi având la rubrica furnizori: Societatea B. S.R.L., Societatea C. S.R.L., Societatea K. S.R.L., Societatea D. S.R.L., Societatea E. S.R.L., Societatea A. S.R.L. și Societatea F. S.R.L., și care vizează operațiuni a căror realitate nu a putut fi dovedită, prin urmare înregistrarea acestora în evidențele contabile ale contribuabilului verificat a condus implicit la diminuarea bazei impozabile aferente impozitului pe profit prin nerespectarea prevederilor legale de ordin fiscal și contabil.

Iar în cazul Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014, interdependenta constă în faptul că potrivit constatărilor consemnate de organele de inspecție fiscală din cadrul A.J.F.P. Brașov în Decizia de impunere nr. x/30.05.2014, în perioada ianuarie 2008 - februarie 2013, Societatea A. S.R.L. a dedus taxa pe valoarea adăugata în suma de 1.097.867 RON în baza unor facturi emise de aceeiași furnizori și care vizează operațiuni a căror realitate nu a putut fi dovedită, influența fiscală a acestor constatări ridica suspiciuni cu privire la obținerea fără drept a unor sume cu titlu de TVA de rambursat de la bugetul consolidat al statului.

Prin sesizarea penala nr. 7943/23.10.2014 transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, organele de inspecție fiscală susțin că exista suspiciuni majore cu privire la conținutul economic și realitatea tranzacțiilor înregistrate în contabilitate.

Aceste societăți au contribuit la organizarea unui circuit susceptibil de fraudare, translatarea tranzacțiilor prin aceste societăți având ca scop prejudicierea bugetului de stat.

S-au identificat și alte operațiuni economice, înregistrate în evidențele financiar contabile ale reclamantei, care au condus la deducerea TVA sau diminuarea bazelor de impunere privind impozitul pe profit, din care se exemplifică:

- societatea și-a exercitat dublu dreptul de deducere TVA pentru operațiuni de achiziții materiale de la Societatea G. S.A. A dedus TVA din facturi de avansuri și din facturile de livrări bunuri (betoane, agregate, etc.), fără regularizarea TVA dedusa la avansuri;

- societatea a dedus TVA din facturi de avansuri care nu au fost materializate în achiziții de bunuri sau servicii care să participe la realizarea de operațiuni impozabile sau scutite cu drept de deducere, provenite de la Societatea F. S.R.L., Societatea A. S.R.L., Societatea H. S.R.L., Societatea I. S.R.L., Societatea J. S.R.L.

Faptul ca prioritatea de soluționare o au organele de urmărire penală, care se vor pronunța asupra caracterului infracțional al faptelor, potrivit principiului de drept "penalul ține în loc civilul", până la pronunțarea unei soluții definitive pe latură penală, D.G.R.F.P. Brașov prin Serviciul Soluționare Contestații susține că nu se poate învesti cu soluționarea pe fond a contestației administrative.

1.4. Aparările formulate în cauză.

Prin întâmpinare relamanta intimată Societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.

În motivarea opțiunii sale procesuale reclamanta susține următoarele:

Utilizând principiul conform căruia "penalul tine în loc civilul", recurentele critica soluția instanței de fond și deși organul fiscal este în posesia tuturor elementelor care sa îi permită să soluționeze contestațiile formulate de reclamantă, nu se indica temeiurile care ar împiedica în mod efectiv soluționarea acestor contestații și fără însa a indica de ce este indispensabilă constatarea săvârșirii infracțiunii, în sensul conturării, prin motivare a conținutului sintagmei impuse de lege "înrâurire hotărâtoare".

În mod fără echivoc nu exista motivarea legăturii și care este aceasta. Motivarea deciziilor de suspendare este inexactă și insuficientă. Pentru ca actele administrative să fie legale trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului fiscal, cum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile contribuabilului, în măsura în care acesta a fost audiat, motivarea constituind pentru contribuabil o garanție puternică împotriva arbitrariului organului fiscal.

Deciziile contestate nu conțin criteriile în a determina legătura dintre cele doua cauze și în ce anume constă imposibilitatea organului fiscal de a stabili realitatea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei.

Față de această situație, în cauză sunt incidente considerentele reținute în practică, respectiv, nu pot fi identificate considerente rezonabile pentru care să fie menținută decizia de suspendare a soluționării contestației împotriva deciziei de impunere, dar în același timp să se dispună soluționarea pe fond a contestației împotriva deciziei de înregistrare din oficiu în scopuri de TVA, cu riscul perpetuării unor soluții contradictorii și a prelungirii nejustificate a stării de incertitudine fiscală a contribuabilului.

Mai mult decât atât, Înalta Curte a reținut că potrivit dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul de soluționare competent poate suspenda prin decizie motivată soluționarea cauzei, atunci când organul ce a efectuat activitatea de control a sesizat organele penale cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă.

În speța de față, este de necontestat că autoritatea fiscală competentă a sesizat organele de urmărire penală și, pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a comunicat, că dosarul de urmărire penală format în luna octombrie 2014 a fost preluat de IJP Brașov.

Însă, în speță situația de fapt reținută în actele de control nu este contestată, în discuție fiind doar încadrarea fiscală a respectivei situații de fapt, anume dacă operațiunile efectuate de reclamantă se încadrează sau nu în sfera deductibilității TVA.

Astfel, nu există nicio justificare pentru a considera că aspectele penale ar prevala celor fiscale.

Mai mult decât atât, de la data sesizării organelor de cercetare penală, până în prezent, au trecut 17 luni fără ca în dosar să se fi dispus vreo măsură, ceea ce este de natură a încălca și exigențele privind respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la termenul rezonabil.

Doar în măsura admiterii cererii și obligării pârâtei la soluționarea contestațiilor se oferă în concret ocazia reclamantei de a-și valorifica atât dreptul la un proces echitabil și într-un termen rezonabil, așa cum este acesta consacrat de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât și dreptul de a-și face apărările pe care le apreciază necesare în raport de obligațiile fiscale ce i-au fost stabilite prin decizia de impunere emisă.

Ținând cont de faptul că față de reclamantă, până în prezent nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de organul fiscal (ceea ce ar fi putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală), precum și faptul că între stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite și stabilirea obligațiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influența soluționarea contestației administrative, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003.

1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 22 martie 2018, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți

2.1. Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivelor invocate de recurentele - pârâte și a apărărilor formulate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

2.1.1. Referitor la recursul declarat de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, în nume propriu:

Se constată că această pârâtă are calitate procesuală pasivă numai în ceea ce privește cererile reclamantei de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 și Deciziei nr. F-BV 775/21.08.2014, legitimare procesuală decurgând din calitatea sa de emitent al acestor acte administrativ - fiscale.

Prin sentința nr. 61/2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, care face obiectul prezentului recurs, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii reclamantei de suspendare a executării acestor acte administrativ - fiscale.

Prin urmare, în ceea ce o privește pe recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală, hotărârea atacată conține dispoziții favorabile, așa încât reformarea acesteia în dispozițiile care se referă la actele administrativ - fiscale pe care le-a emis, nu prezintă vreun interes practic, material ori moral, motiv pentru care recursul exercitat de această pârâtă va fi respins în consecință.

Prin calea de atac exercitată se critică soluția instanței de fond prin care s-a dispus anularea Deciziilor nr. 1851/03.03.2015 și nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâta D.G.R.F.P. Brașov și a fost obligată pârâta la soluționarea pe fond a contestațiilor formulate de reclamantă și înregistrate sub nr. x/2014 și nr. 496/08.01.2015.

Prin aceste acte administrativ - fiscale s-a dispus suspendarea soluționării contestațiilor administrative exercitate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.05.2014 și Deciziei nr. F-BV 775/21.08.2014 în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, motivat în concret de înrâuirea hotărâtoare pe care dezlegările instanței penale, urmare a sesizării penale nr. 7943/23.10.2014, le are asupra soluției ce urmează a se da în procedura administrativă.

Pentru a dispune de asemenea manieră, instanța de fond a reținut în esență că, deciziile atacate nu sunt motivate suficient pentru a se justifica existența unei înrâuriri hotărâtoare a constatării săvârșirii unei infracțiuni asupra soluției ce urmează să se dea în procedura administrativă, apreciind că simplele referiri la existența unei sesizări penale și la conținutul acesteia nefiind de natură a constitui un just temei pentru măsura suspendării soluționării contestației administrative.

Soluția primei instanțe, de admitere a acțiunii și de anulare a actelor administrative contestate, este legală, fiind rezultatul interpretării și aplicării corecte a normelor de drept aplicabile.

Instanța de control judiciar reține că potrivit art. 214 din O.G. nr. 92/2003 organul de soluționare a contestației administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Dispoziția legală relevată constituie o transpunere în cadrul procedurii administrativ fiscale a principiului de drept "penalul ține în loc civilul", fiind firesc, așa cum se susține și în jurisprudența constituțională (Deciziile nr. 1.237/2008, nr. 56/2013 ale Curții Constituționale), ca soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale să fie suspendată fie până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, fie până la un termen stabilit de organul fiscal competent prin decizia de suspendare. Aceasta, deoarece hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Din cele ce preced, rezultă că pentru intervenția acestei măsuri procesuale se impun a fi îndeplinite cumulativ, două condiții:

- organele penale să fie sesizate, în condițiile art. 108 din vechiul Cod de procedură fiscală, de către organul care a efectuat activitatea de control, în situația în care în cursul inspecției fiscale s-au descoperit indicii privind săvârșirea unei infracțiuni;

- constatarea infracțiunii cu privire la care există indicii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Pentru îndeplinirea primei condiții, este necesar ca declanșarea cercetărilor penale să se facă la sesizarea organului fiscal, care în timpul inspecției fiscale a descoperit indiciile săvârșirii unei infracțiuni, concretizată într-o plângere penală însoțită de precesul verbal întocmit conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Această condiție este îndeplinită în cauză, organele de inspecție fiscală formulând sesizarea penală nr. 7943/23.10.2014 către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, atașat fiind acesteia procesul-verbal nr. x, în scopul efectuării de cerecetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 cu privire la sumele stabilite cu titlu de creanță prin deciziile de impunere emise.

Referitor la cea de-a doua condiție legală, constant în jurisprudența Î.C.C.J. s-a reținut că, instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce privește exercitarea dreptului de apreciere al autorității fiscale prin raportare la definiția excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporționalității și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

În acest sens este necesară o examinare în concret a existenței indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluția penală în cauză.

Sub acest aspect, în acord cu judecătorul fondului, se reține că, deciziile contestate nu conțin nici un argument care să fie de natură a justifica, în concret, înrâurirea hotărâtoare pe care soluția în procesul penal ar avea-o în procedura de soluționare a contestației administrativă, organul fiscal instrumentator rezumându-se în exclusivitate numai la un expozeu de considerente teoretice și principii de drept, însoțit de exemple de jurisprudență a Curții Constituționale sau a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente teroretice ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate. În acest sens, nemotivarea înrâuririi hotărâtoare pe care soluția din penal o are asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate, constituind o garanție împotriva arbitrariului administrației publice și numai aceasta face posibilă exercitarea efectivă a dreptului la apărare.

Prioritatea de soluționare a cercetărilor penale în raport de procedura administrativă de soluționare a contestației administrative nu poate constitui un motiv suficient pentru intervenția unei astfel de măsuri cu implicații atât de importante în viața economică a unui contribuabil. Aceasta pentru că nu întotdeauna efectuarea cercetărilor și stabilirea răspunderii penale impietează sau afectează cercetările administrative, fiind necesară stabilirea în concret și fără dubiu a legăturii și influențelor pe care le-ar avea constatarea săvârșirii unei infracțiuni asupra antrenării răspunderii fiscale.

Această legătură nu poate fi dedusă din conținutul deciziilor de impunere sau din conținutul sesizării penale ori a procesului-verbal întocmit conform art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cum se acreditează de pârâtă prin recurs, ci trebuie să fie evidențiată expres în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației pentru dovedirea îndeplinirii celei de a doua condiții pentru suspendarea procedurii de soluționare a contestației administrative.

Pe de altă parte, suspendarea nemotivată a procedurii de soluționare a contestației administrative, care implică amânarea pe o perioadă consistentă de timp accesul la justiție al reclamantei, în speță aproximativ 4 ani, în condițiile în care nu există date sau informații că s-a pronunțat vreo soluție în dosarul penal care a constituit cauza luării acestei măsuri administrative, afectează în mod grav drepturile și interesele legitime ale reclamantei, situație ce se impune a fi remediată prin anularea deciziilor atacate și obligarea organului fiscal de a soluționa pe fond contestațiile administrative cu care a fost învestit de reclamantă.

În concluzie, se confirmă concluzia instanței de fond în sensul că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 214 din O.G. nr. 92/2003, care să justifice măsura suspendării contestațiilor administrative, Deciziile nr. 1851/03.03.2015 și nr. 2211/08.05.2015 emise de pârâta D.G.R.F.P. Brașov care consacră o stare de drept contrară fiind nelegale, iar hotărârea instanței de fond care le invalidează fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept aplicabile.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va respinge recursul formulat împotriva sentinței nr. 61 din 12 iunie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală în nume propriu, ca lipsit de interes, și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca nefondat.

Având în vedere că prin soluția preconizată a se da recursului se face dovada culpei procesuale a pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ. vor fi obligate să plătească reclamantei suma de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciate ca necesare, dovedite și rezonabile în raport cu compexitatea cauzei și prestația apărătorului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat împotriva sentinței nr. 61 din 12 iunie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de Inspecție Fiscală în nume propriu, ca lipsit de interes, și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, ca nefondat.

Obligă recurentele la plata sumei de 5.000 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. Brașov, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2018.