ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1773/2022

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 17 noiembrie 2020 pe rolul Tribunalul Brașov, secția I civilă sub nr. dosar x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să oblige pârâtul să îi restituie suma de 110.000 Euro, pe care i-a acordat-o cu titlu de împrumut, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, începând cu data de 16.08.2019 și până la achitarea întregii datorii, să instituie, în favoarea sa, un drept de retenție asupra următoarelor imobile ale pârâtului: imobilul cu destinația de apartament, situat în municipiul Brașov, Bulevardul x, înscris în cartea funciară x (vechea carte funciară x) și terenul aferent acestuia, înscris în cartea funciară nr. x Brașov, și imobilul spațiu cu altă destinație, situat în municipiul Brașov, strada x, nr. 53, înscris în cartea funciară nr. x (vechea carte funciară x Brașov), și să îl oblige pe pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 2158, art. 2164 și art. 2495 din C. civ., precum și prevederile art. 451-544 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 133/S din 14 iunie 2021, Tribunalul Brașov, secția I civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. și, în consecință, acesta a fost obligat să restituie reclamantei suma de 110.000 Euro, respectiv echivalentul în RON al acestei sume la data efectuării plății, dobânda legală aferentă debitului principal indicat, începând cu data de 16 august 2019 și până la data plății acestui debit. Au fost respinse restul pretențiilor formulate de partea reclamantă.

A mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 10.835,50 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva acestei hotărâri și împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2021a declarat apel principal pârâtul B., iar reclamanta A. a formulat apel incident împotriva sentinței primei instanțe.

Prin decizia nr. 1655/Ap din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția I civilă au fost dispuse următoarele:

A fost respins, ca nefondat, apelul principal declarat de pârât împotriva încheierii din 28 mai 2021 și a sentinței civile nr. 133/S din 14 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă.

A fost admis apelul incident formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 133/S din 14 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pe pârât să achite reclamantei suma de 15.975 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în fața primei instanțe.

Au fost menținute restul dispozițiilor.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 8.947 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov a declarat recurs pârâtul B..

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul susține, în esență, că înscrisul de la fila x, în care este menționată data de 31 mai 2017 și 43.360 are valoare juridică ca început de probă scrisă, încadrându-se în prevederile art. 310 alin. (1) C. proc. civ. - "Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune..." - și în condițiile în care s-ar fi admis proba cu interogatoriul reclamantei, probă pe care a solicitat-o atât prin întâmpinare, cât și în apel și care ar fi fost de natură să ducă la dezlegarea pricinii.

Astfel, instanțele ar fi trebuit să fie de acord cu interogatoriul reclamantei și reclamanta ar fi putut să recunoască suma real împrumutată și data la care a împrumutat această sumă.

Arată că înscrisul de la fila x este un început de dovadă scrisă care emană de la reclamantă, fiind făcut pe plicul în care au fost înmânați banii și reprezintă suma și data predării, iar acest fapt, coroborat recunoașterea reclamantei și/sau cu extrasele de cont ale reclamantei de la acea dată, pot schimba înscrisul într-o probă, îndeplinind cerințele art. 310 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora "Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumții".

Trebuie avut în vedere că nici înscrisul doveditor pe care partea reclamantă 1-a invocat în susținerea pretențiilor pe care le-a formulat nu îndeplinește cerințele legale instituite de dispozițiile art. 275 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează "înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun și aprobat pentru...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantității datorate.".

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea, cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile insuficientei timbrări și nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a formulat răspuns la întâmpinare prin care a cerut înlăturarea apărărilor părții adverse și admiterea recursului, invocând noi critici de recurs, ce vizează, în esență, lipsei de interes a intimatei-reclamante în promovarea și susținerea cererii având ca obiect obținerea unui titlu executoriu în sensul obligării pârâtului la plata sumei în cuantum de 110.000 Euro și efectul negativ al autorității de lucru judecat față de soluția de admitere a executării silite în baza aceluiași titlu - contractul de împrumut din litigiu.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 9 februarie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 28 decembrie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurentul a invocat încălcarea prevederilor art. 310 și art. 275 C. proc. civ., critici ce pot fi subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar nu a ipotezei prevăzute de pct. 8 invocate de reclamant, însă nu au fost dezvoltate critici concrete care să atingă sau să combată raționamentul pe care instanța de apel și-a fundamentat soluția.

Astfel, primul text de lege, art. 310, prevede că:

"1) Se socotește început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată și nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins.

(2) Constituie început de dovadă scrisă și înscrisul, chiar nesemnat de persoana căreia acesta i se opune, dacă a fost întocmit în fața unui funcționar competent care atestă că declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de acea persoană.

(3) Începutul de dovadă scrisă poate face dovada între părți numai dacă este completat prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumții.".

Cu alte cuvinte, pentru a fi apreciat ca început de dovadă scrisă, scrierea trebuia să provină de la partea căreia i se opune, în cazul de față - reclamanta, sau, în cazul în care înscrisul nu este semnat, acesta poate fi întocmit și de un funcționar competent care atestă că declarațiile cuprinse în înscris sunt conforme celor făcute de persoana căreia i se opune înscrisul.

Raportând dispoziția legală la înscrisul apreciat de pârât ca început de dovadă scrisă, instanța de apel a reținut că "înscrisul de la fila x, în care este menționată data de 31.05.2017 și 43.360 nu are nicio valoare juridică. Nu rezultă de la cine emană, ce reprezintă data menționată și cifrele înscrise".

Prin urmare, instanța de apel a constatat lipsa unui început de dovadă scrisă. Fără a combate argumentele instanței de apel recurentul-pârât susține că înscrisul de la fila x este un început de dovadă scrisă care emană de la reclamantă, fiind făcut pe plicul în care a fost înmânați banii și reprezintă suma și data predării, iar acest fapt, coroborat cu recunoașterea reclamantei și/sau cu extrasele de cont ale reclamantei de la acea dată, pot schimba înscrisul într-o probă, îndeplinind cerințele art. 310 alin. (3) C. proc. civ.

Or, criticile referitoare la valoarea probantă pe care judecătorii din apel au acordat-o înscrisului de la fila x nu sunt veritabile critici de nelegalitate, ci de netemeinicie. Potrivit art. 264 C. proc. civ., aprecierea probelor se face în mod liber, potrivit convingerii instanței învestite cu o cale devolutivă de atac. Așa fiind, nu pot reprezenta critici de nelegalitate decât invocarea unor eventuale încălcări ale normelor care interzic sau limitează puterea de apreciere a judecătorului, sau a celor privind admisibilitatea probelor ori administrarea acestora.

În mod asemănător, nu poate cenzura instanța de recurs, învestită cu o cale extraordinară de atac și limitată, în demersul său, la aspecte de legalitate, modul în care judecătorii din apel au evaluat poziția procesuală a pârâtului, pretins oscilantă în ce privește sumele împrumutate de la reclamantă și restituite acesteia.

În consecință, instanța de apel a aplicat corect și dispozițiile art. 310 C. proc. civ.

Nici cea de-a doua critică din recurs ce vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 275 C. proc. civ., în sensul că înscrisul doveditor pe care partea reclamantă 1-a invocat în susținerea pretențiilor pe care le-a formulat nu îndeplinește cerințele legale instituite de dispozițiile art. 275 alin. (1) din C. proc. civ., nu este fondată.

Dispozițiile art. 275 C. proc. civ. prevăd că:

"1) Înscrisul sub semnătură privată, prin care o singură parte se obligă către o alta să îi plătească o sumă de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie să fie în întregime scris cu mâna celui care îl subscrie sau cel puțin ca, în afară de semnătură, să fie scris cu mâna sa "bun și aprobat pentru ...", cu arătarea în lit. a) sumei sau a cantității datorate.

(2) Când suma arătată în cuprinsul înscrisului este diferită de cea arătată în formula "bun și aprobat", se prezumă că obligația nu există decât pentru suma cea mai mică, chiar dacă înscrisul și formula "bun și aprobat" sunt scrise în întregime cu mâna sa de cel obligat, afară numai dacă se dovedește în care parte este greșeală sau dacă prin lege se prevede altfel."

Din cele două alineate ale art. 275 reiese ca formula "bun si aprobat pentru …" este cerută în cazul acelor înscrisuri sub semnătură privată care constată obligații unilaterale ce au ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unor bunuri fungibile.

Contrar însă susținerilor din recurs, instanța de apel nu a avut a analiza, îndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 275 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, motivele de apel formulate de pârât au vizat încheierea din 28 mai 2021 (pârâtul solicitând nulitatea absolută a încheierii pentru neindicarea căii de atac și a termenului de declarare și greșita decădere a pârâtului din proba cu înscrisuri) și sentința primei instanțe, criticile din apel referindu-se la faptul că prima instanță nu a analizat, în amănunt, aspectele cauzei deduse judecății, fără a arăta însă care aspecte nu au fost analizate, că nu a fost avut în vedere contractul dintre părți, care este un act sub semnătură privată și nu unul autentic și că instanța de fond a acordat greșit cheltuielile de judecată.

Instanța de apel a reținut, în esență, că hotărârea apelată este amplu motivată, prin raportare la dispozițiile legale incidente, la probele administrate și la susținerile părților.

A mai reținut că "apelantul neagă forța probatorie a contractului de împrumut cu dată certă 17.04.2019", dar că, "în raport cu prevederile art. 273 C. proc. civ., pârâtului îi revenea obligația de a face proba contrară, nu reclamantei care s-a prevalat de contractul pe care l-a încheiat cu pârâtul. O astfel de probă nu a fost făcută nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de apel.".

De asemenea, instanța de apel a mai apreciat că "înscrisul de la fila x, în care este menționată data de 31.05.2017 și 43.360 nu are nicio valoare juridică" și că "în privința extraselor de cont de la filele x, acestea fac dovada achitării sumei de 13.000 euro de către apelant către intimată, anterior promovării cererii de chemare în judecată". Totodată, s-a pronunțat și asupra motivului de apel ce viza cheltuielile de judecată, respingându-l ca neîntemeiat.

Prin urmare, instanța de apel a analizat aspectele cu care pârâtul a înțeles să învestească prima instanță și care au făcut obiectul criticilor în apel, respectând atât principiul tantum devolutum quantum appellatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a apelat), cât și principiul tantum devolutum quantum judicatum (adică nu se devoluează decât ceea ce s-a judecat), respectând dispozițiile art. 477-479 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

Ignorând argumentele reținut de instanța de apel, recurentul-pârât critică în recurs faptul că actul de împrumut prezentat de reclamantă nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 275 C. proc. civ., însă această critică nu poate fi analizată în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în contextul în care nu au făcut obiectul analizei în apel întrucât, potrivit art. 494 coroborat cu art. 479 din C. proc. civ., instanța de control judiciar este ținută să se pronunțe numai asupra aspectelor de drept care au fost dezlegate de instanța inferioară, în limitele cererii de apel formulate de pârât.

Pe de altă parte, contrar susținerilor din recurs, din înscrisul exhibat de reclamantă, contractul de împrumut nr. x din 17 aprilie 2019, redactat la Societatea Civilă de Avocați "C.", rezultă că acesta este semnat de ambele părți, iar împrumutatul, respectiv recurentul-pârât, a semnat cu mențiunea "bun și aprobat pentru suma de 123.000 euro", fiind îndeplinită astfel cerința "bun și aprobat pentru ...", prevăzută de art. 275 C. proc. civ.

În ceea ce privește examinarea probatoriului administrat și a modalității de interpretare a acestuia, sunt aspecte ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, vizând critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a deciziei atacate.

În privința motivelor noi de recurs invocate prin răspunsul la întâmpinare, ce vizează, în esență, lipsa de interes a intimatei-reclamante în promovarea și susținerea cererii având ca obiect obținerea unui titlu executoriu în sensul obligării pârâtului la plata sumei în cuantum de 110.000 Euro și efectul negativ al autorității de lucru judecat față de soluția de admitere a executării silite în baza aceluiași titlu - contractul de împrumut din litigiu, Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes nu a făcut obiectul criticilor din apelul pârâtului.

În conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

Așadar, este inadmisibilă pe calea recursului formularea omisso medio a unei critici ce putea fi invocată în fața instanței de apel, neputând fi primit motivul de recurs vizând excepția lipsei de interes, cât timp această critică nu a fost invocată prin motivele de apel.

În ceea ce privește efectul negativ al autorității de lucru judecat față de soluția de admitere a executării silite în baza aceluiași titlu - contractul de împrumut din litigiu, Înalta Curte reține că aceasta nu a mai fost susținută, reprezentantul recurentului-pârât precizând, cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, că nu o mai invocă, iar pe de altă parte, încheierile prin care se soluționează cererile de încuviințare a executării silite nu pot fi opuse cu autoritate de lucru judecat, deoarece aceste încheieri sunt date într-o procedură necontencioasă și, ca atare, sunt lipsite de autoritate de lucru judecat, conform art. 535 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în raport cu dispozițiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârât urmează a fi respins, ca nefondat.

În aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 4.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A., conform dovezilor de plată depuse la dosar, constând în onorariul de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1655/Ap din 15 decembrie 2021 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata sumei de 4.760 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 octombrie 2022.