ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6215/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 11.12.2018, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Ministrul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a solicitat:

- admiterea contestației formulate prin plângerea prealabilă înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne cu nr. x/20.04.2018, împotriva clasificării drept secret de serviciu prin Ordinul M.A.I. nr. S/2154/2016, a datelor din Legea nr. 223/2015 și ordinelor de aplicare a acesteia, și admiterea acțiunii;

- obligarea pârâților la declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016, și funcțiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificările și completările ulterioare, ordin care a fost clasificat la nivel de secret de serviciu;

- obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, ca în termen de termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care se dispune declasificarea Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016, să-i comunice în copie xerox, conform cu originalul, actul administrativ cu caracter normativ privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016, și funcțiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificările și completările ulterioare, emis în baza Ordinului MAI nr. S/I/2154/2016, astfel declasificat;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2034 din 18 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul General al Poliției Române, invocată de acest pârât;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne, invocată de acest pârât;

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul Afacerilor Interne, și a obligat pârâții să efectueze demersurile legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 privind echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975/31.12.2009, cu funcțiile existente la data de 01.01.2016 și funcțiile în plată la data de 31.12.2009, cu modificări și completări, și să îl comunice reclamantului în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii;

- a respins restul pretențiilor reclamantului și a obligat pârâții la plata către acesta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON, reprezentând contravaloare taxă judiciară timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 2034 din 18 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâții Ministerul Afacerilor Interne, precum și Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar B..

3.1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., în baza cărora s-a solicitat casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menționate, recurentul-pârât a susținut, în esență, că prin soluția pronunțată prima instanță a imixtionat în sfera autorității legislative, dispunând declasificarea unui act administrativ, în condițiile în care această atribuție revenea exclusiv ministrului afacerilor interne, în calitate de emitent.

A arătat recurentul-pârât că obiectul de reglementare al Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 îl constituie echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, ocupate de cadre militare sau polițiști, și prevăzute în acte normative de nivel superior clasificate. Cu toate acestea, fără a ține cont de informațiile conținute și de împrejurarea că acestea se regăsesc și în alte acte normative clasificate, instanța de fond a dispus declasificarea ordinului referit.

Recurentul-pârât a susținut că principalul motiv pentru care Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 este clasificat, îl reprezintă faptul că în cuprinsul său sunt prevăzute, în detaliu, funcțiile pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare ai soldelor de funcție/salariilor de funcție, pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoții militari, funcții prevăzute și în H.G. nr. 0292/2011, clasificată secret de stat, nivel secret, aplicabilă tuturor instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, în funcție de arme, eșaloane, structuri, și nu doar Ministerului Afacerilor Interne.

Informațiile care reprezintă sau care se referă la obiectivele, structurile/sectoarele speciale, specializate și militare/polițienești sunt informații clasificate, de interes pentru securitatea națională, în conformitate cu Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, mai ales dacă sunt însoțite și de coordonatele funcțiilor încadrate.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora reclamantul nu-și poate valorifica dreptul la recalcularea pensiei, recurentul-pârât a învederat că prin Decizia nr. 1335 din 09 decembrie 2008 și Decizia nr. 163 din 10 februarie 2009, Curtea Constituțională a României a statuat următoarele:

"dispozițiile, referitoare la persoanele ce urmează să aibă acces la informațiile clasificate, protecția acestor informații prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum și interdicția clasificării unor categorii de informații ori accesul la informațiile secrete de stat nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile și libertățile constituționale, fiind în deplin acord cu normele din Legea fundamentală".

Totodată, prin Decizia nr. 1120 din 16 octombrie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002, stabilind următoarele:

"este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă și absolută a accesului la anumite informații, ci îl condiționează de îndeplinirea anumitor pași procedurali, etape justificate prin importanța pe care asemenea informații o poartă, nu se poate susține încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicității, imparțialității și al egalității justiției pentru toți."

Recurentul-pârât a arătat că în cuprinsul C. proc. civ. sau/și al Codului muncii, cu modificările și completările ulterioare, nu există niciun temei de drept care să oblige o instituție publică la declasificarea unor documente pentru a fi verificate, după caz, de către o instanță de judecată sau de către alte persoane care nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a analiza conținutul acestora.

A susținut recurentul-pârât că prin Hotărârea din 09 februarie 1995, pronunțată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf contra Olandei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că accesul la informațiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului național, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De asemenea, prin Hotărârea din 08 iulie 1999, pronunțată în cauza Surek c. Turciei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că este la latitudinea statului de a decide dacă și când este necesar ca anumite informații să rămână confidențiale și, în consecință, statul are o largă marjă de apreciere în această materie.

Recurentul-pârât a mai învederat că instanța de fond s-a rezumat la a analiza exclusiv interesul reclamantului în valorificarea unor drepturi, în condițiile în care instanței îi revenea obligația de a prezenta argumente care să conducă la concluzia că operațiunea de clasificare a ordinului în discuție s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale.

3.2. Recursul declarat de pârâtul Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministrul afacerilor interne, interimar B., s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., în baza cărora s-a solicitat casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Referitor la soluția instanței de fond vizând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministrului Afacerilor Interne, recurentul-pârât a susținut că din interpretarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 30/2007, precum și a dispozițiilor art. 34, art. 40 și art. 46 din Legea nr. 90/2001, rezultă că ministrul este persoană fizică și ocupă o funcție de demnitate publică, nefiind el însuși autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, actele administrative emise de acesta îndeplinind condițiile prevăzute la art. 42 alin. (4) din Legea nr. 24/2000.

A mai arătat recurentul-pârât că potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este autoritate publică.

În ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a învederat că prima instanță a imixtionat în sfera autorității legislative, dispunând declasificarea unui act administrativ, în condițiile în care această atribuție revenea exclusiv ministrului afacerilor interne, în calitate de emitent.

Recurentul-pârât a arătat că obiectul de reglementare al Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 îl constituie echivalarea funcțiilor existente în perioada 01.01.1975 - 31.12.2009, ocupate de cadre militare sau polițiști, și prevăzute în acte normative de nivel superior clasificate.

Nivelul/clasa de secretizare a informațiilor din cuprinsul ordinului menționat a fost atribuit în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) și (2) din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare. În vederea declasificării, la art. 20 alin. (1) din acest act normativ se prevăd, în mod expres și limitativ, situațiile care pot justifica o astfel de operațiune.

Recurentul-pârât a precizat că principalul motiv pentru care Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 este clasificat, îl reprezintă faptul că în cuprinsul său sunt prevăzute, în detaliu, funcțiile pe grade militare, respectiv grade profesionale, pe clase de salarizare și coeficienți de ierarhizare ai soldelor de funcție/salariilor de funcție, pentru cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și preoții militari, funcții prevăzute și în H.G. nr. 0292/2011, clasificată secret de stat, nivel secret, aplicabilă tuturor instituțiilor de apărare, ordine publică și securitate națională, în funcție de arme, eșaloane, structuri, și nu doar Ministerului Afacerilor Interne.

Informațiile care reprezintă sau care se referă la obiectivele, structurile/sectoarele speciale, specializate și militare/polițienești sunt informații clasificate, de interes pentru securitatea națională, în conformitate cu Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, mai ales dacă sunt însoțite și de coordonatele funcțiilor încadrate.

În ceea ce privește susținerile instanței de fond potrivit cărora reclamantul nu-și poate valorifica dreptul la recalcularea pensiei, recurentul-pârât a făcut trimitere la considerentele reținute prin Decizia nr. 1335 din 09 decembrie 2008, Decizia nr. 163 din 10 februarie 2009 și Decizia nr. 1120 din 16 octombrie 2008, pronunțate de Curtea Constituțională a României.

Recurentul-pârât a mai susținut că reclamantul are posibilitatea să-și valorifice efectiv interesele în litigiile înregistrate pe rolul instanțelor de judecată, având ca obiect drepturi de pensie, analizarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 realizându-se și fără a fi necesară declasificarea acestuia, prin aplicarea prevederilor H.G. nr. 585/2002, cu atât mai mult cu cât ordinul în discuție nu face referire doar la situația reclamantului.

4.1. Prin întâmpinarea formulată în cauză cu privire la ambele cereri de recurs, precum și în cuprinsul concluziilor scrise, formulate cu titlu de răspuns la notele scrise și la concluziile depuse de recurenți la dosar, intimatul-reclamant A. a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererile de recurs, excepția nulității cererilor de recurs și excepția decăderii recurenților-pârâți din dreptul de a mai depune probe noi în recurs, excepții asupra cărora Înalta Curte s-a pronunțat prin încheierea de ședință din 08 octombrie 2020, conform celor reținute în cuprinsul acestei încheieri.

Pe fondul cauzei, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâți și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, învederând, în esență, că hotărârea a fost pronunțată ca efect a refuzului nejustificat al recurenților-pârâți de a-i soluționa o cerere, vătămându-i astfel un drept recunoscut de lege. Intimatul-reclamant a formulat apărări în privința criticilor formulate de recurenți, circumscrise motivelor de casare, și a detaliat argumentele pentru care a apreciat că motivele de casare sunt nefondate.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a depus concluzii scrise la dosar, susținând că prin sentința recurată în mod corect a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a respectivei instituții pârâte, precizând că această soluție a intrat în puterea lucrului judecat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenții-pârâți, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, este nefondat.

Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele sentinței regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, fiind examinate, efectiv, problemele esențiale ridicate de părți.

Din parcurgerea considerentelor sentinței recurate se constată că judecătorul fondului nu s-a rezumat la a analiza, exclusiv, interesul reclamantului în promovarea acțiunii deduse judecății, ci a prezentat argumentele de fapt și de drept care l-au determinat să dispună obligarea pârâților la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, precum și comunicarea acestuia către reclamant, în copie certificată, argumentele expuse raportându-se pe de o parte, la susținerile părților și mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale incidente.

În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-pârât nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Prealabil analizării motivelor de casare reglementate la art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., invocate de ambii recurenți-pârâți, se constată că deși pârâții au formulat cereri de recurs distincte, având în vedere criticile similare care se circumscriu motivelor de casare mai sus menționate, instanța de control judiciar le va trata unitar.

Examinând sentința recurată din perspectiva criticilor recurenților-pârâți, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Înalta Curte reține că prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" avută în vedere la reglementarea acestui motiv de casare, se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind în acest mod acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat.

Contrar susținerilor recurenților-pârâți, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată doar în parte, sens în care a dispus obligarea pârâților la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, cu modificări și completări, precum și la comunicarea ordinului către reclamant, în copie certificată, în termen de 60 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În contextul arătat, nu se poate susține că prin soluția primei instanțe s-a produs o imixtiune a autorității judecătorești în sfera autorității legislative, constatându-se că judecătorul fondului s-a pronunțat în limitele cu care a fost învestit prin cererea de chemare în judecată, al cărei obiect se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) cu referire la art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 (refuz nejustificat de a soluționa o cerere constând în declasificarea unui ordin, clasificat la nivel de secret de serviciu), astfel că soluția de obligare a pârâților la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea ordinului în discuție este un atribut al instanței de contencios administrativ.

Mai mult, în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (1) - (3) din Anexa 1 la H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 1 lit. a) din H.G. nr. 781/2002 privind protecția informațiilor secrete de serviciu, împuterniciții și funcționarii superiori abilitați prin lege să atribuie nivelul de secretizare, din cadrul autorităților publice pârâte, cu avizul prealabil al instituțiilor care coordonează activitatea și controlul măsurilor privitoare la protecția informațiilor clasificate, au abilitarea legală de a declasifica Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016, operațiune pe care autoritățile pârâte o puteau dispune la cerere, cu verificarea în prealabil a condițiilor legale specifice acestei operațiuni, fără a fi necesară intervenția instanței de judecată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este nefondat, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente.

Critica vizând greșita dezlegare dată de către instanța de fond excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne, este neîntemeiată.

Pornind de la cerințele instituite de art. 36 din C. proc. civ., în mod corect prima instanță a reținut, în raport de obiectul acțiunii și de prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, conform cărora "în exercitarea atribuțiilor legale, ministrul afacerilor interne emite ordine și instrucțiuni, care pot avea caracter normativ sau individual", că se justifică, în speță, calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministrul Afacerilor Interne, în calitate de emitent al Ordinului nr. S/I/2154/2016.

Pe fondul cauzei, luând în considerare apărările pârâților vizând aplicarea în cauză a prevederilor art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 585/2002, în mod corect prima instanță a reținut că în raport de obiectul acțiunii deduse judecății și având în vedere interesul reclamantului în promovarea litigiului de față (reclamantul este unul dintre destinatarii Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, care urmărește valorificarea dreptului său la pensie, în calitate de ofițer de poliție în rezervă, pensionar), autoritățile pârâte dispuneau de cadrul normativ în materie pentru a analiza, în concret, dacă reclamantul intră sub incidența normei speciale și dacă i se pot comunica informațiile declasificate solicitate, pentru a-și promova drepturile consacrate de legislația în materia pensiilor militare.

Soluția instanței de fond se întemeiază în mod judicios pe considerentele Deciziei nr. 302 din 01 martie 2011, pronunțată de Curtea Constituțională a României, decizie prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și s-a constatat că sintagma "cele care privesc apărarea și securitatea națională" cuprinsă de acestea, este neconstituțională. Prin decizia menționată, Curtea Constituțională a statuat următoarele: "Din punct de vedere constituțional, art. 126 alin. (6) este singurul sediu al materiei cu privire la actele administrative exceptate de la controlul judecătoresc, iar textul art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, chiar lege organică fiind, nu poate să prevadă și alte excepții, fără ca prin aceasta să încalce textul constituțional indicat, ale cărui dispoziții sunt limitative și imperative.

Curtea constată că dispozițiile constituționale menționate trebuie interpretate restrictiv în baza regulii exceptio est strictissimae interpretationis, orice altă excepție de la controlul judecătoresc al actelor administrative reprezentând o adăugare la Constituție, nepermisă de caracterul suprem al acesteia și de preeminența sa în raport cu ansamblul legislației infraconstituționale, așa cum reiese din art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.

Termenul "exces de putere", utilizat în cuprinsul textului de lege criticat, are drept semnificație, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din lege - "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".

Așa fiind, întrucât actele administrative privind apărarea și securitatea națională, cu excepția excesului de putere, la care se referă textul care face obiectul excepției de neconstituționalitate, nu se regăsesc printre excepțiile prevăzute în mod expres de art. 126 alin. (6) din Constituție, rezultă că acestea trebuie să fie susceptibile de a fi supuse controlului judecătoresc."

Or, în speță, în acord cu judecătorul fondului, se apreciază că înscrisurile existente la dosar relevă, cel puțin în aparență, faptul că intimatul-reclamant nu își poate valorifica dreptul la recalcularea pensiei în litigiile înregistrate pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în condițiile în care Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016 este clasificat la nivel de secret de serviciu.

În contextul evidențiat, obligarea recurenților-pârâți la efectuarea demersurilor legale pentru declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016, cu modificări și completări, precum și la comunicarea ordinului către reclamant, în copie certificată, nu este de natură a prejudicia siguranța națională, apărarea țării, ordinea publică sau interesele persoanelor juridice de drept public sau privat, potrivit art. 17 din H.G. nr. 585/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând susținerile recurenților-pârâți potrivit cărora în conținutul Ordinului M.A.I. nr. S/I/2154/2016 sunt menționate mai multe funcții, cu referire la toate categoriile de personal care au îndeplinit funcții de conducere și de execuție în cadrul ministerului, se apreciază că se poate dispune comunicarea acestui ordin către reclamant, prin identificarea unor soluții care să nu permită luarea la cunoștință a mențiunilor ce vizează alte persoane sau funcții.

Jurisprudența Curții Constituționale invocată de recurenții-pârâți, nu este de natură a infirma legalitatea sentinței recurate, circumstanțele concrete din prezentul litigiu fiind diferite de aspectele invocate în cauzele în care s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, examinate prin deciziile indicate de recurenți.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, considerentele hotărârilor evocate de recurenți, nu își găsesc aplicarea în speță, având în vedere obiectul acțiunii cu care a fost învestită prima instanță.

Mai mult, aspectele care privesc mențiunile cuprinse în Ordinul M.A.I. nr. S/I/2154/2016, cu referire la persoana intimatului-reclamant și la funcția îndeplinită la data pensionării, au legătură cu viața privată a acestuia, astfel încât intimatul este îndreptățit să le cunoască, în temeiul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, în acord cu susținerile intimatului-reclamant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că în cadrul principiului egalității armelor intră și egalitatea dintre părțile unui litigiu, iar în plan procesual, această egalitate se concretizează în posibilitatea efectivă de dovedire a pretenției, prin probe, în condiții în care să nu existe un dezavantaj (cauza Dombo Beheer B.V. c. Olandei, cauza Apeh Uldozotteinek Szovetsege și alții c. Ungariei).

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Ministrul Afacerilor Interne, împotriva sentinței nr. 2034 din data de 18 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2020.