ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 381/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Agenția

Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea

acestora, în solidar, la plata sumei de 53.205,46 RON, reprezentând

contravaloarea serviciilor prestate în baza raporturilor contractuale, cu

dobânzi legale începând cu data introducerii acțiunii și până la stingerea

efectivă a obligațiilor cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că între pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor și V.T.D.M. s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 632 din 1

septembrie 1999, modificat prin acte adiționale succesive, concedent fiind

Agenția Domeniilor Statului iar concesionar SC S. SRL.

În baza acestui

contract și a actelor adiționale reclamanta a desfășurat activități sanitar veterinare

potrivit obiectului său de activitate însă pârâtele nu i-au onorat creanța,

deși reclamanta a înregistrat la Direcția Sanitar Veterinară și pentru

Siguranța Alimentelor Timiș deconturile justificative pentru plata serviciilor

prestate.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar la 8 noiembrie 2009 pârâtul Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor a invocat excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Timișoara precum și excepția lipsei calității sale procesuale

pasive.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive a fost invocată și de pârâta Direcția Sanitar

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș precum și de pârâta Agenția

Domeniilor Statului.

Analizând cu

prioritate excepțiile invocate în cauză conform art. 137 C. proc. civ. instanța

a constatat că sunt întemeiate.

Curtea de Apel

Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr.

265 din 15 iunie 2011 a admis în parte acțiunea formulată și precizată de

reclamanta SC S. SRL, a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin Direcția Sanitar Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor Timiș să achite reclamantei contravaloarea

serviciilor prestate în sumă de 43.955,63 RON și plata de dobânzi legale,

începând cu a 71-a zi după înregistrarea la Direcția Sanitar Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor Timiș a fiecărei facturi cu deconturile

justificative ale efectuării acțiunilor sanitare veterinare publice de interes

național.

A respins în rest

acțiunea față de ASVSA și a respins ca fiind îndreptată împotriva unor persoane

fără calitate procesuală pasivă acțiunea față de Agenția Domeniilor Statului și

față de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Totodată a obligat

pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor să achite reclamantei suma de 2.374,22 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut cu privire la excepțiile invocate

următoarele:

Pârâta Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitate de

concedent în cauză iar nu Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor Timiș care figurează doar în calitate de reprezentant.

S-a mai reținut că

pârâta Agenția Domeniilor Statului a preluat, în calitate de concedent doar

drepturile și obligațiile din contractul de concesiune aferente clădirii și

terenurilor iar nu și cele aferente activităților sanitar veterinare astfel că

are calitate procesuală pasivă în cauză doar Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Direcția Sanitar Veterinară și

pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Pe fondul cauzei s-a

reținut că, concedentul recunoaște dreptul pretins doar în limita sumei de

43.955,63 RON, precum și faptul că reclamanta nu a depus probe din care să

rezulte cuantumul actual al creanței.

În ce privește

dobânzile legale pretinse în cauză s-a reținut că se datorează dobânzi legale

pentru sumele neachitate, doar începând cu a 71-a zi de la data depunerii

fiecărei facturi cu deconturile justificative privind efectuarea serviciilor

concesionate, iar nu în termen de 60 de zile așa cum a calculat reclamanta.

Împotriva acestei

sentinței, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Autoritatea

Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Criticile recurentei

au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., apreciindu-se că acesta atrage modificarea sentinței în sensul

respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei SC S. SRL.

S-a arătat că este

greșită soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a

ANSVSA deoarece din succesiunea actelor normative rezultă că sunt aplicabile

dispozițiile art. II din Legea nr. 127/2005 privind aprobarea O.U.G. nr.

88/2004 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004 privind organizarea

activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, conform cărora

în contractele de concesiune deja încheiate la data intrării în vigoare a legii

menționate, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor, prin intermediul direcțiilor sanitar veterinare și pentru

siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, se subrogă

în drepturile și obligațiile Agenției Domeniilor Statului, în ceea ce privește

activitățile sanitar-veterinare de interes național, prin încheierea de acte

adiționale. În speță, Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999 a

fost modificat prin act adițional și în acest context concedent a devenit

ANSVSA prin DSVSA Timiș, actul adițional fiind semnat chiar de direcție și nu

de organul ierarhic superior.

Pentru a accentua că

nu există identitate între persoana pârâtului (ANSVSA) și persoana despre care

se afirmă că ar fi obligată în raportul juridic dedus judecății, recurenta a

amintit dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 potrivit cărora

contractele de servicii de identificare și înregistrare a animalelor și a

mișcării acestora se încheie de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru

siguranța alimentelor județene și a municipiului București.

Mai mult, procedura

prealabilă s-a făcut cu DSVSA Timiș.

Recurenta a combătut

argumentația instanței de fond în sensul că încheierea contractelor de

concesiune prin direcțiile județene semnifică doar atribuirea calității de

mandatar pe seama acestora prin efectul legii, câtă vreme unitățile centrale

stau în proces prin unitățile din subordine care au personalitate juridică

(H.G. nr. 1415/2009 și O.G. nr. 42/2004).

A doua critică a

recurentei a vizat fondul litigiului arătându-se că greșit s-a reținut că

facturile au fost însușite de DSVSA Timiș, întrucât primirea facturii de către

pârât nu echivalează cu acceptarea plății, în acest sens dispozițiile art. 46

C. com. care stabilesc că obligațiile comerciale se probează cu acte autentice

- facturi acceptate - fiind relevante. În privința dobânzilor legale acordate

nu au fost îndeplinite de către reclamantă obligațiile referitoare la indicarea

cuantumului și a modului de calcul al acestora, de la momentul scadenței și

până la stingerea efectivă a debitului.

Examinând cauza prin

prisma motivului de recurs indicat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară

și pentru Siguranța Alimentelor, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi

punctate în continuare.

Obiectul acțiunii în

contencios administrativ formulată de SC S. SRL a vizat obligarea în solidar a

pârâților ANSVSA, DSVSA Timiș, ADS și Ministerul Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor (MAAP) la plata contravalorii serviciilor prestate în baza

raporturilor contractuale, în sumă de 53.206,46 RON, cu dobânzi legale începând

cu data introducerii acțiunii și până la stingerea efectivă a obligațiilor.

În temeiul art. 137

C. proc. civ., soluționând cu prioritate excepțiile procedurale invocate de

pârâții MAAP și ADS, instanța a respins, motivat, acțiunea formulată în

contradictoriu cu aceste autorități publice pârâte constatând că nu au calitate

procesuală pasivă în cauză.

Excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în fața instanței de fond și reluată

prin cererea de recurs a primit o dezlegare corectă și legală, dându-se o justă

interpretare dispozițiilor art. II din Legea nr. 127/2005 privind aprobarea

O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004 (privind

organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor)

potrivit cărora: „ANSVSA, prin direcțiile sanitar veterinare și pentru

siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București,

concesionează activitățile sanitar veterinare cuprinse în anexa 1 la H.G. nr.

446/1999 privind aprobarea concesionării unor activități sanitar-veterinare

publice de interes național și a unor bunuri proprietatea publică a statului,

cu modificările ulterioare”.

Se observă că prin

același text legal în alin. (3) se statuează:

„În contractele de

concesiune deja încheiate ANSVSA s subrogă în drepturile și obligațiile ADS în

ceea ce privește activitățile sanitar-veterinare de interes național, prin

încheierea de acte adiționale […]”.

În concret,

Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999 care a avut ca obiect,

între altele, activități sanitar-veterinare de interes public național din

cadrul circumscripției sanitar-veterinare Ortișoara, județul Timiș prevăzută în

programul acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor

la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om și

protecția mediului, a fost încheiat între numitul V.T.D.M. și Ministerul

Agriculturii și Pădurilor.

Urmare Legii nr.

268/2001 calitatea de concedent a fost preluată de ADS car s-a subrogat în

drepturile și obligațiile MAAP, prin încheierea de act adițional.

Ulterior au

intervenit modificările legislative citate mai înainte (art. II din Legea nr.

127/2005) și contractul de concesiune a fost modificat prin act adițional,

calitatea de concedent fiind preluată de ANSVSA, organ de specialitate al

administrației publice centrale și unic concedent al activităților

sanitar-veterinare de interes național prin Legea nr. 127/2005.

Semnificația

sintagmei „ANSVSA prin direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța

alimentelor județene […]” trebuie înțeleasă, așa cum bine reține instanța de

fond, ca fiind aceea că are calitatea de concedent ANSVSA, direcțiile județene

având atribuită prin lege doar calitatea de mandatar pe seama autorității centrale.

Vizarea de către

ASVSA Timiș a documentelor justificative pentru efectuarea plății, precum și

înregistrarea acestora sunt aspecte nerelevante în stabilirea calității

procesuale a ANSVSA, fiind evident că operațiunile arătate vizează executarea

aceluiași contract de concesiune în discuție.

Nerelevante, de

asemenea sub aspectul primului motiv de recurs referitor la invocata lipsă a

calității procesuale pasive a ANSVSA, sunt și împrejurările că direcțiile

județene au personalitate juridică (anexa 2 la H.G. nr. 130/2006 privind

organizarea și funcționarea ANSVSA) și că plângerea administrativă prealabilă a

fost îndeplinită față de DSVSA Timiș, autoritatea contractantă fiind în mod

evident ANSVSA conform art. II din Legea nr. 127/2005.

Criticile succinte pe

fondul cauzei nu pot fi primite deoarece atitudinea procesuală a DSVSA Timiș,

care a recunoscut prezentarea și înregistrarea facturilor, a fost corect

calificată drept o recunoaștere a pretențiilor societății reclamante însă

într-un alt cuantum. Pentru acest motiv acțiunea a fost admisă în parte,

recunoscându-se existența unei creanțe certe a SC S. SRL împotriva ANSVSA prin

DSVSA Timiș în sumă de 43.955,63 RON, și nu în cuantumul precizat ulterior

(43.960,625 RON), în lipsa oricăror alte dovezi aduse de reclamantă, dovezi la

care era obligată în considerarea art. 1169 C. civ.

Au fost acordate

dobânzi la suma mai înainte menționată, avându-se în vedere art. 43 C. com. și

clauza înscrisă la capitolul II secțiunea B art. 2 din contract conform căreia

plata serviciilor prestate trebuie efectuată în termen de 70 de zile de la

depunerea la DSVSA Timiș a documentelor justificative, iar calculul dobânzilor

reprezintă o problemă de executare.

Constatându-se că nu

există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate, văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța

Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 265 din 15 iunie 2011 a Curții de

Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM