ÎCCJ, decizie (scj.ro #201004)

Contract de schimb imobiliar. Acțiune în rezoluțiune. Repunerea părților în situația anterioară. Executarea prin echivalent a obligației de restituire a prestației în cazul imposibilității executării în natură

Cuprins pe materii: Drept civil. Obligații. Executarea obligațiilor

Index alfabetic: contract de schimb

rezoluțiune

obligație de garanție

executare în natură

executare prin echivalent

C.civ. 1864, art. 969, art. 970, art. 1073, art. 1075

În cazul rezoluțiunii unui contract de schimb imobiliar, fiecare dintre copermutanți (coschimbași) trebuie să procedeze la restituirea proprietății terenului pe care i l-a transmis cealaltă parte în temeiul contractului, regula în materia obligațiilor fiind aceea că debitorul este ținut de executarea obligației în natură, potrivit art. 1073 din Codul civil 1864.

Astfel, în condițiile în care s-a constatat că pârâtul nu își poate îndeplini obligația de restituire în natură a terenului, întrucât imobilul este afectat edificării unei construcții, iar reclamanta a solicitat, în ceea ce privește obligația generată de rezoluțiune în sarcina pârâtului, să se dispună executarea acesteia prin echivalent, instanța de apel nu a făcut o corectă și completă aplicare a normei de la art. 1073 din Codul civil, respingând cererea de obligarea a acestuia la plata contravalorii terenului.

Aceasta întrucât, o

bligarea pârâtului la dezdăunări pentru imposibilitatea de îndeplinire în natură a obligației sale, generate de sancțiunea rezoluțiunii contractului de schimb, nu avea menirea de a asigura îndeplinirea în natură a obligației, ci constituia însăși dezdăunarea reclamantei (executarea prin echivalent) a obligației antrenate în sarcina pârâtului de aplicarea rezoluțiunii, ca urmare a imposibilității îndeplinirii obligației de restituire în natură a trenului, împrejurare ce a constituit însuși scopul mediat (

causa remota) sau motivul determinant al încheierii contractului de schimb.

Prin urmare, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 1073 și art. 1075 din Codul civil 1864, prin înțelesul conceptual vădit restrictiv dat noțiunii de repunere a părților în situația anterioară, obligație care, în cazul pârâtului, se concretiza atât într-o obligație de a da (transmiterea proprietății), cât și într-o obligație de a face (obligația de predare a bunului imobil).

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 2068 din 1 noiembrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, Secția I civilă, la data de 27.04.2016, reclamanta A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Municipiul Brașov, prin primar, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 1040/27.04.2011 de B.N.P. X; obligarea pârâtului la plata valorii terenului situat în Brașov, înscris în CF x60, nr. cad. 4717, nr. top 7468/l/l/b/2, evaluat prin raportul de evaluare nr. 5608/2010 la valoarea de 2.051.636 euro; restituirea sultei în valoare de 2.771 euro, achitată pârâtului, conform chitanței nr. 275011096/27.04.2011, la momentul încheierii contractului de schimb imobiliar nr. 1040/2011; plata dobânzii legale calculate la suma de 2.051.636 euro și la suma de 2.771 euro, de la data încheierii contractului de schimb și până la data achitării sumei; cu cheltuieli de judecată.

La data de 11 iulie 2016, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus cerere reconvențională, prin care, în contradictoriu cu reclamanta și pârâtul Municipiul Brașov, prin primar, a solicitat ca, în situația în care va fi admisă cererea de chemare în judecată, să se dispună obligarea Municipiului Brașov la transmiterea în favoarea reclamantei a unui teren cu o valoare egală cu cel situat în str. Y, de 5.812 mp, iar, în subsidiar, obligarea aceluiași pârât la restituirea către reclamantă a sumei de 2.051.636 euro, a sultei de 2.771 euro și a dobânzii aferente acestor sume.

La data de 28.10.2016, reclamanta a depus completare la acțiune, prin care a solicitat ca instanța să dispună, ca urmare a rezoluțiunii contractului de schimb imobiliar, revenirea la situația anterioară de carte funciară, în sensul radierii înscrierilor făcute în CF nr. x15 Brașov, nr. cad. 118915 și în CF nr. x60 (CF vechi x24), nr. cad. 4717, nr. top 7468/l/l/b/2.

La data de 25.11.2016, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus o precizare a cererii reconvenționale, prin care a arătat că aceasta constituie o cerere de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul Brașov, prin primar, și a solicitat obligarea acestuia la restituirea către reclamanta a sumei de 2.051.636 euro, reprezentând valoarea terenului de 5.812 mp, a sultei de 2.771 euro și a dobânzii aferente acestor sume sau a valorii terenului care se va stabili de instanța de judecată.

La data de 26.03.2018, reclamanta a depus precizare la acțiune cu privire la capătului 2 al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Brașov, prin primar, să încheie contract de schimb imobiliar, prin care să îi transmită în proprietate terenul înscris în CF nr. x48 nr. cad. 103648 în suprafață de 6.265 mp, situat în Brașov, , aflat în domeniul privat al Municipiului Brașov, în schimbul terenului proprietatea sa de 5.812 mp situat în str.Y, înscris în CFx60, nr. cad. 4717, nr. top 7468/l/l/b/2, cu obligarea pârâtului la plata sultei valorice; înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate rezultate în urma schimbului imobiliar; a precizat că menține restul capetelor de cerere din acțiunea inițială.

I.2.    Sentința pronunțată de Tribunalul Brașov

Prin sentința civilă nr. 192/S din 03.10.2018, Tribunalul Brașov, Secția I civilă a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov; a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul Brașov, prin primar; a obligat reclamanta la plata sumei de 5.400 lei către Municipiul Brașov, prin primar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.3.    Decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov

Prin decizia civilă nr. 598/Ap din 07.05.2019, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1929/S/2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost formulată și completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar, pe cale de consecință, a dispus rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 1040/27.04.2011 de B.N.P. X; a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul revenirii la situația anterioară de CF a imobilelor terenuri obiect al contractului, respectiv radierea înscrierilor efectuate în CF nr. x15, nr. cad. 118915 și în CF nr. x60 (CF vechi nr. x24), nr. cadastral 4717, nr. top 7468/l/l/b/2; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata în favoarea apelantei-reclamante a sumei de 2.771 euro, echivalentul în lei, la data plății, conform cursului oficial de schimb, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plații și până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate; a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate; a respins apelul incident formulat de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat; a obligat apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata în favoarea apelantei-reclamante a sumei de 143.258 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru pentru ambele faze procesuale, fond și apel.

I.4. Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Prin decizia nr. 1359 din 01.07.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei civile nr. 2598/Ap/20119 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă; a casat decizia recurată; a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

II. Al doilea ciclu procesual. Deciziile pronunțate de Curtea de Apel Brașov

II.1.

Prin decizia civilă nr. 373/Ap din 06.04.2021, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. și apelul incident declarat de apelantul-pârât Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva încheierii de ședință din data de 17.09.2018 și a sentinței civile nr. 192/S din 03.10.2018, pronunțate de Tribunalul Brașov, și, în consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român; a respins excepția lipsei calității Municipiului Brașov de reprezentant al Statului Român; a admis excepția lipsei calității Ministerului Finanțelor Publice de reprezentant al Statului Român; a anulat procedura urmată în fața primei instanțe cu privire la soluționarea cererii de chemare în judecată; a anulat, în tot, încheierea ședinței publice din data de 17.09.2018 și, în parte, sentința civilă nr. 192/S/2018, pronunțate de Tribunalul Brașov; a reținut cauza spre judecare; a păstrat dispoziția sentinței civile, prin care s-a respins cererea de chemare în garanție a Municipiului Brașov reprezentat prin Primar, formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov; a stabilit termen de judecată la data de 17.05.2021, pentru când au fost citate părțile: reclamanta A. și pârâtul Statul Român, reprezentat prin Municipiul Brașov, reprezentat prin primar.

II.2.

Prin decizia civilă nr. 632/Ap din 25.05.2021, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a admis, în parte, acțiunea civilă, astfel cum a fost formulată și completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Municipiul Brașov, prin primar și, în consecință, a dispus rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar autentificat sub nr. 1040/27.04.2011 de B.N.P. X; a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară a imobilelor terenuri obiect al contractului, respectiv radierea înscrierilor efectuate în CF nr. x15, nr. cad. 118915 și în CF nr. x60 (CF vechi nr. x24), nr. cadastral 4717, nr. top 7468/l/l/b/2; a obligat pârâtul Statul Român reprezentat de Municipiul Brașov, prin primar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.771 Euro, în echivalentul în lei, la data plății, conform cursului oficial de schimb, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plății (27.04.2011) și până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate; a respins restul pretențiilor; a obligat pârâtul Statul Român, reprezentat de Municipiul Brașov, prin primar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 191.011 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru în toate fazele procesuale.

III. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 632/Ap/2021 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă, a declarat recurs reclamanta A.

III.1. Motivele de recurs

Recursul declarat de reclamanta A. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C.proc.civ., invocându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ..

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a deciziei atacate, în ceea ce privește soluția de respingere a capătului de cerere, având ca obiect repunerea reclamantei în situația anterioară prin plata de dezdăunări, cu consecința admiterii în întregime a cererii de chemare în judecată și obligării pârâtului Municipiul Brașov la plata dezdăunării în sumă de 2.051.636 euro, reprezentând contravaloarea terenului proprietatea sa din str. Y., pe care 1-a predat la schimb, teren pe care pârâtul este în imposibilitate de a-1 preda efectiv și care rămâne în proprietatea acestuia (Municipiul Brașov); înlăturării dispoziției privind revenirea la situația anterioară de carte funciară în ceea ce privește imobilul situat în str. Y., înscris in C.F. nr. x60 (C.F. vechi nr. x24), nr. cad. 4717, nr. top. 7468/l/l/b/2, imobil care rămâne în proprietatea Municipiului Brașov, cu cheltuieli de judecată în recurs.

În  dezvoltarea motivelor de recurs, a expus următoarele critici:

Hotărârea de respingere a capătului 2 al acțiunii a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 969, art. 970, art. 1073 și art. 1075 din Codul civil de la 1864;

Deși instanța de apel a reținut faptul că pârâtul, în urma rezoluțiunii contractului de schimb, se află în imposibilitatea de a-i preda efectiv terenul din str. Y., a decis că soluția de obligare a pârâtului la plata de dezdăunări reprezentând contravaloarea terenului excedează noțiunea de repunere în situația anterioară în condițiile în care recurenta, primind dreptul de proprietate asupra terenului din str. Y., nu putea primi și contravaloarea acestuia, deși în cererea de chemare în judecată a arătat că Municipiul Brașov nu îi putea restitui acest teren pe care este construită Biserica Z., sens în care a solicitat repunerea în situația anterioară prin plata dezdăunării reprezentând contravaloarea terenului, la valoarea stabilită la data încheierii contractului de schimb; dreptul său de proprietate asupra terenului din str. Y., nu poate fi reînscris în cartea funciară, întrucât, între timp, Municipiul Brașov a dezmembrat terenul în două loturi, iar pe un lot este intabulat contractul de concesiune și este înscrisă construcția bisericii greco-catolice;

A precizat că în dispozitivul deciziei atacate, s-a menționat greșit numărul de carte funciară dinaintea dezmembrării operate de Municipiul Brașov, deși în prezent terenul este dezmembrat în două loturi și este înscris în proprietatea Municipiului Brașov în C.F. nr. x69 și în C.F. nr. x70 cu drept de concesiune pe 99 ani în favoarea Protopopiatului B., conform celor două extrase depuse în apel, însă nu înțelege să solicitate îndreptarea acestei erori materiale, în condițiile în care este de acord ca terenul să rămână în proprietatea Municipiului Brașov, cu Biserica Z. construită pe teren, iar primăria să o dezdăuneze prin plata contravalorii terenului, la valoarea din contractul de schimb;

Instanța de apel a reținut că Municipiul Brașov nu a încasat, în baza contractului de schimb, suma reprezentând contravaloarea terenului din str. Y. pretinsă de recurentă, astfel că nu putea cerere restituirea acestei sume, precum și faptul că petitul privind plata contravalorii terenului, dată fiind imposibilitatea predării efective a terenului, nu se încadrează în noțiunea de repunere în situația anterioară;

În motivarea deciziei recurate se regăsește îndrumarea instanței de apel de a soluționa situația terenului ocupat de Biserica Z., pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, pentru a obține în mod efectiv finalizarea rezoluțiunii contractului de schimb imobiliar pronunțată în prezentul proces, deși în cadrul acestuia, se impune, în opinia recurentei-reclamante, soluționarea concretă a efectelor acestei rezoluțiuni și nu doar a revenirii la situația anterioară de carte funciară;

Precizează că soluționarea pe cale amiabilă a situației terenului din str. Y. cu Municipiul Brașov nu este posibilă în contextul purtării unor negocieri cu Primăria Municipiului Brașov în decurs de 1 an și 8 luni ce au rămas fără rezultat, iar soluționarea pe cale judecătorească a acestei situații înseamnă deschiderea unui nou proces în cadrul căruia să solicite, din nou, obligarea pârâtului la plata contravalorii terenului, ca urmare a imposibilității efective de îndeplinire a obligației de restituire a terenului primit la schimb, ceea ce reprezintă o sarcină excesivă, luând în considerare că prezentul proces a generat costuri, printre care și taxele judiciare de timbru în cuantum de 240.000 lei; soluția de respingere a petitului privind obligarea Municipiului Brașov la plata contravalorii terenului din str. Y., pronunțată în prezentul proces, se va impune cu autoritate de lucru judecat față de o nouă cerere având același obiect, iar îndrumarea de a deschide în viitor un proces împotriva Protopopiatului B. este străină de noțiunea de repunere în situația anterioară;

Cu referire la aplicarea art. 1073 și art. 1075 din Codul civil de la 1864, a susținut că în cauza dedusă judecății, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel, Municipiul Brașov se află în imposibilitatea de a predea efectiv reclamantei terenul din str. Y., având în vedere că, în prezent, întregul teren este afectat de construcția Bisericii Z., situație în raport de care solicită obligarea acestuia la plata contravalorii terenului stabilită prin contractul de schimb la suma de 2.051.636 euro, în condițiile în care valoarea terenurilor care au făcut obiectul schimbului au fost însușite de Consiliul Local al Municipiului Brașov, conform art. 3 din H.C.L. nr. 800/26.11.2010, prin care s-a dispus încheierea contractului;

A arătat că în ipoteza repunerii în situația anterioară, dacă se va constata perturbarea gravă a condițiilor economice ce vizează contractul, intervenția instanței de judecată este posibilă prin intermediul corelării principiului bunei-credințe cu cel al echității, întrucât repunerea părților în situația anterioară nu trebuie să determine inegalitatea economică a acestora context ce va impune un criteriu de apreciere din partea instanței în vederea restabilirii echilibrului contractual;

În situația casării cu trimitere, a apreciat că este necesară efectuarea unei expertize de evaluare imobiliară, care să stabilească valoarea actuală a terenului din str. Y.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C.proc.civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Statul Român reprezentat de Municipiul Brașov, prin primar, nu a depus întâmpinare.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs reclamanta a dezvoltat critici circumscrise exclusiv cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.– hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în ceea ce privește soluția dată de instanța de apel capătului de cerere privind repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de schimb aut. sub nr. 1040/27.04.2011 de X. perfectat între reclamantă și intimatul Statul Român, reprezentat de municipiul Brașov, prin primar.

Obiectul cererii de chemare în judecată a privit rezoluțiunea acestui contract, repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtului la plata valorii terenului situat în str. Y., înscris în CF x60, nr. cad. 4717, nr. top 7468/l/l/b/2, evaluat prin raportul de evaluare nr. 5608/2010 la nivelul sumei de 2.051.636 euro; restituirea sultei în valoare de 2.771 euro, achitată de reclamantă pârâtului, conform chitanței nr. 275011096/27.04.2011, la momentul încheierii contractului de schimb imobiliar nr. 1040/27.04.2011; plata dobânzii legale calculate la suma de 2.051.636 euro și la suma de 2.771 euro, de la data încheierii contractului de schimb și până la data achitării sumei de către pârât; cu cheltuieli de judecată.

Printr-o cerere completatoare formulată la data de 28.10.2016, reclamanta a solicitat ca instanța să dispună, ca urmare a rezoluțiunii contractului de schimb imobiliar, și revenirea la situația anterioară de carte funciară, în sensul radierii înscrierilor făcute în CF nr. x15, nr. cad. 118915 și în CF nr. x60 (CF vechi x24), nr. cad. 4717, nr. top 7468/l/l/b/2.

Se constată că potrivit situației de fapt stabilite de instanțele de fond, prin contractul de schimb imobiliar aut. sub nr. 1040/27.04.2011 de BNP X, Statul Român, prin municipiul Brașov a transmis reclamantei, în baza HCL nr. 800/26.11.2010, cu titlu de schimb, imobilul situat în str. W, înscris în CF nr. x15, sub nr. cad. 118915, compus din teren având  categoria de folosință curți-construcții, în suprafață de 9.130 mp.

Prin contractul de schimb, pârâtul a garantat-o pe reclamantă pentru orice evicțiune totală sau parțială, conform art. 1337 din Codul civil; de asemenea, intimatul a garantat reclamantei că pe terenul transmis prin actul de schimb poate edifica construcții - locuințe colective înalte cu P+5E, respectiv - P+10E, conform certificatului de urbanism nr. 464/2011, eliberat de Primăria Brașov, obligație asumată pe o perioadă de maxim 5 ani de la semnarea contractului, așadar, până la data de 27.04.2016.

Potrivit aceluiași certificat de urbanism nr. 464/2011, terenul transmis recurentei-reclamante se află în intravilanul municipiului Brașov, iar destinația acestuia, conform PUG avizat prin HCL Brașov nr. 144/2011, a fost de parțial L3a-subzona locuințelor colective medii cu P+3E -  P+4E, formând ansambluri preponderent rezidențiale, situate în afara zonei protejate, parțial L4-subzona locuințelor colective înalte cu P+5E-P+10E, formând ansambluri preponderent rezidențiale, situate în afara zonei protejate.

Conform extrasului CF depus la dosar, instanțele de fond au mai reținut că imobilul din str. W. a fost intabulat în proprietatea Statului Român, iar în temeiul contractului de schimb a fost înscris apoi dreptul de proprietate al reclamantei.

Totodată, instanța de apel a reținut din documentația pentru PUZ Ansamblu rezidențial W.– Brașov, întocmit în luna august 2015 de Agenția C. SRL, că pe terenul din str.W., recurenta-reclamantă intenționa, alături de un alt investitor, să dezvolte un ansamblu rezidențial compus din 7 clădiri de locuințe colective.

Având în vedere că soluția pronunțată de curtea de apel asupra  rezoluțiunii contractului de schimb este intrată sub autoritate de lucru judecat, ca efect al neatacării cu recurs a deciziei date în apel de către intimatul-pârât (partea care ar fi avut interes procesual în promovarea căii de atac), în analizarea criticilor din prezentul recurs se va porni de la această premisă.

Astfel, reținând că intimatul-pârât, Statul Român, prin municipiul Brașov (potrivit cadrului procesual lămurit prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză) nu și-a executat în mod culpabil obligația contractuală esențială de a asigura reclamantei, în condițiile legii, regimul juridic de teren construibil pentru cel pe care i l-a dat în schimbul celui din str. Y., astfel cum a garantat prin clauzele contractuale, curtea de apel a apreciat că devine incidentă sancțiunea rezoluțiunii contractului de schimb aut. sub nr. 1040/27.04.2011 de BNP X., pentru motivele dezvoltate pe larg în considerentele deciziei recurate, făcând aplicarea prevederilor art. 1020-1021 și art. 1079 din Codul civil 1864.

Instanța de apel a conchis că, în realitate, în fapt, terenul dat reclamantei la schimb nu avea caracter construibil la data încheierii contractului, iar mențiunile cuprinse în Certificatul de urbanism nr. 464/2011 nu au corespuns cu datele din PUG Brașov în ceea ce privește destinația terenului, motiv pentru care PUZ-ul propus de reclamantă nu putea fi aprobat.

S-a apreciat că obligația de garanție asumată de intimatul-pârât, prin municipiul Brașov, trebuie să fie una efectivă, de natură a asigura realizarea scopului pentru care contractul a fost încheiat de către reclamantă, și anume realizarea unor locuințe colective, conform certificatului de urbanism emis anterior perfectării contractului.

Instanța de apel a concluzionat că că obligația de garanție a caracterului construibil al terenului pentru edificarea construcțiilor cu regimul de înălțime menționat, obligație continuă în sarcina intimatului, pe parcursul celor 5 ani stipulați în contract, nu se rezumă la indicarea, conform evidențelor proprii ale municipiului Brașov, a caracterului construibil al terenului, ci înseamnă efectivitatea acestui caracter, astfel încât să asigure atingerea scopului pentru care contractul a fost încheiat.

Ca atare, s-a apreciat că nu i se poate reproșa reclamantei că neatacarea refuzului emiterii acordului de mediu, respectiv nefinalizarea procedurii administrative pentru obținerea PUZ-ului și nefinalizarea consultărilor publice.

Înalta Curte constată că, și din perspectiva limitelor în care poate opera controlul de legalitate exercitat prin intermediul prezentului recurs, este important de enunțat contextul în care contractul de schimb a fost perfectat, astfel cum a reținut instanța de apel.

Necesitatea încheierii acestui contract de schimb a fost generată de imposibilitatea Statului Român, prin municipiului Brașov, de a asigura reclamantei predarea imobilului de pe str. Y. (al cărui proprietar aceasta era) și pentru care Primăria municipiului Brașov a încheiat un contract de concesiune cu Protopopiatul B., în baza căruia a fost construită o biserică greco-catolică, teren construibil, pe care recurenta-reclamantă avea șansa de a edifica ansamblul de locuințe menționat în contract; în acest fel, terenul proprietatea reclamantei a devenit inaccesibil scopului pe care și l-a propus în legătură cu terenul proprietatea sa, teren dobândit pe cale succesorală în anul 2006; la momentul intrării terenului din str. Y. în proprietatea sa, era începută edificarea Bisericii Z., edificiul fiind finalizat în anul 2012.

Drept urmare, pentru a compensa pierderea prerogativei folosinței dreptului de proprietate aparținând recurentei-reclamante, municipiul Brașov i-a oferit la schimb terenul din str. W, teren construibil, potrivit clauzelor contractuale și documentațiilor aferente.

Astfel, terenul din str. Y., județul Brașov, înscris în CF nr. x60 Brașov (CF veche x24), nr. cadastral 4717, nr. top. 7468/1/1/b/2, proprietatea reclamantei, avea 5.812 mp, iar terenul oferit și primit la schimb în baza contractului rezoluționat în cauza de față, situat în str. W, înscris în CF x15, nr. cad. 118915, are o suprafață de 9.130 mp; cele două terenuri erau de o valoare aproximativ egală, așa încât, recurenta-reclamantă a fost obligată la plata unei sulte de 2.614 euro către coschimbaș, sumă care, împreună cu penalitățile aplicate pentru un număr de zile de întârziere, a generat o obligație de plată în sarcina recurentei-reclamante de 2.771 euro; recurenta-reclamantă și-a îndeplinit această obligație la 27.04.2011.

Potrivit considerentelor decizie recurate, curtea de apel a reținut că urmare a rezoluțiunii contractului de schimb pe care a dispus-o în cauză, se impune repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii reciproce a tuturor prestațiilor efectuate în temeiul contractului și revenirii la situația anterioară de carte funciară (potrivit art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996).

Drept urmare, s-a dispus obligarea intimatului-pârât Statul Român, reprezentat de municipiul Brașov, prin Primar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.771 Euro, în echivalentul în lei, la data plății, conform cursului oficial de schimb, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plății (27.04.2011) și până la data achitării sale efective de către intimat, sumă ce reprezintă contravaloarea sultei achitate de reclamantă în contul de Trezorerie al Municipiului Brașov (potrivit adresei emise de Consiliul Local Brașov – Direcția fiscală Brașov).

Cu referire la solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata contravalorii terenului situat pe str. Y. din mun. Brașov, dată fiind imposibilitatea predării sale efective către reclamantă, instanța de apel a considerat că acest petit nu este fondat, apreciindu-se că excedează noțiunea de repunere în situația anterioară.

Curtea de apel a reținut că pârâtul nu a încasat suma de 2.051.636 euro pretinsă de reclamantă, sumă ce reprezintă contravaloarea terenului cedat de reclamantă în baza contractului de schimb, pentru ca aceasta să solicite restituirea acesteia.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că faptul că terenul situat pe strada Y. din municipiul Brașov nu poate fi predat de către pârât reclamantei, nu poate atrage obligarea acestuia la restituirea contravalorii terenului menționat, ca efect al rezoluțiunii contractului de schimb imobiliar.

S-a mai apreciat că, mai mult decât atât, ca urmare a repunerii în situația anterioară de carte funciară, reclamanta va figura în calitate de proprietară a terenului, motiv pentru care nu ar putea primi, pe lângă calitatea de proprietară tabulară a terenului, și suma de bani reprezentând contravaloarea lui.

Instanța de apel a concluzionat că situația dintre părți în privința acestui teren, ocupat de Biserica Z., ar putea fi soluționată ulterior acestui litigiu, pe cale amiabilă sau pe cale judiciară.

Recurenta-reclamantă critică această dezlegare a instanței de apel în privința soluționării cererii accesorii privitoare la repunerea în situația anterioară încheierii contractului de schimb, susținând că s-a făcut o greșită aplicarea a dispozițiilor  art. 969, art. 970, art. 1073 și art. 1075 din Codul civil din 1864.

Înalta Curte reține că, dispunându-se rezoluțiunea contractului de schimb, instanța de apel era ținută de aplicarea regulilor ce guvernează efectele aplicării acestei sancțiuni de drept substanțial, în condițiile în care, prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a învestit-o în mod explicit cu un asemenea petit.

Este de precizat că rezoluțiunea contractului este o sancțiune a neexecutării culpabile a unui contract sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară.

Prima dintre aceste reguli este aceea că rezoluțiunea produce efecte retroactive

(ex tunc

), întocmai ca și nulitatea contractului, ea având caracter  judiciar, întrucât, potrivit art. 1021 din Codul civil, pentru rezoluțiunea contractului este necesar să se obțină o hotărâre judecătorească, deoarece nu operează de drept.

Iar cea de-a doua regulă, consecutivă celei dintâi, este aceea că părțile sunt ținute să își restituie reciproc tot ceea ce au executat în temeiul contractului desființat.

În speță, fiind vorba despre un schimb imobiliar, fiecare dintre copermutanți (coschimbași) trebuie să procedeze la restituirea proprietății terenului pe care i l-a transmis cealaltă parte în temeiul contractului.

Regula în materia obligațiilor este aceea că debitorul este ținut de executarea obligației în natură, potrivit art. 1073 din Codul civil 1864.

Dacă în privința recurentei-reclamante restituirea către intimatul-pârât a proprietății asupra terenului în suprafață de 9.130 mp, situat în str. W, înscris în CF x15, nr. cad. 118915, îndeplinirea exactă a obligației este posibilă în condițiile art. 1073 din Codul civil și nu ridică nicio dificultate de executare, situația nu este identică în privința obligației ce este în sarcina intimatului-pârât Statul Român, reprezentat prin municipiul Brașov, prin primar.

Astfel, în aplicarea principiului repunerii în situația anterioară, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 1073 din Codul civil, intimatul-pârât ar trebui să restituie recurentei-reclamante în proprietate terenul în suprafață de 5.812 mp din str. Y., înscris în CF nr. x60 (CF veche 44024), nr. cadastral 4717, nr. top. 7468/1/1/b/2.

Or, se constată că rezolvarea acestui capăt de cerere, în dispozitivul deciziei recurate, corespunde, pe de o parte, soluției dispuse de instanța de apel în următorii termeni: ”Dispune repunerea părților în situația anterioară, în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară a imobilelor terenuri obiect al contractului, respectiv radierea înscrierilor efectuate în CF nr. x15, nr. cad. 118915 și în CF nr. x60 (CF vechi nr. x24), nr. cadastral 4717, nr. top 7468/1/1/b/2.”

Pe de altă parte, în aplicarea aceleiași reguli referitoare la repunerea în situația anterioară, curtea de apel a dispus și ”obligarea pârâtului Statul Român reprezentat de Municipiul Brașov, prin Primar, la plata în favoarea reclamantei a sumei de 2.771 Euro, în echivalentul în lei, la data plății, conform cursului oficial de schimb, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plății (27.04.2011) și până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate.”

Or, astfel cum corect susține recurenta-reclamantă o atare modalitate de soluționare a petitului privind repunerea în situația anterioară încalcă dispozițiile art. 1073 și art. 1075 din Codul civil.

Astfel cum deja s-a arătat, pentru intimatul-pârât îndeplinirea obligației de restituire privea terenul din str. Y., înscris în CF nr. x60 (CF veche x24), nr. cadastral 4717, nr. top. 7468/1/1/b/2.

Cu privire la această obligație a intimatului de restituire în natură, curtea de apel a constatat, în considerentele deciziei recurate, că este imposibil de îndeplinit de către acesta, întrucât terenul este afectat construirii Bisericii Z., dar, cu toate acestea, a considerat că prin dispunerea revenirii la situația anterioară de carte funciară, atare obligație ar corespunde restituirii prestației la care intimatul era ținut pentru asigurarea exigențelor principiului repunerii în situația anterioară.

Înalta Curte apreciază că această modalitate de soluționare a acestui capăt de cerere accesoriu are doar o valoare pur scriptică și ignoră circumstanțele de fapt și de drept reținute de instanța de apel în geneza acestei operațiuni juridice de schimb.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că din dispozitivul deciziei atacate lipsește o mențiune care să corespundă unei soluționări efective a acestui capăt de cerere accesoriu, prin care era necesar să se expliciteze obligațiile executorii stabilite de instanță în sarcina fiecăreia dintre părți, obligații reciproce și interdependente, în sens invers față de cele generate prin încheierea contractului de schimb.

Totodată, Înalta Curte apreciază că revenirea la situația anterioară de carte funciară era doar o consecință juridică necesară după aplicarea regulii privind repunerea în situația anterioară, întrucât mențiunile de carte funciară sunt de natură a asigura opozabilitatea față de terți a efectelor rezoluțiunii contractului de schimb; chiar dacă întregește aplicarea regulii în discuție, revenirea la situația anterioară de carte funciară nu este suficientă pentru a reprezenta însăși repunerea în situația anterioară.

În plus, Înalta Curte reține că în petitul cererii de chemare în judecată, în partea relativă la solicitarea de repunere a părților în situația anterioară, consecutivă aplicării sancțiunii rezoluțiunii contractului de schimb, recurenta-reclamantă a solicitat: ”obligarea pârâtului la plata valorii terenului situat în str. Y., înscris în CF x60, nr. cad. 4717, nr. top 7468/l/l/b/2, evaluat prin raportul de evaluare nr. 5608/2010 la valoarea de 2.051.636 euro; restituirea sultei în valoare de 2.771 euro, achitată pârâtului, conform chitanței nr. 275011096/27.04.2011, la momentul încheierii contractului de schimb imobiliar nr. 1040/27.04.2011; plata dobânzii legale calculate la suma de 2.051.636 euro și la suma de 2.771 euro, de la data încheierii contractului de schimb și până la data achitării sumei.”

Cererea de revenire la situația anterioară de carte funciară, în sensul radierii înscrierilor făcute în CF nr. x15, nr. cad. 118915 și în CF nr. x60 (CF vechi x24), nr. cad. 4717, nr. top 7468/l/l/b/2, constituie obiectul cererii completatoare depuse de reclamantă la dosarul primei instanțe la data de 28 octombrie 2016.

Drept urmare, se constată că

ab initio

, prezentând în motivarea cererii de chemare în judecată situația de fapt și de drept pe care s-a întemeiat în formularea acțiunii (reținută ca atare de instanțele de fond, în urma probatoriului administrat), recurenta-reclamantă a solicitat, în ceea ce privește obligația generată de rezoluțiune în sarcina intimatului, să se dispună executarea acesteia prin echivalent, cunoscând că nu este posibilă executarea în natură a acesteia, în aplicarea dispozițiilor art. 1073 și, respectiv art. 1075 din Codul civil.

Cum instanța de apel a reținut întocmai aceste susțineri ale recurentei-reclamante, în sensul că intimatul-pârât este în imposibilitate de executare a obligației de restituire a terenului din str. Y., Înalta Curte constată că instanța de apel nu a făcut o corectă și completă aplicare a normei de la art. 1073 din Codul civil, potrivit căreia: ”Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”

Această constatare are și consecința nesoluționării în coordonatele prevăzute de lege a cererii reclamantei de asigurare a repunerii în situația anterioară prin obligarea intimatului-pârât la dezdăunări pentru imposibilitatea de îndeplinire în natură (”îndeplinirea exactă a obligației”) a obligației sale, generate de sancțiunea rezoluțiunii contractului de schimb.

În acest context, Înalta Curte apreciază că devine lipsit de relevanță argumentul redat de instanța de apel în sensul că nu poate dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 2.051.636 euro (cu accesoriile solicitate de reclamantă), întrucât pârâtul nu a încasat efectiv această sumă la data încheierii contractului de schimb.

Se apreciază că instanța de apel a ignorat împrejurarea că o atare obligație nu avea menirea de a asigura îndeplinirea în natură a obligației de către intimat, ci constituia însăși dezdăunarea reclamantei (executarea prin echivalent) a obligației antrenate în sarcina intimatului de aplicarea rezoluțiunii, ca urmare a imposibilității îndeplinirii obligației de restituire în natură a trenului din str. Y., împrejurare ce a constituit însuși scopul mediat (

causa remota

) sau motivul determinant al încheierii contractului de schimb.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în mod fondat recurenta-reclamantă a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1073 și art. 1075 din Codul civil 1864, prin înțelesul conceptual vădit restrictiv dat noțiunii de repunere a părților în situația anterioară, obligație care, în cazul intimatului-pârât, se concretiza atât într-o obligație de a da (transmiterea proprietății), cât și într-o obligație de a face (obligația de predare a bunului imobil).

Totodată, astfel cum deja s-a arătat, rectificarea mențiunilor de carte funciară nu are aptitudinea de a asigura aplicarea principiului repunerii în situația anterioară, ci modalitatea de soluționarea capătului de cerere accesoriu al repunerii în situația anterioară, va fi esențială pentru soluționarea cererii completatoare referitoare la rectificarea de carte funciară, aspect care va reveni spre dezlegare instanței de apel, în rejudecare.

Sub acest aspect, se constată că prin cererea de recurs, în acord cu soluția reclamată prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 1073 și art. 1075 din Codul civil, reclamanta a solicitat ”înlăturarea dispoziției privind revenirea la situația anterioară de carte funciară în ceea ce privește imobilul situat în str. Y., înscris in C.F. nr. x60 (C.F. veche nr. x24), nr. cad. 4717, nr. top. 7468/l/l/b/2, imobil care rămâne în proprietatea Municipiului Brașov.”

Așa fiind, instanța de apel, în rejudecare, va avea în vedere pentru soluționarea cererii completatoare depuse de reclamantă la 28 octombrie 2016, că prioritară este obligația stabilită în sarcina judecătorului prin prevederile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă de a soluționa litigiul în baza regulilor de drept aplicabile, în contrapondere cu principiul disponibilității părților în procesul civil, principiu limitat de normele imperative - fie de drept substanțial, fie de drept procesual - și de la care părțile nu pot deroga.

Înalta Curte reține a fi fondat și argumentul dezvoltat de recurentă prin care a criticat soluția instanței de apel în sensul de a direcționa părțile către  soluționarea amiabilă a chestiunii repunerii în situația anterioară sau pe cale judiciară, prin promovarea unui litigiu ulterior.

Niciuna dintre aceste referințe ale instanței de apel nu își găsește suportul legal în aplicarea principiul repunerii părților în situația anterioară, urmare a unei soluții de rezoluțiune a unui contract bilateral, sinalagmatic, câtă vreme în litigiul prin care se cere aplicarea sancțiunii de drept substanțial, reclamantul pricinii formulează un capăt de cerere distinct prin care cere și repunerea în situația anterioară.

Ca atare, prin soluția pronunțată de instanțe este necesar ca părțile să beneficieze de o dezlegare definitivă cauzei - atât cu privire la rezoluțiune, cât și cu privire la efectul acesteia - repunerea în situația anterioară -, epuizându-se raportul juridic de drept substanțial presupus de desființarea contractului de schimb prin rezoluțiune.

Or, trimiterea la soluționarea amiabilă a chestiunii repunerii în situația anterioară ori la formularea unei noi cereri de chemare în judecată nu pot fi luate în considerare, întrucât, pe de o parte, în cursul acestui litigiu instanțele au acordat părților termene pentru soluționarea pe cale amiabilă a dosarului (fără finalitatea preconizată), iar, pe de altă parte, pentru că formularea unei cereri într-un nou litigiu  având ca obiect desocotirea părților în legătură cu obligațiile antrenate de repunerea în situația anterioară (în ceea ce privește obligația intimatului-pârât de a-și executa obligația proprie) s-ar lovi de efectul lucrului judecat în sensul normei de la art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, efect atașat hotărârii pronunțate în pricina de față, care, în cadrul obiectiv al judecății a inclus și capătul de cerere accesoriu de repunere în situația anterioară încheierii contractului de schimb.

Având în vedere considerentele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) C.proc.civ., a admis recursul declarat de reclamantă și a casat decizia recurată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, fiind întrunite cerințele cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ.