ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4897/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 27 ianuarie 2010, creditorul Cabinet Medical Veterinar Dr. B.R. a chemat în judecată debitoarele Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și D.S.V.S.A. Timiș solicitând emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 32.419,09 RON reprezentând contravaloarea facturilor fiscale și a documentelor justificative emise de creditor în temeiul contractului de concesiune din 01 septembrie 1999, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

În motivarea cererii sale, creditorul a arătat că, în temeiul contractului de concesiune din 01 septembrie 1999 încheiat cu Ministerul Agriculturii și Alimentației, completat cu actele adiționale nr. A din 16 august 2005 și nr. B din 31 decembrie 2006 a prestat activități de identificare și înregistrare bovine și ovine, porcine și caprine în baza cărora a emis facturi fiscale și deconturi justificative, îndeplinindu-și astfel sarcinile prevăzute la art. 7 alin. (7) din contract. A mai arătat că aceste deconturi justificative au fost avizate și aprobate, însoțesc facturile fiscale aferente sumelor înscrise în acestea și au fost înregistrate la sediul D.S.V.S.A., în vederea decontării, respectiv a efectuării plăților.

Toate facturile ce însoțesc deconturile au fost aprobate spre plată, fiind însușite de reprezentanții Direcției prin aplicarea ștampilei instituției și mai mult decât atât, toate facturile fiscale poartă mențiunea „bun de plată", mențiune aplicată în urma aprobării acestora la plată, cuantumul total al acestor facturi fiscale fiind de 32.419,09 RON. Prin sentința civilă nr. 135 din 25 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale proprii, invocată din oficiu de către această instanță și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a arătat că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ce reglementează instanța competentă în materie de contencios administrativ, „litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Curtea a reținut că, în speță, pârâtul este o autoritate publică locală, iar obiectul litigiului este sub limita de 500.000 RON, astfel că pe fond cauza trebuie soluționată de către Tribunalul Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin sentința nr. 765/PI/CA din 7 mai 2010, Tribunalul Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, a invocat din oficiu excepția necompetenței sale materiale în ce privește soluționarea prezentei cauze. În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul a reținut că Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor are calitatea de concedent în contractul a cărui executare face obiectul prezentului litigiu, iar nu D.S.V.S.A. Timiș, care figurează doar în calitate de reprezentant, ce deține calitatea de mandatar prin efectul legii.

Astfel, prezenta cauză are ca obiect executarea unui contract încheiat de un organ de specialitate al administrației publice centrale. În aceste condiții, față de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în a căror interpretare Tribunalul a arătat că, în departajarea competenței materiale de primă instanță, criteriul plafonului valoric de 500.000 RON vizează exclusiv litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, categorii în care nu se încadrează cauza de față, Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara. Constatând existența conflictului negativ de competență, în temeiul art. 20 pct. 2, art. 21 și 22 alin. (3) C. proc.

civ., Tribunalul a decis înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Examinând conflictul negativ de competență, Curtea va constata că în speță, în raport de obiectul litigiului și dispozițiile legale incidente, competența soluționării cauzei aparține Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cauză are ca obiect cererea de emitere a unei ordonanțe de plată formulată de către Cabinet Medical Veterinar Dr. B.R. în temeiul O.U.G.

nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor de plată rezultate din contracte comerciale . Scopul acestui act normativ este de a facilita plata creanțelor certe, lichide și exigibile de către comercianții sau autoritățile contractante cărora le revine această obligație în mod direct, în temeiul unui contract. Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G.

nr. 119/2007, „cererea privind creanța de plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”, iar „cererea privind creanța de plată a prețului rezultând dintr-un contract de achiziție publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanța de contencios administrativ competentă, care va aplica pentru soluționarea cauzei prevederile prezentei ordonanțe de urgență” . Prezentul litigiu poartă, în esență, asupra executării obligației prevăzute de art. 7 alin. (7) din contractul de concesiune din 01 septembrie 1999, completat de actele adiționale, și anume decontarea contravalorii manoperei efectuate pentru activitatea sanitar veterinară de interes public național, respectiv activitățile de identificare și înregistrare bovine și ovine, porcine și caprine.

Înalta Curte arată că, într-un litigiu, calitatea procesuală pasivă este determinată de calitatea de titular al obligației dedusă judecății, de persoană căreia i se poate pretinde o anumită conduită în sensul realizării drepturilor reclamantului și care poate fi obligată, în mod direct, în acest sens, prin hotărâre judecătorească. Or, în prezenta cauză, obligația de decontare a contravalorii serviciilor prestate de către concesionar îi revine, în mod direct și nemijlocit, conform art. 7 alin. (7) din contractul de concesiune din 01 septembrie 1999, pârâtei D.S.V.S.A. Timiș, aceasta putând fi obligată, prin intermediul unei ordonanțe de plată, la plata sumelor solicitate de către creditorul Cabinet Medical Veterinar Dr.

B.R. Facturile și deconturile depuse în probatoriu de către creditor sunt avizate și aprobate de către D.S.V.S.A. Timiș. De altfel, aceasta a și precizat în întâmpinarea depusă în dosar, în susținerile făcute pe fondul cauzei, faptul că deține responsabilitatea solicitării fondurilor pentru serviciile veterinare prestate în baza contractelor de concesiune și a contractelor de prestări servicii, procedând la întocmirea ordinelor de plată către prestatori. În aceste condiții, întrucât debitorul față de care urmează a se emite ordonanța de plată are calitatea de autoritate publică locală, și neputându-se reține incidența criteriului plafonului valoric în determinarea competenței materiale de primă instanță, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziții ce stabilesc competența de soluționare a prezentei cereri în favoarea tribunalului competent teritorial.

Înalta Curte nu apreciază ca incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc competența materială de primă instanță în funcție de criteriul valoric, întrucât aceste dispoziții se aplică exclusiv litigiilor care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora , or, în speță, obiectul litigiului este reprezentat de plata sumelor datorate de către autoritatea publică pentru serviciile prestate în temeiul unui contract. Față de argumentele expuse, Înalta Curte concluzionează că în prezenta cauză competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei revine Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, soluționând conflictul negativ de competență în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe creditorul Cabinet Medical Veterinar Dr. B.R., în contradictoriu cu debitoarele Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și D.S.V.S.A. Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010.