ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1359/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la data de 27.04.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Municipiul Brașov, prin primar, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună următoarele:

- rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011 de BNP B. - C. - D.;

- obligarea pârâtului la plata valorii terenului situat în Brașov, str. x, jud. Brașov înscris în CF x Brașov, nr. cad. x, nr. top xb/2, evaluat prin raportul nr. x/2010 la valoarea de 2.051.636 euro;

- restituirea sultei în valoare de 2771 euro, achitată pârâtului, conform chitanței nr. x/27.04.2011, la momentul încheierii contractului de schimb imobiliar nr. 1040/27.04.2011;

- plata dobânzii legale calculată la suma de 2.051.636 euro și la suma de 2771 euro, de la data încheierii contractului de schimb și până la data achitării sumei;

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a depus cerere reconvențională, prin care a solicitat ca, în situația în care va fi admisă cererea de chemare în judecată, să se dispună obligarea Municipiului Brașov la transmiterea, în favoarea reclamantei, a unui teren cu o valoare egală cu cel situat în str. x, de 5812 mp, iar, în subsidiar, obligarea aceluiași pârât la restituirea către reclamantă a sumei de 2.051.636 euro, a sultei de 2771 euro și a dobânzii aferente acestor sume.

La 28 octombrie 2016, reclamanta și-a completat cererea, solicitând ca instanța să dispună, ca urmare a rezoluțiunii contractului de schimb imobiliar, revenirea la situația anterioară de carte funciară, în sensul radierii înscrierilor făcute în CF nr. x Brașov, nr. cad. x și în CF nr. x Brașov (CF vechi x Brașov), nr. cad. x, nr. top xb/2.

La 25 noiembrie 2016, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a depus o precizare a cererii reconvenționale, prin care a arătat că aceasta constituie o cerere de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul Brașov, prin primar, și a solicitat obligarea acestuia la restituirea către reclamantă a sumei de 2.051.636 euro, reprezentând valoarea terenului de 5812 mp, a sultei de 2771 euro și a dobânzii aferente acestor sume sau a valorii terenului care se va stabili de instanța de judecată.

La 26 martie 2018, reclamanta a depus o modificare a capătului al doilea al cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Brașov, prin primar, să încheie contract de schimb imobiliar, prin care să îi transmită în proprietate terenul înscris în CF nr. x Brașov, nr. cad. x, în suprafață de 6265 mp, situat în Brașov, Calea x fn., aflat în domeniul privat al Municipiului Brașov, în schimbul terenului proprietatea sa, în suprafață de 5812 mp, situat în Brașov, str. x, înscris în CF x Brașov, nr. cad. x, nr. top xb/2, cu obligarea pârâtului la plata sultei valorice; și înscrierea în cartea funciară a drepturilor de proprietate rezultate în urma schimbului imobiliar; menținând restul capetelor de cerere din acțiunea inițială.

Prin sentința civilă nr. 192/S din 03.10.2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov.

S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în contradictoriu cu chematul în garanție Municipiul Brașov, prin primar.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 5400 RON către Municipiul Brașov, prin primar, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 598/Ap din 7 mai 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinței civile nr. 1929/S din 03 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea astfel cum a fost formulată și completată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar, pe cale de consecință, a dispus rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, de BNP B. - C. - D.; a dispus repunerea părților în situația anterioară, în sensul revenirii la situația anterioară de CF a imobilelor terenuri obiect al contractului, respectiv radierea înscrierilor efectuate în CF nr. x Brașov, nr. cad. x și în CF nr. x Brașov (CF vechi nr. x Brașov), nr. cadastral x, nr. top xb/2; a fost obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata, în favoarea apelantei reclamante, a sumei de 2.771 euro, echivalentul în RON, la data plății, conform cursului oficial de schimb, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plății și până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate; a păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate; a respins apelul incident, formulat de apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva aceleiași sentințe civile, ca nefondat; a obligat apelantul pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata, în favoarea apelantei reclamante, a sumei de 143.258 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru în ambele faze procesuale, fond și apel.

Împotriva deciziei civile nr. 598/Ap din 7 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, au declarat recurs reclamanta A., precum și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție.

4.1. Recursul declarat de recurenta-reclamantă:

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și casarea, în parte, a deciziei atacate, iar, pe fond, admiterea capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român să plătească reclamantei suma de 2.051.636 euro, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plății, reprezentând valoarea imobilului teren proprietatea reclamantei, în suprafață de 5.812 mp., situat în municipiul Brașov, județul Brașov, înscris în C.F. nr. x Brașov, nr. cad. x, nr. top. xl/l/b/2, conform evaluării din Raportul de evaluare nr. x/2010, întocmit de S.C. E. S.R.L.; obligarea pârâtului Statul Român să plătească reclamantei dobânda legală, în RON, la cursul B.N.R. din ziua plății, calculată la suma de 2.051.636 euro, de la data efectuării plății și până la data achitării integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.

In dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1073 și art. 1075 C. civ. de la 1864.

Astfel, reclamanta a arătat că, în mod corect, instanța de apel a admis capătul principal de cerere și a dispus rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar, dar a păstrat soluția de respingere a capătului de cerere accesoriu privind obligarea pârâtului la plata contravalorii terenului, proprietatea reclamantei.

Repunerea părților în situația anterioară, ca efect al rezoluțiunii contractului de schimb imobiliar, impune, în primul rând, predarea de către coschimbași a bunurilor care au făcut obiectul material al schimbului.

În speță, reclamanta a predat efectiv și l-a pus în posesie pe pârât asupra terenului pe care l-a primit la schimb în str. x, pârâtul, însă, se află în imposibilitate de a preda reclamantei terenul pe care l-a primit la schimb în str. x, pentru că, pe acest teren, s-a construit Biserica Sf. Petru.

Instanța de apel a constatat, în mod expres și neechivoc, situația în care se află pârâtul, dar lasă această situație nerezolvată, îndrumând însă pe reclamantă să soluționeze situația.

Încheierea contractului de schimb imobiliar a avut ca efect nașterea obligațiilor corespunzătoare între părți, iar rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar,dispusă de instanță, are ca efect nașterea obligațiilor corespunzătoare rezoluțiunii. Principalul efect al rezoluțiunii îl constituie repunerea părților în situația anterioară, părțile fiind obligate să își restituie una alteia tot ceea ce și-au prestat în temeiul contractului desființat.

Repunerea părților în situația anterioară nu obligă numai la revenirea scriptică la situația anterioară de CF, (dispusă de instanța de apel), ci obligă părțile să își predea efectiv în posesie bunurile primite prin schimb.

Reclamanta este, în temeiul rezoluțiunii contractului, creditoarea obligației de a i se preda efectiv terenul din str. x, iar pârâtul este debitorul obligației corelative de predare efectivă a terenului.

Potrivit dispozițiilor art. 1073 ale C. civ. de la 1864, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea întocmai a obligației, iar în caz contrar, are dreptul la dezdăunare. În toate cazurile de rezoluțiune, partea care și-a executat sau este gata sa își execute obligațiile este îndreptățită a obține despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a neexecutării obligațiilor de către partea în culpă.

În speță, instanța de apel nu a dispus obligarea pârâtului să predea efectiv reclamantei terenul din str. x, pentru că stabilise deja, în considerente, că obligația de predare a posesiei terenului este imposibil de executat de către pârât.

Potrivit dispozițiilor art. 1075 C. civ. de la 1874, orice obligație de a face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului.

Constatând că pârâtul este debitorul obligației de a preda efectiv în posesia reclamantei terenul proprietatea acesteia din str. x și că pârâtul se află în imposibilitate de a-și îndeplini obligația, instanța de apel urma să admită capătul de cerere privind obligarea pârâtului la dezdăunări, respectiv la plata contravalorii terenului.

Valoarea terenului din str. x a fost stabilită, prin contractul de schimb, la suma de 2.051.636 euro. Astfel cum este menționat în contract, valorile terenurilor care fac obiectul schimbului au fost însușite de Consiliul Local al Municipiului Brașov, conform art. 3 din H.C.L. nr. 800/26.11.2010, prin care s-a dispus încheierea contractului de schimb.

Cu privire la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, recurenta reclamantă a susținut că instanța de apel, admițând capătul de cerere privind restituirea sultei, a admis și capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculate de la data plății și până la data achitării efective. Instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită la plata daunelor interese moratorii, sub forma dobânzii legale, calculată la valoarea sultei achitate.

Reclamanta este îndreptățită la plata dobânzii legale, calculată la contravaloarea terenului din str. x, de a cărui folosință a fost lipsită, de la data încheierii contractului de schimb - 27.04.2011 și până la achitarea efectivă a sumei.

4.2. Recursul declarat de recurentul-pârât:

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a solicitat casarea deciziei recurate, respingerea apelului reclamantei și admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român în cauză sau admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, și admiterea cererii de chemare în garanție a Municipiului Brașov, după caz.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâtul a susținut că, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Prin sentința civilă nr. 192/S/2018, Tribunalul Brașov a respins cererea reclamantei cu privire la rezoluția contractului, repunerea în situația anterioară și plata contravalorii terenului din str. x și, pe cale de consecință, a respins și cererea de chemare în garanție a Municipiului Brașov, formulată, în numele Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca rămasă fără obiect (considerentul expus cu privire la acest petit fiind fără echivoc).

Întrucât apelanta reclamantă a prezentat, în apelul său, și o critică a soluției de respingere a cererii de chemare în garanție a Municipiului Brașov, pe care Ministerul Finanțelor Publice/Administrația Județeană a Finanțelor Publice a formulat-o la fond, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei în privința acestui motiv de apel, deși reclamanta avea interesul, și, deci, și calitatea de a menține o poziție procesuală pentru Municipiul Brașov.

Însă, în condițiile în care instanța de apel a modificat complet soluția de fond, aceasta avea obligația - din oficiu - de a rejudeca fondul și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată (art. 477 C. proc. civ.).

În loc de a proceda astfel, instanța de apel a susținut că, în condițiile în care soluția pronunțată de prima instanță nu a fost atacată de partea interesată, prin apel principal sau apel incident, soluția este definitivă și beneficiază astfel de autoritate de lucru judecat.

Or, acest raționament este, cu desăvârșire, eronat, întrucât respingerea cererii de chemare în garanție a Municipiului Brașov a avut caracter accesoriu în raport cu soluția de respingere a cererii reclamantei.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice, pentru Statul Român, nu avea de ce să critice această soluție, prin apel sau prin apelul incident, câtă vreme soluția principală era una favorabilă.

Mențiunea din dispozitivul deciziei nr. 598/Ap/2019 a Curții de Apel Brașov, conform căreia:

"Păstrează restul dispozițiilor sentinței atacate", reprezintă o greșeală, întrucât, admițând, rezoluțiunea contractului și dispunând păstrarea părții din dispozițiile sentinței civile nr. 192/2018, prin care tribunalul a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar AJFP Brașov, fără a fi procedat la judecarea pe fond a acesteia, ca o consecință a modificării în tot a soluției date cererii principale, s-a pronunțat o hotărâre care încălcă regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 pct. 5 C. proc. civ.) sau s-a dat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

În condițiile în care instanța de apel, rejudecând cauza, a înțeles să modifice, în mod esențial, soluția, era ținută, în temeiul art. 477 C. proc. civ., să ia în considerare și să reanalizeze și cererea de chemare în garanție, care era accesorie, în raport de partea de hotărâre modificată.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Instanța de apel a analizat existența, în speță, a cauzei de rezoluțiune a contractului, pornind de la definiția acestei instituții juridice - sancțiune a nerespectării culpabile a contractului sinalagmatic de schimb imobiliar.

Însă, instanța de apel nu a indicat care ar fi obligația corelativă a reclamantei, care devenea lipsită de suport, prin neîndeplinirea obligației asumate de Municipiul Brașov, întrucât de esență, în materia schimbului imobiliar, este transmiterea reciprocă a dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare parte fiind considerată simultan, vânzător și, respectiv, cumpărător; câtă vreme bunurile au fost preluate de către fiecare parte, s-a plătit sulta și s-au realizat și procedurile de publicitate imobiliară, nu s-a evidențiat care ar mai fi obligațiile interdependente, contractul de schimb fiind uno ictu, iar nu cu executare succesivă.

În continuare, în expunerea analizei sale asupra contractului de schimb, instanța de apel a reținut că "parte a contractului de schimb este Statul Român, prin Municipiul Brașov, prin primar" și că scopul schimbului era determinat - "anume de a se construi locuințe colective", cu un anumit regim de înălțime, conform CU.

Se impune observația că scopul urmărit de Municipiul Brașov, în efectuarea schimbului, era soluționarea încurcăturii terenului notificat de reclamantă, din str. x, pe care Consiliul Local Brașov îl concesionase în anul 1994, fără a se fi asigurat, în prealabil, clarificarea situației juridice a imobilului, în timp ce scopul urmărit de către reclamantă a fost acela de a valorifica terenul din str. x, prin edificarea de blocuri. Ca o primă concluzie, în mod categoric, nu se poate reține un scop comun al părților la încheierea contractului, așa cum statuează instanța.

Instanța de apel a reținut că obligația apelantului pârât Statul Român, asumată prin Municipiul Brașov, de a o garanta pe apelanta că, pe terenul transmis, pe calea schimbului, poate edifica construcții cu regim P+10 E, reprezintă o obligație esențiala a cărei nerespectare culpabilă conduce la rezolvirea întregului contract.

În continuare, instanța statuează asupra culpei apelantului Statului Român, fără precizarea reprezentantului în neîndeplinirea acestei obligații.

Așadar, instanța de apel stabilește că există culpa Statului Român pentru neîndeplinirea obligațiilor de urbanism asumate, reținând că, prin apărările formulate, "apelantul pârât" "a invocat că neavizarea documentației PUZ se datorează unei cauze străine, în sensul art. 1082 C. civ., ce nu îi este imputabilă, fiind de natură a înlătură răspunderea care îi incumbă".

În consecință, se impune a se observa că instanța de apel dă semne certe de confuzie asupra cadrului procesual, expunând motive contradictorii și incoerente, pentru a fixa culpa procesuală în sarcina Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, s-a invocat aplicarea greșită chiar a dispozițiilor art. 223 C. civ., precum și a dispozițiilor similare ale H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, art. 3 alin. (1) pct. 81. Potrivit acestor texte, ipoteza de reprezentare a Statului de către Ministerul Finanțelor Publice are o dublă condiționare:

- statul să participe (să fie obligat) nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, ca subiect de drepturi și obligații;

- legea să nu stabilească, în acest scop, un alt organ.

Or, în speța de față, atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat că participarea procesuală a Statului, în nume propriu, și prin reprezentare de către Ministerul Finanțelor Publice se justifică prin situația juridică a imobilului din str. x (obiect al contractului de schimb a cărui rezoluțiune s-a cerut), anume că acesta figura, la momentul schimbului, ca proprietate tabulară a Statului Român.

Or, respectivul imobil este, ope legis, prin efectul art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, teren proprietate privată a Municipiului Brașov, acest text răsturnând prezumția relativă instituită de înscrierea în CF, chiar și în condițiile Noului C. civ.

Mai mult, în acest contract de schimb, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a participat, astfel că nu i se putea atrage, din oficiu, o calitate procesual pasivă. Nu există un mandat emis de Ministerul Finanțelor Publice pentru Municipiul Brașov sau vreo altă formă de acord pentru contractul de schimb.

Mai mult, nu există niciun temei legal care să fi impus obligația ca Statul Român, în nume propriu, deci prin Ministerul Finanțelor Publice, să participe la semnarea respectivului contract.

Dar, chiar și dacă ar fi existat un astfel de temei, teza a doua a art. 223 C. civ. și pct. 81 art. 3 din H.G. nr. 34/2009 impune cea de-a doua condiție: ca legea să nu stabilească, în acest scop, un alt organ.

Această formulare nu trebuie înțeleasă mecanic - în sensul de a se pretinde identificarea unui text care să indice, expressis verbis, că, într-un anumit domeniu de reglementare, o autoritate/instituție va reprezenta Statul Român, în raporturile juridice generate de aplicarea legii respective (și, implicit, în litigii), ci trebuie interpretată prin raportare la întreaga economie a actelor normative, prin care statul a transferat parte din atribuțiile sale către alte entități.

Astfel, simpla înscriere în CF a dreptului de proprietate asupra unui imobil teren în favoarea statului, (înscriere datând din perioada comunistă, în care toate terenurile, cu excepția celor proprietate a persoanelor fizice și a cooperativelor, erau considerate proprietate de stat) reprezintă o prezumție relativă, care va fi înlăturată, așa cum este cazul în speță, prin constatarea că sunt îndeplinite condițiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Deci, calitatea procesual pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiată pe presupusul drept de proprietate al Statului asupra imobilului din str. x.

Pe de alta parte, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a fost parte în contractul de schimb a cărui rezoluțiune/anulare se solicită, deci, nu a participat la acest raport juridic în nume propriu. O atare calitate putea fi reținută numai dacă, la încheierea contractului, ar fi existat un mandat al Ministerului Finanțelor Publice - reprezentantul legal al Statului, în cazurile în care legea nu prevede un alt organ în acest scop.

Or, atât la fond, cât și în apel au fost indicate actele normative, Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, Legea nr. 69/1991 a administrației publice locale și Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții - care au transferat prerogativa de a dispune de imobilele proprietate a statului, aflate pe raza de competență a unităților administrativ - teritoriale, nesusceptibile de a face parte din domeniul public al statului, către autoritățile locale: primar, consiliu local, astfel că acestea au calitate procesuală (activă/pasivă) or, cel puțin, calitatea de a reprezenta Statul Român (proprietar tabular).

În apel, a subliniat și faptul că primarul, ca reprezentant al entității deținătoare a imobilelor naționalizate, acționează, în egală măsură, și ca reprezentant al statului.

Prin urmare, în condițiile în care nu există o obligație a Statului Român de a intra în raporturi juridice nemijlocite cu reclamanta și în condițiile în care nu a intrat în astfel de raporturi, calitatea sa procesual pasivă este exclusă.

Dacă totuși, se stăruie în a se reține o calitate procesual pasivă a Statului Român, prin raportare la situația juridică a terenului din str. x, atunci această calitate nu poate fi reținută decât pentru opozabilitate, întrucât, așa cum susțin temeiurile de drept substanțial, autoritățile locale au capacitatea integrală de a gestiona patrimoniul din raza lor administrativă, inclusiv cu privire la imobilele proprietate tabulară a statului, cu excepția celor aflate în domeniul public al statului.

Consecința ipotezei calității procesual pasive, justificată numai pentru opozabilitate, este aceea că nu poate conduce la atragerea culpei Statului Român și nici căderea sa în pretenții.

În pronunțarea deciziei criticate, instanța de apel a interpretat greșit normele de drept material referitoare la obligațiile în materie de urbanism, conținute în Legea nr. 50/1991, cu consecința reținerii, în sarcina statului, a culpei pentru neîndeplinirea obligației de garanție, asumată în contractul de schimb imobiliar nr. 1040/2011.

Or, fără putința de tăgadă, numai Municipiul Brașov avea aceste obligații, iar în situația în care instanța de apel ar fi constatat, ca și instanța de fond, greșita stabilire, de către reclamantă, a cadrului procesual, prin omisiunea de a chema în judecată și Municipiul Brașov, în nume propriu, soluția care se impunea de la sine era păstrarea soluției de fond.

Obiectul litigiului nu are nicio legătură cu proprietarul tabular inițial al terenului din str. x - Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - ci are legătura strict numai cu Municipiul Brașov, cel care a pus la dispoziție - prin hotărâre a Consiliului Local - terenul respectiv, asumându-și, în același timp, și obligațiile în legătură cu caracterul construibil al terenului.

Conținutul obligației de garanție a fost circumstanțiat diferit de cele două instanțe, instanța de apel interpretând, în mod greșit, normele de drept material care reglementează fazele și responsabilitățile pe traseul elaborării și aprobării PUZ.

Concluzia este aceea că Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a participat la încheierea contractului de schimb și nu a asumat nicio obligație referitoare la situația și parametrii urbanistici ai imobilului situat pe str. x, întrucât nu deținea nicio abilitare legală în acest sens și, chiar dacă ar fi acordat un mandat pentru garanția asumată în contract, acesta ar fi fost nul, întrucât ar fi încălcat competențele exclusive ale altor autorități.

La data de 7 octombrie 2019, recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă.

La 17 octombrie 2019, Municipiul Brașov, prin primar, a formulat întâmpinare comună la cele două recursuri declarate în cauză, solicitând respingerea recursului formulat de reclamanta A.; respingerea, în parte, a recursului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, cu referire la soluțiile privitoare la admiterea excepției lipsei calității procesual-pasive a Statului Român, admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice, pentru Statul Român, și la cererea de chemare în garanție a Municipiului Brașov.

De asemenea, a solicitat admiterea, în parte, a recursului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în sensul casării, în parte, a hotărârii recurate, prin care instanța de apel a dispus rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar, repunerea părților în situația anterioară și obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata către reclamantă a sumei de 2771 euro, echivalentul în RON la data plății, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plății și până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate, cu consecința trimiterii cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, în aceste limite.

La 21 octombrie 2019, reclamanta A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât, cu cheltuieli de judecată.

În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 6 mai 2020, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei civile nr. 598/Ap din 07 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 17 iunie 2020, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la dispozițiile legale relevante, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, urmează a fi analizat cu precădere, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., pentru că acesta conține critici referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și a excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru acest pârât.

Sub un prim aspect, trebuie reținut că, prin demersul judiciar inițiat în cauză, reclamanta A. a solicitat, în principal, instanței, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Municipiul Brașov, prin primar, și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011 de BNP B. -C. - D..

Prin încheierea de ședință de la termenul din data de 17.09.2018, pronunțată de Tribunalul Brașov, a fost admisă excepția lipsei calității de reprezentant a municipiului Brașov, pentru pârâtul Statul Român; a fost respinsă excepția calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român și excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice pentru pârâtul Statul Român.

Soluția primei instanțe, privind dezlegarea acestor excepții procesuale, a fost validată de instanța de apel care, admițând în parte cererea, astfel cum a fost formulată și completată, a dispus rezoluțiunea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011; repunerea părților în situația anterioară, în sensul revenirii la situația anterioară de CF a imobilelor terenuri obiect al contractului; obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata, în favoarea apelantei reclamante, a sumei de 2.771 euro, echivalentul în RON, la data plății, precum și la plata dobânzii legale, calculate de la data efectuării plății și până la data achitării sale efective, reprezentând contravaloarea sultei achitate.

A reținut instanța de apel că, potrivit legislației în vigoare, nu există nicio normă legală care să îi confere unității administrativ - teritoriale calitatea de reprezentant al Statului Român, în cadrul litigiului cu un astfel de obiect.

Totodată, calitatea Municipiului Brașov de proprietar extratabular, în baza Legii nr. 213/1998, asupra imobilului teren de pe strada x din municipiul Brașov, care a făcut obiectul contractului de schimb, nu îi poate conferi acestuia, prin ea însăși, calitatea de reprezentant al apelantului pârât Statul Român, în calitatea acestuia din urmă de proprietar tabular al aceluiași teren, conform înscrierii din cartea funciară.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român, instanța de apel a reținut că Statul Român figura, anterior încheierii contractului de schimb în litigiu, ca fiind proprietar al imobilului teren intravilan situat pe strada x din municipiul Brașov, de la A1, conform înscrierii de la B1 din CF x Brașov.

Or, având în vedere această situație de carte funciară, faptul că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat și repunerea părților în situația anterioară, sub aspectul intabulării dreptului de proprietate al părților în CF și față de principiul relativității înscrierii, în mod corect prima instanță a reținut că apelantul pârât are calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, pentru apelantului pârât Statul Român, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, această instituție are ca atribuție, printre altele, pe aceea de a reprezenta statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

Or, în condițiile în care, în cauză, față de legea aplicabilă, nu este stabilit un alt organ/altă instituție abilitată să reprezinte Statul Român, sunt aplicabile dispozițiile amintite, așa încât Ministerul Finanțelor Publice are calitatea de reprezentant legal al acestuia. Totodată, în același sens sunt și dispozițiile art. 223 alin. (1) C. civ., în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens.

În aprecierea relativă la justețea raționamentului astfel adoptat, se impune a fi observat faptul că, prin contractul de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, Statul Român, prin Municipiul Brașov, a transmis reclamantei, în baza H.C.L. nr. 800/26.11.2010, cu titlu de schimb, imobilul situat în Brașov, str. x, înscris în CF nr. x Brașov, sub nr. cad. x, compus din teren cu categoria de folosință curți-construcții în suprafață de 9130 mp și a garantat reclamanta pentru orice evicțiune totală sau parțială, conform art. 1337 C. civ.

Totodată, Statul Român, prin Municipiul Brașov a garantat reclamantei că, pe terenul transmis prin actul de schimb, poate edifica construcții-locuințe colective înalte, cu P+5E-P+10E, conform certificatului de urbanism nr. x/01.03.2011, eliberat de Primăria Brașov, obligație asumată pe o perioadă de maxim 5 ani de la semnarea contractului, așadar până la data de 27.04.2016.

Din examinarea acestui act juridic, rezultă că părțile contractului au fost A. și Statul Român, prin Municipiul Brașov, prin primar, în calitate de copermutanți. În același sens, în cuprinsul clauzelor contractelor, se menționează că Municipiul Brașov dobândește, cu titlu de schimb, de la copermutanta sa, dreptul de proprietate asupra imobilului proprietatea sa, situat în Municipiul Brașov, înscris în CF x - Brașov, CF vechi nr. x, sub nr. cadastral x, nr. top xb/2, compus din teren, având categoria de folosință curți, construcții în suprafață de 5.812 mp.

În conformitate cu art. 1270 C. civ. care reglementează efectele între părți și forța obligatorie a contractului și reia vechile dispoziții ale art. 969 C. civ., contractele valabil încheiate au putere de lege între părțile contractante.

Tot astfel, în considerarea art. 1280 C. civ. (fostul art. 973 C. civ.), care consacră relativitatea efectelor contractului, contractele produc efecte numai între părți, dacă prin lege nu se prevede altfel.

Or, câtă vreme, parte a contractului de schimb menționat, a fost Statul Român, prin Municipiul Brașov, iar efectele acestui contract s-au produs exclusiv în patrimoniul Municipiului Brașov, neexistând un raport juridic contractual între Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, și reclamantă, ci exclusiv între Statul Român, prin Municipiul Brașov și aceasta din urmă, nu se poate reține că examinarea culpei în executarea obligațiilor contractuale se poate face în persoana Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, cum, în mod nelegal, a apreciat instanța de apel.

În ceea ce privește dezlegarea excepției lipsei calității de reprezentant al Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de recurs apreciază că au fost nelegal interpretate și aplicate dispozițiile care guvernează această materie, atunci când s-a stabilit că reprezentarea Statului Român, în prezenta cauză, ar trebui realizată prin Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, prin art. 223 C. civ., legiuitorul statuează că:

"în raporturile civile în care se prezintă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, statul participă prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazul în care legea stabilește un alt organ în acest sens", aceste dispoziții fiind aplicabile "în mod corespunzător și unităților administrativ-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele prevăzute de lege".

Regula reprezentativității prevăzută pentru statul român se aplică, în mod corespunzător, și unităților administrativ - teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu.

În art. 224 alin. (1) C. civ., se menționează limitele răspunderii civile a statului și a unităților administrativ-teritoriale, respectiv "dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, autorităților și instituțiilor publice care sunt persoane juridice și niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligațiile statului".

Art. 224 alin. (2) C. civ. dispune că dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și "unităților administrativ-teritoriale care nu răspund decât în mod subsidiar pentru obligațiile organelor, instituțiilor și serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea au personalitate juridică".

Astfel, Noul C. civ. reglementează expressis verbis sfera răspunderii, instituțiile și organele chemate să răspundă din punct de vedere civil, limitele și cazurile în care funcționează răspunderea subsidiară ori personală a statului ori a unităților menționate supra, prin organele sale.

Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale, rezultă că art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, respectiv felul în care statul, ca persoană juridică, participă în raporturi în care este subiect de drepturi și obligații vizează modalitatea în care se realizează reprezentarea în general, atât în fața instanțelor de judecată, în raporturile de drept procesual, cât și în calitate de participant la alte raporturi juridice.

Aceste norme cu caracter general sunt reiterate prin dispozițiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, care statuează că, în litigiile referitoare la proprietatea publică, statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

În consecință, o asemenea reprezentare a Statului Român de către Ministerul Finanțelor Publice, se realizează atunci când legea nu stabilește anume alte organe în acest scop sau când statul participă în mod nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi și obligații, în raporturile civile.

Este motivul pentru care, atunci când, raportat la circumstanțele particulare ale cauzei sau atunci când există o normă specială care stabilește că reprezentarea statului se face prin intermediul altui organ, reprezentarea Statului Român nu se realizează prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice.

Or, în cauza dedusă judecății, astfel cum rezultă din contractul de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, Statul Român a fost reprezentat, la încheierea contractului de schimb imobiliar, autentificat sub nr. x/27.04.2011, de Municipiul Brașov, prin primar, iar Statul Român nu a participat în mod nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații, la raportul juridic născut din încheierea acestui act juridic.

Astfel, aplicând principiile ce decurg din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale enunțate la circumstanțele factuale particulare, instanța de recurs apreciază că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale privind reprezentarea Statului Român, cu implicații asupra legitimării procesuale pasive a pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, care au avut drept efect nesocotirea cadrului judecății, ceea ce atrage incidența motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În consecință, cum cadrul procesual sub aspect subiectiv nu a fost legal fixat în cauza dedusă judecății, cu consecințe pe planul reprezentării și legitimării procesuale pasive, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Acest motiv peremptoriu face imposibilă examinarea motivelor de recurs prin care se critică greșita soluționare a fondului raporturilor juridice dintre părțile litigante și atrage, exclusiv din considerente procedurale de judecată unitară a cauzei, admiterea și a recursului formulat de reclamanta A..

În rejudecare, instanța de apel va lua în considerare ansamblul argumentelor formulate prin recursurile declarate în cauză și apărările părților care nu s-au mai impus a fi examinate la acest moment procesual.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei civile nr. 2598/Ap din 7 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă; va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, împotriva deciziei civile nr. 2598/Ap din 7 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iulie 2020.