ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4450/2018

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov (prin declinare de la Tribunalul Brașov - Sentința civilă nr. 1369/CA din 21 decembrie 2016), reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Statul Român prin Ministerul Finanțelor solicitând, în principal, obligarea pârâtei DGRFP Brașov la plata sumei de 1.481.000 RON reprezentând suma plătită în baza unui titlu de creanță anulat și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată, iar, în subsidiar, anularea actului de dare în plată reprezentat de Procesul-verbal pentru trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006 întocmit în dosarul de executare nr. X/23.06.2003, radierea din CF nr. x Brașov de sub nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x și nr. top. x a dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român, intabularea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus identificate și obligarea pârâtei DGRFP Brașov la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 993 și urm. (plata nedatorată) din vechiul C. civ., O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea de ședință din 28 martie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității petitului principal de restituire a sumei de 1.481.000 RON, excepția prescripției formulării cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și excepția prescripției dreptului material la acțiune, toate invocate de către pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, prin întâmpinare.

A admis excepția tardivității cererii subsidiare de anulare a procesului-verbal pentru trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006, invocată de către pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, prin întâmpinare.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, invocată de către pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, prin întâmpinare.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocată de către aceasta prin întâmpinare și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și a pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, invocate din oficiu.

Prin sentința nr. 107 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

A obligat pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.481.000 RON, reprezentând suma executată prin darea în plată a unui imobil în baza Deciziei nr. 176/21.06.2004 și a procesului-verbal nr. x/24.01.2003, acte anulate, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data dării în plată, respectiv 27.10.2006, și până la data restituirii efective.

A obligat pârâtele să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 848.121 RON calculată de la data plății, respectiv 27.10.2006, și până la data restituirii efective, respectiv 02.04.2013.

A respins restul pretențiilor și a obligat aceleași pârâte să achite reclamantei suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

Împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2017 și sentinței nr. 107 din 28 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 au formulat recursuri pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în nume propriu și pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii de ședință din 28 martie 2017 și, în parte, a sentinței nr. 107 din 28 iunie 2017 și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca inadmisibilă și prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Au fost invocate ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, recurenta pârâtă a susținut că instanța a încălcat dispozițiile art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, suma solicitată de intimata reclamantă nu poate face obiectul restituirii în condițiile în care actul contestat este un act de executare emis în baza O.G. nr. 92/2003 urmare a admiterii unei cereri de dare în plată, act ce se poate contesta doar în conformitate și cu respectarea dispozițiilor art. 172, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pentru intimata reclamantă a fost emisă o decizie de către M.F.P. - Comisia pentru soluționarea cererilor debitorilor care solicită trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile supuse executării silite, în temeiul O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală, act care, de asemenea, nu a fost contestat până în acest moment.

Ulterior acestei proceduri de dare în plată a fost emisă H.G. nr. 1628/22.11.2006 prin care s-a aprobat transmiterea bunului imobil în discuție, în proprietatea statului și în administrarea Ministerului Sănătății Publice, pentru Autoritatea de Sănătate Publică a Județului Brașov, hotărâre necontestată.

Instanța a pronunțat soluția criticată cu omiterea faptului că, în vederea soluționării de către instanțele de judecată a unor cereri de natura celei formulate de către reclamantă, este necesară parcurgerea unei alte proceduri decât aceea pe care reclamanta, în virtutea principiului disponibilității, a înțeles să o urmeze.

Prin soluția de respingere a excepției prescripției formulării cererii de chemare în judecată s-au încălcat și prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că reclamanta a primit răspunsul la plângerea prealabilă de la pârâta AJFP Brașov la data de la care s-a procedat la restituirea sumei de 846.293 RON (01.04.2013).

Or, în condițiile în care a fost depășit termenul de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, acțiunea formulată la data de 01.04.2016, este prescrisă potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, soluția de respingere a excepției prescripției formulării cererii de chemare în judecată este nelegală și în raport cu prevederile art. 2500 și art. 2501 din C. civ.

Instanța de judecată nu a reținut faptul că cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și astfel, raportat la data la care aceasta ar fi îndreptățită să i se restituie suma, respectiv 05.10.2012 (data la care s-a pronunțat I. C. civ.J. prin Decizia 3994/2012), a intervenit prescripția dreptului de a mai solicita restituirea acesteia.

Termenul de prescripție este de 3 ani potrivit art. 2517 C. civ., daca legea nu prevede un alt termen, și - potrivit art. 2523 C. civ. - prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

În speță, raportat la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, instanța de fond trebuia să rețină că acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile dreptului comun și, astfel, raportat de la data la care aceasta ar fi îndreptățită să i se restituie suma, respectiv 05.10.2012 (data la care s-a pronunțat ICCJ prin Decizia nr. 3994/2012), a intervenit prescripția dreptului de a mai solicita restituirea acesteia.

In ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune prin raportare la termenul de 3 ani în condițiile art. 2517 C. civ., invocat de pârâții Statul Român, D.G.R.F.P. Brașov și AJFP Brașov, respectiv termenul de 1 an reglementat de art. 19 alin. (2) din Legea 554/2004, termen invocat din oficiu de către instanță, în opinia recurentei, se impunea admiterea acesteia.

Cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF a solicitat recurenta să fie casată încheierea recurată, cu consecința admiterii excepției pentru motivele invocate de către pârâta ANAF prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

Soluția pe fondul acțiunii a fost criticată, recurenta susținând că, deși în cuprinsul apărărilor a arătat faptul ca prin procesul-verbal de control nr. x/24.01.2003 întocmit de către Garda Financiară Brașov s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale în sumă totală de 1.320.123 RON, obligații reprezentând impozit pe profit și majorări de întârziere aferente.

La solicitarea societății debitoare privind stingerea obligațiilor fiscale prin dare în plată; s-a procedat la punerea în aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și ale OMFP nr. 656/2004 privind aprobarea Procedurii de stingere a creanțelor reprezentând impozite, taxe și alte venituri datorate bugetului de stat și/sau creanțelor reprezentând contribuții sociale administrate de Ministerul Finanțelor Publice prin trecerea în proprietate publică a statului a unor bunuri imobile supuse executării silite.

Prin Decizia nr. 200/26.10.2006 emisă de către Ministerul Finanțelor s-a aprobat cererea formulată de către S.C. A. S.R.L. și s-au stins creanțele fiscale datorate bugetului de stat, în limita sumei de 1.481.000 RON.

La data de 27.10.2006, a fost încheiat de către recurentă Procesul-verbal nr. x pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1268/22.11.2006 s-a aprobat transmiterea imobilului către Ministerul Sănătății Publice - Autoritatea de Sănătate Publică a jud. Brașov, fiind încheiat, la data de 11.12.2006, sub nr. 8846, Protocolul de predare-preluare a imobilului.

Ulterior, s-a pronunțat de către ÎCCJ Decizia nr. 3994/05.10.2012, iar intimata a formulat notificarea nr. x/21.12.2012, având ca obiect solicitarea de restituire a sumei de 2.283.094 RON plus dobânda legală aferentă.

Recurenta a procedat la analizarea acesteia și la restituirea sumei de 846.293 RON, prin notele de restituire nr. 10985 și 10986/01.04.2013, iar cu privire la modalitatea în care urmează să se procedeze la restituirea sumei de 1.481.000 RON, ce a reprezentat valoarea imobilului intrat în proprietatea publică a statului ca urmare a operațiunii de dare în plată, a arătat că urmează a se proceda conform punctului de vedere ce îi va fi comunicat de către ANAF - Direcția Generală Juridică.

Or, acest punct de vedere al M.F.P. a fost în sensul că operațiunea de dare în plată nu este afectată de cele dispuse de către instanța de judecată prin Decizia nr. 3994/05.10.2012 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, atâta vreme cât nu s-a desființat înseși operațiunea de dare în plată.

Totodată, instanța a pronunțat soluția, fără a ține cont de faptul că, prin nota de ședință depusă pentru termenul din 21.02.2017, a arătat faptul că urmează să fie soluționată de către ANAF pe cale administrativă cererea intimatei reclamante.

Recurenta a criticat și soluția de admitere a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, invocând lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, în condițiile în care a fost admisă excepția tardivității cererii subsidiare de anulare a procesului-verbal nr. x/27.10.2006 de trecere a imobilului în proprietatea publică a statului.

A criticat, totodată, soluția de obligare a sa la plata dobânzilor legale, deoarece aceste dobânzi nu sunt datorate, speței deduse judecății nefiindu-i aplicabile dispozițiile O.G. nr. 9/2000 și O.G. nr. 13/2011.

Astfel, ulterior pronunțării soluției de anulare a actelor administrativ-fiscale și a depunerii de către reclamantă a notificării de restituire a sumelor stabilite prin actul de control anulat, recurentele pârâte au procedat la analizarea acesteia și s-a procedat la restituirea unei părți din suma achitată de către reclamantă, iar cu privire la suma de 1.418.000 RON, care a făcut obiectul dării în plată, s-au întreprins toate demersurile pentru stabilirea procedurii care să permită restituirea acesteia.

Mai mult, obligarea la plata dobânzilor legale nu putea fi admisă de la data plății obligațiilor stabilite prin actul de control anulat de către instanța de judecată la 05.10.2012, cererea reclamantei fiind neîntemeiată în condițiile în care, pentru suma în discuție a existat o operațiune de dare în plată la cererea reclamantei și care nu a fost anulată.

Instanța a reținut în mod netemeinic și nelegal și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ., în lipsa oricărei culpe procesuale a pârâtelor.

Recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului său și casarea hotărârilor atacate, cu consecința respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a arătat că sentința civila nr. 107/28.06.2017 și încheierea din data de 28.03.2017, pronunțate de Curtea de Apel Brașov, au fost date cu încălcarea și aplicarea greșita a prevederilor legale.

Astfel, deși a reținut în mod corect faptul ca organul de executare silită este Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, instanța de fond a apreciat eronat faptul că ANAF are calitate procesuală pasivă ca emitentă a Deciziei nr. 176/21.06.2004 și ca succesoare în drepturi a Gărzii Financiare.

Or, câtă vreme intimata reclamantă nu a cerut anularea vreunui act emis de ANAF, menținerea în cauză a recurentei pârâte nu se justifică.

Procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin ANEXA 1 la OMFP nr. 1899/2004, făcându-se la cererea contribuabilului, înregistrată la organul fiscal căruia ii revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, adică acel organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, în speță, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov care, de altfel, a și executat silit societatea.

ANAF nu are competența de a dispune restituirea de sume către un anumit contribuabil.

Nici faptul ca instituția recurentă, prin direcțiile de specialitate a emis anumite puncte de vedere privind modalitatea de stingere a creanței societății prin modalitatea dării în plată, nici faptul ca ANAF a emis Decizia de soluționare a contestației nr. 176/21.06.2004 și nici împrejurarea ca instituția este succesoarea în drepturi a Gărzii Financiare nu sunt de natură să justifice menținerea sa în cauză și obligarea la restituirea sumelor executate silit în baza unor acte anulate în instanță.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Recurenta pârâtă AJFP Brașov a depus răspuns la întâmpinare, reiterând principalele susțineri din cererea de recurs.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâta ANAF, se reține că singura critică adusă de recurentă celor două hotărâri atacate, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă la greșita aplicare a legii prin respingerea eronată a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, cu consecința admiterii acțiunii și în contradictoriu cu această parte.

Critica nu poate fi primită.

Astfel, Înalta Curte reține că, prin cererea principală cu care instanța de fond a fost sesizată, s-a solicitat obligarea pârâților la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului ce a fost creat intimatei reclamante prin executarea Procesului-verbal de control nr. x/24.01.2003 emis de Garda Financiară Brașov și menținut prin Decizia nr. 176/2004 de soluționare a contestațiilor emisă de ANAF, acte administrative anulate prin sentința nr. 65/F/31.05.2005 a Curții de Apel Brașov, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 3994/05.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, cererile subsidiare cu care a fost învestită prima instanță au ca obiect anularea Procesului-verbal privind trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006, emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov (organ fiscal de executare) și radierea dreptului de proprietate al Statului Român înscris asupra imobilului dat în plată de către intimata reclamantă în cadrul dosarului de executare nr. X/2003.

Or, așa cum în mod judicios a arătat și instanța de fond, în raport cu aceste împrejurări și cu dispozițiile art. 38 din C. proc. civ., raportate și la art. 1 din O.U.G. nr. 74/2013, față de temeiul legal al acțiunii în despăgubiri, se impune ca și această pârâtă (succesoare în drepturi a Gărzii Financiare și emitentă a Deciziei nr. 176/21.06.2004 constatată nelegală și, deci, cauzatoare de prejudicii) și Agenția Județeană a Finanțelor Publice Brașov (emitentă a procesului-verbal contestat și organ de executare care a încasat efectiv suma de 848.121 RON) să fie ținute de obligația de acoperire a prejudiciului.

Referitor la recursul declarat de pârâta AJFP Brașov, Înalta Curte nu va primi critica adusă încheierii din 28.03.2017 în ceea ce privește greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Finanțelor Publice pentru considerentele deja expuse în analiza recursului părții procesuale mai sus menționate.

Analizând, în continuare, celelalte critici aduse hotărârilor recurate, Înalta Curte constată că, deși recurenta a invocat formal motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), nu l-a detaliat în niciun mod, neindicând acele reguli de procedură care ar fi fost încălcate de prima instanță în cursul judecării procesului, pentru a atrage casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, se reține că acest motiv de recurs nu are incidență în cauză.

În ceea ce privește invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-au întemeiat soluțiile de respingere și, respectiv, de admitere, a excepțiilor și de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulțumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs, privind încălcarea prevederilor art. 172 din Codul de procedură fiscală.

Astfel, în mod temeinic și legal a fost respinsă excepția inadmisibilității, invocată de recurenta pârâtă pe motiv că nu se poate cere obligarea la plata sumei de 1.481.000 RON, deoarece nu a fost contestat actul de executare emis în baza O.G. nr. 92/2003 și care trebuia contestat conform art. 172 din acest act normativ.

Înalta Curte constată din actele dosarului că, în speță, actul prejudiciabil este titlul de creanță nelegal emis, iar nu modalitatea de stingere a creanței materializată prin actele de dare în plată și trecere a imobilului în proprietatea statului, motiv pentru care nu se impune ca o condiție de admisibilitate contestarea în prealabil a acestor din urmă acte.

În raport cu împrejurarea anulării pretinsului titlu de creanță în temeiul căruia s-au efectuat plățile solicită intimata reclamantă restituirea plății nedatorate.

În plus, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că s-a solicitat și anularea Procesului-verbal nr. x/27.10.2006 de trecere a imobilului în proprietatea publică a statului și, chiar dacă acest capăt de cerere a fost respins ulterior ca tardiv, oricum cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 1.481.000 RON nu putea fi respinsă ca inadmisibilă de plano.

Este neîntemeiată invocarea motivului de casare mai sus menționat și în ceea ce privește soluția de respingere a excepției prescripției formulării cererii de chemare în judecată, soluție ce urmează a fi, de asemenea, menținută.

Astfel, potrivit art. 219 din O.G. nr. 92/20003 privind Codul de procedură fiscală, "dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire".

Momentul de la care a început să curgă acest termen în speță este 01.01.2013, anul 2013 fiind anul următor celui în care s-a pronunțat Decizia nr. 3994/05.10.2012 de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Or, nici la data la care intimata reclamantă s-a adresat organului fiscal solicitând restituirea creanței fiscale achitate fără temei (21.12.2012), nici la data introducerii prezentei acțiuni (01.04.2016), termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea nu era împlinit.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentei pârâte în sensul că dreptul material la acțiune al intimatei reclamante era prescris în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziții nu sunt incidente, în speță fiind vorba de procedura restituirii prevăzute de art. 117 din Codul de procedură fiscală, iar nu de o acțiune întemeiată pe art. 1, 8 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceleași considerente nu este incident nici termenul reglementat de art. 19 din Legea contenciosului administrativ și, cu atât mai puțin, termenul general de prescripție de 3 ani reglementat de C. civ.

Criticile aduse soluției pronunțate pe fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte reține din ansamblul materialului probator administrat că, în baza Procesului-verbal de control nr. x/24.01.2003 emis de Garda Financiară Brașov și menținut prin Decizia nr. 176/21.06.2004 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale principale și accesorii în valoare totală de 1.320.122,8 RON RON (13.201.227.636 RON ROL); aceste acte administrative au fost supuse controlului instanței de contencios administrativ, fiind menținute prin decizia nr. 5458/15.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și executate, pentru suma totală de 2.283.094 RON, prin Procesul-verbal pentru trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006 întocmit în dosarul de executare nr. X/23.06.2003, pentru bunul imobil evaluat la suma de 1.481.000 RON, și prin achitarea în numerar a sumei de 848.121 RON.

Ulterior executării silite, prin Decizia nr. 3994/5.10.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea de revizuire a deciziei nr. 5458/15.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost schimbată decizia atacată, în sensul respingerii recursului declarat de DGFP Brașov împotriva sentinței civile nr. 65/31.05.2005 a Curții de Apel Brașov, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 176/21.06.2004 și a procesului-verbal de control nr. x/24.01.2003 emis de Garda Financiară Brașov.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 117 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță", legiuitorul nefăcând nicio distincție în ceea ce privește modalitățile în care sumele respective au fost achitate de către contribuabil.

Totodată, art. 124 alin. (1)

1

din același act normativ prevede că, "în cazul creanțelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligații fiscale de plată și care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptățit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanței fiscale individualizate în actul administrativ anulat și până în ziua restituirii sau compensării creanței contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal.

În speță, intimata reclamantă a formulat cererea nr. x/21.12.2013 pentru restituirea sumei de 2.283.094 RON și a dobânzii aferente acesteia calculată de la data plății.

În procedura administrativă de soluționare a cererii de restituire prevăzută de art. 117 din Codul de procedură fiscală, recurenta pârâtă a comunicat intimatei, prin adresa nr. x/27.03.2013, modul de restituire a sumei de 846.293 RON, precum și faptul că, pentru diferența de 1.481.000 RON, stinsă prin dare în plată, s-au întreprins demersuri către organul ierarhic superior în vederea stabilirii procedurii cu privire la alocarea de fonduri care să permită restituirea efectivă a acesteia în perioada următoare.

În acord cu cele comunicate, la 1.04.2013 s-au și emis notele de restituire pentru suma de 846.293 RON și s-a purtat corespondență cu MFP, ANAF, DGRFP Brașov pentru obținerea rezolvării cererii reclamantei, care până în prezent nu s-au materializat însă într-o soluție favorabilă, intimata reclamantă fiind și la acest moment privată de contravaloarea creanței pe care a suportat-o fără temei.

Inclusiv în cuprinsul recursului se arată faptul că soluționarea notificării de restituire a fost tratată fracționat, în ceea ce privește restituirea creanței stinse prin dare în plată procedura administrativă fiind încă în derulare.

În aceste condiții, nu se poate reține că până la acest moment s-a restituit integral intimatei reclamante creanța fiscală achitată fără temei.

De asemenea, nu poate fi primită nici susținerea recurentei că dobânda aferentă acestei creanțe nu ar fi datorată, câtă vreme dreptul la dobânzi este prevăzut expres de lege, iar intimata reclamantă trebuie să beneficieze de repararea integrală a prejudiciului suferit.

Prin urmare, solicitările societății intimate de restituire a sumei de 1.481.000 RON, reprezentând creanța executată prin dare în plată, în baza titlului de creanță reprezentat de Procesul-verbal nr. x/24.01.2003, menținut prin Decizia nr. 176/21.06.2004, acte ulterior desființate, plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data dării în plată, respectiv 27.10.2006, și până la data restituirii efective, precum și solicitarea de acordare a dobânzii legale aferentă sumei de 848.121 RON, calculată de la data plății, respectiv 27.10.2006, și până la data restituirii, conform notelor de restituire din 02.04.2013, sunt întemeiate.

Referitor la susținerea recurentei pârâte în sensul că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, în condițiile în care a fost admisă excepția tardivității cererii subsidiare de anulare a Procesului-verbal nr. x/27.10.2006 de trecere a imobilului în proprietatea statului, Înalta Curte nu o poate primi, întrucât calitatea procesuală pasivă vizează raportul juridic dedus judecății, iar nu soluția ce a fost pronunțată cu privire la acesta, iar în speță, procesul-verbal contestat constituie titlu de proprietate al statului, conform dispozițiilor exprese ale art. 175 alin. (4) din O.G. nr. 92/003, justificând chemarea în judecată a acestuia din urmă.

În sfârșit, față de soluția de admitere în parte a acțiunii reclamantei și de dovedirea cheltuielilor efectuate de reclamantă, Înalta Curte constată că s-a făcut corect și aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1), (2) din C. proc. civ. de către prima instanță, punându-se în sarcina părților care au pierdut procesul cheltuielile de judecată proporțional cu pretențiile admise.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRAȘOV împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2017 și sentinței nr. 107 din 28 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP