ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2726/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în temeiul art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 5031M din 05.01.2015 dată în dosarul de executare.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2.066 din 23 iulie 2015, a respins acțiunea precizată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis excepția calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, în temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., a dispus restituirea cauțiunii, către reclamantă, consemnată în prezenta cauză în cuantum de 68.274 RON, conform O.P. nr. x din 22.06.2015.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că motivele invocate vizează exclusiv greșita apreciere a instanței de fond cu privire la îndeplinirea cazului bine justificat, cealaltă condiție a prevenirii producerii unei pagube iminente fiind reținută ca îndeplinită.

În esență, a susținut că prima instanță în mod greșit a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Astfel, în dovedirea aparenței de nelegalitate a deciziei atacate a invocat faptul că la data la care a efectuat plata sumei de 700.000 RON (02.06.2014), executarea silită a debitoarei B. SRL fusese suspendată, în baza Sentinței civile nr. 4.332/CA/18.09.2013 pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. x/2013, și Încheierii din 25.09.2013 pronunțate de Judecătoria Fagăraș în dosarul nr. x/2013, având ca obiect contestație la executare, suspendare care i-a fost adusă la cunoștință chiar de către intimata-pârâtă.

A arătat că dispozițiile art. 148 alin. (23) din C. proc. fisc. nu sunt incidente, întrucât societatea recurentă nu este o instituție bancară, iar aceasta nu datora debitoarei B. SRL nicio sumă de bani la data comunicării adresei de înființare a popririi, motiv pentru care nu a putut da curs acesteia, pentru că nu exista niciun act de executare silită cu privire la sumele datorate debitoarei, care să fi rămas în ființă ulterior comunicării adresei de suspendare.

În opinia recurentei, prima instanță a făcut confuzie între efectele suspendării executării silite, prevăzute de art. 148 din C. proc. fisc. , și cele ale suspendării executării actului administrativ, dispuse prin hotărâre judecătorească, reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În cauză, a fost analizată doar incidența hotărârii de suspendare a executării silite prin raportare la Încheierea din 25.09.2013 a Judecătoriei Fagăraș, fără a se pronunța și cu privire la hotărârea Tribunalului Brașov.

Or, potrivit art. 14 alin. ultim din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării.

În dovedirea cazului bine justificat, recurenta a invocat și modalitatea nelegală în care organul fiscal a stabilit suma de 6.827.364 RON, până la concurența căreia a atras răspunderea solidară a societății.

Totodată, a apreciat că prevederile art. 27 alin. (1) lit. b) din C. proc. fisc. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât împotriva debitoarei B. SRL a fost deschisă procedura insolvenței conform Legii nr. 85/2006, așa încât intimata-pârâtă nu poate recurge la utilizarea a două căi (procedura insolvenței și angajarea răspunderii solidare) pentru realizarea aceleiași creanțe fiscale.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar pe fond admiterea cererii de suspendare, cu consecința suspendării executării deciziei atacate până la soluționarea definitivă a cauzei, fiind îndeplinite cumulativ ambele condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței atacate, fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 25 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 5031M din 05.01.2015 dată în dosarul de executare, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestui act.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Altfel spus, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

În speță, recursul vizează exclusiv prima dintre condițiile enunțate, pentru că existența pagubei iminente a fost reținută de prima instanță.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Analiza cazului bine justificat trebuie să se limiteze la o cercetare a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu este permisă prejudecarea fondului.

Legea nu face distincție între motivele de nelegalitate substanțială, de drept material, și cele de nelegalitate procedurală, esențial este însă ca nelegalitatea să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință la nivelul aparențelor, fără o cercetare aprofundată a cauzei.

În cauză, se apreciază că motivele circumscrise de recurentă cazului bine justificat, amplu și detaliat descrise în cererile sale, conturează o îndoială serioasă în ceea ce privește incidența în cauză a prevederilor art. 27 alin. (1) lit. b) din C. proc. fisc. , conducând la concluzia că subzistă o aparență de nelegalitate a actului administrativ atacat.

Analizând situația concretă dedusă judecății reține, totodată, că prin Sentința nr. 1.899 din 3 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta SC A. SRL, dispunând anularea Deciziei nr. 434 din 24.02.2015 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Deciziei nr. 5031M din 05.01.2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, precum și înlăturarea mențiunii privind plata sumei de 6.827.364 RON din cazierul fiscal al reclamantei.

Pronunțarea acestei hotărâri judecătorești are aptitudinea de a genera o "îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", în sensul explicitat prin art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, așa încât este îndeplinită condiția "cazului bine justificat".

Deși, nefiind definitivă, această sentință are numai o putere de lucru judecat relativă, constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și a efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va admite cererea, cu consecința suspendării executării actului administrativ atacat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 2.066 din 23 iulie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată.

Admite cererea și suspendă executarea Deciziei nr. 5031M din 05.01.2015 dată în dosarul de executare până la soluționarea definitivă a cauzei.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2017.

Procesat de ED