ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 995/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brașov, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere nr. 338/30.06.2015, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a acestor acte.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 129/2015 din 25 noiembrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brașov, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 338/30.06.2015, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a acestor acte.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței civile nr. 129/2015 din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu. "Cazul bine justificat" presupune existența unei îndoieli asupra temeiniciei actelor administrativ fiscale atacate. Totodată simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă fiind necesar ca iminența producerii acesteia să fie dovedită de către partea adversă. Instanța de judecată urmează să rețină că, intimata nu a depus la dosarul cauzei niciun înscris prin care să dovedească iminența prejudiciului. Nu se poate susține că actul administrativ fiscal emis în executarea și aplicarea legii ar putea produce un prejudiciu material viitor și previzibil intimatei, atâta timp cât actul emis de către organele de inspecție fiscală, s-a realizat cu respectare în totalitate a prevederilor legale, nefiind anulat de către nicio instanță de judecată. Pe de altă parte, susținerile în legătură cu nelegalitatea actului solicitat a fi suspendat nu pot fi analizate în cadrul unei cereri de suspendare, întrucât nu se poate antama fondul cauzei. De altfel, aceste critici de nelegalitate nu au fost invocate de intimată prin corelarea lor cu cerința cazului bune justificat. Este suficient ca pentru respingerea cererii de suspendare a executării unui administrativ să nu fie îndeplinită una din cele două condiții impuse de Lege nr. 554/2004. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurentul consideră că aceasta nu este îndeplinită, Curtea de Apel reținând doar că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare vizează aspecte legate de fondul cauzei și sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ astfel că se circumscriu noțiunii de "caz bine justificat", prevăzut de lege, fără însă a dovedi existența cazului bine justificat pentru a se dispune suspendarea actului administrativ.

Apărările formulate în cauză Intimata S.C. A. S.R.L. Brașov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 14.12.2017, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada 07.04.2015 - 24.06.2015, intimata-reclamantă a făcut obiectul unei inspecții fiscale ce a avut ca scop - verificarea ansamblului de declarații fiscale;- impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice în perioada 01.01.2012-31.12.2014;- verificarea modului de organizare și conducere a evidentei contabile astfel că prin raportul de inspecție fiscală nr. xv 265/30.06.2015, preluat în decizia de impunere nr. 338/30.06.2015 s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum total de 1 852 720 RON impozit pe veniturile din dividende: 946 809 RON, dobânzi/majorări de întârziere: 243 896 RON, penalități de întârziere. La data de 14.08.2015, împotriva acestor acte administrative fiscale, reclamanta a formulat contestație, nesoluționată până în prezent. Obiectul prezentei cauze îl constituie cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 338/30.06.2015 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de organele fiscale emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a acestor acte. Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Conform art. 2 alin. (1) lit. t din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Astfel, Înalta Curte reține că viciile de procedură ale inspecției fiscale efectuate, respectiv lipsa unei decizii motivate de extindere a inspecției fiscale și necomunicarea avizului de inspecție fiscală contribuabilului, sunt de natură a conduce la anularea raportului de inspecție fiscală și pe cale de consecință la anularea deciziei de impunere. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că există împrejurări vădite de fapt și de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ în discuție, aparența dreptului fiind în favoarea intimatei-reclamante. Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat de altfel și în recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Aceeași recomandare reamintește principiile din recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.