ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 381/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș, Agenția Domeniilor Statului și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 53.205,46 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în baza raporturilor contractuale, cu dobânzi legale începând cu data introducerii acțiunii și până la stingerea efectivă a obligațiilor cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că între pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și V.T.D.M.

s-a încheiat Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999, modificat prin acte adiționale succesive, concedent fiind Agenția Domeniilor Statului iar concesionar SC S. SRL. În baza acestui contract și a actelor adiționale reclamanta a desfășurat activități sanitar veterinare potrivit obiectului său de activitate însă pârâtele nu i-au onorat creanța, deși reclamanta a înregistrat la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș deconturile justificative pentru plata serviciilor prestate. Prin întâmpinarea depusă la dosar la 8 noiembrie 2009 pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată și de pârâta Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș precum și de pârâta Agenția Domeniilor Statului. Analizând cu prioritate excepțiile invocate în cauză conform art. 137 C. proc. civ. instanța a constatat că sunt întemeiate.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 265 din 15 iunie 2011 a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC S. SRL, a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor prin Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș să achite reclamantei contravaloarea serviciilor prestate în sumă de 43.955,63 RON și plata de dobânzi legale, începând cu a 71-a zi după înregistrarea la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a fiecărei facturi cu deconturile justificative ale efectuării acțiunilor sanitare veterinare publice de interes național. A respins în rest acțiunea față de ASVSA și a respins ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea față de Agenția Domeniilor Statului și față de Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Totodată a obligat pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să achite reclamantei suma de 2.374,22 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut cu privire la excepțiile invocate următoarele: Pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitate de concedent în cauză iar nu Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș care figurează doar în calitate de reprezentant. S-a mai reținut că pârâta Agenția Domeniilor Statului a preluat, în calitate de concedent doar drepturile și obligațiile din contractul de concesiune aferente clădirii și terenurilor iar nu și cele aferente activităților sanitar veterinare astfel că are calitate procesuală pasivă în cauză doar Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș.

Pe fondul cauzei s-a reținut că, concedentul recunoaște dreptul pretins doar în limita sumei de 43.955,63 RON, precum și faptul că reclamanta nu a depus probe din care să rezulte cuantumul actual al creanței. În ce privește dobânzile legale pretinse în cauză s-a reținut că se datorează dobânzi legale pentru sumele neachitate, doar începând cu a 71-a zi de la data depunerii fiecărei facturi cu deconturile justificative privind efectuarea serviciilor concesionate, iar nu în termen de 60 de zile așa cum a calculat reclamanta. Împotriva acestei sentinței, considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Criticile recurentei au fost subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., apreciindu-se că acesta atrage modificarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei SC S. SRL. S-a arătat că este greșită soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a ANSVSA deoarece din succesiunea actelor normative rezultă că sunt aplicabile dispozițiile art. II din Legea nr. 127/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea și completarea O.G.

nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, conform cărora în contractele de concesiune deja încheiate la data intrării în vigoare a legii menționate, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul direcțiilor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, se subrogă în drepturile și obligațiile Agenției Domeniilor Statului, în ceea ce privește activitățile sanitar-veterinare de interes național, prin încheierea de acte adiționale. În speță, Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999 a fost modificat prin act adițional și în acest context concedent a devenit ANSVSA prin DSVSA Timiș, actul adițional fiind semnat chiar de direcție și nu de organul ierarhic superior.

Pentru a accentua că nu există identitate între persoana pârâtului (ANSVSA) și persoana despre care se afirmă că ar fi obligată în raportul juridic dedus judecății, recurenta a amintit dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004 potrivit cărora contractele de servicii de identificare și înregistrare a animalelor și a mișcării acestora se încheie de către direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București. Mai mult, procedura prealabilă s-a făcut cu DSVSA Timiș. Recurenta a combătut argumentația instanței de fond în sensul că încheierea contractelor de concesiune prin direcțiile județene semnifică doar atribuirea calității de mandatar pe seama acestora prin efectul legii, câtă vreme unitățile centrale stau în proces prin unitățile din subordine care au personalitate juridică (H.G.

nr. 1415/2009 și O.G. nr. 42/2004). A doua critică a recurentei a vizat fondul litigiului arătându-se că greșit s-a reținut că facturile au fost însușite de DSVSA Timiș, întrucât primirea facturii de către pârât nu echivalează cu acceptarea plății, în acest sens dispozițiile art. 46 C. com. care stabilesc că obligațiile comerciale se probează cu acte autentice - facturi acceptate - fiind relevante. În privința dobânzilor legale acordate nu au fost îndeplinite de către reclamantă obligațiile referitoare la indicarea cuantumului și a modului de calcul al acestora, de la momentul scadenței și până la stingerea efectivă a debitului. Examinând cauza prin prisma motivului de recurs indicat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare. Obiectul acțiunii în contencios administrativ formulată de SC S. SRL a vizat obligarea în solidar a pârâților ANSVSA, DSVSA Timiș, ADS și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor (MAAP) la plata contravalorii serviciilor prestate în baza raporturilor contractuale, în sumă de 53.206,46 RON, cu dobânzi legale începând cu data introducerii acțiunii și până la stingerea efectivă a obligațiilor. În temeiul art. 137 C. proc. civ., soluționând cu prioritate excepțiile procedurale invocate de pârâții MAAP și ADS, instanța a respins, motivat, acțiunea formulată în contradictoriu cu aceste autorități publice pârâte constatând că nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor în fața instanței de fond și reluată prin cererea de recurs a primit o dezlegare corectă și legală, dându-se o justă interpretare dispozițiilor art. II din Legea nr. 127/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 88/2004 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 42/2004 (privind organizarea activității sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor) potrivit cărora: „ANSVSA, prin direcțiile sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, concesionează activitățile sanitar veterinare cuprinse în anexa 1 la H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activități sanitar-veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietatea publică a statului, cu modificările ulterioare”.

Se observă că prin același text legal în alin. (3) se statuează: „În contractele de concesiune deja încheiate ANSVSA s subrogă în drepturile și obligațiile ADS în ceea ce privește activitățile sanitar-veterinare de interes național, prin încheierea de acte adiționale […]”. În concret, Contractul de concesiune nr. 632 din 1 septembrie 1999 care a avut ca obiect, între altele, activități sanitar-veterinare de interes public național din cadrul circumscripției sanitar-veterinare Ortișoara, județul Timiș prevăzută în programul acțiunilor strategice de supraveghere, profilaxie și combatere a bolilor la animale, de prevenire a transmiterii de boli de la animale la om și protecția mediului, a fost încheiat între numitul V.T.D.M.

și Ministerul Agriculturii și Pădurilor. Urmare Legii nr. 268/2001 calitatea de concedent a fost preluată de ADS car s-a subrogat în drepturile și obligațiile MAAP, prin încheierea de act adițional. Ulterior au intervenit modificările legislative citate mai înainte (art. II din Legea nr. 127/2005) și contractul de concesiune a fost modificat prin act adițional, calitatea de concedent fiind preluată de ANSVSA, organ de specialitate al administrației publice centrale și unic concedent al activităților sanitar-veterinare de interes național prin Legea nr. 127/2005. Semnificația sintagmei „ANSVSA prin direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene […]” trebuie înțeleasă, așa cum bine reține instanța de fond, ca fiind aceea că are calitatea de concedent ANSVSA, direcțiile județene având atribuită prin lege doar calitatea de mandatar pe seama autorității centrale.

Vizarea de către ASVSA Timiș a documentelor justificative pentru efectuarea plății, precum și înregistrarea acestora sunt aspecte nerelevante în stabilirea calității procesuale a ANSVSA, fiind evident că operațiunile arătate vizează executarea aceluiași contract de concesiune în discuție. Nerelevante, de asemenea sub aspectul primului motiv de recurs referitor la invocata lipsă a calității procesuale pasive a ANSVSA, sunt și împrejurările că direcțiile județene au personalitate juridică (anexa 2 la H.G. nr. 130/2006 privind organizarea și funcționarea ANSVSA) și că plângerea administrativă prealabilă a fost îndeplinită față de DSVSA Timiș, autoritatea contractantă fiind în mod evident ANSVSA conform art. II din Legea nr. 127/2005.

Criticile succinte pe fondul cauzei nu pot fi primite deoarece atitudinea procesuală a DSVSA Timiș, care a recunoscut prezentarea și înregistrarea facturilor, a fost corect calificată drept o recunoaștere a pretențiilor societății reclamante însă într-un alt cuantum. Pentru acest motiv acțiunea a fost admisă în parte, recunoscându-se existența unei creanțe certe a SC S. SRL împotriva ANSVSA prin DSVSA Timiș în sumă de 43.955,63 RON, și nu în cuantumul precizat ulterior (43.960,625 RON), în lipsa oricăror alte dovezi aduse de reclamantă, dovezi la care era obligată în considerarea art. 1169 C. civ. Au fost acordate dobânzi la suma mai înainte menționată, avându-se în vedere art. 43 C. com. și clauza înscrisă la capitolul II secțiunea B art. 2 din contract conform căreia plata serviciilor prestate trebuie efectuată în termen de 70 de zile de la depunerea la DSVSA Timiș a documentelor justificative, iar calculul dobânzilor reprezintă o problemă de executare.

Constatându-se că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva Sentinței civile nr. 265 din 15 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM